OBLIGAŢIILE FIDEJUSORILOR FAŢĂ DE UNITATEA BANCARĂ
| Comentarii |
|
Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 2540/2013 din data de 04.11.2014
În condițiile în care, debitorul principal se află în procedura insolvenței, în executarea unui plan de reorganizare, care prevede alte scadențe pentru debitorul principal în plata creditului către intimată, aceasta din urmă este îndreptățită să procedeze la executarea directă și nemijlocită a fidejusorilor, fără a fi obligată a se îndrepta întâi împotriva debitorului principal.
Faptul că debitorul principal este supus procedurii insolvenței și se află în procedura reorganizării judiciare în temeiul unui plan, nu are nici o influență asupra obligațiilor pe care fidejusorii le au față de unitatea bancară intimată, aceștia putând fi executați în continuare în vederea recuperării integrale a creanței.
Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 2540/2013, pronunțată în dosarul nr. 10930/190/2012
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, precizată la termenul din 19.12.2012, contestatorii IM și IF au solicitat, în contradictoriu cu intimata SC BRD - GSG SA GRUP C, să se dispună anularea somației emisă la 28.08.2012 de B.E.J. MM pentru suma de 72.661,18 lei în dosarul execuțional nr. 2059/EX/2012, precum și a tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional și suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații la executare; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, prin contractele de credit nr. 94J/18.06.2008 și nr. 145J/14.08.2008, societatea comercială I S.R.L. a contractat de la intimata BRD - Groupe Société Generale S.A. două credite bancare în sumă totală de 70.000 lei. Ulterior contractării celor două credite, contestatorii au încheiat două contracte de fidejusiune prin care au garantat personal în cazul neîndeplinirii de către debitorul societate comercială a obligațiilor de plată la scadență. La data de 02.03.2012, din cauza unui blocaj financiar apărut pe fondul crizei economice, împotriva societății comerciale - debitor principal s-a deschis procedura insolvenței prin încheierea comercială nr. 376/2012 pronunțată de Tribunalul B.N. în dosarul nr. 828/112/2012.
Până în momentul deschiderii procedurii insolvenței ratele datorate de societatea comercială în baza contractelor de credit au fost plătite întocmai și la timp. După deschiderea procedurii nu s-au mai putut face plăți, deoarece procedura insolvenței este o procedură colectivă și sunt interzise plățile preferențiale către anumiți creditori. Creditoarea BRD - Groupe Societe Generale S.A. a depus cerere de înscriere la masa credală a debitoarei S.C. I. S.R.L., aceasta fiind înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor cu suma de 70.966,76 lei. Ulterior deschiderii procedurii insolvenței, la data de 24.08.2012, adunarea generală a creditorilor debitoarei principale S.C. I. S.R.L. a aprobat planul de reorganizare al debitoarei, conform graficului de plăți aferent acestui plan plățile către intimata BRD - Groupe Societe Generale S.A. urmând a fi achitate începând cu trimestrul I al anului 2014. Cu toate acestea, prin somația emisă în dosarul execuțional nr. 2059/ex/2012, executorul judecătoresc le-a comunicat contestatorilor că urmează a continua procedurile de executare silită asupra lor în calitate de fidejusori pentru recuperarea unei creanțe în sumă totală de 72.661,18 lei reprezentând credit restant.
Contestatorii consideră că primul aspect care trebuie avut în vedere în momentul aprecierii prezentei spețe este faptul că între aceștia și intimata-creditoare s-a încheiat un contract de fidejusiune. Fidejusiunea "este un contract accesoriu, pentru motivul că însoțește și garantează o obligație principală: obligația debitorului față de creditor". Așadar, existența obligației de plată a fidejusorului depinde în totalitate de existența și exigibilitatea dreptului de creanță al creditorului împotriva debitorului principal.
