Marcă. Acţiune în contrafacere. Calitate procesuală pasivă. Atitudinea subiectivă a pârâtei. Condiţiile răspunderii (PUMA)
| Comentarii |
|
Legea nr. 84/1998, art. 35 alin. (2) şi (3)
1. Conform art. 35 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 84/1998, în aplicarea art. 35 alin. (2), titularul mărcii poate cere să fie interzisă terţilor aplicarea semnului - identic sau similar cu marca -pe produse sau pe ambalaje.
Dacă reclamanta ar fi înţeles să formuleze o cerere de che-
mare în judecată cu acest obiect şi întemeiată pe acest text de lege, atunci, într-adevăr, ar fi trebuit să cheme în judecată pe persoana care a aplicat semnul pe produse, cu încălcarea drepturilor prevăzute de art. 35 alin. (2) lit. a), pentru a-i interzice continuarea activitătii de contrafacere.
A 9
In speţă însă, reclamanta a înţeles să solicite instanţei să interzică unui terţ comercializarea produselor contrafăcute şi, respectiv, importul acestora, care cad sub incidenţa art. 35 alin. (3) lit. b) şi c) din Legea nr. 84/1998.
Cum reclamanta a pretins că pârâta îi încalcă dreptul la marcă, prin importul şi comercializarea de produse inscripţionate fraudulos cu un semn identic mărcii, pârâta are calitate procesuală pasivă.
2. Pentru admiterea acţiunii în contrafacere întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 84/1998, legea nu impune nicio condiţie legată de atitudinea subiectivă a pârâtei.
Prin urmare, lipsa intenţiei pârâtei de a importa produse inscripţionate ilegal cu un semn identic mărcii reclamantei nu ar fi de natură să conducă la respingerea acţiunii, după cum nici lipsa oricărei culpe nu ar conduce la un asemenea rezultat.
Chiar dacă în sarcina pârâtei nu s-ar reţine nici cea mai uşoară culpă - culpa levissima - în modul de derulare a raporturilor contractuale cu exportatorul mărfurilor contrafăcute, inclusiv în alegerea partenerului comercial, aceasta nu ar oferi legitimitate importului efectuat de pârâtă şi comercializării ulterioare a mărfurilor, operaţiuni care sunt nelegale în raport de titularul dreptului la marcă încălcat.
Cu alte cuvinte, odată ce se constată folosirea fără drept a mărcii în activitatea comercială a unui terţ, această acţiune poate fi stopată la iniţiativa titularului mărcii, fără a avea vreo relevanţă
atitudinea subiectivă a tertului.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 10408 din 15 decembrie 2006, nepublicată 0
Prin sentinţa civilă nr. 1068 din 21 septembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Ill-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, a admis acţiunea formulată de reclamanta P. AG R.D.S. împotriva pârâtei SC E.C. SRL, a constatat că mărfurile importate de pârâtă şi reţinute conform deciziei nr. 31296/MC din 31 mai 2005, emisă de ANV, aduc atingere drepturilor exclusive ale reclamantei asupra mărcii PUMA şi a interzis pârâtei importul şi comercializarea neautorizată a produselor purtând mărci identice sau similare mărcii reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Reclamanta este titulara mărcii PUMA, înregistrată pentru produse de felul celor reţinute în vamă şi inscripţionate cu un semn identic mărcii, ceea ce prezumă un risc de confuzie cu produsele originale.
In drept, tribunalul a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 35 alin. (2) şi art. 83 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 şi ale art. 1 alin. (1) pct. 13 lit. a) şi c) din Legea nr. 202/2000.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ridicată de pârâtă, tribunalul a arătat că dispoziţiile Legii nr. 202/2000 nu fac distincţie cu privire la persoanele cărora li se aplică, indiferent că acestea sunt importatorul, exportatorul, destinatarul sau transportatorul mărfurilor contrafăcute.
Prin decizia civilă nr. 134A din 27 iunie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Sunt nefondate susţinerile pârâtei referitoare la persoana care a săvârşit fapta de încălcare a dreptului la marcă, în sensul că expeditorul chinez al mărfurilor, J.I.I. T. CO LTD X., ar trebui să răspundă pentru actele ilicite cu acest obiect, deoarece art. 35 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998 nu distinge în privinţa diferitelor categorii de comercianţi în persoana cărora subzistă obligaţia respectării dreptului de proprietate intelectuală, cu consecinţa angajării răspunderii tuturor acestora în cazul ncîndeplinirii obligaţiei.
în ceea ce priveşte vinovăţia, curtea a reţinut că, prin derogare de la regulile de drept comun prevăzute de art. 998 şi art. 999 C. civ., dată fiind calitatea de comerciant a pârâtei, operează o prezumţie relativă de vinovăţie a cesteia, pe care pârâta nu a răsturnat-o.
