Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Imobil adjudecat la licitaţie publică. Necondiţionarea intabulării dreptului de proprietate, de plata impozitului de către adjudecatar
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 3938 din 10 octombrie 2013
I. Prin sentinţa civilă nr. 1910 pronunţată la data de 31.01.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost respinsă plângerea formulată de petenta SC I.P.I.B. SA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătoria a reţinut următoarele:
Potrivit încheierii 33480/26.04.2012 a OCPI CLUJ, s-a respins cererea de reexaminare împotriva încheierii 21059/2012 prin care s-a respins intabularea dreptului de proprietate al acesteia în CF 50624 Baciu nr. cadastral 1045.
S-a arătat că cererea de reexaminare nu indică actul în măsură să o justifice şi localitatea în care este situat imobilul. De asemenea, cererii nu i-a fost ataşată nicio copie a vreunei încheieri de carte funciară.
S-a arătat că cererea de înscriere în cartea funciară a petentei a fost respinsă prin încheierea 21059/27 02 2012, reţinându-se ca nu s-a ataşat dovada achitării impozitului pe transferul dreptului de proprietate prevăzut de art .77 alin 1 C. pr. fiscală.
Astfel, în opinia Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, în mod legal a fost respinsă cererea de înscriere, deoarece, în esenţă, petenta dobândise dreptul de proprietate prin actul de adjudecare întocmit de executor bancar N.D.R. in dosarul de executare 194/2010.
Or, în acest context, ea avea obligaţia depunerii dovezii plăţii impozitului pe transferul dreptului de proprietate, condiţie prevăzută de art. 77 alin 1 C. proc. fiscală, deoarece art. 77 indice 1 ultima teză a aliniatului 6 prevede obligativitatea respingerii cererii în cazul în care dovada plăţii sale nu a fost ataşată cererii de înscriere.
Chiar dacă art. 771 Cod. proc. fiscală nu indică în mod expres în categoria actelor juridice între vii prin care se realizează transferul dreptului de proprietate si actul de adjudecare acest act se înscrie în categoria - alte proceduri - decât cea notarială sau judecătorească prin care se realizează transferul proprietăţii..
Judecătoria a considerat plângerea neîntemeiată astfel că a fost respinsă în baza art. 50 din Legea nr. 7/1996.
Primele aspecte reţinute în încheierea atacată nu sunt acelea care ar conduce la respingerea cererii, respectiv s-a indicat faptul că cererea se justifică în baza actului de adjudecare din 7.012011. De asemenea, s-a arătat numărul de carte funciară, iar numărul încheierii atacate se putea deduce cu uşurinţă, ca şi localitatea in care este situat imobilul.
Esenţa respingerii constă, însă, în faptul nedepunerii dovezii achitării impozitului pe transferul dreptului de proprietate, în condiţiile în care petenta a dobândit imobilul prin adjudecare.
Instanţa a considerat că în mod legal s-a respins cererea pentru acest motiv, având în vedere dispoziţiile exprese ale art. 77 indice 1 alin 6 C. proc. fiscală, potrivit căruia pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notar si a altor documente, în celelalte cazuri registratorii de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligaţiei de plată a impozitului, iar in cazul in care nu se face dovada achitării sale, se va respinge cererea.
Practic, în speţă, este incidentă norma prevăzută de codul fiscal, care apare ca fiind o normă specială, consfinţind un caz special de respingere a cererii. Cerinţa prevăzută de art. 77 indice 1 alin 6 Cod. proc. fiscală incumba şi dobânditorului dreptului de proprietate, legea obligând a solicita doar dovada plăţii acestui impozit indiferent de cine o face.
De asemenea, contrar celor susţinute de petentă, în sensul că transferul proprietarii fiind realizat în procedura executării silite nu se obţine nici un venit, deci nu se datorează impozit, impozitul se calculează la valoarea declarată de părţi în actul prin care se transferă dreptul de proprietate şi nu are natura unui venit neimpozabil.
Ceea ce suportă dobânditorul dreptului de proprietate care achită impozitul pentru a i se admite cererea de înscriere nu este suma datorată de contribuabil cu titlu de impozit, ci doar riscul insolvabilităţii acestuia.
De fapt, chiar dacă plata impozitului nu incumbă dobânditorului, totuşi în vederea înscrierii acesta are posibilitatea legala de a plăti impozitul pe seama vânzătorului urmând să îşi recupereze suma ulterior de la acesta.
De altfel, dispoziţia legală care a condus la respingerea cererii nu face decât să impună o restricţie temporară în privinţa unuia dintre atributele dreptului de proprietate, acela al dispoziţiei, fără a-l priva pe titular de acest atribut, ci doar de a-l limita până la plata sumei rezonabile si previzibile si pe care are posibilitatea sa o recupereze de la adevăratul debitor al obligaţiei.
De asemenea, cerinţa impusă petentei şi care a condus la respingerea cererii este prevăzuta de lege, respectiv de art. 49 din Legea nr. 7/1996 raportat la art. 77 indice 1 alin 6 teza finala CPC.
Scopul urmărit de dispoziţia legală este tocmai acela de a asigura plata impozitului, aspect care corespunde unui interes general de a obţine venituri care urmează sa fie folosite de societate.
