Legea nr. 10/2001. Teren ocupat. Imposibilitate de restituire în natură
| Comentarii |
|
- Legea nr. 10/2001
Restituirea în natură se limitează la acele suprafeţe care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor de utilitate publică. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume: căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare), amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit.
(Secţia civilă, sentinţa nr. 282/F din 10 iunie 2009, nepublicată)
Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus reclamanţii T.I., T.F.O., T.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Bistriţa şi Primarul municipiului Bistriţa anularea dispoziţiei nr. 3048 din 20.12.2005 emisă de Primarul municipiului Bistriţa, în principal restituirea în natură a imobilelor teren şi construcţii înscrise în cartea funciară nr. (...) Bistriţa topografici (...), iar în subsidiar acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate ia stat, de natură teren şi construcţii, înscrise în cartea funciară nr. (...) Bistriţa topografici (...).
La termenul de judecată din data de 4 iunie 2008, după punerea în discuţia contradictorie a părţilor, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria municipiului Bistriţa, excepţie invocată din oficiu.
La soluţionarea excepţiei s-a avut în vedere faptul că potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, republicată, primăria este doar „o structură funcţională cu activitate permanentă”, fără personalitate juridică, adică incinta în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea primarul şi aparatul propriu al acestuia.
Art. 26 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, republicată, care se referă la calitatea procesuală a entităţii care a emis dispoziţia, se impune cu necesitate a fi corelat cu prevederile art. 28 din Decretul nr. 31/1954 referitoare la momentul dobândirii personalităţii juridice, cu dispoziţiile art. 35 din acelaşi act normativ, conform cărora persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de conducere; actele făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi, precum şi cu dispoziţiile art. 21 alin.
1 din Legea nr. 215/2001, republicată, potrivit cărora sunt persoane juridice de drept public, cu patrimoniu şi capacitate juridică deplină numai unităţile administrativ-teritoriale: comuna, oraşul, municipiul, judeţul.
Lipsa personalităţii juridice a primăriei determină imposibilitatea dobândirii calităţii procesuale pasive.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine faptul că prin dispoziţia nr. 3048/20.12.2005 emisă de Primarul municipiului Bistriţa s-a respins cererea de restituire formulată de reclamanţi pentru imobilul clădire şi teren situat în Bistriţa, reţinându-se lipsa actelor doveditoare ale dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat şi lipsa dovezii calitătii de persoane îndreptătite în sensul art. 3 şi 4 din Leqea nr. 10/2001.
Dispoziţia atacată s-a comunicat mandatarului reclamanţilor la data de 16.01.2006, însă plicul a fost returnat pe considerentul că destinatarul s-a mutat definitiv în străinătate.
Singura dovadă a primirii dispoziţiei atacate o constituie menţiunea aplicată pe actul atacat în sensul „am primit un exemplar 14.06.2006”, urmată de aplicarea semnăturii de confirmare a primirii.
în aceste condiţii, raportat la data menţionată sub semnătură ca fiind data intrării efective în posesia dispoziţiei atacate, acţiunea promovată la data de 20 iunie 2006 a fost introdusă în termen legal, aspect de altfel necontestat de pârât.
Din cuprinsul notificării formulate de reclamanţi, înregistrată la data de 18.02.2002 rezultă că reclamanţii, prin mandatar împuternicit, au solicitat restituirea în natură a imobilului care a aparţinut defunctului T.M.
în cuprinsul cererii de restituire s-a solicitat ca întreaga corespondenţă să fie realizată la adresa mandatarului V.E. (persoană care a şi formulat notificarea în numele reclamanţilor) din Nimigea nr. (...), judeţul Bistriţa-Năsăud.
Totodată s-a învederat faptul că ulterior vor fi depuse toate actele doveditoare şi necesare pentru dovedirea proprietăţii solicitate.
De asemenea, pentru cazul imposibilităţii restituirii în natură s-a arătat disponibilitatea evaluării pretenţiilor printr-un raport de expertiză.
Din ansamblul actelor depuse la dosar şi care au fost depuse în faza administrativă de soluţionare a notificării rezultă că anexat notificării nu s-a depus coala de carte funciară care să ateste dovada dreptului de proprietate al antecesorului reclamanţilor. Totodată, anexat notificării s-au depus doar acte de stare civilă întocmite în limba germană, fără a fi anexată traducerea legalizată a acestora.
împrejurarea nedepunerii colii de carte funciară şi a actelor de stare civilă în limba română rezultă şi din cuprinsul fişelor de prezentare a dosarului întocmite în ianuarie şi noiembrie 2005, a certificatului privind starea de fapt a imobilului, ceea ce a impus solicitarea acestor acte prin două adrese succesive, comunicate mandatarului desemnat de reclamanţi.
