Ordonanţă preşedinţială. Dreptul la imagine şi la protecţia vieţii private. Persoane publice. Libertate de exprimare

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

- Legea nr. 8/1996: art. 88

- Constituţia României: art. 30 alin. 5

Desfăşurarea unor activităţi în locuri publice sau locuri deschise publicului, nu înseamnă în mod necesar că ar fi vorba de activităţi publice ale respectivelor persoane, în această din urmă categorie intrând numai acele expuneri (activităţi) ce au loc în cadrul unor manifestări publice la care aceste persoane ar fi participante.

O interpretare precum cea susţinută de către intimaţii-pârâţi şi primită de prima instanţă ar presupune o limitare nejustificată a protecţiei asigurate prin art. 88 din Legea nr. 8/1996, într-o astfel de accepţiune persoanele publice putând fi beneficiarele protecţiei menţionate numai pentru activităţile desfăşurate în spaţiile private, chiar dacă în mod obiectiv acestea sunt nevoite să iasă din aceste spaţii (private) pentru desfăşurarea unor activităţi necesare derulării vieţii lor private.

în ceea ce priveşte conduita pârâţilor, de utilizare - prin mijloace de comunicare în public - a fotografiilor şi filmelor care îi reprezintă pe reclamanţi în cadrul unor activităţi private (desfăşurate în timpul vacanţei petrecute cu familia într-o altă ţară), Curtea apreciază că în evaluarea ei se impune a fi avute în vedere limitele stabilite în exercitarea libertăţii de exprimare prin art. 30 alin. 5 din Constituţia României, conform căruia „libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea,viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine".

(Decizia civilă nr. 119/R din 26.02.2009, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind

proprietatea intelectuală)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, sub nr. 28859/3/27.07.2008, reclamanţii B.A.M., B.Ş., B.A.V., B.R.Ş., V.L.S., au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii SC C.M. SRL şi B.R.I., ca pe calea

ordonanţei preşedinţiale se dispună obligarea pârâţilor la înlăturarea de pe site-ul web aflat la adresa www.cancan.ro a tuturor fotografiilor şi filmelor în care sunt reprezentaţi reclamanţii în cadrul unor activităţi private; interzicerea publicării oricăror fotografii şi filme care să-i reprezinte pe reclamanţi, atât în cadrul revistei Cancan, cât şi pe site-ul web al acesteia, aflat la adresa www.cancan.ro; obligarea pârâţilor la plata daunelor cominatorii în valoare de 3.000 RON pe zi de întârziere în executarea sentinţei pronunţate şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

în motivarea cererii, reclamanţii au arătat în esenţă că, în zilele de 18.07.2008 şi 19.07.2008, pârâţii au publicat pe prima pagină a revistei Cancan fotografii care conţin imagini cu membrii familiei B. în timpul vacanţei. Mai mult decât atât, la data de

18.07.2008 a fost organizată de pârâtă pe site-ul web al acesteia desfăşurarea unui concurs constând într-o invitaţie la vot pentru a „o vedea pe A.M. în sânii goi’’.

în cadrul articolului „Zâna şi rubedeniile pe Coasta de Azur”, publicat la data de

18.07.2008 şi postat pe site-ul web al pârâtei la adresa www.cancan.ro, au fost încadrate peste 9 poze şi un film care redau momente din viaţa privată a reclamanţilor.

Pârâta a publicat la data de 19.07.2008 articolul „Zâna şi rubedeniile pe Coasta de Azur (II)” în care, de asemenea, au fost redate imagini în care sunt reprezentaţi reclamanţii.

în scopul de a opri actele abuzive ale pârâţilor, prin care se încalcă în mod continuu drepturile reclamanţilor a fost formulată o notificare la 19.07.2008, prin care a fost învederat pârâţilor că au încălcat în mod flagrant dispoziţiile Legii nr. 8/1996, ale Decretului nr. 31/1954, precum şi ale Codului penal. Pârâţii au fost somaţi să retragă de îndată şi în totalitate fotografiile şi filmele în care sunt reprezentaţi membrii familiei B.

Au arătat reclamanţii că, având o conduită care denotă rea-credinţă, pârâţii nu au luat în considerare această notificare, publicând la data de 21 iulie 2008 fotografii care conţin, în special, imaginea reclamantei A.M.B., fără să aibă acordul acesteia, prezentând-o în ipostaze care aduc o gravă atingere imaginii acesteia.

