Obligaţie de a face. Gard construit nelegal, prin care se obturează accesul la drumul public. Demolare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 4028 din 17 octombrie 2013
Prin sentinţa civilă nr.2528 din data de 14.11.2012 pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul R.N., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Comunei Poienile de Sub Munte prin Primar, C.M. şi C.M., L.M., au fost obligaţi pârâţii C.M. şi C.M. să desfiinţeze gardul în lungime de 9,40 ml construit pe strada C. din loc. Poienile de Sub Munte, ce blochează drumul de acces spre locuinţa reclamantului, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
A fost obligat pârâtul L.M. să desfiinţeze gardul în lungime de 4,4 ml construit pe strada C. din loc. Poienile de Sub Munte, ce blochează drumul de acces spre locuinţa reclamantului, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. De asemenea, au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantului suma de 19,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că aşa cum reiese din adresele emise de Primăria Poienile de sub Munte şi Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public, strada C. din comuna Poienile de Sub Munte este o stradă balastrată, în lungime de 8 km, aflată proprietatea Statului Român şi în administrarea Consiliului local Poienile de Sub Munte, asigurând accesul spre domiciliul reclamantului şi alte proprietăţi .
Potrivit Adresei emisă de Primăria Comunei Poienile de Sub Munte sub nr.3999 din
19.09.2012, înregistrată la dosarul cauzei la data de 20.09.2012, pârâţii C.M. , C.M. şi L.M. au ocupat o suprafaţă de 327 mp din drumul de acces la locuinţa reclamantului. Reiese astfel că pârâţii C.M. şi C.M. au construit un gard în lungime de 9,40 m, lungimea terasamentului ocupat de aceştia fiind de 45 mp, iar pârâtul L.M. a amplasat un gard în lungime de 4,40 m, suprafaţa terasamentului ocupat de acesta fiind de 282 mp. De asemenea, reiese că aceşti pârâţi nu au solicitat şi obţinut autorizaţie de construire pentru gardul în cauză, la Primăria Poienile de Sub Munte.
Pârâtul C.M., în interogatoriul administrat, a arătat că fosta cale ferată forestieră a trecut peste terenul său, pe o lungime de aproximativ 14 ml. A amplasat un gard, la limita proprietăţii sale, dinspre această cale ferată, gardul fiind construit din lemn şi sârmă, fără autorizaţie de construire, trecând pe o porţiune şi peste locul în care a fost iniţial linia C., arătând că nu este proprietar tabular pe acea porţiune de teren.
Pârâtul L.M., în interogatoriul administrat, a arătat că deţine teren peste care trece fosta cale ferată forestieră. Terenul sau este îngrădit la limita cu drumul comunal, dar nu la limita cu fosta cale C., fără a deţine autorizaţie de construire pentru gard. Arată, de asemenea, că acea cale publică este acum drum comunal, o parte fiind asfaltată, alta nu.
Cum din întreg probatoriul administrat reiese că strada C. este un drum public, aflat în proprietatea Statului Român şi administrarea Consiliului Local Poienile de Sub Munte, regimul juridic al acestuia este supus OG nr.43/1997, aşa cum a fost modificată. Potrivit criteriilor de clasificare din acest act normativ, strada C. din localitatea Poienile de Sub Munte este un drum public de interes local, întreţinerea acestuia, executarea de lucrări, amplasarea de construcţii fiind atributul administratorului drumului. În art.17 al.2 din OG nr.43/1997 modificată, se arată că zonele de protecţie ale drumurilor publice rămân în proprietatea sau administrarea persoanelor fizice sau juridice care le deţin, acestea având obligaţia ca , prin desfăşurarea activităţilor lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranţă a traficului, fiindu-le impuse o serie de obligaţii şi restricţii în acest sens.