Este real faptul că din actele depuse la dosar nu rezultă că mandatarul reclamanţilor ar fi primit adresele nr. 457/24.02.2003 şi nr. 2983/17.05.2002, nefiind depusă la dosar dovada de comunicare şi primire a actelor, însă faptul nedepunerii colii de carte funciară şi a actelor de stare civilă în limba română nu se poate contesta atâta timp cât însăşi reclamanţii prin notificare menţionează că actele necesare dovedirii proprietăţii se vor depune ulterior (ceea ce înseamnă că se cunoştea obligativitatea dovedirii proprietăţii şi faptul că asemenea dovadă nu s-a anexat notificării), cât nedepunerea rezultă din constatările comisiei de analiză a cererii de restituire, cuprinse în fişa de prezentare a dosarului şi în certificatul privind starea de fapt a imobilului.
Pe de altă parte, se poate cu uşurinţă constata faptul că depunerea colii de carte funciară a fost stabilită ca obligaţie în sarcina reclamanţilor de instanţa de judecată la termenul din 18 octombrie 2006, când s-a solicitat de reprezentantul ales al reclamanţilor un nou termen de judecată pentru depunerea la dosar a actelor indicate în întâmpinarea depusă la dosar, în traducere legalizată.
Depunerea efectivă a colii de carte funciară şi a actelor de stare civilă în traducere legalizată a avut loc în şedinţa publică din 15 noiembrie 2006.
în aceste condiţii, nu se poate imputa emitentului dispoziţiei atacate nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii de restituire pe considerentul lipsei actelor justificative, atâta timp cât actele necesare justei soluţionări a cauzei (coală de carte funciară şi acte de stare civilă traduse în limba română) au fost depuse numai în cursul judecăţii, la data de 15 noiembrie 2006, la cca. 5 luni de la momentul promovării acţiunii.
Aşa cum rezultă din cuprinsul fişelor de prezentare a dosarului şi a certificatului privind starea de fapt a imobilului, întocmite în baza notificării formulate de reclamanţi, obiectul analizei realizate în faza administrativă l-a constituit restituirea imobilului casă şi teren înscris în cartea funciară nr. 103, astfel încât examinarea instanţei va porni de la acest aspect reţinut.
Potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar numitul T.M.N., născut la data de 5 august 1914 şi decedat la data de 12 aprilie 1998 în W. a fost fiul lui T.J. şi a lui T.S. născută D.
Acesta s-a căsătorit cu reclamanta T I. născută Z. la data de 24 iulie 1952 în Bistriţa, conform certificatului de căsătorie nr. 143/1952 şi a avut 2 copii, pe reclamanţii T.E.K. născut la data de 30 august 1954 în Bistriţa şi T.F.O. născut la data de 29 august 1957 în Bistriţa.
Prin urmare, din cuprinsul livretului de familie rezultă că reclamanţii sunt urmaşii defunctului T.M., decedat la data de 12 aprilie 1998, astfel că se impune a se reţine că în faţa instanţei de judecată reclamanţii şi-au justificat calitatea de urmaşi ai defunctului, aceştia fiind soţia supravieţuitoare şi cei doi copii.
Din cuprinsul colii de carte funciară nr. (...) Bistriţa rezultă că iniţial dreptul de proprietate asupra imobilelor de sub A+1-2 - casa de la nr. 34 şi teren în suprafaţă totală de 914 m.p. din topograficii 199 şi 200 a aparţinut părinţilor defunctului T.M., respectiv bunicilor paterni ai reclamanţilor T.E.K. şi T.F.O., numiţii T.J. (J. în limba germană) şi T.Z. (S. în limba română).
De la aceştia, imobilele s-au transmis prin moştenire în favoarea defunctului T.M., conform certificatului de moştenitor nr. 576/1972, dreptul său de proprietate fiind înscris sub B3.
De la acest proprietar imobilele au trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, în baza deciziei nr. 267/1980 şi adresei nr. 6935/1980 ale
fostului Consiliu popular al judeţului Bistriţa-Năsăud, dreptul statului fiind înscris în cartea funciară sub B4.
Din cuprinsul menţiunii de la B4 rezultă că din proprietatea defunctului T.M. s-au preluat construcţiile cu plata unor despăgubiri în cuantum de 80.000 ROL şi terenul aferent.
în aceste condiţii, în care rezultă faptul că de la proprietarul T.M. s-au preluat şi construcţii nu se poate reţine apărarea pârâtului în sensul că proprietatea defunctului s-a întins numai pe topograficul 199, topografic în care conform menţiunii din coala funciară se identifică doar teren grădină.