Reclamanţii au precizat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile pronunţării unei hotărâri pe calea ordonanţei preşedinţiale, având în vedere dispoziţiile art. 581 şi 582 C. pr. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 139 alin. 4 din Legea nr. 8/1996, care prevăd că instanţa de judecată poate să dispună anumite măsuri pe calea ordonanţei preşedinţiale pentru a asigura repararea şi pentru a preveni producerea unor prejudicii rezultate ca urmare a încălcării unor drepturi.

Astfel, urgenţa este justificată, întrucât prin utilizarea acestor fotografii şi filme care reprezintă portretul reclamanţilor se aduce o încălcare gravă a dreptului acestora recunoscut prin dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora „utilizarea unei opere care conţine un portret necesită consimţământul persoanei reprezentate în acest portret’’.

Niciuna dintre persoanele reprezentate în fotografiile şi filmele utilizate de pârâţi nu şi-a manifestat acordul pentru realizarea acestor fotografii şi cu atât mai puţin pentru utilizarea acestora.

Prin publicarea acestor fotografii şi filme, precum şi prin posibilitatea pârâtei de a utiliza în continuare imaginea reclamanţilor în momente care ţin exclusiv de sfera vieţii private şi de familie a acestora, se produce o încălcare gravă a dreptului la propria imagine.

De asemenea, urgenţa este reprezentată - în susţinerea reclamanţilor - de utilizarea continuă şi în mod abuziv a filmelor şi fotografiilor, pe de o parte, prin publicarea acestora în revista Cancan din zile de 18, 19, 21 iulie, precum şi prin

menţinerea şi afişarea continuă pe site-ul web aflat la adresa www.cancan.ro. Pârâţii au recurs la publicarea în continuare a unor fotografii şi filme cu imagini ale vieţii private şi în diverse ipostaze care ar produce în mod cert un prejudiciu atât material, cât şi moral pentru reclamanţi, care nu ar mai putea fi reparat.

Aceste fotografii şi filme care au fost publicate în continuu, în ultimele zile, de către pârâţi constituie o ingerinţă gravă în viaţa privată a reclamanţilor putând fi considerate ca o continuă agresiune din partea pârâţilor. Acestea îi reprezintă pe reclamanţi în scene ale vieţii zilnice şi în cadrul unor activităţi de natură pur personală.

De asemenea, s-a solicitat instanţei să aibă în vedere şi circumstanţele în care au fost realizate fotografiile şi filmele respective, fără cunoştinţa sau acordul reclamanţilor, în mod cert acestea nefăcând obiectul unui interes public. Toate acestea exced interesului publicului de a fi informat, conduita pârâtei depăşind limitele unei ingerinţe permise în viaţa privată.

Totodată, reclamanţii au arătat că şi caracterul vremelnic al măsurilor solicitate reiese şi din dispoziţiile Legii nr. 8/1996, respectiv art. 139 alin. 3 şi 4, care prevăd posibilitatea instanţei de judecată de a dispune, de îndată, luarea unor măsuri pentru a preveni producerea unui prejudiciu iminent şi care nu mai poate fi reparat.

Caracterul vremelnic al măsurilor, îl constituie faptul că pârâţii în mod continuu exercită acte abuzive de încălcare a drepturilor reclamanţilor prin utilizarea în fiecare zi a fotografiilor şi filmelor care îi reprezintă pe aceştia în momente care ţin exclusiv de latura vieţii private.

Cea de a treia condiţie de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale - nepreju-decarea fondului - reclamanţii au considerat-o ca fiind îndeplinită prin aceea că, din examinarea sumară a cererii deduse judecăţii şi a probatoriului care se va administra, se va putea constata conduita abuzivă a pârâţilor de a aduce atingere în mod continuu vieţii private a reclamanţilor şi drepturilor acestora prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 8/1996.

Reclamanţii au mai arătat că daunele cominatorii reprezintă un mijloc de constrângere a debitorului unei obligaţii de a face sau de a nu face, prin care acesta este ţinut să-şi aducă la îndeplinire obligaţia sub sancţiunea plăţii unei sume de bani pe zi de întârziere. înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin decizia nr. 20/2005, pronunţată în cadrul unui recurs în interesul legii, a statuat admisibilitatea cererilor prin care se soli cită obligarea debitorilor ce nu-şi îndeplinesc obligaţiile de a face sau de a nu face la plata de daune cominatorii.

