Nuda proprietate dobândită prin contractul încheiat, nu-i conferă pârâtei (pe toata durata fiinţării dreptului de uzufruct constituit în favoarea reclamantului) un drept locativ propriu cu privire la imobilul în discuţie, iar îmbunătăţirile aduse ace...
| Comentarii |
|
Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 2322/2012 din data de 18.01.2013
Nuda proprietate dobândită prin contractul încheiat, nu-i conferă pârâtei (pe toata durata ființării dreptului de uzufruct constituit în favoarea reclamantului) un drept locativ propriu cu privire la imobilul în discuție, iar îmbunătățirile aduse acestuia nu-i schimbă natura juridică de bun propriu al celuilalt soț, deoarece constituie bun comun doar sporul de valoare.
Participarea soțului neproprietar la îmbunătățirile sau reparațiile ce se fac unui imobil care, fiind bun propriu al celuilalt soț, este proprietatea exclusivă a acestuia, nu duce la schimbarea naturii juridice a bunului prin transformarea sa din bun propriu în bun comun. Ceea ce constituie bun comun este numai sporul de valoare pe care 1-a dobândit bunul propriu ca urmare a îmbunătățirilor și reparațiilor efectuate în timpul căsătoriei.
Pentru apărarea drepturilor uzufructuarului nu era necesară introducerea vreunei acțiuni confesorii ori posesorii din moment ce legea nu limitează mijloacele de apărare ale drepturilor uzufructuarului la anumite acțiuni,ceea ce înseamnă că acesta poate să solicite și evacuarea oricărei persoane, chiar a nudului proprietar în cazul în care-i încălcă liniștita folosință a bunului dat în uzufruct, în acest sens fiind prevederile art.539 alin.1Cod civil ce arată neechivoc faptul că proprietarul nu poate prin faptul său în nici un chip vătăma drepturile uzufructuarului.
Judecătoria Bistrița - secția civilă, sentința civilă nr. 2322/2012
Prin sentința civilă nr. 2322/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița a fost admisă în parte acțiunea civilă principală formulată de reclamantul IZF, împotriva pârâtei PC și în consecință:
S-a constatat că au calitate de bun comun, prin dobândirea în timpul căsătoriei, cu o contribuție a reclamantului de 80 % și a pârâtei de 20 %, următoarele bunuri, în valoare totală de 10.055 lei:
1.contravaloarea îmbunătățirilor la balconul apartamentului pârâtei de la domiciliul comun, inclusiv montat gresie și faianță, în valoare de 800 lei;
2. schimbat instalația pentru încălzire de două ori, prima dată din PVC și a doua oară din țevi de cupru, în valoare de 650 lei;
3. montat termotecă pe gaz, în valoare de 680 lei;
4.contravaloarea materialelor și a manoperei necesare pentru schimbarea instalației sanitare, pus gresie și faianță în baie, schimbat obiectele sanitare, chiuveta, suporți pentru prosoape, vană, în valoare de 2.050 lei;
5.contravaloare lucrări de îmbunătățire pe hol, pus gresie și faianță pe un perete, în valoare de 570 lei;
6.mașina de spălat rufe automată, în valoare de 825 lei;
7.aragaz cu patru ochiuri, în valoare de 840 lei;
8.ladă frigorifică cu 7 sertare, în valoare de 700 lei;
9. televizor color mic, în valoare de 250 lei;
10.radiocasetofon, în valoare de 220 lei;
11.cuptor cu microunde, în valoare de 200 lei;
12. mobilă de bucătărie formată din patru corpuri suspendate, corpuri în partea de jos, colțar pentru flori cu 4 plite, masca pentru termotecă, în valoare de 2.270 lei;
13. un corp mobilă pe hol, în valoare de 90 lei.
S-a dispus partajarea judecătorească a bunurilor mai sus arătate, în natură, prin formarea de loturi astfel:
Lotul nr.1 - format din bunurile mobile de sub nr.6: mașina de spălat în valoare de 825 lei, nr.7 - lada frigorifică, în valoare de 700 lei; nr.11 - cuptorul cu microunde în valoare de 200 lei, nr.12.- mobila de bucătărie în valoare de 2.270 lei și nr. 13. - corp mobilă de pe hol, în valoare de 90 lei, toate în valoare de 4.085 lei , care se atribuie reclamantului și
Lotul nr. 2 - format din celelalte bunuri mobile, respectiv de sub nr. 1-5, respectiv 8-10, în valoare totală de 5.970 lei, care se atribuie pârâtei.
