Recurs declarat împotriva încheierii prin care s-a luat act de renunţarea la judecată. Natura actului juridic al renunţării la judecată. Obligaţia instanţei de a verifica valabilitatea actului juridic unilateral. Lipsa cauzei actului juridic de dispoziţie
| Comentarii |
|
- Cod procedură civilă: art. 129, art. 246, art. 304 pct. 6-9, art. 312
- Cod civil: art. 966
Nu este necesară o cerere expresă din partea reclamantului de a se lua act de renunţarea la judecată, este suficientă depunerea la dosar a declaraţiei emisă cu respectarea exigenţelor art. 246 C. pr. civ.
Actul procesual de dispoziţie al renunţării la judecata cererii este un act juridic unilateral, caracterizat, asemănător tuturor actelor juridice unilaterale, prin principiul irevocabilităţii. Aceasta presupune că un act juridic unilateral nu poate fi revocat, efectele produse de acesta, dacă este efectuat fără vicii de consimţământ sau fără a fi lovit de cauze de nulitate relativă sau absolută, fiind irevocabile.
Faţă de prevederile art. 129 C. pr. civ. raportat la conţinutul art. 246 C. pr. civ., instanţa care ia act de renunţarea la judecarea unei cereri este obligată să verifice că renunţarea reprezintă într-adevăr voinţa părţii, liber exprimată şi neviciată.
în speţă, se constată că scopul imediat al actului renunţării făcute de reclamantă (încetarea procesului) lipseşte, cât timp aceasta dorea doar să obţină consemnarea sumelor oferite de expropriator, dar să continue litigiile pentru pretenţiile ce depăşeau aceste sume.
(Decizia nr. 440 din 29.10.2009, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze
privind proprietatea intelectuală)
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, reclamanta SC C P. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA a solicitat stabilirea valorii concrete a despăgubirilor acordate, ca efect al exproprierii dispuse prin H G. nr. 681/2007 privind terenul în suprafaţă de 590,21 mp, situat în Ilfov.
Prin declaraţia autentificată la BNP N.D.A. sub nr. 11/05.01.2009, s-a renunţat la judecata cererii.
Prin notele scrise depuse la dosar, s-a solicitat instanţei continuarea judecăţii, învederându-se că s-a revocat declaraţia de renunţare la judecată menţionată anterior, printr-o nouă declaraţie autentificată la BNP N.D.A. sub nr. 27/07.01.2009.
Prin încheierea de şedinţă din 11.02.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în baza art. 246 C. pr. civ., s-a luat act de renunţarea la judecata cererii.
In motivarea încheierii, s-a arătat că odată formulată cerere de renunţare la judecată, reclamanta nu mai poate reveni asupra declaraţiei sale de renunţare şi să ceară continuarea judecăţii, având în vedere că renunţarea la judecată, reprezentând manifestarea de voinţă a unei singure părţi, este un act unilateral, a cărui specificitate este caracterul său irevocabil.
S-a reţinut că literatura juridică este în sensul că revocarea poate opera doar în cazul actelor juridice bilaterale/multilaterale care pot fi revocate de comun acord de către părţi, în vreme ce asupra actelor juridice unilaterale nu se poate reveni prin manifestarea de voinţă a autorului actului.
Pe de altă parte, şi practica judiciară este în acelaşi sens, se reţine de către tribunal. în ceea ce priveşte susţinerea reclamantei referitoare la faptul că nu s-a renunţat la judecată în faţa instanţei, prin împuternicit special, conform art. 69 alin. 1 C. pr. civ., tribunalul a apreciat că nu poate opera interpretarea logică a acestor prevederi legale ducând la concluzia că ceea ce trebuie să rezulte fără putinţă de tăgadă fiind voinţa clară şi neechivocă de renunţare la judecată (renunţarea fiind posibil a fi făcută nu numai în faţa instanţei de judecată, dar şi prin declaraţie autentificată de un notar public, în situaţia în care voinţa exprimată în acest sens este clară şi neechivocă).
