SANCŢIONAREA PERSOANEI JURIDICE – NULITATEA PROCESULUI VERBAL

Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 311/2013 din data de 04.11.2014

Mențiunile privind codul unic de înregistrare și datele reprezentantului la nivel superior al persoanei juridice nu sunt de natură să atragă nulitatea absolută a procesului-verbal, ci nulitatea relativă, cu condiția producerii unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, ceea ce nu este cazul în speță, contravenienta fiind identificată prin indicarea denumirii, a sediului social și a unui cod unic de înregistrare pe care și l-a asumat în corespondența amintită.

Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 311/2013, pronunțată în dosarul nr. 4559/190/2012

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenta C.N. P.R SA, prin S. DRPNV, a solicitat, în principal, anularea procesului-verbal de contravenție seria AP nr. 2163004 încheiat la data de 05.04.2012 de către intimatul IPJ BN, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea "avertisment".

În motivare se arată că, în data de 05.04.2012 agenții constatatori ai IPJ Bistrița - Năsăud, au efectuat un control la OJP Bistrița - Năsăud, punct de lucru al CNPR SA, aflat în subordinea DP NV, pentru efectuarea transportului fără plan de pază pentru transport bunuri si valori și a întocmit procesul-verbal seria AP nr. 2163004 din data de 05.04.2012, fiind sancționată petenta, conform art. 61 lit. b), prin încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. t. c) coroborate cu dispozițiile art. 26 alin. 1 din Legea 333/2003.

Petenta invocă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a C.N."P.R." SA București, implicit lipsa răspunderii contravenționale, având în vedere următoarele: în urma aprobării strategiei de restructurare C.N.P.R. S.A-S. R.P.B. (având datele de identificare ale C.NPRSA), a fost desființată; pe de altă parte, raportat la prevederile art. 43 alin. 1 din Legea 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societății comerciale, întrucât sucursala nu are personalitate juridică și patrimoniu propriu, aceasta nu poate fi titulară a unor drepturi si obligații personale. După cum se observă, procesul-verbal contestat a fost întocmit pe seama C.N."P. R." SA B.- S.R.P.B. De asemenea, procesul-verbal de contravenție trebuie să îndeplinească toate condițiile de formă prevăzute de lege, sancțiunea nerespectării acestora atrăgând consecința nulității absolute a actului, în condițiile nerespectării unor dispoziții de natura imperativă a legii sau anularea actului ca nelegal, în situația nerespectării celorlalte dispoziții.

Raportat la faptul că procesul-verbal a fost întocmit pe seama unei sucursale desființate, apreciază că se impune măsura anularii procesului-verbal contestat.

Se mai invocă excepția lipsei calității de subiect activ al contravenției a C.NPR" SA. și faptul că în sarcina unității a fost reținută fapta contravențională prevăzuta de art. 61 lit. b) din Legea 13/2003, și anume: "nu s-a montat sistem tehnic de pază si alarmare împotriva efracției, deși exista căi de acces neprotejate mecanic ... ."

Pentru fapta contravențională reținută prin procesul-verbal contestat, a fost sancționată CN PR SA fără a avea însă calitatea de contravenient, întrucât în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 din Legea 333/2003: "atribuțiile de stabilire a modalităților concrete de organizare si de executare a pazei, după caz cu efective de jandarmi, paza cu gardieni publici, paza proprie sau paza prin societăți specializate, în funcție de importanța, specificul si valoarea bunurilor pe care le dețin, revin conducătorilor unităților prevăzute la art. 2 alin. 1 din Lege".

Mai mult, art. 4 din Legea nr. 333/2003 prevede în mod expres că răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor și a valorilor deținute cu orice titlu revine conducătorilor unităților, art. 57 din lege instituind ca nerespectarea dispozițiilor legale atrage, după caz răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravențională sau penală.

Se poate observa astfel că, prin dispozițiile legale anterior invocate este instituită în sarcina petentei CN PRSA prin conducătorul sau, obligația de a organiza și asigura paza bunurilor.

Potrivit art. 3 alin. 3 din Legea nr.333/2003: "La unitățile unde nu este posibilă realizarea unui sistem de pază organizat, conducătorii acestora sunt obligați să execute împrejmuiri, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarmă și alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei și integrității bunurilor". Din cuprinsul acestui articol reiese clar că, obligațiile privind executarea de împrejmuiri, filaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarmă sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei și integrității bunurilor revin conducătorilor unităților.