Pentru egalizarea valorică a loturilor astfel formate, a fost obligată pârâta să achite reclamantului o sultă compensatoare în sumă de 3.959 lei.
S-a dispus evacuarea pârâtei din apartamentul situat în municipiul Bistrița și a fost obligată să lase reclamantului liniștită posesia și folosința pentru perioada în care acesta are drept de uzufruct viager asupra imobilului sus amintit.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională completată și formulată de pârâta-reclamantă reconvențională .
A fost obligată pârâta să achite reclamantului 1/2-a parte din contravaloarea cheltuielilor de judecată aferente prezentului proces,respectiv suma de 659 lei.
Pentru pronunțarea acestei sentințe, prima instanță pe baza probatoriului administrat, a reținut următoarele.
Reclamantul a fost căsătorit cu pârâta în perioada 28.10.2000 - 12.03.2009, când prin sentința 1387/2009 s-a pronunțat divorțul lor (f.7,8). Anterior încheierii căsătoriei era proprietarul exclusiv al apartamentului nr.3 din blocul B 4 de pe str. Arțarilor și la data de 4.10.2000 a încheiat cu pârâta un contract de vânzare-cumpărare prin care a devenit proprietară, iar reclamantului i-a revenit un drept de uzufruct viager, potrivit contractului autentificat sub nr. 946/2000 de BNP MD (fila 9).
Deoarece pârâta este proprietară exclusivă a apartamentului în discuție reclamantul a solicitat a se cuprinde în masa bunurilor comune și îmbunătățirile pe care el le-a făcut la apartament.
Analizând actul încheiat între părți, instanța de fond a constatat că punctul 3 din contract conține o clauza prin care reclamantul, în calitate de vânzător, își rezervă dreptul de uzufruct viager, drept întabulat în CF în favoarea acestuia, alături de sarcina întreținerii viagere, potrivit extrasului de CF de la fila 10 din dosar.
Prin urmare, în acord cu prevederilor art. 517 C.civ., reclamantul uzufructuar este titularul unui drept real în temeiul căruia exercită atributele usus si fructus asupra bunului care formează obiectul dreptului său.
Din aceasta perspectivă, analizând conținutul clauzei convenite de părți, așa cum a fost ea reprodusă la punctul 3 din contract, este neîndoielnic că obiectul material al dreptului de uzufruct nu este reprezentat doar de o parte a imobilului transmis în proprietate întreținătorilor, ci de imobilul apartament privit în integralitatea componentei sale.
Este real ca la punctul 4 din același contract se menționează că imobilul se predă în folosința întreținătorilor liber de orice sarcini, ceea ce însă nu echivalează cu limitarea dreptului de uzufruct constituit în favoarea reclamantului. Utilizarea formulei tipizate din contractele translative de proprietate autentificate notarial nu semnifica decât preluarea bunului în proprietate, însă dreptul astfel transmis fiind dezmembrat, îi conferă pârâtei doar atributele nudei proprietăți, ce exclud posibilitatea de a ingera în drepturile uzufructuarului, acesta din urma fiind singurul îndreptățit la folosința bunului si la culegerea fructelor.
A acredita teza avansata de pârâtă cu privire la interpretarea punctului 4 din contract în sensul unei clauze ce ar impune un drept comun de folosință a bunului, atât în favoarea uzufructuarului, cât si a nudului proprietar, ar însemna, în lipsa unor prevederi exprese, clare si lipsite de echivoc a părților cu privire la modul de exercitare a așa-zisei folosințe comune, golirea de însăși conținutul său și de atributele sale a dreptului de uzufruct a cărui constituire este de necontestat.
Așadar, nuda proprietate dobândită prin contractul încheiat, nu-i conferă pârâtei (pe toata durata ființării dreptului de uzufruct constituit în favoarea reclamantului) un drept locativ propriu cu privire la imobilul în discuție, pe care să-l poată opune cu succes uzufructuarei, una dintre obligațiile corelative pe care și le-a asumat prin contract fiind si aceea ce decurge din caracterul juridic al dreptului de uzufruct la a cărui constituire a consfințit, respectiv aceea negativă de a nu stânjeni exercitarea de către uzufructuar a drepturilor sale.
În privința apărărilor formulate de pârâtă în sensul inadmisibilității valorificării dreptului reclamantului asupra îmbunătățirilor aduse imobilului în cadrul procesual ales și posibilitatea de a solicita aceste drepturi doar pe calea unei acțiuni în desființarea contractului în discuție, acestea sunt nefondate, principiul disponibilității ce guvernează atât raporturile juridice de drept material, cât si cele de drept procesual civil, conferindu-i reclamantului dreptul de a opta între multiplele acțiuni (reale sau personale) ce permit apărarea intereselor sale legitime.
