Monede de aur confiscate de statul comunist ca efect al condamnării penale a proprietarului. Revendicarea bunurilor mobile în condiţiile O.U.G. nr. 190/2000 O.U.G. nr. 190/2000
| Comentarii |
|
H.G. nr. 1334/2003, art. 39 alin. (2) Legea nr. 284/1947
Restituirea monedelor sau plata contravalorii acestora nu presupune desfiinţarea hotărârii judecătoreşti penale pronunţate anterior, a cărei nelegalitate ar fi constatată astfel, întrucât această hotărâre a verificat numai respectarea dispoziţiilor Legii nr. 284/1947. Temeiul juridic al restituirii este diferit, şi anume preluarea monedelor cu încălcarea altor dispoziţii legale, verificarea acestor încălcări neputându-se face decât în prezent, prin modificarea cadrului legislativ. Pentru restituirea bunurilor nu este necesară desfiinţarea prealabilă a hotărârii judecătoreşti care constituie titlul de proprietate al statului asupra lor, putându-se verifica pe cale incidentală nevalabilitatea lui.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 841/R din 24 mai 2007, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la data de 19 decembrie 2003 sub nr. 12734/2003, reclamanta S.G. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României, solicitând instanţei să dispună restituirea bunurilor mobile din metal preţios confiscate abuziv din
patrimoniul defunctului C.G. In subsidiar, în situaţia în care obiectele din aur preluate abuziv nu se mai găsesc fizic, s-a cerut obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor corespunzătoare contravalorii acestora la data pronunţării hotărârii judecătoreşti.
La termenul de judecată din 16 aprilie 2004 reclamanta a renunţat la judecata împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, iar la data de 18 iunie 2004 numiţii C.M. şi l.C.V. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, în calitate de fii ai defunctului, conform certificatului de moştenitor nr. 336/1984 emis la data de 15 martie 1984 de notariatul de Stat al Sectorului 1 Bucureşti, cerere ce a fost admisă în principiu prin încheierea de şedinţă de la acea dată şi, în consecinţă, s-a dispus respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocate de pârâta Banca Naţională a României prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 6278 din 10 septembrie 2004, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a respins acţiunea şi cererea de intervenţie, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr. 3489 din 1 noiembrie 1957 a Tribunalului Popular al Raionului Tudor Vladimirescu, în baza art. 3 lit. a) şi b), art. 14 din Legea nr. 284/1947 şi art. 5 lit. a) şi art. 14 din Legea nr. 285/1947 cu aplicarea art. 10 C. pen., defunctul C.G. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani, respectiv 3 ani închisoare corecţională, dispunându-se, totodată, confiscarea specială, în baza art. 80 pct. 3 C. pen., a monedelor şi bijuteriilor ridicate din posesia sa. Prin decizia penală nr. 309 din 3 februarie 1958 a Tribunalului Capitalei R.P.R., Colegiul 4 s-a admis recursul defunctului C.G. şi s-au modificat pedepsele aplicate acestuia în pedepse de 7 ani închisoare corecţională, dispunându-se, totodată, scoaterea de sub confiscare a bijuteriilor ridicate de la acesta şi prevăzute în procesul-verbal încheiat de organele Miliţiei la data de
20 august 1957, şi anume un ceas de buzunar, un medalion, o brăţară, două broşe, 4 inele, două perechi de cercei şi un lanţ din aur. S-a mai arătat că în speţă titlul statului este reprezentat de sentinţa penală menţionată, nefacându-se dovada că aceasta ar fi fost desfiinţată în căile de atac ordinare sau prin promovarea unui recurs în anulare, prin care să fi fost desfiinţată hotărârea, inclusiv măsura de confiscare specială a obiectelor din aur.
Aşadar, în cauză nu s-a făcut dovada că hotărârea judecătorească respectivă ar fi fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare la data pronunţării acesteia, iar o hotărâre judecătorească definitivă este prezumată ca reprezentând adevărul, prezumţie ce nu poate fi răsturnată decât prin utilizarea căilor legale de atac, reprezentându-se ierarhia sistemului organizaţional jurisdicţional, garanţie de bază a legalităţii.
împotriva acestei hotărâri, la data de 29 octombrie 2004, reclamanta S.G. şi intervenienţii C.M. şi I.C.V. au declarat recurs, solicitând instanţei admiterea recursului pentru următoarele motive:
Legea nr. 261/2002, lege cu caractcr reparatoriu, se referea la restituirea obiectclor din metale preţioase, fară a face distincţie între felul actelor de preluare: hotărâre judecătorească, ordonanţă de confiscare, proces-verbal de contravenţie, proces-verbal de confiscare etc. Preluarea obiectelor din metal preţios aparţinând autorului acestora s-a făcut cu încălcarca dispoziţiilor legale în vigoare de după anul 1946, anume dispoziţiile art. 12 din Constituţia României din 1952 prin care se ocrotea dreptul de proprietate. De asemenea, instanţa nu a ţinut cont de faptul că autorul recurenţilor avea un venit lunar ce reprezenta contravaloarea tuturor monedelor care i-au fost preluate.