Astfel potrivit dispozițiilor art. 4, art. 3 alin. 3 și art. 2 alin. 1 din Legea 333/2003 solicită instanței să rețină incidența unui caz de nulitate absolută virtuală, și anume lipsa de identitate între subiectul activ al contravenției menționat în procesul verbal seria PA r.0614497/03.04.2012, respectiv C.N. PR SA și conducătorul unității care potrivit dispozițiilor ante-menționate ar fi avut calitatea de subiect activ. Având în vedere cele sus-menționate, apreciază că lipsa calității de contravenient în ceea e privește fapta reținută în procesul verbal contestat decurge din aceea că, nu a fost săvârșită contravenția de persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul verbal de contravenție, aspect care a condus la încălcarea principiului personalității sancțiunilor contravenționale, în conformitate cu care sancțiunile contravenționale pot fi aplicate doar persoanelor expres prevăzute de lege si care au săvârșit o contravenție. Din lipsa calității de contravenient rezultă și lipsa vinovăției CNPR SA, element constitutiv al contravenției, în lipsa căruia, procesul-verbal de contravenție este netemeinic.

De asemenea, se susține că procesul-verbal contestat este nelegal și cuprinde grave vicii de forma, astfel: trebuie să îndeplinească toate condițiile de forma prevăzute de lege, sancțiunea nerespectării acestora atrăgând consecința nulității absolute actului în condițiile nerespectării unor dispoziții de natura imperativa a legii sau anularea actului ca ilegal, în situația nerespectării celorlalte dispoziții. Acesta este întocmit cu nerespectarea condițiilor impuse pentru validitatea procesului verbal.

Reprezentantul legal al CNPR SA este greșit menționat în procesul verbal contestat, acesta fiind dl. DDN - având funcția de Director General si nu domnul C.T - având funcția de Director Operațional în cadrul OJP Bistrița - Năsăud . Totodată, art. 5 alin. 5 si art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 prevăd ca sancțiunea stabilită trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ori procesul verbal contestat nu cuprinde date din care să rezulte modul în care a fost apreciat pericolul social al faptei constatate si care este gradul acestui pericol.

Apreciază că, în realitate, sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 60 lit. c) din legea nr. 333/2003 fapta pentru care a fost sancționată contravențional nu există.

Raportat la dispozițiile art. 60 lit. c) din Legea nr. 333.2003 cu modificările si completările ulterioare solicită instanței ca sub aspectul efectuării de activități de transport fără a avea plan de paza avizat de poliție, reclamanta desfășoară activitățile de transport valori în baza planului de paza al transporturilor județene de bunuri si valori aparținând C.N PR SA din județul Bistrița - Năsăud, nr. 03/2126/30.03.2010 avizat favorabil de IPJ BN - Serviciul Poliție de Ordine Publica prin adresa cu nr.45501/30.04.2010.

În drept s-au invocat Legea 333/2003; OG 2/2001.

În probațiune s-au depus înscrisuri (f 7-36).

Legal citat, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției ca legal și temeinic, din următoarele motive: prin procesul-verbal atacat, petenta C.N PR S.A. a fost sancționată pentru încălcarea dispozițiilor art. 60 litera ..c" din Legea nr. 333/2003, faptă sancționată conform art. 61 alin. (1) lit. ..b" din același act normativ. S-a reținut că societatea nu a întocmit planul de transport al valorilor conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 - faptă constatată în data de 05.04.2012 la ora 14.35, în urma unui control efectuat la Oficiul Județean de Poștă B.N..

În plângerea contravențională formulată, petenta a solicitat în principal anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment, pentru următoarele motive: procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit pe seama CNPR SA - Sucursala R.P B,, care este o sucursală fără personalitate juridică și astfel nu poate fi sancționată contravențional, fiind încălcate prevederile art. 16 alin. (1) și alin. (6) din OG nr. 2/2001; C.N "PR SA " nu poate avea calitatea de contravenient, art. 3 alin. (1) , art. 4 și art. 57 din Legea nr. 333/2003 stabilind atribuțiuni în sarcina și răspundere în sarcina conducătorilor unităților: nu au fost menționate datele de identificare ale reprezentantului legal al CNPR SA, care este DDN, fiind în mod eronat menționat domnul CT, director operațional al OJP B.N.; sancțiunea ar fi netemeinică pentru că există plan de pază al transporturilor județene de bunuri și valori nr. 103/216/30.03.2010, avizat favorabil de l.P.J. B.N.; fapta ar avea un grad redus de pericol social și raportat la art. 21 alin. (3), art. 34 alin. (1), art. 5 alin. (2) și art. 7 din OG nr. 2/2001 s-ar impune aplicarea avertismentului.