"Fidejusiunea urmează soarta obligației principale potrivit principiului accesorium sequitur principale; întinderea fidejusiunii nu poate fi mai mare decât datoria debitorului. Această teorie (de fapt axiomă) este împărtășită unanim de practica judiciară și doctrină statuându-se clar că față de caracterul accesoriu al fidejusiunii aceasta "va urma soarta obligației principale." Față de aceste aspecte este indiscutabil că contestatorii nu pot fi obligați la mai mult decât ar putea fi obligat debitorul principal, și aceasta numai în situația în care acesta nu achită la scadență obligația de plată.
Obligația de plată a debitorului principal nu este scadentă, iar potrivit caracterului accesoriu al fidejusiunii coroborat cu art. 7 alin. 2 din contractele de fidejusiune obligația de plată a fidejusorilor subzistă numai în situația în care debitorul principal nu achită obligațiile de plată "la scadență". În cauză, prin intrarea debitoarei principale în reorganizare judiciară și prin aprobarea graficului de plăți care stabilește plata creanței către creditoarea intimată începând cu trimestrul I al anului 2014, s-a stabilit un nou termen de plată a debitului astfel că datoria principală nu este exigibilă, ceea ce atrage și imposibilitatea punerii în executare a contractelor de fidejusiune.
Chiar dacă s-ar nesocoti faptul că debitul principal nu este scadent, contestatorii nu ar putea fi obligați decât la ceea ce datorează în acest moment debitorul principal, deci societatea aflată în procedura insolvenței. După cum rezultă din actele depuse la dosar, intimata a fost înscrisă pe tabelul definitiv al creanțelor cu suma de 70.966,76 aceasta fiind suma maximă pentru care ar putea fi executați silit, în nici un caz suma de 72.661,18 lei, înscrisă în somația emisă de executorul judecătoresc. În concluzie, aceștia consideră că până la expirarea termenului de plată stabilit și prevăzut prin planul de reorganizare aprobat de adunarea creditorilor, obligațiile asumate în calitate de fidejusori nu pot fi executate, și chiar în eventualitatea în care ar putea fi executate aceasta nu s-ar putea face decât până la concurența sumelor înscrise în tabelul definitiv al creanțelor.
În ceea ce privește suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații la executare în baza art. 403 alin. 1 C.pr.civ, contestatorii învederează că, după cum rezultă din cele susținute mai sus, aceștia contestă întreg dreptul intimatei de a continua procedurile de executare silită împotriva lor, dată fiind lipsa caracterului exigibil al creanței principale, dar este total neclar și discutabil și cuantumul total al creanței pentru care ar putea fi executați. În aceste condiții, este indubitabil că o executare silită nu poate continua în condițiile în care datoria nu este exigibilă și cuantumul total al acesteia nu este stabilit cu exactitate. Continuarea executării silite ar aduce grave prejudicii subsemnaților, deoarece s-ar ajunge în situația în care le-ar fi vândută locuința personală în cadrul procedurii de executare silită pentru recuperarea unei datorii care va deveni scadentă numai în anul 2014, și aceasta numai în situația în care plățile nu se vor face potrivit graficului aprobat prin planul de reorganizare.
În drept s-au invocat prevederile art. 399 și urm. Cod procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3-8, 29-66).
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, completată la termenul din 06.02.2012, prin care a solicitat să se dispună respingerea contestației la executare ca fiind nefondată; și să li se pună în vedere contestatorilor obligația de a achita o cauțiune, în prealabil solicitării suspendării executării silite.
În motivare se arată că motivele invocate de contestatori sunt neîntemeiate întrucât aceștia au încheiat cu intimata contracte de fidejusiune (titluri executorii) prin care au garantat restituirea creditelor acordate societății I. față de care este deschisă procedura de insolvență reglementată prin Legea 85/2006. Prin contractele de fidejusiune, contestatorii s-au obligat în mod solidar cu debitorul principal I. să restituie creditele, renunțând la beneficiile de discuțiune și diviziune. În acest sens sunt prevederile art. 4 pct. 1-2 din contractul de fidejusiune accesoriu la contractul de credit nr. 145J/14.08.2008 și act adițional nr. 1/09.10.2008, precum și ale prevederilor art. 4 din contractul de fidejusiune nr. 94J/18.08.2008. În consecință, intimata poate urmări direct și nemijlocit fidejusorii pentru executarea creanței, fără a fi nevoit să se îndrepte mai întâi împotriva debitorului I. .