Cum pârâta nu justifică un drept locativ propriu, instanța, având în vedere dispozițiile legale mai sus invocate, a admis cererea formulata de reclamant si, pe cale de consecință, a dispus evacuarea pârâtei din imobil.
Corespunzător atributelor de posesie si folosință din conținutul dreptului său, uzufructuarul are dreptul exclusiv de a obține posesia bunului, de a o exercita pașnic si nestingherit și dreptul de a folosi exclusiv bunul și de a-i culege fructele în deplină proprietate în conformitate cu dispozițiile art. 521-538 Cod civil.
Potrivit dispozițiilor art. 539 Cod civil, proprietarul nu poate prin faptul său nici cu orice chip vătăma drepturile uzufructuarului. Nudul proprietar are asupra bunului doar dreptul de dispoziție, fiind obligat să respecte dreptul de uzufruct până la stingerea lui. Astfel, uzufructuarul reclamant își poate apăra dreptul exclusiv de posesie si folosință asupra imobilului inclusiv pe calea acțiunii în evacuare a pârâtei -nudă proprietară fără să justifice acest fapt.
Prin urmare, instanța nu are obligația de a cerceta care este motivul pentru care solicita reclamantul evacuarea, respectiv nu prezintă relevanță în speță dacă există sau nu culpă din partea nudului proprietar, întrucât acesta din urmă este obligat să respecte dreptul de uzufruct al reclamantului.
Nuda proprietară a fost tolerată în imobilul asupra căruia reclamantul are un drept de uzufruct viager cu atât mai mult cu cât și după pronunțarea divorțului pârâta a mai locuit în imobil împreună cu copilul său, așa cum de fapt susține chiar ea în apărările sale.Ca atare, este dreptul uzufructuarului de a folosi bunul în mod exclusiv si de a solicita instanței obligarea nudului proprietar, adică a pârâtei să-i respecte acest drept, chiar prin evacuarea ei din imobil.
În privința valorii îmbunătățirilor și amenajărilor aduse de către reclamant în timpul căsătoriei cu pârâta asupra imobilului, al cărui nud proprietar este pârâta poate constitui bun comun al soților dacă acestea au fost făcute în timpul căsătoriei.
În atare situație, dreptul de creanță al soțului neproprietar cu privire la valoarea îmbunătățirilor și amenajărilor poate fi valorificat odată cu partajarea bunurilor comune, când se poate cunoaște cota de contribuție a fiecăruia.
Conform art.30 din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale acestora, prin dispozițiile art. 31 fiind determinate limitativ categoriile de bunuri proprii ale fiecăruia dintre soți. În temeiul acestor dispoziții legale, un bun devine comun al soților în măsura în care este dobândit de oricare dintre aceștia în timpul căsătoriei, adică de la momentul încheierii respectivei căsătorii ce se identifică prin constatarea existenței consimțământul viitorilor soți de către delegatul de stare civilă, care îi declară căsătoriți, și până la data când hotărârea de divorț rămâne definitivă, deoarece căsătoria se consideră desfăcută de la această dată conform art. 39 din Codul familiei.
Participarea soțului neproprietar la îmbunătățirile sau reparațiile ce se fac unui imobil care, fiind bun propriu al celuilalt soț, este proprietatea exclusivă a acestuia, nu duce la schimbarea naturii juridice a bunului prin transformarea sa din bun propriu în bun comun. Un asemenea bun, cu toate îmbunătățirile sau reparațiile ce i s-au făcut, nu poate fi considerat bun dobândit în timpul căsătoriei și deci nu poate intra în prevederile art. 30 din Codul familiei. Ceea ce constituie bun comun este numai sporul de valoare pe care 1-a dobândit bunul propriu ca urmare a îmbunătățirilor și reparațiilor efectuate în timpul căsătoriei.