Obligarea pârâţilor la plata daunelor cominatorii în valoare de 3000 RON pe zi de întârziere în executarea sentinţei pronunţate, este - în susţinerea recurenţilor - absolut necesară, întrucât numai prin astfel de mijloace pârâţii pot să fie obligaţi la încetarea actelor abuzive care aduc atingere drepturilor reclamanţilor.

în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 581 şi 582 C. pr. civ., precum şi dispoziţiile Legii nr. 8/1996, respectiv dispoziţiile art. 88, şi art. 136 din Legea nr. 88/1996.

Prin sentinţa civilă nr. 1359/09.09.2008 a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii ordonanţei preşedinţiale (invocată de către pârâţii SC C M. SRL şi B.R.I.).

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de către reclamantă.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut în esenţă că:

Excepţia inadmisibilităţii a fost motivată în sensul că nu ar fi admisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială, pentru că nu s-a dovedit caracterul abuziv al faptelor imputate pârâţilor.

Faţă de modul de formulare şi motivele cererii de chemare în judecată, prima instanţă a apreciat că tocmai încetarea unor astfel de „fapte abuzive” solicită reclamanţii, or, instanţa nu poate, pe calea ordonanţei preşedinţiale şi prin admiterea excepţiei, să constate „de plano” că faptele reclamate nu au un asemenea caracter; Astfel, s-a reţinut că faptele pârâţilor de aducere la cunoştinţa publică a unor imagini ale reclamanţilor, în ipostaze intime şi într-un cadru privat - astfel cum sunt descrise prin cerere pot avea caracter abuziv, aşa încât excepţia urmează a fost apreciată ca nefondată.

în privinţa aspectelor de fond, a reţinut instanţa că procedura prevăzută de art. 581

C. pr. civ., privind ordonanţa preşedinţială, se justifică prin necesitatea ca instanţa să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept sau prevenirea unei pagube, cu condiţia de a nu prejudeca fondul.

Desigur că soluţia instanţei nu trebuie să fie arbitrară, aceasta fiind datoare să cerceteze aparenţa dreptului, cu alte cuvinte „să pipăie fondul”.

Din dispoziţiile art. 581 C. pr. civ. rezultă că promovarea unei cereri pe calea ordonanţei preşedinţiale presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor referitoare la urgenţă, caracter vremelnic şi neprejudecarea fondului. îndeplinirea unei singure cerinţe impuse de lege nu este suficientă pentru a deduce existenţa ori pentru a complini absenţa celorlalte condiţii.

A mai reţinut instanţa că vremelnicia ţine de esenţa şi de natura ordonanţei preşedinţiale, iar durata în timp a măsurilor care se ordonă depinde de cauzele care au generat măsurile şi de poziţia părţilor; ele sunt temporare din momentul naşterii lor, indiferent cât durează în timp, în cazul în care cel împotriva căruia s-au luat se convinge de justeţea lor, acesta nu se mai adresează justiţiei pentru a le anula, şi dacă se conformează măsurilor nu mai este necesar a exista concomitent sau ulterior o altă acţiune de drept comun pe rolul instanţelor.

Or, în cauză, reclamanta nu a făcut niciun fel de dovezi, sub aspectul urgenţei, aceasta relevându-se numai atunci când păstrarea unui drept prevenirea unei pagube iminente sau înlăturarea unei piedici ivite în cursul executării nu pot fi realizate în mod eficace pe calea acţiunii de drept comun, limitându-se la a afirma doar că măsurile urmează a fi luate numai până la soluţionarea pe fond a litigiului.

în legătură strânsă cu această cerinţă este cea referitoare la nerezolvarea litigiului în fond, care presupune examinarea sumară a drepturilor părţilor pentru a se putea constata care dintre părţi are de partea sa aparenţa dreptului şi justifică un interes pentru luarea unor măsuri provizorii.

Pe de altă parte, deşi textul de lege invocat autorizează un examen sumar al cauzei, indispensabil, de altfel, pentru a se putea stabili, care dintre părţi are în favoarea sa aparenţa unei situaţii juridice legale şi justifică un interes legitim pentru a i se putea menţine o stare de fapt provizorie, ori chiar de drept, din lucrările dosarului neputându-se reţine că reclamanţii au justificat în favoarea lor aparenţa dreptului.