Faptul că în procedura de insolvență a fost confirmat de judecătorul-sindic un plan de reorganizare a debitoarei I. nu înseamnă că creanța intimatei nu ar fi scadentă și nu ar putea fi executată față de contestatorii fidejusori. O asemenea concluzie ar contraveni atât prevederilor Legii 85/2006 cât și principiilor care reglementează executarea silită.
Astfel, potrivit art. 102 alin. 2 din Legea 85/2006, "creditorii conservă acțiunile lor pentru întreaga valoare a creanțelor, împotriva codebitorilor și a fidejusorilor debitorului, chiar dacă au votat pentru acceptarea planului";. Cu alte cuvinte, chiar dacă se votează un plan de reorganizare prin care creanța unui creditor este modificată într-un fel, față de fidejusori, creditorul poate executa în continuare întreaga creanță, aceasta nefiind modificată față de fidejusori, ci doar față de debitorul aflat în insolvență. Astfel, planul de reorganizare produce efecte între debitorul principal I. și intimată, însă nu are niciun efect în ceea ce privește raporturile juridice existente între intimată și fidejusorii (contestatorii) care s-au obligat solidar cu debitoarea să restituie creditele. Mai mult decât atât, întrucât contestatorii au renunțat la beneficiul de discuțiune și diviziune, intimata putea să se îndrepte direct doar împotriva acestora în vederea recuperării creanței sale, fără a fi necesară să participe și la procedura de insolvență deschisă față de I. .
În aceeași ordine de idei, se observă că potrivit art. 36 din Legea 85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Acest text de lege instituie o excepție și este de strictă interpretare, dispunând ca debitorul față de care s-a deschis procedura de insolvență nu mai poate fi executat silit individual. Așa cum s-a arătat în doctrină, precum și în jurisprudența unanimă a Curții de Apel Cluj, precum și a celorlalte instanțe, "suspendarea nu operează cu privire la procedurile de executare silită declanșate de creditori contra bunurilor din averea personală a fidejusorilor debitorului sau a persoanelor care au garantat prin cauțiune reală executarea obligațiilor debitorului";. Astfel, chiar dacă față de I. s-a deschis procedura de insolvență și s-a confirmat un plan de reorganizare, executarea silită a fidejusorilor-contestatori nu este suspendată sau împiedicată. Aceștia pot fi executați silit în continuare în vederea recuperării creanței intimatei.
De altfel, dacă s-ar admite susținerile contestatorilor, s-ar ajunge în situația absurdă în care, la data inițierii executării silite a contestatorilor, creanța executată este o creanță exigibilă (certă și lichidă), însă, ulterior, a devenit o creanță nescadentă. Mai mult, s-ar încălca și prevederile imperative ale art. 102 și 36 din Legea 85/2006 din care rezultă fără echivoc că deschiderea procedurii de insolvență față de I. nu produce niciun efect cu privire la executarea silită a fidejusorilor, respectiv recuperarea creanțelor de la aceștia. Evident, în situația în care fidejusorii achită integral sau o parte a creanței față de intimată vor avea posibilitatea să se subroge în locul acesteia în procedura de insolvență deschisă față de I. în vederea recuperării creanței achitate de către aceștia.
În concluzie, executarea fidejusorilor care s-au obligat solidar cu debitorul principal este posibilă chiar dacă față de debitorul principal s-a confirmat un plan de reorganizare față de I. . Raportul juridic existent între intimată și I. este diferit și distinct față de raportul juridic existent între aceasta și fidejusorii-contestatori, aceste raporturi izvorând din contracte distincte. Astfel fidejusorii s-au obligat la restituirea creanței prin contractele de fidejusiune, acte juridice diferite față de contractele de credit, titlul intimatei împotriva societății I. .