Astfel, art. 246 alin. 1 C. pr. civ. prevede că renunţarea se poate face fie verbal în şedinţă publică (în acest caz, de parte personal sau de împuternicit cu procură specială) sau prin cerere scrisă (acesta este cazul speţei de faţă, fiind vorba de o declaraţie de renunţare făcută de reclamanta însăşi şi autentificată de notar, din cuprinsul căreia rezultă cu claritate voinţa acesteia, neviciată, în sensul renunţării la judecată).
De altfel, nici nu s-a invocat de către reclamantă faptul că voinţa sa de renunţare la judecată în cadrul declaraţiei autentificate sub nr. 11/05.01.2009 nu ar fi fost reală şi neviciată (în acest sens, constatarea voinţei exteriorizate de reclamantă în faţa notarului în sensul renunţării la judecată, de care notarul a luat act în calitate de agent
instrumentator al actului notarial, face dovadă până la înscrierea în fals), ci doar faptul că declaraţia a fost revocată (ceea ce nu este posibil pentru considerentele expuse anterior).
în consecinţă, văzând că revocarea declaraţiei de renunţare nu este posibilă întrucât este vorba de un act unilateral de voinţă care este irevocabil, iar pe de altă parte, că renunţarea prin declaraţie autentificată în faţa notarului public are aceeaşi valoare juridică ca renunţarea în faţa instanţei de judecată, având în vedere totodată faptul că deşi s-a amânat pronunţarea, pârâtul nu s-a opus să se ia act de renunţare la judecată şi nici nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, tribunalul a luat act de renunţarea la judecarea cererii.
împotriva acestei încheieri a formulat recurs la data de 12.03.2009 reclamanta SC C P. SRL, solicitând casarea încheierii recurate cu trimiterea dosarului la instanţa de fond, pentru continuarea judecăţii.
în motivarea cererii de recurs, se arată că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. pr. civ., deoarece nu s-a formulat de către nicio parte cerere de renunţare la judecată nici oral şi nici în scris şi o declaraţie revocată nu poate fi considerată cerere valabil formulată; art. 304 pct. 7 şi 9 C. pr. civ., întrucât instanţa de fond a înţeles să nu arate temeiul legal, iar presupunerile şi extrapolările doctrinei sau jurisprudenţei nu pot constitui temei de drept; art. 304 pct. 8 C. pr. civ., întrucât instanţa de fond a înţeles să considere o declaraţie care a fost revocată, declaraţie depusă de către cealaltă parte, ca fiind o cerere formulată legal.
Se arată că reclamanta nu a depus vreo cerere de renunţare la judecată în faţa instanţei, printr-un reprezentant autorizat.
Declaraţia nr. 11/05.01.2009 este lipsită de efecte juridice în legătură cu litigiul în curs. Aşa cum învestirea instanţei se face prin cerere, iar nu prin declaraţie notarială, la fel dezînvestirea acesteia se face tot printr-o cerere. în plus, dacă o declaraţie notarială ar fi suficientă pentru a produce dezînvestirea instanţei, ar însemna că orice fel de declaraţie făcută în faţa oricărei persoane ar putea produce aceleaşi efecte juridice. Declaraţia este lipsită de eficacitate deoarece a fost revocată în mod legal, revocarea unui asemenea act nefiind interzisă de niciun text legal. întrucât a fost revocată înainte de a produce efecte procesuale, declaraţia nu poate constitui temei pentru ca instanţa să ia act de renunţarea la judecată, în condiţiile în care partea şi-a exprimat dorinţa de a continua judecata.
Se mai arată că instanţa nu şi-a întemeiat decizia în drept, folosind doar opinii din doctrina juridică, fără însă a arăta temeiul legal al hotărârii sale. în plus, declaraţia este un act anulabil, lovit de nulitate relativă, deoarece consimţământul reclamantei a fost viciat prin violenţă, acest fapt reieşind din succesiunea actelor depuse la fond.