Potrivit art.43 lit.e din acelaşi act normativ, pe drumurile publice este interzisă ocuparea, sub orice formă, a părţii carosabile, a zonei de siguranţă, a podurilor, staţiilor mijl.de transport în comun, staţiilor de control sau serviciu ale administratorului drumului, şanţurilor, trotuarelor, pistelor, zonelor de siguranţă ale drumului , iar potrivit art. 44 al.(4) se interzice blocarea sau amplasarea de obstacole de orice fel pe ampriza drumurilor publice, cu excepţia cazurilor anume autorizate de administratorul drumului şi poliţia rutieră, încălcarea acestei dispoziţii constituind contravenţie, potrivit art. 61 al.(1)lit.b.
Pârâţii C.M., C.M. şi L.M. au blocat o porţiune din strada C., drum public aflat în administrarea Consiliului Local Poienile de Sub Munte, care asigură accesul la domiciliul reclamantului, prin construirea unui gard, fără a avea o autorizaţie în acest sens, obţinută în prealabil de la administratorul drumului, atitudinea acestora fiind una abuzivă, încălcând astfel prev. OG nr.43/1997, modificată.
Susţinerile pârâtului C.M. cu privire la litigiile purtate între el şi reclamant nu au fost reţinute, neavând relevanţă asupra speţei de faţă. De asemenea, nu au fost reţinute nici aspectele privind faptul că nu este proprietar de carte funciară asupra terenului în litigiu, proprietarul fiind C.A., din extrasul de carte funciară anexat întâmpinării sale rezultând că acesta, împreună cu pârâta C.M., au un drept de uzufruct viager asupra terenului şi casei de locuit în cauză. ( fila 43). Apoi, din probatoriul administrat, reiese că aceştia au amplasat gardul pe strada C. , învecinată cu terenul aflat în posesia lor, şi au ocupat terasamentul acesteia, şi nu numita C.A..
Prin decizia civilă nr. 338 din 28.06.2013 a Tribunalului Maramureş a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat.
A fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
A fost respins apelul declarat de apelanţii C.M. şi C.M., în contradictoriu cu intimaţii R.N., Primăria comunei Poienile de sub Munte - prin Primar, împotriva sentinţei civile nr.2528 din
14.11.2012, pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus care a fost menţinută.
Apelanţii au fost obligaţi să achite intimatului R.N. suma de 200 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut următoarele:
Excepţia autorităţii de lucru judecat nu subzistă în speţă.
Autoritatea sau puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti generează două efecte: unul pozitiv, constând în posibilitatea recunoscută părţii care a câştigat procesul de a se prevala de cele statuate şi de efectele hotărârii judecătoreşti, fără repunerea în discuţie a dreptului astfel recunoscut şi unul negativ, constând în interdicţia repunerii în discuţie de către partea care a pierdut procesul, a dreptului invocat.
Ca excepţie procesuală, în sensul dispoziţiilor art.166 Cod.pr.civilă, autoritatea de lucru judecat presupune o triplă identitate: de părţi, obiect şi cauză.
În dosarul nr. .../336/2009 al Judecătoriei Vişeu de Sus, prin sentinţa civilă nr.2826 din 30.11.2009 a fost admisă în parte acţiunea intentată de C.M. împotriva lui R.N. care a fost obligat să-i achite suma de 300 lei, despăgubiri civile.
Prin decizia civilă nr. 749/R din 15.09.2010 Tribunalul Maramureş a respins ca nefondat recursul şi a reţinut că intimatul C.M. a fost un posesor de bună-credinţă, iar fapta pârâtului R.N. de a dezmembra pe două porţiuni în lungime de 12 m.l. gardul intimatului constituie o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. Instanţa de recurs a reţinut depunerea adeverinţei nr.1562/28.04.2010 emisă de Primăria comunei Poienile de sub Munte care atestă faptul că strada C. în lungime de 8 km face parte din lungimea totală a străzilor care este de 67,85 km şi aparţine domeniului public al comunei.
