Noţiunea de „loc înfundat”. Acces de trecere solicitat în procedura ordonanţei preşedinţiale. Aparenţa dreptului de proprietate asupra unui imobil care nu are ieşire la drumul public

C. proc. civ., art. 581 C. civ., art. 616

Se consideră loc înfundat un imobil care este înconjurat din toate părţile de terenuri aflate în proprietatea altor persoane şi nu are nicio ieşire directă la drumul public. Prin ipoteză, în cererea de ordonanţă se arată că imobilul are două căi de acces, respectiv

pe latura vestică, dar şi pe latura estică, căi de acces care ar fi fost blocate de către reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Bucureşti.

Este adevărat că loc înfundat este şi acela care are ieşire la calea publică, însă utilizarea acestuia ar prezenta inconveniente grave sau pericole pentru proprietarul ori posesorul său. Aşadar, cel ce pretinde un drept de servitute trebuie să arate de ce pretinde ieşire temporară la drumul public pe latura vestică, de ce nu poate folosi ieşirea pe latura estică, fiind necesare dovezi asupra amplasării unor eventuale obstacole din beton sau alte materiale.

Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 650/R din 3 mai 2007, ne publicată

Prin cercrca înregistrată pc rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 31 august 2006, reclamanta SC V.P. SA a chemat în judecată Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, solicitând pe calea unei ordonanţe preşedinţiale obligarea pârâtei să-i permită accesul temporar în curtea imobilului pe care îl deţine în proprietate în B-dul Gheorghe Şincai, sector 4, Bucureşti, prin latura vestică, până la soluţionarea cererii reclamantei de acordare a unui drept de servitute.

Prin sentinţa civilă nr. 44 din 9 ianuarie 2007, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta SC V.P. SA, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din situaţia de fapt relevată de reclamant şi dovedită cu mijloacele de probă încuviinţate (înscrisuri, interogatoriu) nu rezultă că imobilul reclamantei este un loc înfundat. Deşi reclamanta afirmă că nu arc acces prin latura vestică la curtea interioară a imobilului său din B-dul Gheorghe Şincai, sector 4, Bucureşti şi solicită ieşirea la calea publică, nu s-a făcut dovada aparenţei dreptului, a proprietăţii asupra imobilului înfundat, a proprietăţii pârâtei asupra terenului vecin, dar şi faptului pârâtei de a fi închis accesul reclamantei la calca publică. Dc asemenea, judecătoria a considerat că, chiar de s-ar fi dovedit aceste aspectc, nu putea stabili un drum de acces în lipsa unei expertize topografice carc să-l determine.

împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC V.P. SA a declarat recurs la data de 17 ianuarie 2007, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, sub nr. 11263/4/2006. Se solicită admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii

ordonanţei preşedinţiale şi obligarea intimatei-pârâte să-i permită accesul spre curtca interioară pe proprietatea sa, pe latura vestică, în mod temporar, până la soluţionarea cercrii de acordarc a unui drept de servitute. Susţine recurenta-reclamantă că instanţa de fond a pronunţat hotărârea fară niciun temei legal şi cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii dat fiind faptul că cererea sa îndeplinea condiţiile impuse de art. 581 C. proc. civ., respectiv măsura solicitată era urgentă pentru a nu creşte valoarea prejudiciilor suferite de recurentă şi chiriaşii săi, nu se prejudeca fondul, existând în acest sens o cerere pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, iar măsura era vremelnică până la soluţionarea pe fond a cauzei. Mai susţine recurenta că cererea de ordonanţă preşedinţială este admisibilă în materia raporturilor de vecinătate şi de proprietate.

La data de 5 aprilie 2007 se formulează o precizare a cadrului procesual, arătându-se că SC V.P. SA a fost supusă divizării, dar şi schimbarea denumirii din SC V.P. SA în SC Ş.S. SA. Astfel, activitatea de morărit, precum şi activcle imobiliare aferente au fost transferate cătrc SC B.P. SA, societate nou înfiinţată, carc a preluat cal itatea de reclamant.

Examinând motivele de recurs faţă de hotărârea atacată şi probele administrate în cauză, cercetând pricina în conformitate cu art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectcle deduse judecăţii şi invocate în recurs, Tribunalul constată recursul ca fiind nefondat.