Fiind dovedit faptul că de la defunctul T.M. s-au preluat şi construcţii, că părinţii defunctului au fost proprietari tabulari ai construcţiei şi terenului de 914 m.p., că averea părinţilor a revenit fiului M. în baza certificatului de moştenitor (ambele menţiuni de sub B1 şi B2 fiind subliniate), rezultă că defunctul T.M. a fost proprietar al construcţiilor şi terenului în suprafaţă de 914 m.p. din cartea funciară nr. (...) Bistriţa topografici iniţiali (...), aceste imobile fiind trecute în proprietatea statului.
Trecerea în proprietatea statului, în temeiul Decretului nr. 223/1974, s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale ale art. 12 din Constituţia din 1965, care instituia principiul exproprierii terenurilor şi construcţiilor numai pentru satisfacerea unui interes obştesc şi numai cu plata unei juste despăgubiri, art. 17 alin. 1 privitoare la egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor în toate domeniile vieţii economice, politice, juridice, sociale, culturale, indiferent de sex, rasă, naţionalitate, religie, ale art. 36 alin. 1 din legea fundamentală, conform cărora „dreptul de proprietate personală este ocrotit", ale art. 17 alin. 1 şi 2 din Declaraţia universală a drepturilor omului din decembrie 1948, care prevedeau că orice persoană are dreptul de proprietate, atât singur, cât şi în asociere cu alţii şi că nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa, ale Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, precum şi ale Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, prin care li se acorda persoanelor fizice proprietatea deplină de ocrotire a acestor drepturi, conferind astfel caracter abuziv acestei măsuri, astfel că titlul statului nu poate fi considerat valabil.
De altfel, caracterul abuziv al preluării în temeiul Decretului nr. 223/1974 rezultă şi din cuprinsul Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007 (pct. 1.4. lit. B).
Fiind vorba de o preluare abuzivă imobilul intră sub incidenţa art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Reclamanţii, în calitate de moştenitori ai fostului proprietar tabular deposedat abuziv, sunt îndreptăţi la restituire, conform art. 3 alin. 1 coroborat cu art. 4 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Raportat la gradul de rudenie, la calitatea de soţ supravieţuitor, îndreptăţirea reclamanţilor este următoarea: cota de % părţi pentru reclamanta T I. şi cota de 3/8 părţi pentru fiecare dintre reclamanţii T.E.K. şi T.F.O.).
Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză rezultă că asupra cotei de 454/674 este proprietară numita C.L., că suprafaţa de 184 m.p. reprezintă stradă, parcare auto, trotuar, spaţiu verde, iar suprafaţa de 240 m.p. este înscrisă în favoarea locatarilor blocului 8 scara D. şi E.
Imobilul construcţie, fostă proprietate a antecesorului reclamanţilor, situat în Bistriţa, strada (...), a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 cumpărătoarei CL conform contractului nr. 65/1997.
Totodată, prin ordin al prefectului, cumpărătoarei i s-a atribuit şi cota de teren de 454/674 părţi, dreptul său fiind înscris în cartea funciară sub B9.
Potrivit art. 7 alin. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, articol nou introdus prin Legea nr. 1/2009, nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, cu respectarea condiţiilor cerute de lege, trecute în proprietatea statului.
De asemenea, conform art. 7 alin. 5 din acelaşi act normativ, nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Totodată, potrivit art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, iar potrivit art. 20 alin. 2, în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, persoana îndreptăţită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
întrucât construcţiile şi terenul de 454 m.p. sunt ocupate de numita C.L. în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 şi a Ordinului prefectului nr. 260/22.07.1997, acestea nu pot fi restituite în natură reclamanţilor.
Până la proba contrarie, actul de vânzare-cumpărare încheiat cu numita C.L., care anterior a avut calitatea de chiriaş conform contractului de închiriere nr. 321/R/
7.10.1996, act încheiat la cererea s-a expresă înregistrată sub nr. 4288/11.07.1996 apare ca fiind făcut cu respectarea cerinţelor legii.
Chiar dacă prin acţiunea introductivă, în apărare, s-a încercat a se invoca nulitatea actului de vânzare-cumpărare, tribunalul reţine faptul că instanţa nu a fost învestită de reclamanţi cu o acţiune în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, neformulându-se o cerere în acest sens şi neextin-zându-se cadrul procesual faţă de titularul contractului de vânzare-cumpărare.
în ceea ce priveşte celelalte suprafeţe de teren de 184 m.p. şi 240 m.p., conform constatărilor în teren ale expertului şi schiţei anexă la lucrarea de expertiză acestea sunt ocupate de blocul de locuinţe nr. 8 scările D şi E (suprafaţa de 240 m.p.), respectiv de amenajări de utilitate publică: stradă, parcare, trotuar, spaţiu verde (suprafaţa de 184 m.p ), astfel încât restituirea în natură nu este posibilă.
Conform pct. 10.3 din Normele metodologice, restituirea în natură se limitează la acele suprafeţe care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor de utilitate publică. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane are îr. vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume: căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare), amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit.