În motivarea completării la întâmpinare se arată că, potrivit art. 36 din Legea nr.85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Acest text reprezintă o excepție de strictă interpretare iar deschiderea procedurii insolvenței nu are ca efect suspendarea executării față de fideiusorii-contestatori. În consecință, așa cum s-a precizat atât în doctrină cât și în jurisprudență, în cazul deschiderii procedurii insolvenței fața de debitoare, se poate trece la executarea silită a codebitorilor sau a garanților obligației principale, în speță, fidejusorilor.
În ceea ce privește argumentul contestatorilor referitor la neexigibilitatea creanței, intimata îl consideră nefondat întrucât creanța sa născută din contractele de credit perfectate cu societatea I. a fost exigibilă deja în prealabil deschiderii procedurii de insolvență. De asemenea, societatea I. și fidejusorii - contrar susținerilor contestatorilor, nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale până la data deschiderii procedurii de insolvență, respectiv nu au achitat creditele și accesoriile acestora potrivit prevederilor contractuale. În acest sens, ultimele plăți efectuate intimatei au fost la data de 10.06.2011. Se observă că față de I. , procedura de insolvență s-a deschis la data de 02.03.2012. Deci o perioadă îndelungată, prealabilă deschiderii procedurii, nici I. și nici contestatorii în calitate de fideiusori nu au efectuat nicio plată către aceasta.
Mai mult, exigibilitatea creanței nu are nicio legătură cu aprobarea graficului de plăți. Astfel, creanța intimatei a fost exigibilă deja în prealabil deschiderii procedurii de insolvență. În urma deschiderii procedurii față de I. , prin planul de reorganizare, s-a reeșalonat creanța, adică debitoarea I. va trebui să achite creanța abia începând cu trimestrul 1 al anului 2014. Însă planul de reorganizare confirmat în procedura de insolvență poate afecta cel mult raportul juridic existent între intimată și debitoarea I. . Între intimată și fidejusorii-contestatori există un alt raport juridic, diferit față de cel existent între aceasta și I. . Acest raport juridic se întemeiază pe contractele de fidejusiune perfectate între intimată și contestatori. În mod evident, raportul juridic existent între aceasta și contestatori nu a fost afectat în nici un fel de votarea planului de reorganizare, aceasta cu atât mai mult cu cât în procedura de insolvență, contestatorii nici nu participă în calitatea lor de fidejusori ai debitoarei I. .
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei la termenul din 06.02.2013, contestatorii au arătat că își mențin solicitarea de anulare a formelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 2059/EX/2012 al BEJ M.M., motivat de faptul că, prin întâmpinarea depusă la dosar, creditoarea susține că pornirea executării silite împotriva fidejusorilor este corectă prin prisma art. 102 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Contestatorii învederează că, prin contestația la executare astfel cum a fost precizată, au arătat în detaliu motivele pentru care nu se poate porni executarea silită împotriva lor în calitate de fidejusori. Nicăieri în cuprinsul contestației nu au invocat prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 sau efectul suspensiv al acestui articol. În cauză, creanței creditoarei îi lipsește caracterul exigibil și nu prin prisma art. 36 din Legea insolvenței, ci prin prisma principiului accesorium sequitur principale coroborat cu art. 7 alin. 2 din contractele de fidejusiune (obligația de plată a fidejusorilor subzistă numai în situația în care debitorul principal nu achită obligațiile de plată "la scadență") și raportat la confirmarea unui plan de reorganizare care conține un grafic de plăți care stabilește plata creanței către creditoarea intimată începând cu trimestrul I al anului 2014.
Astfel, aceștia subliniază că prin această procedură consacrată de prevederile legii insolvenței s-a stabilit un nou termen de plată a debitului (cu scadențe reeșalonate) astfel că datoria principală nu este exigibilă, ceea ce atrage și imposibilitatea punerii în executare a contractelor de fidejusiune.
