înstrăinarea proprietăţii asupra apartamentului, cu păstrarea abitaţiei viagere asupra unei camere. Interdicţia tranzacţionării dreptului de abitaţie

C. civ., art. 517 şi urm., art. 1074, art. 1075, art. 1094

Dreptul de abitaţie este un dezmembrământ al dreptului de proprietate care conferă titularului dreptul de a folosi o locuinţă şi de a-i culege fructele numai pentru nevoile sale sau ale familiei sale, el neputând fi concesionat sau închiriat. în situaţia în care acest titular al dreptului de abitaţie este împiedicat de titularul nudei proprietăţi să îşi exercite corespunzător prerogativele, el are la dispoziţie fie o acţiune confesorie, fie o acţiune personală, născută din contract. Cum nu se pretinde obligarea nudului proprietar la executarea unei obligaţii pozitive în legătură cu imobilul, ci doar stabilirea unei sume de bani lunare pe care acesta să o plătească titularului abitaţiei pe viitor, în schimbul folosinţei

camerei, s-a apreciat că acest lucru echivalează cu o renunţare la dreptul de abitaţie, interzisă de dispoziţiile art. 573 C. civ.

C.A. Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 95R din data de 17 februarie 2009, nepublicată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti sub nr. 2990/4/2007, reclamanta T.M. a chemat în judecată pe pârâta D.E., solicitând obligarea acesteia să-i plătească contravaloarea dreptului de abitaţie viageră sau să-i permită tranzacţionarea acestui

drept. In motivarea cererii reclamanta a arătat că, după decesul soţului său, T.D., a consimţit la înstrăinarea apartamentului din Bucureşti, sector 4, către fiica sa, pârâta D.E., în schimbul unui preţ simbolic de

80.000 lei, rezervându-şi un drept de abitaţie viageră asupra unei camere din acest apartament, respectiv asupra dormitorului mare, cu acces la dependinţe, drept a cărui cxercitarc este împiedicată însă de pârâtă prin şicanc şi obstrucţionări zilnice. A mai susţinut reclamanta că nici după ce s-a adresat instanţelor judecătoreşti pentru protejarea dreptului său de abitaţie, situaţia nu s-a schimbat, devenind chiar

insuportabilă. In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 517 şi urm. C. civ., art. 1074, art. 1075 art. 1094 C. civ.

La solicitarea instanţei, reclamanta şi-a precizat acţiunea sub aspectul obiectului, prin cercrca depusă în data de 16 mai 2007, indicând cuantumul sumei pe carc o pretinde de la pârâtă cu titlu de contravaloare a dreptului de abitaţie viageră, respectiv 1200 Ici lunar, începând cu data rămânerii definitive a prezentei acţiuni şi până la data decesului său. Prin încheierea de şedinţă din data de 16 mai 2007 instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriu, probe ce au fost administrate pe parcursul judecăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 5253 pronunţată la data de 3 octombrie 2007 de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că dreptul de abitaţie este un dezmembrământ al dreptului de proprietate care conferă titularului dreptul de a folosi o locuinţă şi de a-i culege fructele numai pentru nevoile sale sau ale

familiei sale, el neputând fi concesionat sau închiriat. In situaţia în care acest titular al dreptului de abitaţie este împiedicat de titularul nudei proprietăţi să îşi exercite corespunzător prerogativele, el are la dispoziţie fie o acţiune confesorie, fie o acţiune personală, născută din contract. Cum, în cauza de faţă, nu se pretinde obligarea pârâtei la executarca unei obligaţii pozitive în legătură cu imobilul, ci doar

stabilirea unei sume de bani lunare pe carc pârâta să o plătească reclamantei pe viitor, în schimbul folosinţei camerei, prima instanţă a apreciat că acest lucru echivalează cu o renunţare la dreptul de abita-

ţie, interzisă de dispoziţiile art. 573 C. civ. In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1073 şi urm. C. civ., s-a constatat că ele nu pot constitui temei pentru transformarea în bani a obligaţiei pârâtei de a respecta dreptul de abitaţie.