A concluzionat instanţa fondului că, din examinarea sumară a probelor administrate în cauză, se constată că, susţinerile reclamanţilor referitoare la fotografierea acestora în spaţiul privat nu se confirmă, toate fotografiile prezentate de publicaţiile prezentate de publicaţiile pârâtei reprezentând imagini ale reclamanţilor în spaţii publice: pe stradă, pe plajă, la cumpărături, locuri în care este interzis ziariştilor să culeagă materiale pentru publicare.

în ceea ce priveşte invocarea încălcării articolului privind utilizarea portretului fără consimţământul titularului, s-a reţinut, fără o analiză pe fondul cauzei, că de la această regulă există două excepţii, una dintre acestea fiind incidenţă în speţa de faţă: „Consimţământul prevăzut la alin. (1) nu este necesar pentru utilizarea unei opere care conţine portretul unei persoane general cunoscute, dacă portretul a fost executat cu ocazia activităţilor sale publice”.

împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, în motivarea recursului se arată în esenţă că:

Respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială ca nefondată presupune întemeierea acesteia pe dispoziţii legale care nu îşi găsesc aplicarea în cauză. Instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale ca nefondată, întrucât aceasta, în mod temeinic, a fost formulată în baza dispoziţiilor art. 581 C. pr. civ. şi a dispoziţiilor art. 139 alin. 4 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe.

Analizând dispoziţiile art. 581 C. pr. civ, rezultă - în susţinerea recurenţilor - că în speţa de faţă sunt îndeplinite condiţiile emiterii ordonanţei preşedinţiale, întrucât prin fapta intimaţilor de a menţine pe site-ul web aflat la adresa www.cancan.ro fotografiile şi filmele în care sunt reprezentaţi recurenţii se produce acestora un prejudiciu imposibil de recuperat.

Nu se putea reţine că cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale nu este fondată în condiţiile în care dispoziţiile legale menţionate prevăd posibilitatea instanţei de judecată de a dispune măsuri pentru a asigura repararea şi pentru a preveni producerea prejudiciilor rezultate ca urmare a încălcării drepturilor recurenţilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, utilizarea acestor fotografii şi filme care reprezintă portretul recurenţilor constituie o încălcare gravă a drepturilor acestora.

Mai critică recurenţii hotărârea primei instanţe în sensul că a fost dată cu aplicare greşita a legii, respectiv instanţa de fond nu a luat în considerare dispoziţiile art. 581 C. pr. civ. şi pe cele ale art. 139 alin. 4 din Legea nr. 8/1996, ignorând astfel prejudiciul incontestabil care se aduce recurenţilor prin utilizarea pârâţilor a fotografiilor şi filmelor care reprezintă imaginea acestora.

Astfel, se susţine că instanţa de recurs trebuie să aibă în vedere în special pozele afişate la data de 21 iulie 2008, care aduc atingere demnităţii, onoarei şi reputaţiei în special a recurentei A.M.B.

Se mai impută instanţei de fond împrejurarea că trebuia să constate că sunt îndeplinite în speţă cele trei condiţii prevăzute pentru emiterea ordonanţe preşedinţiale, respectiv urgenţa, caracterul vremelnic, neprejudecarea fondului.

în ceea ce priveşte urgenţa, aceasta este justificată întrucât prin utilizarea continuă a acestor fotografii şi filme (prin publicarea în revista Cancan şi afişarea lor pe site-ul web www.cancan.ro) care reprezintă portretul recurenţilor se aduce o încălcare gravă a dreptului acestora recunoscut prin dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 8/1996; niciuna dintre persoanele reprezentate în fotografiile şi filmele utilizate de intimaţi nu şi-a manifestat acordul pentru realizarea acestor fotografii şi cu atât mai puţin pentru utilizarea acestora.

Prin publicarea acestor fotografii şi filme, precum şi prin posibilitatea pârâtei de a utiliza în continuare imaginea recurenţilor în momente care ţin exclusiv de sfera vieţii private şi de familie a acestora, susţin recurenţii că li se produce o încălcare gravă a dreptului la propria imagine.