Având în vedere faptul că reclamanții contestatori nu au invocat nici efectul suspensiv prevăzut de art. 36 din Legea nr. 85/2006 și nici beneficiile de diviziune și discuțiune ci au contestat caracterul exigibil al creanței, este corect faptul că legea prevede că "creditorii conservă acțiunile lor, pentru întreaga valoare a creanțelor, împotriva codebitorilor și a fidejusorilor debitorului, chiar dacă au votat pentru acceptarea planului", dar existența acestui text legal nu înfrânge demonstrația noastră privind lipsa caracterului exigibil al creanței urmărite silit. După cum în mod clar rezultă din modalitatea de redactare a textului legal se statuează doar că creditorii nu pierd, își păstrează (conservă) acțiunile împotriva codebitorilor sau fidejusorilor. Aceștia arată că nu au susținut niciun moment că intimata ar fi pierdut garanția reală constând în contractele de fidejusiune.
Contractele de fidejusiune prin ele însele nu prevăd termene prin care să determinăm scadența obligației garantate de contestatori, deci ca atare, pentru a verifica exigibilitatea, se vor raporta întotdeauna la scadențele stabilite privitor la debitorul principal. Ceea ce creditoarea nu poate nega este faptul că prin confirmarea planului de reorganizare și prin existența unui grafic de plați conform căruia se stabilesc termene noi de plată ale creditului de către debitorul principal s-au stabilit noi scadențe ale creanței garantate de aceștia. Ceea ce din nou nu poate nega creditoarea este faptul că reclamanții contestatori sunt executați în baza contractelor de fidejusiune, contracte care prevăd în mod expres la art. 7 alin. 2 că obligația de plată a fidejusorilor subzistă numai în situația în care debitorul principal nu achită obligațiile de plată "la scadență".
Ori, având în vedere faptul că scadențele debitorului principal au fost modificate, contestatorii nu pot fi executați silit decât dacă debitorul principal nu își achită obligațiile de plată la noile scadente (art. 7 alin. 2 din contractele de fidejusiune) prevăzute de graficul de plăți aferent planului de reorganizare. Toată doctrina și practica judiciară invocată de către creditoare prin întâmpinarea depusă la dosar este străină de pricină deoarece privește art. 36 din Legea nr. 85/2006 și efectul suspensiv al acestuia asupra garanțiilor reale, aspect nesupus atenției instanței de judecată prin prezenta contestație la executare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
La data de 18.06.2008 între SC I. SRL și intimata BRD Groupe Societe Generale SA a intervenit contractul de credit nr. 94J prin care intimata a acordat societății comerciale SC I. SRL un credit în valoare de 20.000 lei pe o perioadă de 365 zile, contractul suferind unele modificări prin actul adițional nr. 1. La data de 18.06.2008, pentru garantarea restituirii creditului, între contestatori, în calitate de fidejusori, și intimată, în calitate de creditor garantat, a intervenit un contract de fidejusiune prin care intimații au garantat restituirea creditului, obligându-se în solidar cu SC I. SRL la rambursarea creditului, plata dobânzilor aferente, a comisioanelor și altor cheltuieli izvorâte din contractul de credit. Potrivit clauzelor prevăzute de părți la pct. 4 din contractul de fidejusiune, intimații, în calitatea lor de fidejusori, au renunțat la beneficiul de diviziune și discuțiune iar prin clauza prevăzută la pct. 7 părțile au prevăzut imposibilitatea fidejusorilor de a se prevala de reeșalonările acordate debitorului.