Din întreg probatoriul administrat în cauză, respectiv interogatoriile părților, actele dosarului, declarațiile martorilor și expertiza tehnică efectuată în cauză de expertul MN s-a dovedit că au calitate de bun comun următoarele bunuri: 1.contravaloarea îmbunătățirilor la balconul apartamentului pârâtei de la domiciliul comun, inclusiv montat gresie și faianță, în valoare de 800 lei;
2. schimbat instalația pentru încălzire de două ori, prima dată din PVC și a doua oară din țevi de cupru, în valoare de 650 lei;
3. montat termotecă pe gaz, în valoare de 680 lei;
4.contravaloarea materialelor și a manoperei necesare pentru schimbarea instalației sanitare, pus gresie și faianță în baie, schimbat obiectele sanitare, chiuveta, suporți pentru prosoape, vană, în valoare de 2.050 lei;
5.contravaloare lucrări de îmbunătățire pe hol, pus gresie și faianță pe un perete, în valoare de 570 lei;
6.mașina de spălat rufe automată, în valoare de 825 lei;
7.aragaz cu patru ochiuri, în valoare de 840 lei;
8.ladă frigorifică cu 7 sertare, în valoare de 700 lei;
9. televizor color mic, în valoare de 250 lei;
10.radiocasetofon, în valoare de 220 lei;
11.cuptor cu microunde, în valoare de 200 lei;
12. mobilă de bucătărie formată din patru corpuri suspendate, corpuri în partea de jos, colțar pentru flori cu 4 plite, masca pentru termotecă, în valoare de 2.270 lei;
13. un corp mobilă pe hol, în valoare de 90 lei, în valoare totală de 10.055 lei.
La dobândirea acestor bunuri reclamantul are o contribuție de 80%, deoarece a fost plecat în străinătate și lunar îi trimitea pârâtei sume în euro, din care a cumpărat bunurile arătate.
Acest fapt este confirmat prin înscrisurile depuse de reclamant, de expediere prin WU din Spania, către pârâta a unui total de 2.769 euro. care depășește valoarea totală a bunurilor comune. În ce privește veniturile realizate de reclamant în Spania, a depus la dosar acte justificative.
Potrivit principiului conform căruia nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, în baza art. 728 din C.civil raportat la art. 673 indice 1 și urm. Din C.pr.civ. s-a dispus partajarea judecătorească a bunurilor mai sus arătate, în natură, prin formarea de loturi astfel:
Lotul nr.1 - format din bunurile mobile de sub nr.6: mașina de spălat în valoare de 825 lei, nr.7 - lada frigorifică, în valoare de 700 lei; nr.11 - cuptorul cu microunde în valoare de 200 lei, nr.12.- mobila de bucătărie în valoare de 2.270 lei și nr. 13. - corp mobilă de pe hol, în valoare de 90 lei, toate în valoare de 4.085 lei , care s-a atribuit reclamantului și
Lotul nr. 2 - format din celelalte bunuri mobile, respectiv de sub nr. 1-5, respectiv 8-10, în valoare totală de 5.970 lei, care se va atribui pârâtei.
Pentru egalizarea valorică a loturilor astfel formate, va fi obligată pârâta să achite reclamantului o sultă compensatoare în sumă de 3.959 lei.
În temeiul disp. art. 517 și 539 din cod civil s-a dispus evacuarea pârâtei din apartamentul situat în municipiul Bistrița, str. Arțarilor, Bl. 34, sc. A, ap. 3 și va fi obligată să lase reclamantului liniștită posesia și folosința pentru perioada în care acesta are drept de uzufruct viager asupra imobilului sus amintit.
Referitor la cererea reconvențională completată și formulată de pârâta-reclamantă reconvențională, instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, conform argumentelor ce se vor expune în continuare.
Pârâta în concluziile scrise a confirmat susținerile reclamantului asupra îmbunătățirilor constatate de expert și evaluate de acesta, însă a susținut că reclamantul nu a avut o contribuție mai mare la dobândirea acestora, consemnând că "Pe perioada conviețuirii la apartament s-au adus unele îmbunătățiri, cele menționate și evaluate. Îmbunătățirile sunt evaluate și intra în valoarea apartamentului motiv pentru care nu am negat existența lor și am fost de acord să se constate";. Cota de contribuție mai mare la dobândirea acestora este justificată atât de înscrisurile ce reprezintă dovada veniturilor realizate de reclamant în Spania (filele 13-18), precum și a declarațiilor martorilor (filele 63,64, 104-105, 136-137).
Referitor la încetarea uzufructului, pârâta-reclamantă reconvențională invocând disp.art.558 cod civil în vigoare la acea dată, acum art. 747 cod civil (pentru abuz de folosința), instanța de fond a respins această cerere, conform considerentelor mai sus expuse, în sensul că aceasta a avut doar situația de tolerată după divorț și este dreptul uzufructuarului de a folosi bunul în mod exclusiv si de a solicita instanței obligarea nudului proprietar, adică a pârâtei să-i respecte acest drept, chiar prin evacuarea ei din imobil.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, față de soluția admiterii în parte a acțiunii principale și a respingerii cererii reconvenționale, conform art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta să achite reclamantului 1/2-a parte din contravaloarea cheltuielilor de judecată aferente prezentului proces, respectiv suma de 659 lei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta reclamantă reconvențională solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii și admiterea cererii reconvenționale și compensarea cheltuielilor la fondul cauzei, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului a fost criticată sentința ca netemeinică și nelegală sub mai multe aspecte.