Plângerea contravențională este neîntemeiată, întrucât art. 26 din Legea nr. 333/2003 actualizată prevede: paza transporturilor de bunuri și valori sau a celor cu caracter special se organizează și se execută potrivit prevederilor planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se transportă împreuna cu unitatea prestatoare, cu avizul poliției, care este obligatoriu si în cazul modificării acestuia. Acest aviz nu este necesar în cazul unităților la care paza transportului se asigură cu efective de jandarmi sau cu cele aparținând unor instituții cu atribuții în domeniul apărării si siguranței naționale; prin planul de pază se stabilesc în principal: bunurile și valorile de transportat, condițiile de mediu adecvate naturii bunurilor s valorilor care se transportă, situația operativă, durata transportului, mijloacele de transport folosite, variantele de transport, dispozitivul de pază, consemnul general si particular pentru personalul implicat, dotarea cu mijloace tehnice si de autoapărare, modul de acțiune in diferite situații, potrivit reglementarilor legale în vigoare. ( ...); indiferent de natura transportului paza acestuia se va asigura de cel puțin o persoana înarmată, în cadrul localității, si de minimum două, în afara acesteia; efectivele necesare pazei transporturilor bunurilor si valorilor, precum si a celor speciale, prevăzute la art. 25, se stabilesc de comun acord, de către conducătorul unității care asigura efectivele de pază și cel al unității beneficiare, prin planul de paza si prin contract; pentru efectivele care asigură paza transporturilor bunurilor si valorilor, inclusiv a celor cu caracter special prevăzute la art. 25 alin. 2, beneficiarii vor asigura, după caz, condiții corespunzătoare pentru executarea serviciului, astfel: ... b) autovehicule blindate, semi-blindate sau special amenajate, pentru transportul valorilor sau produselor speciale, precum si pentru echipajele care asigura paza acestora. Norma impune efectuarea pazei transporturilor de valori conform planului de pază. cu personal înarmat și cu autovehicule blindate, semi-blindate sau special amenajate.

Art. 60 litera "c" din lege prevede că neîntocmirea planului de pază conform art. 26 este contravenție iar art. 61 alin. (1) lit. "b" prevede că fapta se sancționează cu amendă de la 2.000 la 5.000 de lei. Mai arată că, ceea ce nu a observat petenta este textul art. 61 alin. (2) din Legea nr. 333/2003, care dispune: Sancțiunea amenzii poate fi aplicată și persoanei juridice. În mod legal și temeinic sancțiunea contravențională a fost aplicată CN PR S.A. și nu conducătorului acestei unități, modul de organizare a Companiei fiind unul în care diferitele structuri componente își declină responsabilitatea, așa cum se întâmplă și cu asumarea răspunderii pentru respectarea normelor legale - după cum vom motiva în continuare.

