Legea nr. 221/2009. Măsuri administrative. Caracter politic
| Comentarii |
|
- Legea nr. 221/2009
Reclamanta susţine doar că ea şi familia ei au fost supuşi unor măsuri discriminatorii pe criteriu de avere, fără să invoce comiterea unei fapte pentru înlăturarea acestora, constând în acţiuni sau inacţiuni de oponenţă, de rezistenţă la regimul politic al vremii şi pentru care i s-a aplicat o sancţiune administrativă abuzivă.
(Secţia civilă, sentinţa nr. 386/F/2009, nepublicată)
Prin acţiunea civilă înregistrată reclamanta G.E. în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză se să constate caracterul politic abuziv al măsurilor administrative politice de categorisire a reclamantei şi a familiei sale în chiaburi, între 1951-1956; să i se acorde reclamantei despăgubiri morale de 500.000 lei şi despăgubiri materiale de
10.000 iei pentru prejudiciile suferite.
Examinând lucrările dosarului, tribunalul reţine:
Reclamanta solicită să se constate că ea, părinţii şi bunicul său au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic abuziv, urmare a includerii lor în clasa burgheză a satelor, apreciată în perioada de referinţă a Legea nr. 221/2009 ca exploatatoare, întrucât îşi asigura veniturile şi profiturile proprii din munca altora, din arendări de pământuri, din speculă şi camătă, cu consecinţa acordării unor despăgubiri morale şi materiale în cuantumul indicat în petitele acţiunii.
Situaţia pe care o susţine se încadrează în drept la art. 4 alin. 2 din legea incidenţă în materie, evocată mai înainte, unde se stabileşte că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 (text unde se enunţă limitativ actele normative şi măsurile administrative pe care le-au edictat, considerate ex lege ca având caracter politic), pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.
Art. 1 alin. 3 impune cerinţa săvârşirii unor fapte într-unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999. Din cuprinsul acţiunii introductive reiese că reclamanta susţine doar că ea şi familia ei au fost supuşi unor măsuri discriminatorii pe criteriu de avere, fără să invoce comiterea unei fapte pentru înlăturarea acestora, constând în acţiuni sau inacţiuni de oponenţă, de rezistenţă la regimul politic al vremii şi pentru care i s-a aplicat o sancţiune administrativă abuzivă, după cum se statuează în art. 2 lit. e) din O.U.G. nr. 214/1999, la care face trimitere art. 1 alin. 3 din lege.
Din al doilea punct de vedere al abordării speţei, pârâtul interpretează corect dispoziţiile art. 5 alin. 1 din lege. Din conţinutul normelor de la punctele a şi b se deduce că daunele morale se acordă numai pentru prejudiciul cu aceleaşi trăsături suferit prin condamnare penală, deci textul primeşte aplicare exclusiv situaţiilor de la art. 1, fără posibilitatea extinderii la cazul persoanelor persecutate prin măsuri administrative, iar prejudiciul material ce poate fi reparat, de această dată atât pentru condamnare, cât şi pentru sancţionare administrativă, reprezintă strict echivalentul valorii bunurilor confiscate cu aceeaşi ocazie, dacă nu au fost restituite prin efectul altor legi reparatorii (Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005). Or, în speţa prezentă reclamanta nu cere o atare despăgubire.
în considerarea motivării expuse, acţiunea se consideră neîntemeiată şi va fi respinsă în consecinţă (Judecător lacob Corina).
| ← înscrierea proprietăţii asupra construcţiilor. Necesitatea... | Legea nr. 221/2009. Neprezentare la încorporare. Caracterul... → |
|---|