Este tară relevanţă faptul pretins de pârâtă, în sensul că nu a intenţionat prejudicierea titularului mărcii, deoarece în materia răspunderii civile delictuale comerciantul răspunde pentru culpa levissima, care acoperă şi modul defectuos de derulare a activităţii comerciale cu mărfuri a căror provenienţă nu este verificată, chiar şi riscul alegerii partenerilor de afaceri.
In ceea ce priveşte dispoziţia de interzicere a comercializării de cătrc pârâtă a produselor putând ilegal semnul PUMA, analiza cererii cu acest obicct este identică cu aceea prin care se cere interzicerea importului, pentru care subzistă răspunderea pârâtei.
Cum prima instanţă a reţinut - şi nu s-a contestat - identitatea atât a semnului inscripţionat pe produsele reţinute în vamă cu marca reclamantei, cât şi a produselor pe care este aplicat semnul, sunt incidente dispoziţiile art. 35 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998,
nefiind necesar să se dovedească riscul de confuzie, acesta fiind prezumat de legiuitor.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, formulând următoarele critici:
1. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost greşit respinsă, deoarece nu s-a dovedit raportul de cauzalitate dintre fapta pretins ilicită, societatea pârâtă şi prejudiciul pretins.
Aceasta deoarece din factura pe baza căreia s-au cumpărat mărfurile de către pârâtă reiese că partenerul chinez a vândut pârâtei mărfuri neinscripţionate.
Cum exportatorul mărfurilor este cel care a aplicat semnul PUMA, acesta trebuia chemat în judecată, având calitate procesuală pasivă.
Recurenta susţine că nu îi sunt aplicabile nici celelalte dispoziţii ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, deoarece nu a oferit spre vânzare produse inscripţionate cu acest semn.
2. In mod greşit s-a admis primul capăt de cerere faţă de pârâtă, deoarece societatea vânzătoare din China este răspunzătoare de faptul că în container a introdus, pe lângă produsele neinscripţionate, şi produse inscripţionate cu marca PUMA.
Nu i se poate imputa pârâtei că nu a depus diligcnţele necesare în negocierea şi contractarea în termeni foarte clari şi fermi a produselor, deoarece respectivele produse au fost cumpărate pe bază de factură, şi nu de contract în formă scrisă, iar în factură s-a menţionat că produsele sunt neinscripţionate.
3. In ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, acesta trebuia respins, deoarece aprecierea similarităţii cu marca PUMA revine instanţelor de judecată, în funcţie de elementele particulare ale fiecărui caz, aşa încât nu se putea dispune a priori interzicerea comercializării de către pârâtă a produselor marca PUMA.
Recurenta solicită admiterea recursului, admiterea excepţiei invocate şi, în subsidiar, respingerea acţiunii pe fondul acuzei.
în drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi art. 35 din Legea nr. 84/1998.
Intimata P. AG R.D.S. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi arătând că legiuitorul a urmărit instituirea unei proceduri rapide şi simplificate pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală şi că, din perspectiva art. 35 alin. (2) al Legii nr. 84/1998, existenţa sau inexistenţa intenţiei de contrafacere este irelevantă în acţiunea civilă.
Recursul este nefondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente:
Toate criticile formulate de recurentă se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 304 pct. 8 fiind greşit indicat.
1. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost corect respinsă de către instanţe.
Astfel, recurenta susţine că acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 trebuia îndreptată împotriva societăţii comerciale care a aplicat semnul pe produse, şi nu împotriva sa.
Conform art. 35 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 84/1998, în aplicarea art. 35 alin. (2), titularul mărcii poate cere să fie interzisă terţilor aplicarea semnului - identic sau similar cu marca - pc produse sau pe ambalaje.
Dacă reclamanta ar fi înţeles să formuleze o cerere de chemare în judecată cu acest obiect şi întemeiată pc acest text de lege, atunci, într-adevăr, ar fi trebuit să cheme în judecată pe persona care a aplicat semnul pe produse cu încălcarea drepturilor prevăzute de art. 35 alin. (2) lit. a), pentru a-i interzice continuarea activităţii de contrafacere.
In speţă însă, reclamanta a înţeles să solicite instanţei să interzică unui terţ comercializarea produselor contrafăcute şi, respectiv, importul acestora, care cad sub incidenţa art. 35 alin. 3 lit. b) şi c) din Legea nr. 84/1998.
Cum reclamanta a pretins că pârâta îi încalcă dreptul la marcă, prin importul şi comercializarea de produse inscripţionate fraudulos cu un semn identic mărcii, pârâta are calitate procesuală pasivă.
Dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 35 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 84/1998 reprezintă o chestiune care ţine de fondul cauzei, cum corect au sesizat instanţele.
2. Recurenta susţine că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre fapta care i se impută şi prejudiciul pretins şi că nu i se poate reţine nici o culpă în derularea raporturilor contractuale cu partenerul chinez, dcoarece a înţeles să cumpere de la acesta mărfuri neinscripţionate, aşa cum s-a menţionat şi în factură.
Prin urmare, în opinia sa nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.
In speţă, cum corect a stabilit curtea de apel, nu se cere verificarea condiţiilor acestui tip de răspundere din perspectiva art. 998-999 C. civ.
Instanţa a fost sesizată cu o cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile a două acte normative speciale: Legea nr. 84/1998 şi Legea nr. 202/2000.
Astfel, la data de 20 mai 2005, în baza art. 10 din Legea nr. 202/2000
- în redactarea în vigoare la acea dată - mărfurile care fac obiectul litigiului de faţă au fost oprite în vamă, deoarece au fost suspectate că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală legal protejat pe teritoriul României, urmând ca, în continuare, în conformitate cu art. 11 din acelaşi act normativ, titularul dreptului protejat să obţină o hotărâre judecătorească prin care să se confirme încălcarea dreptului său.
In acest scop, reclamanta s-a adresat tribunalului, solicitându-i să constate contrafacerea şi să se interzică importul şi comercializarea produselor reţinute în vamă.
Nu s-a cerut de către reclamantă obligarea pârâtei la plata vreunei sume de bani pentru repararea unui eventual prejudiciu, aşa încât susţinerea pârâtei, în sensul că nu există legătură de cauzalitate între fapta sa şi prejudiciul pretins, este lipsită de relevanţă.
Pentru admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, în temeiul art. 35 din Legea nr. 84/1998, reclamanta trebuia să facă dovada că:
- este titulara unui drept legal protejat cu privire la marcă;
- produsele reţinute în vamă poartă un semn identic cu marca şi sunt identice cu cele pentru care marca a fost înregistrată;
Dacă, în aceste condiţii, pârâta nu dovedeşte că a existat consimţământul titularului pentru folosirea semnului, i se poate interzice importul şi comercializarea produselor.
Legea nu impune nicio condiţie legată de atitudinea subiectivă a pârâtei.
Prin urinare, lipsa intenţiei pârâtei de a importa produse inscripţionate ilegal cu un semn identic mărcii reclamantei nu ar fi de natură să conducă la respingerea acţiunii, după cum nici lipsa oricărei culpe nu ar conduce la un asemenea rezultat.
Chiar dacă în sarcina pârâtei nu s-ar reţine nici cea mai uşoară culpă - culpa levissima - în modul de derulare a raporturilor contractuale cu exportatorul mărfurilor contrafăcute, inclusiv în alegerea partenerului comercial, accasta nu ar oferi legitimitate importului efectuat de pârâtă şi comcrcializării ulterioare a mărfurilor, operaţiuni care sunt nelcgale în raport de titularul dreptului la marcă încălcat.
Cu alte cuvinte, odată ce se constată folosirea fară drept a mărcii în activitatea comercială a unui terţ, această acţiune poate fi stopată la
iniţiativa titularului mărcii, tară a avea vreo relevanţă atitudinea subiectivă a terţului.
Cum în speţă s-a reţinut, ca situaţie de fapt, că reclamanta este titulara mărcilor PUMA, că produsele oprite în vamă poartă un semn identic cu mărcile reclamantei şi sunt identice cu cele pentru care mărcile au fost înregistrate şi că reclamanta nu a consimţit la utilizarea semnului, în mod legal au fost aplicate dispoziţiile art. 35 alin. (3) lit. b) şi c) cu referire la art. 35 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998.
3. In ceea ce priveşte critica referitoare la nelegalitatea interzicerii comercializării de către pârâtă a produselor purtând marca PUMA, nici aceasta nu poate fi reţinută.
Contrar susţinerilor recurentei, instanţa nu a dispus a priori comercializarea de către pârâtă a unor astfel de produse, ci doar a produselor în legătură cu care s-a constatat că sunt contrafăcute şi a căror operaţiune de vămuire a fost suspendată prin decizia ANV nr. 31296/MC/31 mai 2005, aşa cum se arată în dispozitivul sentinţei.
Având în vedere că toate criticile de nelcgalitate a deciziei sunt
neîntemeiate, în baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
| ← Marcă. Acţiune în contrafacere. Semn identic cu marca.... | Brevet de invenţie. Aplicarea invenţiei. Contract de licenţă → |
|---|