Se mai arată că reclamanta are dreptul de a primi o despăgubire justă, care reprezintă valoarea reală a terenurilor expropriate, iar discuţiile legate de validitatea unor declaraţii făcute într-un cadru extrajudiciar nu au relevanţă pentru soluţionarea acestui dosar.
în drept, au fost invocate: art. 246, art. 299, art. 304 pct. 6-9, art. 274 C. pr. civ.; art. 44 alin. 3 din Constituţie; art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie şi art. 955 şi urm. C. civ.
Cererea de recurs a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.
Analizând cauza de faţă, prin prisma motivelor de recurs formulate de recurentă, Curtea constată următoarele:
In fapt, prin declaraţia autentificată la BNP N.D.A. sub nr. 11/05.01.2009, reclamanta a renunţat la judecata cererii de chemare în judecată atât în prezentul dosar, cât şi în alte 21 de dosare privind alte terenuri, în aceeaşi situaţie juridică. Declaraţia de renunţare a fost însă depusă la dosar de pârâtă, conform cererii de la dosarul de fond.
Prin notele scrise depuse la dosar, s-a solicitat instanţei de către reclamantă continuarea judecăţii, învederându-se că s-a revocat declaraţia de renunţare la judecată mentionată anterior, printr-o nouă declaraţie autentificată la BNP N.D.A. sub nr. 27/07.01.2009.
Prin încheierea de şedinţă din 11.02.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în baza art. 246 C. pr. civ., s-a luat act de renunţarea la judecata cererii.
Cu privire la primul motiv de recurs, recurenta susţine că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. pr. civ., deoarece nu s-a formulat de către nicio parte cerere de renunţare la judecată nici oral şi nici în scris şi o declaraţie revocată nu poate fi considerată cerere valabil formulată.
Curtea reţine că, potrivit prevederilor art. 246 C. pr. civ., renunţarea la judecată se poate face fie verbal în şedinţa de judecată, fie prin cerere scrisă. Situaţia cererii scrise are în vedere absenţa părţii de la termen, care este înlocuită cu depunerea unei cereri scrise, nefiind posibilă exprimarea verbală a voinţei.
Curtea nu va interpreta însă în mod formalist această dispoziţie legală, în sensul că este necesară depunerea unei cereri scrise prin care să se solicite în mod expres să se ia act de renunţarea la judecată, cât timp la dosar a fost depus actul notarial de renunţare la judecată; astfel, un act scris la dosar a fost depus, Curtea nereţinând obligativitatea formalităţii unei cereri, cât timp efectele juridice ale renunţării sunt legate de actul de dispoziţie notarial, iar nu de cererea procedurală.
Astfel, acest motiv de recurs este nefondat, astfel cum a fost formulat.
într-un al doilea motiv de recurs, se arată că sunt întrunite condiţiile din art. 304 pct. 7 şi 9 C. pr. civ., întrucât instanţa de fond a înţeles să nu arate temeiul legal al hotărârii sale, iar presupunerile şi extrapolările doctrinei sau jurisprudenţei nu pot constitui temei de drept.
Nici acest motiv de recurs nu este fondat, deoarece instanţa de fond a indicat temeiul de drept al hotărârii date, respectiv art. 246 C. pr. civ.; celelalte comentarii sau sublinieri făcute de instanţa de fond aveau rostul de a cimenta hotărârea luată, în raport de aceste dispoziţii legale, astfel încât nici această critică formală invocată de recurentă nu este fondată.
în al treilea rând, se invocă de către recurentă dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. pr. civ., susţinându-se instanţa de fond a înţeles să considere o declaraţie care a fost revocată, declaraţie depusă de către cealaltă parte, ca fiind o cerere formulată legal.
