Marcă. Refuz de înregistrare ca marcă a unui semn care poate induce consumatorul în eroare cu privire la natura produsului. Semantica termenilor folosiţi
| Comentarii |
|
- Legea nr. 84/1998: art. 5 lit. f)
în mod corect s-a reţinut în cauză existenţa unei posibilităţi de confuzie, precum şi că denumirea de „salam vănătoresc" este deceptivă, deoarece poate induce consumatorul în eroare cu privire la natura produsului.
Aceasta întrucât din caracteristicile noţiunii de „vănătoresc" (sub aspect semantic) se desprinde cu preponderenţă ideea folosirii vânatului la fabricarea produsului, şi nu ideea de utilizare a unei reţete specifice vânătorilor, şi câtă vreme produsul denumit
„salam vănătoresc" nu conţine vânat, ci came provenită de la animale de crescătorie, rezultă cu evidenţă posibila decepţie.
Va fi înlăturat argumentul potrivit căruia denumirea semnifică folosirea unei reţete specifice vânătoreşti, la fel ca în cazul altor denumiri înregistrate anterior (e.g., „franţuzesc", „italian", „parizian", „haiducesc”, „săsesc"), deoarece în cazul exemplelor date nu există aceeaşi posibilitate de confuzie cu privire la conţinutul produselor. în aceste situaţii denumirea folosită nu face trimitere în primul rând la conţinutul produsului, ci la reţeta sau metoda de fabricaţie, astfel că raţionamentul utilizat nu poate fi similar.
(Decizia nr. 243/R din 5.05.2009, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind
proprietatea intelectuală)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, sub nr. 12589/312008, la data de 31.03.2008, apelanta SC I.C.K. SA, reprezentată convenţional prin mandatar SC M. - Agenţia de Proprietate Industrială SRL, a formulat apel în contradictoriu cu intimata Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună, în temeiul dispoziţiilor art. 81 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, desfiinţarea hotărârii Comisiei de Reexaminare Mărci din cadrul OSIM nr. 253 din data de 21.11.2007 şi a deciziei nr. 235940/19.04.2007 şi acordarea protecţiei pentru clasele solicitate: 29 şi 35.
în motivarea apelului apelanta a arătat că la data de 27.02.2006 a depus la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci spre înregistrare, pe cale naţională, marca individuală verbală „SALAM VÂNĂTORESC” pentru produsele şi serviciile din clasele 29 şi 35. La data de 11.04.2006, examinându-se cererea, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile minime de constituire a depozitului naţional reglementar şi s-a emis decizia nr. 135897 de admitere a cererii şi înscrierea mărcii în Registrul Naţional al Mărcilor depuse sub numărul M 2006 01985, decizie transmisă cu adresa OSIM nr. 1015108 din 11.04.2006. La data de 06.03.2006, cu nr. 2006261, înregistrată la OSIM sub nr. 1007032 din
09.03.2006, apelanta a depus o cerere prin care a solicitat efectuarea unei cercetări documentare pentru denumirea SALAM VÂNĂTORESC. La data de 14.04.2006 cu adresa OSIM 1007032 din 05.04.2006 a primit de la OSIM rezultatul cercetării.
Văzând că această denumire nu este protejată, în data de 12.05.2006 a transmis ordinul de plată cu care s-au achitat taxele de examinare.
La data de 11.11.2006, OSIM, cu adresa nr. 1048913 din 02.11.2006, a transmis Avizul de refuz provizoriu nr. 230529, în care se menţionează faptul că denumirea de SALAM VÂNĂTORESC, număr depozit M 2006 - 01985, nu poate fi înregistrată ca marcă, avizul provizoriu de refuz fiind motivat în baza art. 5 alin. 1 lit. c) şi f) din Legea nr. 84/1998.
Apelanta a arătat că, potrivit art. 5 din Legea nr. 84/1998, sunt excluse de la protecţie şi nu pot fi înregistrate: c) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale şi constante; f) mărcile care sunt de natură să inducă publicul în eroare cu privire la originea geografică, calitatea sau natura produsului sau a serviciului.
în data de 02.02.2007, cu adresa nr. 20070089 apelanta a formulat răspunsul la avizul de refuz provizoriu, argumentând existenţa la acea dată şi a altor denumiri care au primit protecţie. Fără a lua în seamă argumentele aduse şi fără a se face dovada celor afirmate în avizul de refuz provizoriu în data de 03.05.2007 cu adresa OSIM nr. 1018671 din 19.04.2007 a transmis Decizia de Respingere nr. 235940.
La data de 14.07.2007, în termen, apelanta a formulat contestaţie împotriva Deciziei de Respingere nr. 235940, iar la data de 21.11.2007 s-a pronunţat de către Comisia de Reexaminare Mărci hotărârea nr. 253, prin care s-a dispus respingerea contestaţiei formulată anterior şi menţinerea Deciziei nr. 235940 din 19.04.2007 de respingere de la înregistrare a mărcii verbale SALAM VÂNĂTORESC.