De altfel, ingerinţa în dreptul de proprietate al petentei este minimă, în condiţiile în care refuzul înscrierii în cartea funciară nu afectează nici existenta, nici folosinţa, ci doar restrânge posibilitatea titularului dreptului de a -l înstrăina prin aceea ca dreptul nu se va mai putea bucura de opozabilitate după înstrăinarea către un terţ în lipsa înscrierii prealabile a titularului actual. Insă cel care va dobândi ulterior dreptul neînscris va putea chiar el solicita înscrierea in cartea funciară a dobânditorilor anteriori.
II. Prin decizia civilă nr. 276 din 29.05.2013 a Tribunalului Cluj, apelul petentei a fost respins ca nefondat, reţinându-se că, apelanta, în calitate de adjudecatară a imobilului ca urmare a unei licitaţii organizate în cadrul unui dosar de executare silită, nu este contribuabilă în sensul art. 771 din Codul fiscal, neavând obligaţia de a plăti impozitul datorat pentru transferul dreptului de proprietate, această calitate regăsindu-se în persoana debitorilor, conform Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 44/2004, art. 1512 lit. a.
Cu toate acestea, rămân incidente, chiar şi pentru această situaţie a transferului dreptului de proprietate în temeiul unei licitaţii publice, dispoziţiile art. 771 alin. 6 din Codul fiscal care stabilesc obligaţia registratorilor de la birourile de carte funciară de a verifica îndeplinirea obligaţiei de plată a impozitului datorat pentru transferul dreptului de proprietate, cu ocazia înscrierii drepturilor dobândite, iar în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului.
La această concluzie a ajuns tribunalul raportat la faptul că legiuitorul nu a stabilit nici o excepţie în acest sens.
Detalierea procedurii de urmat pentru calcularea şi achitarea impozitului în cazul transferurilor prin executare silită prin art. 1517 alin. 11 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 44/2004 nu înlătură această sancţiune de refuz a intabulării în cazul în care impozitul nu a fost achitat din partea OCPI.
Potrivit articolului menţionat anterior, în această situaţie, după expirarea termenului de 10 zile inclusiv în care contribuabilul avea sarcina declarării venitului la organul fiscal competent, pentru transferurile prin alte modalităţi decât procedura notarială sau judecătorească, organul de executare silită sau cumpărătorul, după caz, trebuie să solicite organului fiscal competent stabilirea impozitului şi emiterea deciziei de impunere conform procedurilor legale prin depunerea documentaţiei aferente transferului.
Această precizare a fost determinată de particularitatea transferului dreptului de proprietate în cazul executării silite, raportat la procedura notarială sau judecătorească unde există filtrul acestor instituţii care au obligaţia de a verifica încasarea acestui impozit sau respectiv de a încunoştinţa organul fiscal.
Spre deosebire de aceste situaţii, executorul judecătoresc nu-i revine decât sarcina să anunţe organul fiscal, legiuitorul nestabilind şi alte obligaţii, ca şi în cazul notarului public.
Faţă de cele ce preced, tribunalul a respins apelul cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a hotărârii atacate, refuzul de intabulare fiind justificat prin prisma textelor de lege menţionate, neputându-se aprecia că se aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantei.
III. Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs petenta, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinţei apelate, cu consecinţa admiterii plângerii, anulării încheierii de carte funciară şi intabulării dreptului de proprietate al petentei în cartea funciară, cu titlu de adjudecare.
În motivarea recursului ei, petenta învederează că legislaţia internă încalcă dreptului ei la un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, întrucât refuzul înscrierii dreptului de proprietate pentru lipsa dovezii plăţii impozitului de către un terţ constituie o atingere gravă a substanţei dreptului de proprietate, lipsind-o pe petiţionară de dreptul de a dispune de un bun şi neexistând un raport rezonabil de proporţionalitate între refuzul intabulării şi scopul urmărit, care este încasarea impozitului.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., în care acestea pot fi încadrate, curtea apreciază că acesta este fondat, întrucât, deşi instanţele de fond nu au făcut o greşită aplicare a legii, legea naţională contravine art. 1 din Protocolul nr. 1, încălcând dreptul la un bun al petentei şi lipsind-o de cel mai important atribut al dreptului de proprietate, care este cel de dispoziţie.
Astfel, este adevărat că dreptul de proprietate este dobândit şi fără înscrierea în cartea funciară în caz de vânzare silită, aşa cum au reţinut instanţele de fond, însă titularul său nu poate dispune de drept decât după înscrierea sa în cartea funciară, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 887 Cod proc.civ., or lipsirea de atributul de dispoziţie este o ingerinţă în substanţa dreptului de proprietate, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Ingerinţa este prevăzută de lege, însă nu există un raport de proporţionalitate între interesul public ocrotit, constând în colectarea impozitelor asupra imobilelor şi dreptul încălcat, în condiţiile în care petenta nu este ea însăşi contribuabil, acesta fiind debitorul executat silit, statul având obligaţia de a urmări colectarea impozitelor şi inclusiv de a interveni în proceduri execuţionale pentru recuperarea creanţelor sale privilegiate, neputând imputa pasivitatea sa unui terţ titular al dreptului de proprietate în condiţiile legii şi care nu este debitor al obligaţiei de plată.
| ← Acţiune în rectificare de carte funciară, introdusă pe cale... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Apartament... → |
|---|