Sub acest aspect, Curtea reţine că actul procesual de dispoziţie al renunţării la judecata cererii este un act juridic unilateral, caracterizat, asemănător tuturor actelor juridice unilaterale, prin principiul irevocabilităţii. Aceasta presupune că un act juridic unilateral nu poate fi revocat, efectele produse de acesta, dacă este efectuat fără vicii de consimţământ sau fără a fi lovit de cauze de nulitate relativă sau absolută, fiind irevocabile.
Or, acest principiu este cel care contrazice susţinerea recurentei din cadrul acestui motiv de recurs, motiv ce este, pe cale de consecinţă, nefondat.
în al patrulea rând, recurenta susţine că declaraţia nr. 11/05.01.2009 este lipsită de efecte juridice în legătură cu litigiul în curs. Aşa cum învestirea instanţei se face prin
cerere, iar nu prin declaraţie notarială, la fel dezînvestirea acesteia se face tot printr-o cerere. în plus, dacă o declaraţie notarială ar fi suficientă pentru a produce dezînvestirea instanţei, ar însemna că orice fel de declaraţie făcută în faţa oricărei persoane ar putea produce aceleaşi efecte juridice. Declaraţia este lipsită de eficacitate deoarece a fost revocată în mod legal, revocarea unui asemenea act nefiind interzisă de niciun text legal. întrucât a fost revocată înainte de a produce efecte procesuale, declaraţia nu poate constitui temei pentru ca instanţa să ia act de renunţarea la judecată, în condiţiile în care partea şi-a exprimat dorinţa de a continua judecata.
Aceste argumente aduse de recurentă au fost deja analizate de instanţa de recurs, fiind considerate nefondate pentru motivele arătate anterior.
în al cincilea rând, recurenta arată că declaraţia este un act anulabil, lovit de nulitate relativă, deoarece consimţământul reclamantei a fost viciat prin violenţă, acest fapt reieşind din succesiunea actelor depuse la fond.
Acest motiv de recurs urmează a fi considerat întemeiat de către instanţa de recurs, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Odată cu concluziile scrise ale reclamantei, au fost depuse în faţa instanţei de fond o serie de înscrisuri, care neputând fi luate în considerare, faţă de momentul depunerii
lor, urmează a fi analizate pentru prima dată în faza procesuală a recursului.
Din aceste înscrisuri rezultă că istoricul situaţiei de fapt a fost următorul:
1. la data de 23.03.2007, reclamanta a formulat cerere de acordare a despă
gubirii, prin care arăta că nu este de acord cu oferta şi condiţiile exproprierii, de 28 euro/mp propusă cu titlu de despăgubire pentru expropriere;
2. la data de 29.10.2007, a fost emisă hotărârea de stabilire a despăgubirii prin care se stabilea unilateral de către expropriator despăgubirea de 28 euro/mp;
3. la data de 15.12.2008, reclamanta a dat declaraţia autentificată sub nr. 3346 de către BNPA C.S. şi N A. prin care arăta că accepta plata sumelor consemnate pe numele său cu titlu de despăgubire;
4. la data de 18.12.2008, pârâta a formulat un refuz în scris la cererea reclamantei, solicitându-i acesteia să renunţe la judecată în toate litigiile împotriva pârâtei, precum şi la drepturile dedate judecăţii;
5. la data de 05.10.2009, reclamanta a dat declaraţia autentificată sub nr. 11 de BNPA C.S. şi N.A.;
6. la data de 07.01.2009, reclamanta a dat declaraţia autentificată sub nr. 27 de BNPA C.S. şi N.A., de revocare a declaraţiei autentificate sub nr. 11 de către BNPA C.S. şi N.A.
Curtea reţine, în primul rând, pornind de la analiza motivelor anterioare de recurs, că declaraţia de revocare a renunţării nu poate fi considerată ca producătoare de efecte, cât timp renunţarea este un act juridic unilateral şi irevocabil.
Dar, faţă de prevederile art. 129 C. pr. civ. raportat la conţinutul art. 246 C. pr. civ., instanţa care ia act de renunţarea la judecarea unei cereri este obligată să verifice că renunţarea reprezintă într-adevăr voinţa părţii, liber exprimată şi neviciată.