Reclamanta T.M. a formulat, la data de 21 decembrie 2007, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IlI-a

civilă, la data de 22 ianuarie 2008. In motivare, recurenta a reiterat situaţia de fapt prezentată în fond cu privire la faptul că este împiedicată să îşi exercite dreptul de abitaţie viageră şi a afirmat că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 517 şi urm. C. civ., art. 1074, art. 1075 şi art. 1094 C. civ., când a apreciat că nu poate solicita un echivalent bănesc pentru exercitarea dreptului de abitaţie.

Prin decizia civilă nr. 702 R din 14 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a civilă, a fost respins recursul ca nefondat. Analizând probele administrate în faţa primei instanţe, tribunalul a reţinut, sub un prim aspect, că cererca de recurs nu cuprinde critici reale cu privire la sentinţa pronunţată, recurcnta rezumându-se la a afirma că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale, fară însă a susţine cum trebuia făcută interpretarea acestora şi prezentând situaţia de fapt şi relaţiile dintre părţi, mama şi fiică.

Tribunalul a apreciat că instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile legale menţionate în considerentele sentinţei şi a reţinut corect situaţia de fapt pc baza probelor administrate. Astfel, reţinând existenţa dreptului de abitaţie viageră constituit convenţional - drept real, în mod corect prima instanţă a reţinut că nu există suficiente temeiuri pentru transformarea pe viitor a acestui drept real într-un drept de creanţă cu executare succesivă. Reclamanta are posibilitatea unei acţiuni reale confesorii pentru obligarea pârâtei la respectarea abitaţiei, are posibilitatea ca în urma obţinerii unei sentinţe favorabile să obţină o amendă civilă sau despăgubiri în temeiul art. 580 C. proc. civ., să pretindă despăgubiri pârâtei pentru neexecutarea sau executarea defectuoasă a clauzei care o obligă pe aceasta la respectarea abitaţiei (însă aceste despăgubiri trebuie cerute pentru fapte culpabile anterioare, iar nu pentru viitor sub formă de prestaţii lunare), aşa cum

corect a arătat şi instanţa de fond. Insă obiectul convenţiei dintre părţi, carc constituic legea dintre acestea, potrivit art. 969 C. civ., nu poate fi modificat prin intervenţia instanţei. De aceea apar ca nefondate pre-

tcnţiilc reclamantei, în situaţia în carc aceasta nu arc deschisă această calc pentru protejarea dreptului de abitaţie viageră.

împotriva decizici menţionate anterior a declarat recurs reclamanta, pc motivul că este nelcgală şi netemeinică. Recurenta a arătat printre altele că în mod eronat, instanţa Tribunalului Bucureşti a calificat drept recurs calea prin care a atacat sentinţa civilă pronunţată de către Judecătoria Sectorului 4, calea de atac fiind apelul, în materia în cauză, astfel

că i-a fost grav încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil. In drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Curtea a invocat inadmisibilitatea recursului. Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat inadmisibil recursul pentru considerentele expuse mai jos.

In faţa instanţei de recurs, Tribunalul Bucureşti, nu s-a pus problema calificării căii de atac, partea declarând recurs, aşa cum era indicat în dispozitivul primei instanţe, nefiind de neglijat faptul că chiar partea a timbrat doar pentru suma de 1200 de lei, pe motivul că nu poate fi determinată suma solicitată pentru viitor.

Potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii. Conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ. pot fi recurate hotărârile definitive date fară drept de apel şi cele date în apel. Hotărârea atacată cu prezentul recurs a fost dată în recurs şi, ca atare, este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct.4 C. proc. civ. şi nu poate fi atacată cu recurs, conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

In consccinţă, Curtea a respins recursul ca inadmisibil.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre înstrăinarea proprietăţii asupra apartamentului, cu păstrarea abitaţiei viagere asupra unei camere. Interdicţia tranzacţionării dreptului de abitaţie