Dispoziţia nr. 34 din Legea nr. 261/2002 privind regimul metalelor preţioase în România trebuie completate cu dispoziţia Legii nr. 30 din
18 mai 1994 privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie, care astfel a devenit aplicabilă în dreptul intern.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Tribunalul reţine următoarele:
In mod temeinic a reţinut instanţa de fond, în ceea ce priveşte situaţia de fapt, că prin sentinţa penală nr. 3489 din 1 noiembrie 1957 pronunţată de Tribunalul Popular al Raionului Tudor Vladimirescu s-a dispus condamnarea, între alţii, a inculpatului C.G. la 10 ani închisoare corecţională în baza art. 3 lit. a) şi b), art. 5 lit. a) şi 14 din Legea nr. 284/1947 (pentru cedarea către Banca Naţională a României a aurului, valutelor efective şi altor mijloace de plată străine) şi la 3 ani închisoarc corecţională în baza art. 5 lit. a) şi art. 14 din Legea nr. 285/1947 (pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din legea privind comerţul de devize), confiscându-se monezile, dolarii şi bijuteriile ridicate de la inculpat. Prin decizia penală nr. 509 din 3 februarie 1958 pronunţată de Tribunalul Capitalei R.P.R., Colegiul 4 pronunţată în dosarul nr. 3558/1957 a fost admis şi recursul declarat de inculpatul C.G. s-a modificat cuantumul pedepsei aplicate într-o pedeapsă de 7 ani închisoare corecţională, s-a menţinut pedeapsa aplicată acestuia de 3 ani închisoare corecţională pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 5 lit. a) şi 14 din Legea nr. 285/1947. Totodată, s-a dispus scoaterea de sub confiscare a bijuteriilor ridicatc de la inculpatul C.G., prevăzute în procesul-verbal dresat de organele miliţiei la 20 august 1957.
Potrivit procesului-verbal nr. 0344073 încheiat la data de 23 decembrie 1959 de Banca de Stat, aceste bunuri, respectiv bijuteriile, au fost restituite, rămânând însă confiscate monedele din aur, în număr de 331, având un conţinut fin de 1840,89 grame şi 3 lucrări dentare cu un conţinut de aur fin de 5,74 grame. Conform certificatului de moştenitor nr. 336 din 15 martie 1984, eliberat de Notariatul de stat sector 1, reclamanta şi intervenienţii sunt succesorii lui C.G.
Potrivit art. 26 din O.U.G. nr. 190/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 261/2002 şi O.G. nr. 24/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2003, modificată şi completată prin Legea nr. 591 din 15 decembrie 2004, persoanele fizice si juridice, ale căror obiecte din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase de natura celor prevăzute la art. 4 au fost preluate abuziv, pot solicita restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază sau îşi au sediul.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (I2) din acelaşi act normativ, se defineşte noţiunea de „preluare abuzivă”, fiind menţionată expres ca o astfel de preluare şi cea efectuată în baza Legii nr. 284/1947. Potrivit art. 5 din acest act normativ, persoanele stabilite în ţară care dobândeau cu orice titlu una din valorile specificate la art. 2, respectiv obiectc din aur, erau obligate a lc ccda Băncii Naţionale a României în termen de 15 zile de la dobândirea lor. Nerespec-tarca acestei obligaţii constituia infracţiune şi, potrivit art. 14, se pedepsea cu închisoare şi cu confiscarea valorilor necedate. Prin urmare, sunt aplicabile în cauză prevederile sus-menţionate ce definesc noţiunea de „preluare abuzivă”.
Restituirea monedelor sau plata contravalorii acestora nu presupune desfiinţarea hotărârii judecătoreşti penale pronunţate anterior, a cărei nelegalitate ar fi constatată astfel, întrucât această hotărâre a verificat numai respectarea dispoziţiilor Legii nr. 284/1947. Temeiul juridic al restituirii este diferit, şi anume preluarea monedelor cu încălcarea altor dispoziţii legale, verificarea acestor încălcări neputându-se face decât în prezent, prin modificarea cadrului legislativ. Recursul apare astfel ca fiind întemeiat, deoarece pentru restituirea bunurilor nu este necesară desfiinţarea prealabilă a hotărârii judecătoreşti care constituie titlul de proprietate al statului asupra lor, putându-se verifica, pe cale incidentală, nevalabilitatea lui.
Cât priveşte jurisprudenţă Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul în acest domeniu a fost stabilit de Comisia Europeană încă din anii 1970: „Speranţa de a vedea renăscută supravieţuirea unui vechi drept de proprietate carc este de mult timp imposibil de exercitat
în mod cfectiv nu poate fi considerată ca un «bun» în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1” (decizia X., Y, Z c. Germaniei din 4 octombrie 1977). Recurenţii nu sunt nici în posesia unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, care ar fi considerată „bun” în sensul Convenţiei şi nici dreptul lor de proprietate nu este confirmat printr-o jurisprudenţă constantă, care a fost de asemenea asimilată unui „bun" (hotărârea Păduraru e. României din 1 decembrie 2005).
Faţă de aceste considerente, reţinând că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii, tribunalul urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să admită recursul şi să modifice în tot sentinţa civilă recurată, în sensul că va admite acţiunea precizată şi va obliga pârâta la plata către reclamantă şi intervenienţi a contravalorii cantităţii de 1846,63 grame aur fin la data plăţii efective, conform art. 39 alin. (2) din H.G. nr. 1334/2003.
| ← Naţionalizarea imobilului în baza Decretului nr. 92/1950.... | Revendicarea bunului mobil de la posesorul de rea-credinţă.... → |
|---|