Solicită a se observa că sancțiunea a fost aplicată CN PR SA cu sediul în București, Bulevardul Dacia, nr. 140, sector 2 și nu vreunei sucursale fără personalitate juridică. Codul unic de înregistrare RO 26953817 a fot comunicat chiar de CN PR SA prin DRP NV, conform adresei nr. 230/3385/14.02.2012 pe care o anexează în copie și asupra conținutului căreia vor reveni în argumentarea temeiniciei procesului-verbal. Este de neînțeles faptul că, deși petenta a menționat în corespondența purtată cu noi acel cod unic de înregistrare, acum susține că în fapt codul unic de înregistrare ar aparține unei sucursale tară personalitate juridică; de altfel. Compania națională "PR" S.A. prin DRPNV, care în corespondența purtată a menționat codul unic de înregistrare RO 26953817 este chiar petenta, așa cum este menționată în acțiune, prin urmare-dacă ar fi lipsită de personalitate juridică și nu ar putea fi sancționată contravențional, ar lipsită și de calitate procesuală activă, neputând sta în judecată. în realitate însă, contravenient și petenta reprezintă una și aceeași entitate, corect sancționată, iar codul unic de înregistrare menționat în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este cel utilizat în antetul corespondenței emanând de la petenta. Mai mult, agentul constatator a completat inițial procesul-verbal seria AP nr. 2163003 în care a menționat codul unic de înregistrare RO 427410, însă a anulat acel proces-verbal înainte de semnare pentru că directorul CT i-a comunicat că nu acela este codul unic corect ci RO 26953817, afirmație care a apărut ca fiind plauzibilă având în vedere codul unic menționat pe antetul corespondenței petentei. CT care a reprezentat societatea sancționată în calitate de director în cadrul structurii teritoriale nu a fost în măsură să comunice datele de identificare ale unei alte persoane din conducerea unității. Acest fapt este de înțeles pentru că însăși petenta susține în plângere că reprezentantul său este domnul DDN, acțiunea fiind însă semnată de alte persoane, rezultând că reprezentant ar fi domnul director regional OC. Se pune în mod firesc problema stabilirii modului de organizare a Companiei și a reprezentantului legal al acesteia, însă această problemă, în privința căreia actele petentei sunt confuze și chiar contradictorii, este una de organizare internă. Mențiunile privind codul unic de înregistrare și datele reprezentantului la nivel superior al persoanei juridice nu sunt de natură a atrage nulitatea absolută a procesului-verbal. S-ar fi putut constata nulitatea relativă dacă ar fi existat și s-ar fi probat o vătămare, însă această vătămare nu există. Contravenienta este identificată fără dubiu prin indicarea denumirii, a sediului social și a unui cod unic de înregistrare pe care și 1-a asumat în corespondența purtată.

Planul de pază nr. 103/2126/30.03.2010 invocat de petentă și depus în copie la dosar este unul care și-a încetat valabilitatea și care nu are relevanță pentru modul concret în care petenta a efectuat transportul și paza valorilor.

Situația a fost analizată de Judecătoria Bistrița și în dosarul nr. 4075/190/2011, instanța reținând că s-a consemnat corect denumirea SC CNPR SA și sediul acesteia și că Planul de pază nr. 103/2126/30.03.2010, avizat de I.P.J. B.N. a prevăzut efectuarea transportului valorilor monetare cu autovehicule blindate și personal de pază aparținând SC G4S CS SRL, însă transportul de valori monetare s-a efectuat cu autovehicule proprii ale contravenientei și cu personal care nu avea dotarea necesară, nu cu mijloacele și personalul societății prevăzute în planul de pază avizat (Sentința Civilă nr. 4747/201 1 pronunțată de Judecătoria Bistrița).

Mai mult, prin adresa nr. 159/21.05.2012 S.C. G4S CS SRL ne-a comunicat că petenta nu a achitat serviciile prestate de societatea de pază, fiind în litigiu cu aceasta, actele adiționale ale contractului de prestări servicii în baza cărora a fost întocmit Planul de pază fiind anulate de Curtea de Apel București. Din adresa în cauză rezultă că SC G4S CS SRL a ridicat excepția neexecutării contractului în luna august 2010, transporturile ulterioare de valori nefiind făcute de acea societate, prin urmare planul invocat de petenta nu este unul valabil, iar transporturile nu s-au efectuat conform acestuia.

Înainte de a se aplica sancțiunea contravențională, neregulile existente în paza și transportul valorilor au fost semnalate în scris petentei. Prin adresa nr. 230/3385/14.02.2012, despre care a făcut vorbire mai sus, petenta a recunoscut toate neregulile, a invocat criza financiară și situația economică precară a Companiei, precizând că o parte din neregulile semnalate anterior au fost rezolvate și exprimându-și disponibilitatea pentru îmbunătățirea siguranței valorilor deținute și transportate cu mijloace proprii. Practic, documentul probează starea de fapt reținută de agentul constatator, stare de fapt care nu a fost schimbată prin intrarea în legalitate, astfel că în data de 05.04.2012 s-a aplicat sancțiunea contravențională.