În primul rând, s-a susținut că nelegal instanța de fond a stabilit cotele de contribuție a părților ca fiind de 80% pentru reclamant și doar 20% pentru pârâtă. În acest sens a arătat că nu s-a indicat cum s-a stabilit acest procent, veniturile bănești dovedite de reclamant în cuantum total de 2769 euro au fost folosite și pentru cheltuielile familiei sale, pe de o parte, iar pe de altă parte, și pârâta a realizat venituri în sensul că atât timp cât reclamantul era plecat în străinătate pârâta singură s-a ocupat de nevoile familiei și creșterea copilului, munca în gospodărie și pentru creșterea copiilor fiind echivalate cu munca productivă.
O altă critică adusă sentinței s-a referit la introducerea în mod greșit în masa bunurilor comune a două instalații pentru încălzire, prima din PVC și a doua din țevi de cupru, în valoare de 650 lei, ori dacă cea din PVC a fost înlocuită cu cea din cupru prima nu mai poate fi supusă partajului. O altă scăpare a instanței este determinarea bunurilor comune în sensul că nu operațiunea de schimbare a instalației o partajează ci instalația propriu zisă, situație similară și la montarea termotecii, susținând că nu îi pot fi atribuite schimbarea instalației și montarea termotecii. În concluzie, a susținut că soluția pronunțată este deficitară și se impune reținerea unei cote de contribuție egale la dobândirea bunurilor comune.
O altă critică se referă la respingerea acțiunii reconvenționale, cu toate că se impunea a fi admisă, deoarece pârâtul a afirmat ca bunurile au fost însușite de reclamantă în întâmpinare ceea ce echivalează cu recunoașterea existenței și calității de bunuri comune ale acestora.
A mai arătat că petitul de evacuare trebuie respins ca neîntemeiat și nelegal. În acest sens a arătat că pentru apărarea dreptului de uzufruct uzufructuarul are la dispoziție acțiunea confesorie sau acțiunea posesorie, ori nu a fost promovată acest gen de acțiune. Pe de altă parte, nudul proprietar are un drept de posesie asupra imobilului, sens în care a făcut trimitere la doctrină. În plus, i-au fost atribuite anumite bunuri mobile, îmbunătățiri balcon, centrală termică, instalații sanitare, îmbunătățiri hol, fiindu-i recunoscut dreptul de proprietate exclusivă asupra acestora, dar instanța o împiedică să exercite prerogativele pe care le conferă acest drept atât timp cât nu locuiește în apartament.
În drept, s-au invocat prevederile art.304 pct.7,9, art.304/1 Cod procedură civilă.
Recursul declarat a fost legal timbrat.
Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în recurs f.11-13.
În susținerea acestei poziții procesuale, intimatul a arătat că în mod corect s-a stabilit cota de contribuție a părților, în realitate intimatul a trimis din străinătate mult mai mulți bani prin diferite persoane, și că instanța de fond a avut în vedere doar valoarea instalației de cupru, instanța având în vedere sumele reprezentând contravaloarea instalațiilor făcute la apartamentul proprietatea recurentei. În ce privește cererea reconvențională s-a arătat că recurenta nu a adus nici o dovadă a existenței bunurilor indicate în cerere, iar luarea în considerare și a acelor bunuri ar înrăutății situația recurentei prin obligarea unei sulte mai mari, ceea ce ar inadmisibil în lipsa recursului intimatului. Cererea de evacuare a fost legal admisă pentru că ținând cont de prevederile art.534 Cod civil recurenta nu are nici un drept asupra apartamentului pe durata uzufructului, acesta trebuie să lase liniștită posesia și folosința bunului respectiv. Chiar dacă recurenta rămâne nuda proprietară a apartamentului, drepturile sale de folosință și posesie sunt limitate de drepturile uzufructuarului.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate dar și din oficiu potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că nu există temeiuri care să atragă casarea ori modificarea sentinței atacate, aceasta fiind menținută în totalitate ca temeinică și legală.
| ← Legea nr. 7/1996. Jurisprudență Carte Funciară | Servitutea de vedere creată de proprietarul originar al... → |
|---|