Între cele două cauze nu există identitate de obiect şi nici de cauză. În primul proces, pretenţia de despăgubire pentru distrugerea gardului a avut ca fundament răspunderea civilă a pârâtului pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (distrugerea unui gard edificat de un posesor de bună-credinţă); în acest litigiu se reţine pe de o parte că gardul a fost reconstruit, mai exact ridicat la loc, după cum a arătat apelantul, iar pe de altă parte pretenţia reclamantului vizează obligarea pârâtului la ridicarea gardului edificat pe domeniul public.
În acelaşi context nu se poate reţine nici efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, buna-credinţă a lui C.M. prezentând relevanţă în primul proces în analiza dreptului său la despăgubire ca persoană prejudiciată prin săvârşirea faptei ilicite, iar nu pentru păstrarea gardului care stânjeneşte accesul la drumul public.
Instanţa a respins şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune având ca obiect obligaţia de a face, întrucât pe de o parte intră în discuţie un gard reamplasat ulterior soluţionării primului dosar, iar pe de altă parte finalitatea acţiunii vizează asigurarea folosinţei neîngrădite a drumului public. În sensul dispoziţiilor art. 1844 din Codul civil de la 1864, nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerţ. Dreptul de a folosi drumul public are un caracter continuu, imprescriptibil, şi nu se poate admite ca această derogare de la prescriptibilitate să poată fi recunoscută doar proprietarului bunului, iar nu şi celor legitimaţi a-l folosi. Cele două excepţii au fost analizate în apel în aplicarea prevederilor art.294 alin. 1 teza a 2-a C.pr.civ.
În speţă, calitatea procesuală pasivă a pârâtului rezidă din împrejurarea, recunoscută de acesta, că el este cel care a ridicat gardul, independent de aspectul că proprietar tabular al terenului ar fi fiica sa, C.A..
În mod corect a respins prima instanţă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, raportat la împrejurarea că acesta a solicitat practic facilitarea, prin desfiinţarea gardului, a trecerii sale pe drumul public.
În ce priveşte fondul cauzei:
Pârâtul-apelant C.M. a recunoscut că peste terenul său a trecut calea ferată pe aproximativ 14 m.p., a amplasat gardul pe o porţiune la limita proprietăţii sale, iar pe altă porţiune şi peste locul în care a fost iniţial linia C., nu este proprietar tabular pe acea porţiune.
În ce priveşte schiţa Căii Ferate Forestiere, invocată de apelant, instanţa a reţinutcă nici în apel acesta nu a depus înscrisul respectiv (comunicându-se -fila 135 dosar fond- că arhiva Căilor Ferate Forestiere este administrată de fostul U.F.E.T. Vişeu de Sus, Staţia C.), neconformându-se dispoziţiilor art.292 alin.1, 295 C.pr.civ., în contextul în care în calitate de apelant îi revine sarcina probei.
În inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Poienile de sub Munte strada C. este cuprinsă la pct.4 având o lungime de 8 km, anul dării în folosinţă 1936. Prin adeverinţa nr.1562 din 28.04.2010 Primăria comunei Poienile de sub Munte a atestat că această stradă face parte din domeniul public al comunei, conform HG nr.934/9.09.2002 anexa 45.
Prin adresa nr.1942 din 13.04.2012 Primăria comunei Poienile de sub Munte a arătat că porţiunea de teren pe care pârâţii C.M., C.M. şi L.M. au construit acel gard, face parte din domeniul public al comunei -strada C., care are o lungime totală de 8 km (fosta cale ferată forestieră) şi acest drum facilitează accesul către proprietăţile populaţiei. Prin răspunsul la interogatoriu C.M. a recunoscut că nu este proprietar pe porţiunea îngrădită, care înglobează o parte din traseul fostei linii C..