La data de 14.08.2008, între SC I. SRL și intimata BRD Groupe Societe Generale SA a intervenit contractul de credit nr. 145J prin care intimata a acordat societății comerciale SC I. SRL linia de credit în valoare de 35.000 lei, pe o perioadă de 12 luni. Prin actul adițional nr. 1 la contractul de credit menționat părțile au majorat valoarea liniei de credit la suma de 50.000 lei iar prin actul adițional nr. 2 părțile au modificat modalitatea de rambursare a creditului. Pentru garantarea contractului de credit nr. 145J între creditoarea BRD Groupe Societe Generale SA și intimați s-a încheiat, la data de 09.10.2008, un contract de fidejusiune (fila 99) prin care contestatorii, în calitate de fidejusori, s-au obligat în solidar cu debitoarea la rambursarea creditului în valoare de 50.000 lei, a dobânzilor și celorlalte cheltuieli aferente creditului. Potrivit clauzelor de la punctul patru din contractul de fidejusiune contestatorii au renunțat la beneficiul de diviziune și discuțiune iar potrivit clauzelor cuprinse în contractul de fidejusiune la pct. 7 părțile au prevăzut imposibilitatea fidejusorilor de a se prevala de reeșalonările acordate debitorului.
Ulterior încheierii contractelor de credit nr. 145J și 94J între intimată și SC I. SRL, față de aceasta din urmă a fost deschisă procedura insolvenței, creanța intimatei în cuantum de 70.966,76 lei fiind înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor. La data de 24.08.2012 adunarea creditorilor debitoarei SC I. SRL a votat planul de reorganizare propus de debitoare, plan potrivit căruia scadența creditelor datorate intimatei s-a stabilit în anul 2014.
Întrucât creditele acordate de intimată către SC I. SRL nu au fost restituite la scadența prevăzută în contractele de credit de către debitoare sau fidejusori, intimata a demarat procedura executării silite împotriva fidejusorilor, formându-se dosarul de executare nr. 2059/ex/2012 al BEJ M.M..
Analizând actele de executare silită întocmite de executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare nr. 2059/ex/2012 al BEJ M.M. prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de contestatori, instanța reține că prin contractele de fidejusiune încheiate între contestatori și intimată pentru garantarea rambursării creditelor contractate de SC I. SRL prin contractele nr. 145J și 94J contestatorii și-au asumat obligația de a achita intimatei creditele, dobânzile și celelalte cheltuieli aferente creditelor în situația în care acestea nu sunt achitate de debitoarea SC I. SRL, fără a beneficia de eventualele reeșalonări acordate debitoarei, astfel cum rezultă din clauzele menționate de părți la pct. 3,4 și 7 din contractele de fidejusiune. Potrivit art. 969 din vechiul Cod civil, aplicabil raportat la data încheierii contractelor de fidejusiune și la dispozițiile art. 102 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora contractul este supus legii în vigoare la data la care a fost încheiat, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Astfel, contractele reprezintă legea părților, acestea fiind obligate a respecta întocmai obligațiile asumate prin contracte. Debitoarea SC I. SRL nu a achitat intimatei creditele, dobânzile și celelalte cheltuieli aferente creditelor contractate prin contractele nr. 145J și 94J, la datele stabilite în contractele menționate, astfel că reclamanții contestatori, în temeiul contactelor de fidejusiune, aveau obligația de a achita sumele de bani restante, independent de reeșalonarea plății creditelor stabilită prin planul de reorganizare aprobat de creditorii debitoarei SC I. SRL în cadrul procedurii insolvenței. Prin urmare, instanța reține ca fiind neîntemeiată susținerea contestatorilor potrivit căreia reeșalonarea plății sumelor restante stabilită în favoarea debitoarei SC I. SRL ar profita și fidejusorilor.