Intimatul nu este de acord cu afirmația petentei privind lipsa pericolului social al faptei Gravitatea generică a faptei a fost apreciată de legiuitor prin stabilirea limitelor sancțiunii contravenționale. Agentului constatator i-a revenit sarcina de a individualiza sancțiunea în funcție de gravitatea faptei concrete. Invocând art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001, petenta a omis cadrul în care norma impune individualizarea sancțiunii, precizat la teza I în următoarea formulare: ., Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ...", adică între 2.000 și 5.000 de lei amendă pentru fapta reținută în sarcina petentei. Este adevărat că avertismentul poate fi aplicat chiar dacă nu este prevăzut de actul normativ de sancționare a contravenției, însă art. 7 alin. 2 din OG nr. 2/2001 limitează posibilitatea aplicării acestuia la faptele cu gravitate redusă. Gravitatea faptei concrete se raportează însă la gravitatea faptei generice, pentru a se putea aplica avertismentul trebuind ca fapta concretă să fie atât de neînsemnată încât amenda minimă prevăzută de actul normativ să fie disproporționat de mare. Transportul de valori cu încălcarea dispozițiilor legale este o faptă gravă. Caracterul repetat al încălcării normelor (dosarul nr. 4075/190/201 1 având ca obiect tot o plângere contravențională formulată de petentă împotriva unei sancțiuni contravenționale aplicate art. 60 lit. "b" din Legea nr. 333/2003) precum și persistența în nesocotirea legii, deși neregulile au fost aduse la cunoștință și s-a cerut remedierea lor fără a se aplica inițial sancțiuni contravenționale, sunt circumstanțe care întăresc concluzia că sancțiunea a fost corect individualizată. în ciuda acestor circumstanțe agravante, agentul constatator a aplicat amenda minimă prevăzută de lege pentru fapta reținută în sarcina petentei, fără a exista motive temeinice pentru reindividualizarea sancțiunii.

În drept s-au invocat prev. art. 26, art. 60 lit. "c", art. 61 alin. (1) lit. "b"1 și art. 61 alin. (2) din Legea nr. 333/2003 actualizată; art. 21 alin. (3) teza I din OG nr. 2/2001.

În probațiune s-au depus înscrisuri ( f 40-45).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție seria AP nr. 2163004 încheiat la data de 05.04.2012 de către intimatul IPJ BN, petenta CN PR SA a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 lei, în temeiul art. 61 alin. 1 lit. b din Legea 333/2003, pentru încălcarea dispozițiilor art. 60 lit. c, reținându-se în sarcina sa că nu a întocmit planul de transport al valorilor, conform art. 26 alin. 1 din lege - faptă constatată în data de 05.04.2012 la ora 14.35, în urma unui control efectuat la OJP BN.

Actul sancționator îndeplinește toate cerințele de legalitate prevăzute la art. 17 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute (cuprinde mențiunile privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientei, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator).

Referitor la susținerea petentei că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit pe seama C.N.P.R. SA - Sucursala RPB, CUI RO 26953817, care este o sucursală fără personalitate juridică și astfel nu poate fi sancționată contravențional, fiind încălcate prevederile art. 16 alin. (1) și alin. (6) din OG nr. 2/2001, se impun precizările ce succed.

Sancțiunea amenzii contravenționale a fost aplicată Companiei Naționale PR SA, cu sediul în B., Bulevardul D, nr. 140, sector 2 și nu vreunei sucursale fără personalitate juridică. Codul unic de înregistrare RO 26953817 a fost comunicat chiar de CN PR SA, prin DRP NV, în corespondența purtată cu intimatul, conform adresei nr. 230/3385/14.02.2012 (f.42). De altfel, Compania Națională PR S.A., prin DRP NV, care a menționat codul unic de înregistrare RO 26953817 este chiar petenta, așa cum figurează și în prezenta plângere, prin urmare, dacă ar fi lipsită de personalitate juridică și nu ar putea fi sancționată contravențional, ar lipsită și de calitate procesuală activă, neputând sta în judecată. În realitate însă, contravenienta și petenta reprezintă una și aceeași entitate, corect sancționată, iar codul unic de înregistrare menționat în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este cel utilizat în antetul corespondenței purtată cu intimatul.

Oricum, mențiunile privind codul unic de înregistrare și datele reprezentantului la nivel superior al persoanei juridice nu sunt de natură să atragă nulitatea absolută a procesului-verbal, ci eventual, se sancționează cu nulitatea relativă, însă doar dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, ceea ce nu este cazul în speță, contravenienta fiind identificată prin indicarea denumirii, a sediului social și a unui cod unic de înregistrare pe care și l-a asumat în corespondența amintită.