Aceste fotografii şi filme care au fost publicate în continuu de către intimaţi constituie o ingerinţă gravă în viaţa privată a recurenţilor, putând fi considerate ca o

continuă agresare din partea intimaţilor. Ele îi reprezintă pe recurenţi în scene ale vieţii zilnice şi în cadrul unor activităţi de natura pur personala, în acest sens impunându-se a fi avute în vedere şi circumstanţele în care au fost realizate, respectiv fără cunoştinţa sau acordul recurenţilor, în mod cert acestea nefăcând obiectul unui interes public. Toate acestea exced interesului publicului de a fi informat, conduita intimatei depăşind limitele unei ingerinţe permise în viaţa privată.

Se mai arată că intimaţii nu se pot preleva de dispoziţiile art. 88 alin. 3 lit. a) din

Legea nr. 8/1996, din fotografiile şi din filmele utilizate de către pârâţii intimaţi putându-se

constata cu uşurinţă că recurenţii nu desfăşurau activităţi publice, ci activităţi care ţin

exclusiv de sfera vieţii private. Chiar în condiţiile în care fotografiile sau filmele au fost realizate în locuri publice, activităţile pe care le desfăşurau recurenţii ţin exclusiv de sfera vieţii private. Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au fost învestite cu soluţionarea ingerinţelor aduse dreptului la viaţa privată a persoanelor de către diverse „reviste de scandai”. Relevanţa în acest sens este cauza Van Hannoverc. Germaniei în care instanţa europeană a arătat că publicarea de către diverse reviste germane a fotografiilor ce o reprezentau pe reclamanta în diverse locuri, însoţită fie de membri ai familiei, fie de alte persoane, respectiv în activitatea cotidiana constituie o latură a vieţii sale private.

Interesul publicului de a fi informat, incluzând în anumite circumstanţe viaţa privată a unor personalităţi publice nu este justificat în situaţia de faţă, întrucât publicul nu are un interes legitim şi justificat în afla cum îşi petrec reclamanţii vacanţa. Singurul interes, nelegitim de altfel, care ar putea fi identificat în această situaţie este al pârâţilor, constând în comercializarea acestor imagini cu reclamanţii în vederea obţinerii unui profit din publicarea acestora, precum şi din formularea invitaţiei la vot.

Caracterul vremelnic al măsurilor solicitate reiese - în susţinerea recurenţilor - şi din dispoziţiile Legii nr. 8/1996, respectiv art. 139 alin. 3 şi 4, care prevăd posibilitatea instanţei de judecată de a dispune de îndată luarea unor măsuri pentru a preveni producerea unui prejudiciu iminent şi care nu mai poate fi recuperat.

Caracterul vremelnic al măsurilor îl constituie faptul că intimaţii în mod continuu exercită acte abuzive de încălcare a drepturilor recurenţilor prin utilizarea în fiecare zi a fotografiilor şi filmelor care îi reprezintă pe aceştia în momente care ţin exclusiv de latura vieţii private.

Măsura solicitată ar urma a fi aplicată până la soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de recurenţi prin care solicită constatarea încălcării drepturilor prevăzute conform dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 84/1996.

în privinţa celei de-a treia condiţii de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale -neprejudecarea fondului - recurenţii consideră că este îndeplinită prin aceea că, din examinarea sumară a cererii deduse judecăţii şi a probatoriului care urmează a fi administrat, se poate constata conduita abuziva a pârâţilor, prin care se aduce atingere în mod continuu vieţii private a recurenţilor şi a drepturilor acestora prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 8/1996.

Totodată susţin recurenţii că instanţa de fond nu a avut în vedere probatoriul administrat în cauză în analiza cererii de ordonanţă preşedinţială, probatoriu care relevă faptul că intimaţii nu intenţionează să scoată acestor fotografii şi filme de pe site-ul web arătat. De asemenea, instanţa de fond trebuia să aibă în vedere că aceste fotografii care reprezintă portretul recurenţilor au fost preluate şi de către alte site-uri, făcând obiectul unor comentarii care în mod cert produc prejudicii recurenţilor.

Instanţa de fond ar fi trebuit să constate că nu mai poate intra în discuţie existenţa unui prejudiciu produs recurenţilor, acesta fiind evident. Menţinerea fotografiilor şi filmelor pe site-ul pârâtei produce recurenţilor-reclamanţi un prejudiciu tot mai mare.