Coroborând însă această succesiune a faptelor, cu contradicţia dintre manifestarea de voinţă a părţii la data de 05.01.2009, iar apoi la 07.01.2009, Curtea consideră că instanţa de fond trebuia să repună cauza pe rol, pentru a stabili care este conţinutul real al manifestării de voinţă la părţii.
Aşa cum reiese din actele depuse, reclamanta a întocmit actul de renunţare pentru a putea obţine consemnarea sumelor propuse de expropriator, iar nu pentru că aceasta dorea încetarea procesului, renunţând la pretenţiile sale ce depăşeau oferta făcută de expropriator.
Acest aspect se coroborează cu prezumţia simplă dedusă din împrejurarea că declaraţia de renunţare a fost depusă la dosar de către expropriator, iar nu de către expropriat. Chiar dacă nu a fost reţinut un viciu de formă din acest motiv, curtea îl reţine ca fiind un indiciu de natură să creeze suspiciuni cu privire la conţinutul voinţei reale a părţii.
Apoi, din lecturarea declaraţiei de renunţare, reiese în mod evident legătura de cauzalitate dintre declaraţia de renunţare din 05.01.2009 şi cererea făcută de expropriator către expropriat, prin adresele nr. AT/352/18.12.2008 şi nr. AT/1378/05.01.2009, prin care îi cerea să prezinte dovada renunţării la judecată şi dovada renunţării la drepturile ce rezultă din sentinţele civile pronunţate, precum şi decizia administratorului de renunţare.
Curtea reţine astfel că instanţa de fond avea obligaţia de a stabili care este voinţa reală a părţii, faţă de contradicţia dintre actele de la dosar şi manifestarea de voinţă a reprezentantului reclamantei, care a cerut respingerea cererii de a se lua act de renunţarea la judecată.
Or, ca urmare a acestei verificări, se constată că scopul imediat al actului renunţării făcute de reclamantă (încetarea procesului) lipseşte, cât timp aceasta dorea doar să obţină consemnarea sumelor oferite de expropriator, dar să continue litigiile pentru pretenţiile ce depăşeau aceste sume.
Cât priveşte ultimul motiv de recurs invocat de recurentă, respectiv faptul că reclamanta are dreptul de a primi o despăgubire justă, care reprezintă valoarea reală a terenurilor expropriate, iar discuţiile legate de validitatea unor declaraţii făcute într-un cadru extrajudiciar nu au relevanţă pentru soluţionarea acestui dosar, nu poate fi reţinut ca întemeiat. Aceasta, deoarece actul procesual de renunţare, dacă reprezintă într-adevăr voinţa părţii, are efectul obligatoriu de paralizare a procesului civil, marcat de principiul disponibilităţii.
Având în vedere considerentele făcute anterior, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat ia prevederile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., va admite recursul, va modifica în tot încheierea recurată şi va respinge cererea pârâtei de a se lua act de renunţarea la judecarea cauzei; va trimite cauza aceluiaşi tribunal, pentru continuarea judecăţii.
| ← Recurs. Brevet de invenţie. Lipsa condiţiei noutăţii.... | SENTINŢA CIVILĂ Nr. 825 Contestaţie la executare → |
|---|
Citește mai mult
obligat la plata taxe de timbru in suma de 11.353 lei fara esalonare. ACESTE RANDURI LE SCRIE PENSIONAR HANDICAPAT, AM 84 ANI, DE 3 ANI TINTUIT LA PAT, AM DORIT SA VAND PARTEA DE CASA PENTRU OPERATIE IN STRAINATATE, FRATILOR, AUZITI STRIGATUL MEU DE DURERE SI SUFERINTA CER AJUTOR PENTRU A FACE DREPTATE NU MAI SUPORT ACEASTA UMILINTA SI BATJOCURA.