Nefondat susține petenta și că nu ar avea calitatea de subiect activ al contravenției deoarece art. 61 alin. 2 din Legea nr. 333/2003 prevede textual că "Sancțiunea amenzii poate fi aplicată și persoanei juridice";. Așadar, în cauza pendinte, în mod legal și temeinic sancțiunea contravențională a fost aplicată CN PR S.A. și nu conducătorului acestei unități, așa cum neîntemeiat pretinde petenta.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție atacat, instanța a reținut că potrivit art. 26 din Legea nr. 333/2003, actualizată, "Paza transporturilor de bunuri și valori sau a celor cu caracter special se organizează și se execută potrivit prevederilor planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se transportă împreuna cu unitatea prestatoare, cu avizul poliției, care este obligatoriu si în cazul modificării acestuia. Acest aviz nu este necesar în cazul unităților la care paza transportului se asigură cu efective de jandarmi sau cu cele aparținând unor instituții cu atribuții în domeniul apărării si siguranței naționale";. La alin. 2 al art. 26 se prevede că "Prin planul de pază se stabilesc în principal: bunurile și valorile de transportat, condițiile de mediu adecvate naturii bunurilor s valorilor care se transportă, situația operativă, durata transportului, mijloacele de transport folosite, variantele de transport, dispozitivul de pază, consemnul general si particular pentru personalul implicat, dotarea cu mijloace tehnice si de autoapărare, modul de acțiune in diferite situații, potrivit reglementarilor legale în vigoare";. Normele impun efectuarea pazei transporturilor de valori conform planului de pază, cu personal înarmat și cu autovehicule blindate, semi-blindate sau special amenajate. Nerespectarea acestor norme legale constituie contravenție, potrivit art. 60 lit. c din Legea nr. 333/2003 și se sancționează cu amendă cuprinsă între 2.000 lei și 5.000 lei, potrivit art. 61 alin. 1 lit. b din același act normativ.

Înscrisurile depuse la dosar în probațiune relevă faptul că petenta a întocmit la data de 30.03.2003 planul de pază nr. 103/2126/2003, avizat de IPJ BN, ce a prevăzut efectuarea transporturilor de numerar cu autovehicule blindate și personal de pază înarmat aparținând SC G4S CS SRL, însă întrucât transporturile de valori monetare s-au efectuat cu autovehiculele proprii ale petentei și cu personal care nu avea dotarea necesară, la data de 28.10.2010 a fost sancționată contravențional, pentru încălcarea dispozițiilor art. 60 lit. b din Legea 333/2003.

Ulterior, prin adresa nr. 159/21.05.2012 (f.40) S.C. G4S CS SRL a comunicat intimatului că petenta nu a achitat serviciile prestate de societatea de pază, fiind în litigiu cu aceasta, actele adiționale ale contractului de prestări servicii în baza cărora a fost întocmit planul de pază fiind anulate de Curtea de Apel București. Din adresa menționată rezultă că SC G4S CS SRL a ridicat excepția neexecutării contractului în luna august 2010, transporturile ulterioare de valori nefiind făcute de acea societate, prin urmare planul de pază nr. 103/2126/2003, nu este unul valabil, iar transporturile nu s-au efectuat conform acestuia.

Anterior sancționării petentei, neregulile existente în paza și transportul valorilor au fost semnalate în scris acesteia (f.41). Prin adresa nr. 230/3385/14.02.2012 (f.42) petenta a recunoscut toate neregulile, a invocat criza financiară și situația economică precară a companiei, precizând că o parte din neregulile semnalate anterior au fost rezolvate și exprimându-și disponibilitatea pentru îmbunătățirea siguranței valorilor deținute și transportate cu mijloace proprii. Practic, această adresă probează starea de fapt constatată de agentul instrumentator, instanța apreciind că în mod temeinic s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea contravenției prevăzute la art. 60 lit. c din Legea nr. 333/2003.

Sub aspectul individualizării sancțiunii, instanța a constatat de asemenea că aceasta a fost corect individualizată de agentul constatator, petentei fiindu-i aplicat minimul amenzii prevăzute de lege pentru fapta săvârșită, în mod evident nefiind suficient avertismentul în condițiile în care petentei, înainte de întocmirea procesului-verbal de contravenție, i s-a pus în vedere de către intimat luarea unor măsuri de remediere a neregulilor constatate, măsuri pe care petenta nu le-a adus la îndeplinire.