în drept, s-au invocat dispoziţiile art. 581 şi 582 C. pr. civ., dispoziţiile art. 304 şi ale art. 304¹ C. pr. civ., precum şi dispoziţiile Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe.

Recurs legal timbrat.

Intimaţii au formulat întâmpinare, prin aceasta susţinând în esenţă că instanţa fondului a reţinut în mod corect că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, respectiv urgenţa, vremelnicia şi neprejudecarea fondului. Utilizarea fotografiilor şi filmelor la care fac referire recurenţii nu este de natură a aduce un prejudiciu acestora din urmă în condiţiile în care ele au fost realizate în locuri publice sau deschise publicului, surprind fapte publice ale unor persoane publice, iar respectiva utilizare a fost făcută în exercitarea libertăţii de a relata fapte reale.

Mai susţin intimaţii că, pentru utilizarea filmelor şi fotografiilor menţionate nu era nevoie de consimţământul recurenţilor reclamanţi pentru că au fost realizate cu ocazia activităţilor publice ale unor persoane general cunoscute, situaţie care - potrivit cu prevederile art. 88 alin. 3 lit. a) din Legea nr. 8/1996 - exclude necesitatea obţinerii unui astfel de consimţământ.

în recurs, recurenţii au administrat proba cu înscrisuri.

Analizând recursul în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate şi de limitele stabilite prin art. 304¹ coroborat cu art. 129 alin. ultim C. pr. civ., Curtea constată caracterul fondat al acestuia.

Considerentele avute în vedere sunt următoarele:

Demersul judiciar al reclamanţilor-recurenţi, formulat pe calea ordonanţei preşedinţiale, a fost determinat - potrivit susţinerilor acestora - de atingerea adusă (ca urmare a publicării de către intimaţi a unor filme şi fotografii realizate în timpul vacanţei reclamanţilor, fără acordul acestora) dreptului lor la imagine şi la protecţia vieţii private.

Dreptul pretins încălcat are, potrivit prevederilor art. 26 din Constituţia României şi art. 8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, valoare de drept fundamental.

Faptul existenţei fotografiilor şi filmelor la care reclamanţii au făcut referire, cât şi acela al utilizării lor în revista editată/redactată de către pârâţii-intimaţi şi pe site-ul web deţinut de aceştia din urmă, este susţinut de probatoriul administrat în cauză (şi necontestat de către pârâţi).

în acest context, reclamanţii justifică - corespunzător unei verificări sumare specifice procedurii de ordonanţă preşedinţială - calitatea de titulari ai dreptului pretins încălcat.

Reţinând că prin prevederile art. 88 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 se asigură protecţia dreptului fundamental menţionat prin instituirea unei obligaţii corelative, în sarcina acelor subiecte de drept ce au făcut şi deţin o fotografie, de a nu utiliza respectiva imagine fără consimţământul persoanei fotografiate (ca titular al dreptului la imagine şi la protecţia vieţii private) şi ţinând seama de situaţia de fapt anterior expusă, Curtea constată că în speţă se regăsesc elemente care conturează situaţia premisă a analizei pretinse de către reclamanţi.

Urgenţa măsurilor solicitate a se lua în cadrul ordonanţei preşedinţiale pendinte apare ca fiind o condiţie care se verifică, fiind vorba de finalitatea urmărită, şi anume aceea de a se înceta utilizarea, fără consimţământul recurenţilor-reclamanţi, a respectivelor fotografii şi filme, prejudiciul la care aceştia ar fi expuşi prin prelungirea situaţiei existente fiind - în considerarea valorilor morale ocrotite prin normele menţionate - unul nesusceptibil de reparaţie în aceste coordonate.

Din perspectiva condiţiei vremelniciei, Curtea apreciază că şi aceasta se verifică în speţă pentru că între părţi se derulează deja un proces de drept comun în cadrul căruia se analizează chiar fondul dreptului cercetat în această procedură sumară a ordonanţei preşedinţiale, aşa încât măsura ce se solicită a fi luată în acest cadru procesual este menită a produce efecte pentru un timp limitat (respectiv până la pronunţarea unei hotărâri definitive în acţiunea de drept comun).