Apelanta consideră că această hotărâre este netemeinică, deoarece OSIM nu a ţinut cont de faptul că SC I.C.K. SA, are ca obiect de activitate principal producţia de produse din carne şi foloseşte această denumire de mai bine de 17 ani şi că a fost creată ca denumire pentru produsele din carne, de tipul salam, de către SC I.C.K. SA, neexistând ca denumire în nomenclatorul produselor din carne existente, la acea dată, cum ar fi, de exemplu, denumiri ca: Salam Uscat, Victoria, Italian, De porc, Franţuzesc, Parizian, Haiducesc, Săsesc etc., denumiri care există pe piaţă şi care nu au dus nici odată în eroare publicul cu privire la originea geografică, calitatea sau natura produsului sau serviciului atâta timp cât producătorul este obligat şi face acest lucru de a pune pe contraetichetă denumirea producătorului.
Faptul folosirii anterioare a acestei denumiri de SALAM VÎNĂTORESC de către SC I.C.K. SA, rezultă şi din facturile prin care se livrau aceste produse şi mai ales din Standardul de firmă emis de către aceasta, datat 1996.
în drept, apelanta consideră că nu s-au respectat dispoziţiile art. 47 şi nici prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice. Art. 47, prevede că dovada folosirii mărcii incumbă titularului acesteia, şi poate fi făcută prin orice mijloc de probă, deoarece a făcut dovada folosirii efective, conform art. 46 din art. 47 lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice; art. 46, este asimilată folosirii efective a mărcii: c) aplicarea mărcii pe produse sau pe ambalaje exclusiv în vederea exportului; art. 5, sunt excluse de la protecţie şi nu pot fi înregistrate; alin. 2 dispoziţiile alin. 1 lit. b), c) şi d) nu se aplică, dacă, înainte de data cererii de înregistrare a mărcii şi, ca urmare, a folosirii acesteia, marca a dobândit un caracter distinctiv.
în dovedirea motivelor de apel, s-au depus la dosar de către apelantă, ataşate cererii de apel, următoarele înscrisuri: decizia nr. 135897/11.04.2008 a Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.), cererea de cercetare documentară formulată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.) de apelantă, cu nr. 2006261/
06.03.2006, răspunsul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.) la această cerere, nr. 2006396/14.04.2006, fila BOPI privind publicarea înregistrării depozitului naţional reglementar, o listă cu mărci înregistrate, având în componenţa lor cuvântul „salam”, fila Romarin privind diverse mărci înregistrate pe cale internaţională, având în componenţa lor cuvântul „salami”, „salametto", „salame”; adresa nr. 2006536/ 12.05.2006; Avizul de Refuz Provizoriu nr. 230529/02.11.2006; adresa nr. 20070089/ 02.02.2007 către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.), decizia de respingere nr. 235940/19.04.2007; contestaţia formulată de apelantă prin mandatar, hotărârea nr. 253/21.11.2007, a Comisiei de Reexaminare Mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.) şi Standard de firmă pentru preparatele din
carne „Salamuri”, înscrisuri conţinute şi în dosarul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.) depus de acesta în instanţă.
Prin decizia civilă nr. 1055A/16.09.2008. pronunţată în dosarul nr. 12589/3/2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, astfel cum a reţinut şi comisia, marca apelantei, supusă examinării „Salam Vănătoresc’’ este deceptivă, existând posibilitatea inducerii în eroare a publicului consumator, în ceea ce priveşte natura produselor, de vreme ce, potrivit declaraţiei apelantului, ingredientele folosite la obţinerea produselor sale purtând această marcă, sunt cele ale unui salam de porc, procedeul de obţinere fiind unul vănătoresc, în timp ce alţi producători folosesc această denumire pentru a desemna un salam obţinut din carne de vânat.
De asemenea, se mai reţine că în mod legal a apreciat comisia că sintagma „Salam Vănătoresc” este uzuală, atât în limbajul curent, cât şi în practicile comerciale, pe piaţă există mai mulţi competitori care folosesc liber această denumire.
Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, reţinându-se în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 5 lit. c) şi f) din Legea nr. 84/1996, tribunalul, în temeiul art. 296 C. pr. civ., a respins ca nefondat apelul declarat.
împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta SC I.C.K. SA, reprezentată prin mandatar SC M - Agenţia de proprietate industrială SRL, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 81 alin. 2 din Legea nr. 84/1998 şi ale art. 299-328 C. pr. civ., solicitând modificarea deciziei recurate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, sub nr. 12589/3/2008, la data de
26.01.2009.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta apelantă a expus din nou situaţia de fapt relevată şi în faţa instanţei de apel.
Totodată, criticând decizia recurată, s-a arătat că instanţa trebuia să constate ţinând seama de împrejurările cauzei, că decizia OSIM nr. 235940 din 19.04.2007 şi hotărârea OSIM nr. 253 din 21.11.2007 nu sunt temeinice, deoarece ambele fac trimitere afirmativă la prevederile art. 5 lit. c) şi f), neaducând probe palpabile de natură să elimine interpretările, precum şi de faptul că denumirea de SALAM VÎNĂTORESC a fost şi este folosită de recurentă de foarte mult timp, astfel neluându-se în seamă prevederile art. 47 din Legea nr. 84/1998: „Dovada folosirii mărcii incumbă titularului acesteia, şi poate fi făcută prin orice mijloc de probă”.
