Servitute de trecere. Stabilire pe traseul care produce cele mai mici prejudicii fondului aservit
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 3857 din 4 octombrie 2013
Prin decizia civilă nr. 84/A/11.04.2013 pronunţată de Tribunalul Maramureş s-a admis apelul declarat de către apelanţii V.A. şi V.F., împotriva sentinţei civile nr. 485/12.09.2012, pronunţată de Judecătoria Dragomireşti, care a fost schimbată în parte în sensul că stabileşte traseul servituţii de trecere pe terenul proprietatea pârâtului V.A. înscris în CF 50069 Dragomireşti (CF vechi 3510/N) nr. cad. 7215, cu suprafaţa de 756 mp, haşurat cu roşu în Anexa 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie întocmit de către expert ing. M.M..
S-a respins capătul de cerere având ca obiect desfiinţarea porţii şi a gardului care dublează poarta, respectiv autorizarea reclamantului să desfiinţeze gardul şi poarta pe cheltuiala pârâţilor.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 485/12.09.2012, pronunţate de Judecătoria Dragomireşti care nu contravin prezentei decizii.
Intimatul O.G. a fost obligat la plata către apelanţi a sumei de 2512 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că din probele administrate a rezultat că terenul reclamantului are caracter de loc înfundat, aspect necontestat de pârâţi.
Pentru a se realiza trecerea la calea publică, în raportul de expertiză efectuat în faţa primei instanţe au fost propuse două variante - fila 72 din dosarul de fond.
Prima instanţă a efectuat şi o cercetare la faţa locului, reţinând în procesul verbal de cercetare la faţa locului că: terenul reclamantului are caracter de loc înfundat, ieşirea la calea publică făcându-se pe parcela de 61 mp ce îi aparţine în proprietate şi în continuare pe parcela de 93 mp aparţinând reclamantei V.F., potrivit probelor de la dosar. Drumul amenajat de pârâţi se află situat în spatele casei acestora, se întinde până la terenul reclamantului, având gard de sârmă la intrarea din calea publică; în continuarea acestui drum se află terenul deţinut de reclamant, pe care se află 4 pomi fructiferi tineri şi 2 nuci bătrâni, faţă de terenul pe care se află construită casa reclamantului, acest teren aflându-se la diferenţă de nivel, pârâtul V.A. afirmând, la faţa locului, că se obligă să niveleze terenul pe care se află pomii fructiferi, pentru a-l aduce la acelaşi nivel cu drumul deja amenajat, conform variantei ce au propus-o pentru constituirea servituţii, arătându-se disponibil pârâtul V.A., dacă va fi de acord reclamantul, să ridice şi drumul deja amenajat, marcat de linii roşii în anexa la raport, astfel încât, să diminueze diferenţa de nivel cu terenul pe care se află amplasată casa. A arătat pârâtul V.A. că se obligă să amenajeze întregul drum de acces necesar reclamantului pentru a circula cu pasul şi cu vehicule, până la curtea casei sale.
În prezent reclamantul trece prin curtea unui imobil nelocuit, aflat în stadiu nefinisat, cu îngăduinţa proprietarului imobilului, constatându-se la faţa locului că pe această cale de acces nu se poate trece cu vehicule, ambii pârâţi fiind de acord cu împrejurarea constatată.
La intrarea pe parcela de 93 mp, ce se cere a fi grevată cu servitute, se află poarta construită, conform afirmaţiei pârâtului V.A., după finalizarea judecăţii în Dosarul nr. xx/224/2009, pentru care a fost amendat contravenţional, nu poate indica numărul dosarului ce a avut ca obiect plângere, acestea fiind yy/224/2011 şi zz/224/2011, iar în partea dinspre reclamant se află amplasat un gard, care dublează poarta de acces în curtea reclamantului, pârâtul afirmând că l-a construit în urma porţii, şi anume, după ce a fost intabulat dreptul asupra parcelei de 93 mp.
Calea publică se află în pantă, începând cu poarta de acces spre parcela de 93 mp şi până la drumul de acces, propus de către pârâţi.
În varianta solicitată de reclamant, drumul trece prin dreptul ferestrei de la casa pârâtului, astfel cum a rezultat şi din planşele foto.
În ceea ce priveşte legea aplicabilă în speţă, sunt de reţinut dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care arată că dispoziţiile art. 602-625 din Noul cod civil se aplică situaţiilor născute după intrarea în vigoare a Noului Cod civil.
Prin urmare, în speţă au fost aplicabile dispoziţiile art. 616 şi următoarele din Vechiul Cod
civil.