Reclamanta SC V.P. SA a solicitat prin procedura specială a ordonanţei preşedinţiale ca pârâta Primăria Municipiului Bucureşti să-i permită accesul temporar pe terenul său pentru a ajunge în curtea imobilului reclamantei situat în B-dul Gh. Şincai, sector 4, pc latura vestică a acestuia, în mod temporar, până la soluţionarea unui litigiu de drept comun având ca obiect constatarea unui drept de servitute. Cererea a fost respinsă, considerându-se că reclamanta nu justifică în favoarea sa aparenţa dreptului, cu alte cuvinte, nu este îndeplinită condiţia neprejudecării fondului cauzei.

In recurs se susţine că sunt îndeplinite toate cele trei condiţii ale ordonanţei, cererea sa punând problema raporturilor de vecinătate dintre actuala SC B.P. SA şi Primăria Municipiului Bucureşti.

Tribunalul constată că prin cererea de ordonanţă preşedinţială recurenta-reclamantă afirmă că este proprietara imobilului din B-dul Gh. Şincai, sector 4, Bucureşti, imobil care a devenit un loc înfundat în sensul art. 616 C. civ. prin faptul proprietarului învecinat, Primăria Municipiului Bucureşti, carc, în 21 august 2006, a blocat cele două căi

de acces ale reclamantei: calea de acces de pe latura estică prin amplasarea unor garaje de beton, iar calea de acces de pc latura vestică prin construirea unui gard metalic.

Deşi judecătoria arată că reclamanta nu a dovedit dreptul său de proprietate asupra imobilului înfundat, tribunalul reţine din cuprinsul certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 0443 emis la 3 martie 1995 de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în favoarea SC B. SA Bucureşti, mai exact din verso-ul acestui certificat că deţine proprietatea Secţiei Borcea din B-dul Gh. Şincai, sector 4, Bucureşti, transmisă în urma divizării către SC B.P. SA. Aşadar, în persoana recurentei-reclamante există aparenţa dreptului de proprietate asupra imobilului pretins. Urmează a se verifica dacă subzistă această aparenţă şi la analiza noţiunii de loc înfundat, adică dacă imobilul reclamantei nu are ieşire la drumul public şi dacă vecinătatea imobilului este a Primăriei Municipiului Bucureşti.

Considerând loc înfundat un imobil care este înconjurat din toate părţile de terenuri aflate în proprietatea altor persoane şi nu are nicio ieşire directă la drumul public, se reţine afirmaţia reclamantei din cuprinsul cererii de ordonanţă în care arată că imobilul său are două căi de acces, respectiv pe latura vestică, dar şi pe latura estică, căi de acces carc ar fi fost blocate de către reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Bucureşti. Este adevărat că loc înfundat este şi acela carc arc ieşire la calca publică, însă utilizarea acestuia ar prezenta inconveniente grave sau pcricole pentru proprietarul ori posesorul său. Aşadar, deşi pretinde iniţial că a avut două căi de acces ce i-au fost blocate, recurenta nu arată de ce pretinde ieşire temporară la drumul public pc latura vestică, de ce nu poate folosi ieşirea pe latura estică (amplasarea unor eventuale garaje din beton nefiind în niciun fel dovedită).

Mai mult, nu se dovedeşte în niciun fel că terenul învecinat se găseşte în proprietatea Primăriei Municipiului Bucureşti, că reprezentanţi ai acestei persoane juridice au făcut fapte materiale de blocare a accesului reclamantei la bunul său şi că nu există nicio altă ieşire la drumul public, chiar dacă ar fi mai împovărătoare pentru reclamantă. Aşadar, recurenta-reclamantă nu are în favoarea sa aparenţa dreptului de proprietate asupra unui imobil înfundat.

Pe cale de consecinţă, Tribunalul, în temeiul art. 312 raportat la art. 582 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat şi a menţinut hotărârea ca legală şi temeinică.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Noţiunea de „loc înfundat”. Acces de trecere solicitat în procedura ordonanţei preşedinţiale. Aparenţa dreptului de proprietate asupra unui imobil care nu are ieşire la drumul public