Recurenta a făcut dovada folosirii efective, conform art. 47 şi art. 46, lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice („Este asimilată folosirii efective a mărcii: c) aplicarea mărcii pe produse sau pe ambalaje exclusiv în vederea exportului").
Totodată, instanţa de apel nu a luat în seamă invocarea de către recurentă a prevederilor art. 5 alin. 2 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice [„Sunt excluse de la protecţie şi nu pot fi înregistrate: c) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale şi constante; (2) Dispoziţiile alin. 1 lit. b), c) şi d) nu se aplică, dacă, înainte de data cererii de înregistrare a mărcii şi, ca urmare, a folosirii acesteia, marca a dobândit un caracter distinctiv”].
Instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că adjectivul vănătoresc vine de la ceva ce aparţine vânătorului, şi anume, în cazul de faţă, a unei metode de a prepara un salam, fie el din orice ar fi, şi nu la faptul că s-ar face din carne de vânat, care ar putea
exista prin denumirea de salam de vânat, caz în care se foloseşte prepoziţia de care introduce noţiunea de atribut a cuvântului vînat.
Intimata OSIM nu a formulat întâmpinare, prezentându-se în faţa tribunalului prin reprezentant convenţional şi solicitând respingerea recursului ca nefondat.
în recurs nu au fost administrate probe noi.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de critică expuse mai sus, ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., curtea constată că recursul este nefondat.
în privinţa incidenţei în cauză a prevederilor art. 5 lit. f) din Legea nr. 84/1998, curtea reţine că în mod corect a constatat instanţa de apel existenţa unei posibilităţi de confuzie, precum şi că denumirea de „salam vânătoresc” este deceptivă, deoarece poate induce consumatorul în eroare cu privire la natura produsului.
Aceasta întrucât din caracteristicile noţiunii de „vânătoresc” (sub aspect semantic) se desprinde cu preponderenţă ideea folosirii vânatului la fabricarea produsului, şi nu ideea de utilizare a unei reţete specifice vânătorilor, şi câtă vreme produsul denumit „salam vânătoresc” nu conţine vânat, ci carne provenită de la animale de crescătorie, rezultă cu evidenţă posibila decepţie.
Va fi înlăturat argumentul recurentei-apelante în sensul că denumirea semnifică folosirea unei reţete specifice vânătoreşti, la fel ca în cazul altor denumiri înregistrate anterior de intimată (e.g., „franţuzesc”, „italian”, „parizian”, „haiducesc”, „săsesc”), deoarece în cazul exemplelor date nu există aceeaşi posibilitate de confuzie cu privire la conţinutul produselor. în aceste situaţii denumirea folosită nu face trimitere în primul rând la conţinutul produsului, ci la reţeta sau metoda de fabricaţie, astfel că raţionamentul utilizat nu poate fi similar.
Curtea constată întemeiată însă susţinerea recurentei în sensul inaplicabilităţii prevederilor art. 5 lit. c) din lege, constatând în acest sens că nu s-a dovedit de intimată că denumirea în discuţie a devenit uzuală în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale şi constante şi nici instanţa de apel nu a reţinut elementele de fapt care au stat la baza acestei constatări.
Cu toate acestea, existenţa unuia dintre cazurile cuprinse în art. 5 din lege care exclud protecţia solicitată este suficientă pentru respingerea cererii de înregistrare, astfel că este lipsită de relevanţă netemeinicia acestui argument, dedus din prevederile art. 5 lit. c) din lege.
Nu prezintă relevanţă în cauză nici argumentul folosirii anterioare a denumirii de către recurenta-apelantă, întemeiat pe prevederile art. 47 şi ale art. 46 lit. c) din Legea nr. 84/1998, coroborat cu art. 5 alin. 2 din acelaşi act normativ, deoarece exceptarea de la aplicarea alin. 1 nu priveşte cazul cuprins în lit. f) a textului, ci situaţiile reglementate de lit. b)-d).
Prin urmare, excepţia de la refuzul de înregistrare nu putea fi reţinută pentru ipoteza reţinută de instanţă, izvorând din existenţa unei posibilităţi de inducere în eroare a publicului cu privire la calitatea sau natura produsului, după cum s-a arătat mai sus.
Pentru ansamblul acestor considerente, curtea constată recursul ca fiind nefondat şi, în temeiul art. 312 C. pr. civ., îl va respinge ca atare.
Văzând şi dispoziţiile art. 377 alin. 2 pct. 4 C. pr. civ.
| ← Model industrial. Noutatea unui model industrial. Condiţie în... | Ordonanţă preşedinţială. Dreptul la imagine şi la... → |
|---|
