Legea nr. 10/2001. Soluţionarea contestaţiei pe fond
| Comentarii |
|
Instanţa învestită în cenzurarea deciziei sau a dispoziţiei de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deţinătoare să emită o altă decizie sau dispoziţie de restituire în natură. Dimpotrivă, instanţa de judecată poate dispune ea însăşi în mod direct restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil.
O astfel de soluţie se impune şi pentru a evita o prelungire nejustificată a procedurii de restituire şi pentru respectarea principiului soluţionării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat de art.6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, la care România a devenit parte.
Decizia nr. 212 din 17 septembrie 2008
Prin sentinţa civilă nr. 265 din 20 mai 2008 a Tribunalului Cluj a fost admisă în parte acţiunea civilă precizată de reclamanţii B.R. şi B.I. Jr., împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, şi în consecinţă, anulată Dispoziţia nr. 1502/2007 emisă de pârât; s-a constatat că terenul în suprafaţă de 751 mp. situat în Cluj Napoca str. F. care se identifică cu imobilul cu nr. top 22164/16/2 a fost preluat abuziv; a fost stabilit dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 751 mp, având nr. top 22164/16/2 constând în despăgubiri stabilite la valoarea de circulaţie a imobilului, despăgubiri acordate în condiţiile Titlului VII din Legea 247/2005; a fost obligat pârâtul să înainteze întreaga documentaţie aferentă imobilului Comisiei Speciale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
A fost respinsă cererea de obligare la acordarea de bunuri în compensare şi de emitere a unei noi dispoziţii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că imobilul situat în Cluj-Napoca, str. B., devenită F., înscris iniţial în CF Cluj 22501 nr.top.22164/16 în suprafaţă de 800 stjp. cu destinaţia de grădină a constituit proprietatea tabulară a reclamantei B.R..
Pagina 9 din 27
Cu toate acestea, imobilul a avut caracterul de bun comun întrucât a fost dobândit în timpul căsătoriei cu defunctul soţ B.I. Terenul a fost preluat de statul român în baza unor contracte de donaţie, atestate de oferta de donaţie autentificată sub nr.833/8.02.1978 de fostul notariat de Stat.
La apariţia Legii nr.10/2001 reclamanta şi soţul acesteia, prin notificarea înregistrată sub nr.1128/31.07.2001 la Biroul executorului judecătoresc S.M. au solicitat restituirea în natură a terenului preluat la stat, situat în Cluj-Napoca, str. F.
Prin Dispoziţia nr.1502/23.01.2007 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca s-a respins notificarea deoarece revendicatorii nu au depus o hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă privind admiterea acţiunii în anularea donaţiei conform art.2 alin. 1 lit. 1 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr.6940/2007 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii B.R. şi B.I. jr. împotriva Statului Român prin Consiliul local şi s-a constatat nulitatea contractelor de donaţie având ca obiect terenurile în suprafaţă de 700mp, respectiv 300mp, situate în Cluj-Napoca, str. Frunzişului, fn . Parte din imobilul cu nr. top 22164/16 menţionate în Oferta de donaţie autentificată sub nr.833/8 februarie 1979 de fostul Notariat de Stat Judeţean Cluj.
Sentinţa civilă nr.6940/2007 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca a rămas irevocabilă prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr.701/A/2007 de către Tribunalul Cluj. În consecinţă reclamanţii au dreptul la acordarea de măsuri reparatorii, dispoziţia emisă de pârât fiind nulă.
Conform copiei CF 22501 Cluj imobilul în litigiu de identifică cu imobilul cu nr.top 22164/16/2 „teren pentru construcţii, cuprins în artera de drum de legătură cartierul Mănăştur - cartierul Zorilor” în suprafaţă de 751mp. Acest aspect a fost recunoscut de către reclamanţi, motiv pentru care au şi solicitat bunuri în compensare sau despăgubiri.
În ceea ce priveşte acordarea de bunuri în compensare, din probele administrate în cauză reiese că la nivelul municipiului Cluj-Napoca nu au fost identificate bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare. În aceste condiţii Primarul municipiului Cluj-Napoca nu poate dispune de bunurile din domeniul privat al municipiului fiind necesară o hotărâre a Consiliului local, conform prevederilor art.21 şi 36 din Legea nr.215/2001, singurul organ care poate dispune în legătură cu includerea unor bunuri din domeniul public/privat al municipiului în lista la care face referire art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001.