Pentru considerentele analizate, constatând că plângerea formulată nu este întemeiată, în considerarea prevederilor art. 34 din OG 2/200l, instanța a respins-o în consecință, menținând totodată procesul-verbal și sancțiunea aplicată, ca temeinice și legale.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta CN PR solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii plângerii contravenționale, iar în subsidiar, se solicită admiterea în parte a plângerii contravenționale, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.

În motivare s-a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosința a Companiei Naționale "PR" SA București și implicit lipsa răspunderii contravenționale, având in vedere următoarele aspecte:

In urma aprobării strategiei de restructurare C.N.P.R. S.A.-SRPB a fost desființată.

Pe de alta parte, raportat la prevederile art. 43 alin. 1 din Legea 31/1990, sucursalele sunt desmembrăminte fără personalitate juridică ale societății comerciale, întrucât sucursala nu are personalitate juridică și patrimoniu propriu, aceasta nu poate fi titulară a unor drepturi și obligații personale.

După cum se poate observa, procesul verbal contestat a fost întocmit, pe seama Companiei Naționale "PR" SA București - SRPB.

Datele de identificare ale contravenientului precum si sediul ai codul unic menționate in procesul verbal sunt ale unei Sucursale desființate in anul 2011 si nu ale Companiei Naționale "PR" SA. care are date de identificare Compania Naționala PR S.A, aspect confirmat de certificatul de înmatriculare al Companiei.

Procesul verbal de contravenție trebuie să îndeplinească toate condițiile de forma prevăzute de lege, sancțiunea nerespectării acestora atrăgând consecința nulității absolute a actului, in condițiile nerespectării unor dispoziții de natură imperativă a legii sau anularea actului pentru nelegalitate în situația nerespectării celorlalte dispoziții.

Procesul verbal contestat este întocmit cu nerespectarea condițiilor impuse pentru validitatea procesului verbal.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 si a.lin.6 din OG 2/2001 "Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se a sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate. (...) In situația în care contravenientul este persoana juridică în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului si codul fiscal ale acesteia, precum si datele de identificare a persoanei care o reprezintă ".

Raportat la faptul ca procesul verbal a fost întocmit pe seama unei sucursale desființate, se apreciază că se impune măsura anularii procesului verbal.

Se mai invocă și excepția lipsei calității de subiect activ al contravenției a Companiei Naționale "PR" SA. Se menționează că în sarcina recurentei a fost reținută fapta contravențională prevăzută de art. 61 lit. b) din Legea 333/2003, si anume: "nu s-a montat sistem tehnic de pază și alarmare împotriva efracției, deși exista căi de acces neprotejate mecanic";.

Se solicită constatarea faptului că pentru fapta contravențională reținută prin procesul verbal contestat, a fost sancționată Compania Naționala "PR". SA fără a avea însă calitatea de contravenient, întrucât in conformitate cu prevederile art. 3. alin. 1 din Legea 333/2003: "atribuțiile de stabilire a modalităților concrete de organizare si de executare a pazei, după caz cu efective de jandarmi, paza ca gardieni publici, paza proprie sau paza prin societăți .speciali/ațe, in funcție de importanta, specificul si valoarea bunurilor pe care le dețin, revin conducătorilor unitarilor prevăzute la art. 2 alin. i din Lege."

Mai mult, art. 4 din Legea nr. 333/2003 prevede in mod expres ca răspunderea pentru luarea masurilor de asigurare a pazei bunurilor si a valorilor deținute cu orice titlu revine conducătorilor unităților, art. 57 din Lege instituind ca nerespectarea dispozițiilor legale atrage, după caz răspunderea civila, materială, disciplinară, contravențională sau penală.

Se poate observa astfel că prin dispozițiile legale anterior invocate este instituită în sarcina petentei Compania Naționala PR SA prin conducătorul său, obligația de a organiza și asigura paza bunurilor.

Potrivit art. 3 alin. 3 din Legea nr.333/2003: "La unitățile unde nu este posibilă realizarea unui sistem de pază organizat, conducătorii acestora sunt obligați să execute împrejmuiri, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarma sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei și integrității bunurilor." Din cuprinsul acestui articol reiese clar că, obligațiile privind executarea de împrejmuiri, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarmă sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei și integrității bunurilor revin conducătorilor unităților.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4. art. 3 alin. 3 si art. 2 alin. 1 din Legea 333/2003 se solicită a se reține incidența unui caz de nulitate absolută virtuala, si anume lipsa de identitate intre subiectul activ al contravenției menționat in procesul verbal seria PA nr.0614497/03.04.2012. respectiv C.N, PR SA si conducătorul unității care potrivit dispozițiilor antemenționate ar fi avut calitatea de subiect activ.