Este irelevant că linia CF ar fi fost luată de ape în anul 1971 şi că nimeni nu a cerut deschiderea drumului, că lăţimea acestuia (de 1,60 m) nu ar permite circulaţia vreunui vehicul (de altfel, prin adresa depusă la fila 115 din dosarul primei instanţe Primăria comunei Poienile de sub Munte a arătat că lungimea terasamentului ocupat de pârâţii C. este de 14,20 m lungime x 3,20 m lăţime =45 m.p) câtă vreme, pe de o parte, strada C. figurează în inventarul bunurilor din domeniul public al comunei, iar pe de altă parte apelantul însuşi nu are vreun drept de proprietate ori vreun alt drept real, care să-i permită să stânjenească accesul altor persoane pe drumul respectiv, prin blocarea lui, indiferent de modul în care acest drum este întreţinut, de relevarea lui obiectivă ori de frecvenţa folosirii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal intimaţii C.M. şi C.M., solicitând modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinţei şi, în consecinţă, respingerea acţiunii.
În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. s-au arătat următoarele:
Decizia pronunţată este nelegală, pârâţii făcând dovada cu extrasul de carte funciară că nu au calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind proprietarii terenului prin a cărui îngrădire ar fi afectat accesul reclamantului la calea publică. Proprietar de carte funciară este C.A., ei având numai uzufructul viager al terenului, că atunci când au transmis nuda proprietate numitei C.A., au transferat acesteia toate drepturile şi obligaţiile în legătură cu aceasta, orice pretenţie fiind formulată faţă de ea şi succesorii ei în drepturi.
Reclamantul nu are calitate procesuală activă, atâta timp cât, probele administrate în cauză nu dovedesc calitatea de cale de acces de interes, cel puţin local, a pretinsului drum care a fost îngrădit, iar adeverinţa eliberată de primărie în lipsa detaliului de sistematizare nu transformă o păşune în drum de acces. Planşele fotografice ilustrează că nu există nici un drum şi că este vorba de fânaţe şi locuri de păşunat traversate de riveranii fostei linii C..
Instanţa nu a ţinut seama şi de faptul că terenul care interesează, traseul fostei linii C. are un regim special, instanţele refuzând să facă verificări în legătură cu acest aspect, cât şi legat de cel referitor la faptul că Administraţia Apelor Române apare cu drepturi distincte asupra acestuia.
Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, reţinerile instanţelor sunt nelegale, pentru că în dosarul nr. ... /336/2009 s-a reţinut că ei au construit cu bună credinţă şi au ridicat gardul provizoriu la marginea dinspre ei a fostei linii C..
În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune: raportat la data când s-a construit gardul acţiunea era prescrisă, cei 3 ani impuşi de Decretul nr. 167/1958 fiind împliniţi din moment ce gardul a fost construit în urmă cu 5 ani.
Prin întâmpinarea depusă, reclamantul R.N. s-a opus admiterii recursului, solicitând obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei reprezentând onorariu de avocat.
În întâmpinare se arată că, de fapt recurenţii nu critică soluţia instanţei de apel ale cărei statuări nu sunt combătute cu argumente.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat şi în consecinţă, în baza art. 304 pct. 9 şi art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului sunt nefondate:
Calitatea procesuală activă a reclamantului este justificată de afirmarea dreptului de a utiliza drumul de acces spre locuinţa sa. Interesul de a promova prezenta acţiune, care are ca obiect obligarea pârâţilor să desfiinţeze gardul în lungime de 9,40 ml construit pe str. C. care blochează drumul de acces spre locuinţă, este personal, legitim şi actual atâta vreme cât pârâţii au blocat şi ocupat, prin construirea unui gard, o porţiune din această stradă, împiedicându-i reclamantului accesul spre locuinţa lui.
Faptul că pârâtul nu este proprietarul tabular al terenului, ci doar beneficiarul unui drept de uzufruct viager, nu are relevanţă în cauză. Aceasta, în primul rând pentru că terenul în legătură cu care pârâtul pretinde că nu este proprietar nu este terenul în litigiu, iar în al doilea rând, pentru că obiectul acţiunii nu îl constituie proprietatea asupra terenului, ci obligaţia de a face, aceea de a desfiinţa gardul pe care pârâtul l-a ridicat pe o porţiune din terenul proprietatea Statului Român în administrarea Consiliului Local al comunei Poienile de sub Munte ce aparţine domeniului public, blocând în acest fel accesul reclamantului la locuinţa sa.