Din dispoziţiile art. 616 şi art. 634 din Codul civil (1864), a rezultat că la constituirea dreptului de servitute trebuie să se aleagă trecerea prin locul ce ar pricinui cea mai redusă pagubă pentru proprietarul fondului aservit. Aşadar, la stabilirea unei servituţi de trecere, trebuie să se ţină seama şi de interesul celui ce urmează să suporte consecinţele ei, iar nu să se ia în considerare în mod precumpănitor şi exclusiv interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere.
Din probele administrate în dosarul primei instanţe, precum şi din dosarele ataşate a rezultat că între părţi există conflicte de natură civilă, contravenţională, penală.
Traseul servituţii ales de prima instanţă, potrivit căruia drumul de acces trece prin curtea pârâţilor - apelanţi, pe lângă ferestrele acestora, încalcă dreptul la respectarea vieţii private şi de familie al apelanţilor, garantat de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 8 din Convenţie, orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
În varianta aleasă de prima instanţă, drumul de acces trece prin curtea pârâţilor, foarte aproape de casa, respectiv de ferestrele acestora.
Varianta propusă de apelanţi, identificată în expertiză, presupune accesul pe terenul haşurat cu roşu în Anexa 1, cu suprafaţa de 128 mp, care face parte din nr. cadastral 7215, cu suprafaţa de 756 mp, înscris în CF 3510/N Dragomireşti, asupra căreia este proprietar V.A.. Expertul a menţionat că acest teren este amenajat ca drum. Pe porţiunea din grădina reclamantului până la construcţii drumul încă nu este amenajat, existând o diferenţă de nivel de 2,30 m pe o lungime de 12 m, însă amenajarea acestei porţiuni de drum este posibilă, iar apelanţii au arătat că vor amenaja şi această porţiune de drum pe cheltuiala apelanţilor, astfel cum s-a consemnat în procesul verbal de cercetare la faţa locului.
Împrejurarea că reclamantul a trecut o perioadă lungă de timp pe traseul solicitat de acesta, cu acordul proprietarilor terenului nu poate să conducă în mod necesar la obligativitatea stabilirii acestui traseu.
Sub imperiul Vechiului Cod civil, servitutea de trecere, care este o servitute necontinuă şi neaparentă nu se poate dobândi prin uzucapiune. Faptul practicării acelui drum de acces solicitat de reclamant o perioadă îndelungată, cu îngăduinţa proprietarilor terenului, nu dă naştere unui drept de servitute pentru reclamant. Prin urmare, în mod eronat prima instanţă a reţinut în considerentele sentinţei atacate că pârâtul V.A. ar fi trebuit să formuleze o cerere în sensul schimbării traseului de trecere al reclamantului.
În speţă nu s-au formulat petite vizând înscrierea în cartea funciară a dreptului de servitute, prin urmare argumentaţia vizând costul operaţiunilor de carte funciară excede cadrului procesual creat prin cererea reclamantului.
Varianta propusă de apelanţi presupune un drum deja existent şi amenajarea a încă unei porţiuni de drum, amenajare care este posibilă şi la care s-au angajat apelanţii. Aceştia au arătat că, în această variantă, nu solicită despăgubiri.
Prin sentinţa civilă nr. 697/17.11.2011 pronunţată de Judecătoria Dragomireşti în dosarul nr. uu/224/2011, s-a dispus înscrierea suprafeţei de 61 mp nr. top. 641/a în CF pe numele intervenientului în acel dosar O.G..
S-a reţinut că intervenientul O.G. a cumpărat de la I.G. suprafaţa de 40 mp, în realitate foloseşte suprafaţa de 61 mp pe o lungime de 14,6 ml şi o lăţime de 4,17 ml, porţiune de teren pentru care a solicitat validarea convenţiei din 1983 - fila 88 dosar de fond.
Prin urmare, în dosar nr. uu/224/2011, intervenientul în acel dosar O.G., reclamantul din prezenta cauză, a solicitat validarea convenţiei intervenită între tatăl reclamantei în acel dosar V.F., Z.I. şi tatăl pârâtei din acel dosar, I.G., cu privire la partea de teren menţionată în acel înscris că ar fi fost vândută lui O.G..
Analizând cele două variante ale drumului de acces propuse prin raportul de expertiză întocmit de către expert M.M., raportat la ansamblul probelor administrate, s-a constatat că, în aplicarea dispoziţiilor art. 616, art. 618 Cod civil (1864) varianta haşurată cu roşu în Anexa 1 la lucrarea de expertiză corespunde cerinţelor legale.
Împrejurarea că în această variantă, drumul de acces prezintă o porţiune care necesită amenajare, pe proprietatea reclamantului, nu îndreptăţeşte constituirea servituţii de trecere prin curtea pârâţilor, pe sub ferestrele acestora, mai ales având în vedere istoricul situaţiei conflictuale dintre părţi şi existenţa unei alte posibilităţi de amenajare a unei căi de acces.