Din configuraţia terenului neocupat de blocurile de locuit, rezultă că suprafaţa serveşte unei utilităţi publice, ea fiind amenajată ca trotuar, parcare auto inclusă în domeniul public al judeţului conform H.G. nr. 905/2002 şi spaţiu verde.
Potrivit dispoziţiilor art 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru suprafaţa afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
în baza considerentelor exprimate şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. i), art. 3 alin. 1 lit. a), art. 4 alin. 1, 2 şi 3, art. 7 alin. 11 şi 5, art. 10 alin. 2, art. 18 lit. c), art. 20 alin. 2, art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, tribunalul va admite în parte acţiunea formulată, va anula dispoziţia nr. 3048/20.12.2005 emisă de Primarul municipiului Bistriţa şi în consecinţă va propune
acordarea în favoarea reclamanţilor (în cotă de % părţi pentru reclamanta T.l. şi de 3/8 părţi pentru fiecare din reclamanţii T.E.K. şi T.F.O.) de despăgubiri pentru imobilul construcţie (casă cu 2 camere descrisă în contractul de vânzare-cumpărare nr. 65/1997 şi pe schiţa anexă la contract) şi teren în suprafaţă de 914 m.p. înscris în cartea funciară nr. (...) Bistriţa topografic iniţial (...), fostă proprietate a defunctului TM, conform standardelor internaţionale de evaluare.
Având în vedere că reclamanţii au recunoscut primirea de despăgubiri în valoare de 80.000 Rol, din valoarea imobilelor stabilită conform standardelor internaţionale de evaluare se va deduce valoarea actualizată a despăgubirilor primite.
Pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, instanţa nu va dispune direct acordarea de despăgubiri, ci va formula doar o propunere de acordare de despăgubiri, deoarece cuantumul final al despăgubirii cuvenite se stabileşte de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor potrivit standardelor internaţionale de evaluare, iar ulterior stabilirii cuantumului, alegerea măsurii reparatorii prin echivalent este lăsată la aprecierea reclamanţilor, opţiunea acestora fiind ulterioară rămânerii definitive a prezentei hotărârii judecătoreşti şi evaluării bunurilor.
Numai după emiterea titlului de despăgubire de Comisia Centrală, reclamanta are posibilitatea de valorificare a acestuia, în modalităţile prevăzute de art. 181 din O.U.G. nr. 81/2007 (fie prin realizarea conversiei titlului de despăgubire în acţiuni emise de Fondul „Proprietatea”, fie prin acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acţiuni, parte în numerar, dacă titlul de despăgubire este emis pentru o sumă de maxim
500.000 lei, respectiv prin primirea exclusiv de acţiuni emise de Fondul „Proprietatea” sau prin primirea de titluri de plată, în condiţiile art. 141, dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depăşeşte 500.000 lei).
Imposibilitatea acordării directe de despăgubiri este determinată şi de faptul că în cauză nu s-a solicitat şi nici nu s-a depus la dosar vreo dovadă a valorii bunurilor în litigiu, stabilită la standardele internaţionale de evaluare, deşi această probă incumbă reclamanţilor.
în ceea ce priveşte cererea reclamanţilor de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul constată că aceasta nu este întemeiată.
Obligarea la plata cheltuielilor de judecată are în vedere culpa procesuală a părţii.
Aşa cum s-a reţinut, soluţia respingerii cererii de restituire a imobilelor întemeiată pe lipsa actelor doveditoare, nu s-a datorat niciun moment culpei pârâtului, ci exclusiv culpei reclamanţilor care nu au depus în faza administrativă de soluţionare a notificării coala de carte funciară şi acte de stare civilă în limba română, documentaţie absolut necesară pentru a se dovedi preluarea bunului de la antecesorul părţilor, calitatea antecesorului de fost proprietar tabular, calitatea reclamanţilor de urmaşi ai proprietarului tabular deposedat.
în lipsa depunerii unor asemenea acte, soluţia nu putea fi alta decât cea de respingere a cererii formulate.
Aceste acte s-au depus doar în faza judiciară de soluţionare a cererii, la data de 15 noiembrie 2006, la 5 luni de la data comunicării dispoziţiei atacate, astfel că în sarcina pârâtului nu se poate reţine nicio culpă care să justifice obligaţia sa de a suporta cheltuielile de judecată efectuate de reclamanţi în prezentul cadru procesual.
De altfel, se poate constata faptul că la dosarul cauzei nu există decât o chitanţă justificativă a plăţii onorariului de expert, sumă care însă poate fi solicitată de reclamanţi spre restituire, prin cerere separată, având în vedere faptul că expertul în favoarea căruia s-a achitat avansul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală (judecător Frenţiu Gabriela Cristina).
| ← Suspendare judecată în baza art. 155^1 Cod procedură civilă... | Suspendarea judecăţii în baza art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod... → |
|---|