În ceea ce privește contestarea cuantumului debitului de către contestatori instanța constată că sumele de bani restante datorate de SC I. SRL și de contestatori cuprind atât creditele în valoare totală de 70.000 lei cât și dobânzile și alte cheltuieli aferente creditelor, astfel că suma totală datorată este modificată periodic prin curgerea dobânzilor. Prin contractele de fidejusiune încheiate între contestatori și intimată contestatorii și-au asumat obligația achitării integrale a sumelor datorate de SC I. SRL în temeiul celor două contracte de credit, renunțând la beneficiul de diviziune și discuțiune, astfel că intimata are alegerea între a urmări atât debitoarea cât și fidejusorii pentru recuperarea întregului debit, cuantumul creanței intimatei înscris în tabelul definitiv al creanțelor nefiind relevant. Prin urmare, întrucât contestatorii nu au invocat calcularea greșită a sumei datorate în temeiul contractelor de credit și de fidejusiune, ci doar neconcordanța dintre suma executată silit și cuantumul creanței înscrise în tabelul definitiv al creanțelor, instanța apreciază și acest motiv de nelegalitate invocat ca neîntemeiat.
Având în vedere aceste considerente instanța a respins contestația la executare formulată de contestatori împotriva somației și a tuturor formelor de executare silită efectuate în dos. nr. 2059/ex/2012 al Biroul Executorului Judecătoresc MM, ca neîntemeiată.
Potrivit disp. art. 274 din codul de procedură civilă partea care cade în pretenții a fost obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată, însă, având în vedere faptul că intimata nu a probat efectuarea vreunor cheltuieli de judecată, a respins cererea intimatei de obligare a contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs, în termen legal, recurenții IM și IF care au solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii contestației la executare astfel cum a fost formulată și precizată.
In motivarea recursului s-a arătat că a încheiat cu intimata un contract de fidejusiune care este un contract accesoriu ce depinde în totalitate de exigența și exigibilitatea dreptului de creanță al creditorului împotriva debitorului principal, care este SC I. SRL. Mai arată recurenții că obligația de plată a debitorului principal nu este scadentă , deoarece SC I. SRL se află în procedura insolvenței , în plan de reorganizare judiciară și prin aprobarea graficului de plăți s-a stabilit plata creanței către creditoarea intimată începând cu trimestrul I al anului 20l4, astfel că la momentul prezent punerea în executare a contractului de fidejusiune apare ca nelegală.
Arată recurenții că creanța prezentată de către intimată a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor și urmează a fi achitată de către debitorul principal SC I. SRL conform graficului de plăți aprobat , moment cât această creanță devine exigibilă. Până la acel moment creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, iar recurenții în calitate de fidejusiori nu pot fi executați.
Recursul a fost legal timbrat conform chitanței (f.8) anulată la dosar.
Prin întâmpinare, intimata BRD Groupe Societe Generale solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în totalitate a hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Arată intimata că recurenții au încheiat contractele de fidejusiune puse în executare , garantând restituirea creditelor acordate către SC I. SRL, că prin aceste contracte recurenții sau obligat în mod solidar împreună cu debitoarea principală să restituie creditele, renunțând la beneficiile de discuțiune și diviziune , astfel că intimata îi poate urmări direct și nemijlocit pe fidejusori pentru executarea creanței, fără a fi nevoie să se îndrepte inițial împotriva debitorului principal.
Mai arată intimata că potrivit art.l02 alin.2 din L.85/2006, creditorii conservă acțiunile lor pentru întreaga valoare a creanțelor împotriva codebitorilor și a fidejusorile debitorului chiar dacă au votat pentru acceptarea planului, ceea ce înseamnă că, dacă în cursul unui plan de reorganizare sunt reeșalonate datele de scadență în restituirea creditului, acestea sunt valabile numai pentru debitorul principal, deoarece planul de reorganizare produce efecte față de acest debitor, dar nu produce efecte față de fidejusori care s-au obligat în solidar cu debitoarea să restituie creditele acordate conform termenelor stabilite prin contract.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs precum și sub toate aspectele, potrivit disp.art.304/l C.pr.civ, tribunalul a constatat că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, făcând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.
| ← TAXA PENTRU SERVICIUL PUBLIC DE RADIODIFUZIUNE ŞI TELEVIZIUNE | CONDIŢIILE VALIDĂRII UNEI POPRIRI. Jurisprudență... → |
|---|