Dispoziţiile art. 616 şi următoarele Cod civil (1864) instituie o restrângere a dreptului de proprietate având ca scop înlesnirea exploatării fondurilor, iar nu comoditatea persoanelor, astfel cum s-a arătat în doctrină şi jurisprudenţă.
Având în vedere că a fost posibilă practicarea şi respectiv amenajarea traseului de servitute prin porţiunea de teren haşurată cu roşu în Anexa I la raportul de expertiză nu se justifică alegerea dintre cele două variante de trecere pe aceea care a menţinut starea conflictuală dintre părţi.
Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a stabilit traseul pe terenul proprietatea pârâtului V.A., înscris în CF 50069 Dragomireşti, CF vechi 3510/N, nr. cad. 7215, cu suprafaţa de 756 mp, haşurat cu roşu în Anexa 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară.
Pe cale de consecinţă, având în vedere modalitatea de stabilire a traseului servituţii, a fost respins capătul de cerere având ca obiect desfiinţarea porţii şi a gardului care dublează poarta, respectiv autorizarea reclamantului să desfiinţeze gardul şi poarta pe cheltuiala pârâţilor.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile neatacate şi care nu contravin prezentei
decizii.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, intimatul a fost obligat la plata către apelanţi a sumei de 2512 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu de avocat justificate cu chitanţele depuse la dosar.
În ceea ce priveşte problema cheltuielilor de judecată la fondul cauzei, în apel nu s-a formulat nicio critică a sentinţei cu privire la cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul O.G. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul menţinerii în întregime a Sentinţei Civile nr. 485/12.09.2012 pronunţată de Judecătoria Dragomireşti în prezentul dosar în sensul admiterii acţiunii principale şi a constatării în beneficiul recurentului dreptul de servitute de trecere asupra terenului în suprafaţa de 93 mp. situat în intravilanul localităţii Dragomireşti, identificat în CF nr.50305 Dragomireşti, nr. cadastral 50305 şi a obligării pârâtei - intimate V.F. să-i permită trecerea în tot cursul anului, cu picioarele, cu vehicule şi autovehicule, pe acest teren, precum şi obligarea ambilor pârâţi să desfiinţeze poarta ce s-a edificat la intrarea din calea publică str. G., spre parcela de 93 mp, precum şi gardul ce dublează poarta recurentului, la intrarea spre parcela de 61 mp ce o deţine, iar în caz de refuz fiindu-i autorizat să desfiinţeze aceste construcţii, pe cheltuiala pârâţilor.
De asemenea, solicită obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în fapt recurentului i s-a reconstituit dreptul de proprietate privată în baza legilor fondului funciar şi a fost pus în posesie potrivit Procesului - Verbal de punere în posesie nr. 2475/07.09.2009, pentru o suprafaţă totală de 921 mp. În cuprinsul acestei suprafeţe a fost identificată parcela de 61 mp, asupra căruia are drept de proprietate constatat conform Sentinţei Civile nr. 697/17.11.2011 a Judecătoriei Dragomireşti pronunţata în dosar nr. uu/224/2011. Această parcelă de 61 mp este identificată în CF nr. 50214, nr. cad. 50314 având categoria de curţi -construcţii, având caracter de loc înfundat, neavând acces la calea publică, aşa cum s-a constatat şi prin Sentinţa Civila nr. 485/12.09.20J12 pronunţata de Judecătoria Dragomireşti în prezentul dosar, fapt ce
rezulta şi din Planul Urbanistic General al localităţi Dragomireşti, unde este trecut pe hartă ca fiind „Drum de acces“
Din această cauză, încă din anul 1980 ieşirea la calea publică a practicat-o pe terenul în suprafaţă de 93 mp, identificat în Cf nr. 50305 Dragomireşti, nr. cad. 50305 aflat în proprietatea pârâtei V.F.. În ultimii 3 ani, la intrarea dinspre calea publică pe această parcelă de 93 mp, pârâţii V.F. şi V.A., au edificat o poartă pe care o închid cu scopul de a-i bloca, singura cale de acces către terenul şi locuinţa sa.
Faţă de această situaţie, în care nu i se mai permitea accesul către propria curte şi locuinţă, a formulat o cerere având ca obiect servitute de trecere precum şi obligarea pârâţilor la desfiinţarea acestei construcţii, precum şi a gardului ce dublează poarta recurentului. Prin sentinţa civila nr. 485/12.09.2012, prima instanţă, respectiv, Judecătoria Dragomireşti în mod corect şi legal, i-a admis acţiunea constatând ca în beneficiul recurentului exista un drept de servitute de trecere asupra terenului în suprafaţă de 93 mp al pârâtei V.F..