Cu privire la neprejudecarea fondului, reţine Curtea că analiza făcută în acest cadru procesual - corespunzător considerentelor expuse anterior - nu poate produce efectul tranşării fondului litigiului în condiţiile în care se verifică numai la nivelul aparenţei existenţa dreptului şi a vătămării pretinse de către reclamanţi.

Prima instanţă, deşi a făcut o expunere teoretică şi cu un caracter generic a condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, nu a stabilit legătura dintre aceste condiţii şi situaţia concret dedusă judecăţii, motiv pentru care Curtea a apreciat că se impune analiza expusă mai sus.

în ceea ce priveşte aprecierea primei instanţe - corespunzătoare apărărilor formulate de către pârâţi - în sensul că în speţă ar fi operantă excepţia prevăzută la art. 88 alin. 3 lit. a) din Legea nr. 8/1996, Curtea constată că este greşită, fiind consecinţă a unei extinderi, nejustificate, a acestei prevederi legale dincolo de litera şi spiritul ei.

Astfel, în conţinutul normei menţionate se face vorbire despre situaţia în care este vorba despre o persoană general cunoscută, iar portretul a fost executat cu ocazia activităţilor sale publice

în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii B.A.V., B.Ş.R. şi V.L.S., deşi nu există vreun element probator de natură a conduce către concluzia că ar fi „persoane general cunoscute” în sensul reglementării menţionate, prima instanţă i-a inclus în sfera de aplicare a excepţiei prevăzute de art. 88 alin. 3 lit. a) din Legea nr. 8/1996 fără a justifica în vreun fel aplicarea în acest mod a respectivei norme.

Pe de altă parte, în privinţa celorlalţi doi reclamanţi care au un asemenea statut potrivit probatoriului existent, desfăşurarea unor activităţi în locuri publice sau locuri deschise publicului, nu înseamnă în mod necesar că ar fi vorba de activităţi publice ale respectivelor persoane, în această din urmă categorie intrând numai acele expuneri (activităţi) ce au loc în cadrul unor manifestări publice la care aceste persoane ar fi participante.

Dintr-o astfel de perspectivă, ţinând seama de situaţia de fapt reţinută, cât şi de protecţia legală invocată de către reclamanţi în privinţa dreptului lor la imagine şi la protecţia vieţii private, nu se poate reţine că respectiva conduită ar fi una care să se

circumscrie limitelor permise de lege, spre a se aprecia că solicitarea reclamanţilor este de natură a restrânge exerciţiul legitim al unui drept propriu pârâţilor intimaţi.

Faţă de considerentele expuse, de dispoziţiile legale menţionate, cât şi de prevederile art. 304¹ C. pr. civ., Curtea apreciază că este fondai recursul, urmând a dispune, potrivit cu prevederile art. 312 alin. 3 C. pr. civ., admiterea acestuia şi modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii cererii de ordonanţă preşedinţială.

Pe cale de consecinţă, vor fi obligaţi pârâţii la înlăturarea de pe site-ul web aflat la adresa www.cancan.ro a tuturor fotografiilor şi filmelor în care sunt reprezentaţi reclamanţii în cadrul unor activităţi private.

Se va interzice pârâţilor publicarea oricăror fotografii şi filme care să-i reprezinte pe reclamanţi în cadrul unor activităţi private, atât în cadrul revistei Cancan, cât şi pe site-ul web menţionat.

în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâţilor la plata de daune cominatorii - ca mijloc de constrângere pentru executarea obligaţiilor care s-au stabilit în sarcina lor prin prezenta hotărâre -, Curtea constată că o astfel de obligaţie nu este permis a fi stabilită potrivit cu prevederile art. 580³ C. pr. civ., referitor la executarea obligaţiilor de a face care presupun un fapt personal al debitorului, la alin. 5 al acestei norme dispunându-se în sensul că „pentru executarea obligaţiilor prevăzute de prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii".

Se va lua act de faptul că recurenta nu solicită cheltuieli de judecată pentru această etapă procesuală.

← Marcă. Refuz de înregistrare ca marcă a unui semn care poate...		Recurs. Casare cu trimitere spre rejudecarea apelului. Cerere... →

Ordonanţă preşedinţială. Dreptul la imagine şi la protecţia vieţii private. Persoane publice. Libertate de exprimare

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Dreptul la imagine şi la protecţia vieţii private. Persoane publice. Libertate de exprimare