În cauză nu au fost împrocesuaţi nici Municipiul Cluj-Napoca şi nici Consiliul local, situaţia în care instanţa nu se poate substitui atribuţiilor acestora.
În ceea ce priveşte obligaţia pârâtului de a emite o nouă dispoziţie prin care să propună acordarea de despăgubiri, raportat la Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conducătorul unităţii deţinătoare s-a pronunţat prin emiterea Dispoziţiei, astfel că după anularea acesteia de către instanţă, acesta este cea care dispune cu privire la îndreptăţirea reclamanţilor. De fapt, în acest fel se acordă eficienţă principiului soluţionării cauzei întru-un termen rezonabil, evitându-se consecinţele unei noi proceduri de emite a dispoziţiei care durează de la câteva luni la ani de zile, principiu consacrat în art.6 din CEDO.
Întrucât din întreg probatoriul administrat în cauză a reieşit că terenul în litigiu nu este liber, în cauză sunt incidente dispoziţiile art.10 şi 11 din Legea nr.10/2001 reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii constând în despăgubiri calculate la
Pagina 10 din 27
valoarea de circulaţie imobilului. Modul de stabilire şi de plată a despăgubirilor urmează a se face conform dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr.247/2005 modificat prin OUG nr.81/2007 de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termenul legal Primarul mun. Cluj-Napoca, solicitând modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul obligării lui la emiterea unei noi dispoziţii cu propunerea de acordare de măsuri reparatorii, constând în despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că soluţia instanţei de apel este greşită, întrucât s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv a stabilit dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii pentru terenul revendicat şi a dispus obligarea la înaintarea documentaţiei către Comisia specială pentru stabilirea despăgubirilor, în condiţiile în care, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat doar anularea dispoziţiei nr.1502/2007 şi obligarea lui la emiterea unei noi dispoziţii şi nu soluţionarea cauzei în temeiul Deciziei nr.XX.
Chiar raportat la Decizia nr.XX/2007 instanţa este competentă şi nu obligată să soluţioneze pe fond contestaţia, astfel că sentinţa pronunţată a fost dată cu încălcarea principiului disponibilităţii, principiu în temeiul căruia partea are dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată.
Examinând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că apelul este lipsit de interes şi, în consecinţă, în baza art.296 alin.1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele motive:
Cel nemulţumit de hotărâre, pentru a putea exercita dreptul de apel, trebuie să justifice un interes, folos practic, ceea ce presupune că el a căzut total sau parţial în pretenţii, ca urmare a judecării în faţa primei instanţe.
Prin dispoziţiile Legii nr.10/2001, art.26 alin.2, s-a reglementat că deciziile, dispoziţiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură pot fi atacate la instanţele judecătoreşti, iar în art.2 alin.4 şi în art.14 din Legea nr.10/2001, se face referire la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească. Prin urmare, este evident că instanţa investită în cenzurarea deciziei sau a dispoziţiei de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deţinătoare să emită o altă decizie sau dispoziţie de restituire în natură. Dimpotrivă, instanţa de judecată poate dispune ea însăşi în mod direct restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil.
O astfel de soluţie se impune şi pentru a evita o prelungire nejustificată a procedurii de restituire şi pentru respectarea principiului soluţionării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat de art.6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, la care România a devenit parte.
În acelaşi timp, în cazul în care unitatea deţinătoare sau unitatea investită cu soluţionarea notificării nu respectă obligaţia prevăzută de art.25 şi 26 din Legea nr.10/2001, se impune ca instanţa investită să evoce fondul cauzei în condiţiile art.297 alin.1 Cod proc.civ.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului echivalează cu refuzul restituirii imobilului, refuz care nu poate rămâne necenzurat.
În concluzia celor reţinute, curtea apreciază că apelantul nu justifică vreun interes în promovarea căii de atac a apelului.
Pagina 11 din 27
În acelaşi timp, instanţa mai reţine că apelantul omite să observe că reclamanţii au cerut în principal restituirea în natură a terenului în litigiu. Prin urmare, reclamanţii şi-au determinat obiectul procesului, cadrul procesual, în privinţa obiectului şi participanţilor la proces, soluţia pronunţată de instanţa de fond respectând principiul disponibilităţii.
| ← Plângere la Legea nr. 10/2001. Obligaţia de plată a... | Legea nr. 10/2001. Obiectul reglementării → |
|---|