Pârâtul C.M. a recunoscut că nu este proprietarul acelei porţiuni de teren îngrădită care înglobează o parte din traseul fostei linii C., iar adresa nr. 1942 din 13 aprilie 2012 eliberată de Primăria comunei Poienile de sub Munte, confirmă faptul că, porţiunea de teren pe care pârâţii C.M., C.M. şi L.M. au construit acel gard, face parte din domeniul public al comunei şi acest drum facilitează accesul către proprietăţile populaţiei din zonă.
Excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către recurenţi este nefondată:
Există autoritate de lucru judecat când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este fundamentată pe acelaşi temei juridic şi este formulată de aceleaşi părţi şi împotriva lor, în aceeaşi calitate.
Prin sentinţa civilă nr. 2826/30 noiembrie 2009 a Judecătoriei Vişeu de Sus, a fost soluţionată acţiunea promovată de reclamantul C.M. împotriva pârâtului R.N., având ca obiect obligarea pârâtului la plata de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea gardului distrus de pârât.
Acţiunea a fost admisă în parte, iar prin decizia civilă nr. 749/R/15 septembrie 2010 a Tribunalului Maramureş, a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârât.
În ce priveşte prima cerinţă „identitatea de părţi”, curtea constată că această cerinţă nu este îndeplinită, în prezenta cauză părţii fiind reclamantul R.N., pârâţii C.M., C.M., Logos Mihai şi Primarul comunei Poienile de sub Munte. În schimb, în cauza soluţionată prin sentinţa civilă nr. 2826/30 noiembrie 2009 au fost părţi reclamantul C.M. şi pârâtul R.N..
Pentru a exista identitate de obiect între două acţiuni, este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este acelaşi în ambele acţiuni. Nu există identitate de obiect şi, prin urmare, nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat, atâta vreme cât prima acţiune, întemeiată pe prevederile art. 998 C. civil, a avut ca obiect obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, în timp ce prezenta acţiune are ca obiect obligaţie de a face.
Prin cel de-al treilea element, cauza, se înţelege instituţia, categoria juridică sau principiul de drept substanţial pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţia sa. Instanţa de fond şi apel au apreciat corect că nu există autoritate de lucru judecat, câtă vreme, prin acţiunea de faţă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să ridice gardul construit pe domeniul public şi care îi obturează accesul la locuinţă, iar prima acţiune are ca obiect obligarea pârâtului la plata unei sume de bani având drept cauză o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune:
Art. 1 din Decretul nr. 167/1958 prevede că dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
În cauză, nu au fost încălcate dispoziţiile referitoare la prescripţia de 3 ani reglementată de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, întrucât prezenta acţiune nu este una patrimonială, izvorâtă dintr-un drept de creanţă, ci una având ca obiect obligaţie de a face, care are ca finalitate asigurarea folosinţei neîngrădite a drumului public, dreptul de a folosi drumul public având un caracter continuu,
fiind, prin urmare, imprescriptibil, fiind recunoscut tuturor celor legitimaţi să-l folosească. În acelaşi sens, legal au fost reţinute dispoziţiile art. 1848 C. civil, potrivit căruia nu se poate prescrie domeniul lucrurilor, care prin natura lor proprie sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiectul dreptului de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerţ.
Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 şi art.312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii C.M. şi C.M..
Cererea intimatului R.N. de obligare a recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei, va fi respinsă, având în vedere că intimatul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată suportate, la dosar fiind depusă doar delegaţia de redactare a întâmpinării, fără a fi însoţită de contractul de asistenţă juridică sau de dovada achitării onorariului de avocat.
| ← Servitute de trecere. Stabilire pe traseul care produce cele mai... | Obligaţie de a face. Mutarea urnei de gunoi din casa scării,... → |
|---|