Având în vedere cele sus-menționate, se apreciază că lipsa calității de contravenient în ceea ce privește fapta reținuta in procesul verbal contestat decurge din aceea ca nu a fost săvârșita contravenția de persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul verbal de contravenție, aspect care a condus la încălcarea principiului personalității sancțiunilor contravenționale, in conformitate cu care sancțiunile contravenționale pot fi aplicate doar persoanelor expres prevăzute de lege si care au săvârșit o contravenție. Din lipsa calității de contravenient rezultă și lipsa vinovăției CNPR SA, element constitutiv al contravenției, în lipsa căruia procesul-verbal de contravenție este netemeinic.

Procesul verbal de contravenție trebuie sa îndeplinească toate condițiile de forma prevăzute de lege, sancțiunea nerespectării acestora atrăgând consecința nulității absolute a actului, în condițiile nerespectării unor dispoziții de natură imperativă a legii sau anularea actului pentru nelegalitate în situația nerespectării celorlalte dispoziții.

Procesul verbal contestat este întocmit cu nerespectarea condițiilor impuse pentru validitatea procesului verbal.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 din OG 2/2001 "Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșita, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot, servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate".

Reprezentantul legal al CNPR SA este greșit menționat in procesul verbal contestat, acesta fiind DDN - având funcția de director general la vremea respectiva si nu CT - având funcția de director operațional in cadrul OJP B.N. la acea vreme.

Totodată art. 5 alin. 5 si art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 prevăd ca sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ori procesul verbal contestat nu cuprinde date din care să rezulte modul în care a fost apreciat pericolul social al faptei constatate și care este gradul acestui pericol.

Dispozițiile HG nr. 301/2012 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor au intrat în vigoare după întocmirea procesului verbal de contravenție și după formularea plângerii contravenționale.

La art. 57 alin. 2 din HG nr. 301/2012 se menționează expres faptul că pentru bunurile și valorile în cuantum de sub 10.000 euro sau echivalentul in lei nu este necesară organizarea transportului de valori, în condițiile legii.

Astfel, raportat la descrierea faptei contravenționale menționată în cuprinsul pro¬cesului verbal contestat, întrucât agentul constatator nu face nicio precizare cu privire la cuantumul valoric al bunurilor și valorilor transportate, în cauză există un dubiu care nu poate fi înlăturat prin administrarea altor probe și care profită recurentei potrivit principiului în dubio pro reo, principiu comple¬mentar prezumției de nevinovăție.

Având în vedere cele menționate precum și în lumina dispozițiilor art. 15 alin.2 din Constituția României revizuită cât și a dispozițiilor legii interne care stabilesc cu titlu de excepție retroactivitatea legii mai fa¬vorabile în materie de contravenții (și nu condiționează aplicarea acestui principiu de existența sau inexistența unui proces judiciar, această normă de excepție de la regula neretroactivității legii este aplicabilă deci oricând, excepțiile fiind de strictă și limitat¬ivă interpretare), solicită să se procedeze la aplicarea legii mai favorabile si anume aplicarea dispozițiilor art. 57 alin. 2 din HG nr. 301/2012 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protecția persoanelor, motivat de faptul că legea nouă nu sancționează efectuarea transportului de bunuri și valori în cuantum sub 10000 euro, fără a fi respectate dispozițiile legale în vigoare cu privire la cerințele minime de securitate impuse de lege.

Tribunalul a reținut că, pe fondul cauzei, prima instanță, în mod justificat a reținut că petenta se face vinovata de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa comisă în împrejurările mai sus menționate. Starea de fapt reținută în considerentele sentinței este susținută de dovezile existente la dosar, în speță făcându-se o corectă încadrare juridică a faptei contravenționale, iar sancțiunea aplicată a fost individualizată conform dispozițiilor legale, neimpunându-se reindividualizarea acesteia raportat la condițiile concrete de săvârșire a contravenției si la pericolul social generat de fapta săvârșită.

Raportat la cele reținute mai sus, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, a respins recursul ca fiind nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre SANCŢIONAREA PERSOANEI JURIDICE – NULITATEA PROCESULUI VERBAL