În faţa primei instanţei, s-a efectuat o expertiza topo, din care au rezultat doua variante pentru soluţionarea accesului pe terenul pârâtului. În prima variantă, propusă, a solicitat ca servitutea de trecere să fie constituită asupra parcelei 93 mp, astfel cum a fost practicat accesul din 1980 şi până în prezent (varianta haşurată cu albastru în Anexa 1 a raportului de expertiza). În varianta a doua indicată de către pâraţi, i se propunea dezmembrarea unui drum de acces din terenul pârâtului şi amenajarea drumului. În această variantă se propune accesul pe terenul haşurat cu roşu în Anexa 1, teren pe care la data efectuării expertizei drumul nu era amenajat şi exista o diferenţă de nivel de 2,30 m pe o lungime de 12 m
Din concluziile raportului de expertiză rezultă că variata cea mai puţin împovărătoare pentru părţi este prima variantă, rezultată prin grevarea parcelei de 93 mp având ca proprietar pe pârâta V.F..
Mai mult, destinaţia de drum a variantei propuse de către recurent, rezultă şi din raportul de expertiză efectuat în dosar nr. xx/224/2009 unde acest teren a fost identificat ca „drum“
Prima instanţa a efectuat şi o cercetare la faţa locului, cu prilejul căreia s-a constatat că: „terenul reclamantului are caracter de loc înfundat, ieşirea la calea publică făcându-se pe parcela 61 mp ce îi aparţine în proprietate ş în continuare pe parcela de 93 mp, aparţinând pârâtei V.F.; drumul amenajat de către pârâţi şi propus reclamantului ca varianta de trecere se află situat în spatele casei acestora, având gard de sârmă la intrarea din calea publică, iar continuarea acestui drum se află terenul deţinut de reclamant pe care se afla 4 pomi fructiferi tineri şi 2 nuci bătrâni, existând o diferenţa de nivel considerabila faţa de terenul pe care se află construită casa reclamantului; pârâtul V.A. a afirmat la faţa locului că se obligă să niveleze terenul pe care se afla pomii fructiferi pentru a-l aduce la acelaşi nivel cu drumul amenajat, conform variantei pe care au propus-o [...]; în prezent reclamatul trece prin curtea unui imobil nelocuit, aflat în stadiu nefinisat cu îngăduinţa proprietarului imobilului, constatându-se că pe aceasta cale de acces nu se poate trece cu vehicule„.
Arătă că motivul pentru care a susţinut că nu acceptă varianta propusă de către pârât, şi că această cale de acces este impracticabilă rezultă din faptul că, dincolo de aspectele deja indicate cu privire la diferenţele de nivel de 2,30 m, amenajarea unui astfel de drum înseamnă traversarea întregii grădini a recurentului, tăierea a 7 pomi fructiferi, trecerea peste culturile agricole ale recurentului; mai exact în această situaţie s-ar ajunge practic la desfiinţarea întregii curţi a recurentului întrucât terenul se află în pantă, ceea ce este o incursiune în însăşi dreptul de proprietate asupra terenului, fiind inadmisibil.
Nu în ultimul rând arătă că destinaţia de "drum" a parcelei 61 mp, rezultă şi din contractual de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19.03.1983 între recurent şi numitul I.G. şi tatăl pârâtei V.F., numitul Z.I., stipulându-se că terenul are destinaţia de drum, iar înstrăinătorul îşi menţine dreptul de trecere. În mod corect instanţa de fond a constatat potrivit principiului conversiunii actului juridic că manifestarea de voinţă exprimată în cuprinsul actului valorează ca şi convenţie, fiind dincolo de orice îndoială împrejurarea că pârâţii au cunoscut cel puţin din anul 1983 destinaţia de drum de acces a celor două parcele la care se referă actul. În plus, însăşi pârâta V.F. a solicitat instanţei în cauza uu/224/2011 validarea acestei convenţii, şi nu s-a opus cererii privire la validarea convenţiei.
Totodată instanţa de fond a reţinut că a practicat trecerea pe drumul de acces construit pe parcela 93 mp, încă din anul 1980, fapt relevat şi de Autorizaţia de construire nr. 17/28.06.1980 ce a fost eliberată în considerarea ieşirii la calea publică, pe terenul pârâtei V.F..
Potrivit art. 616 şi următoarele Cod Civil "Proprietarul al cărui loc este înfundat care nu are nici o ieşire la calea publica poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului cu îndatorire de a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona. Trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis ca să iasă la drum. Cu toate acestea, trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai puţină paguba acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă".
Făcând aplicarea acestor dispoziţii legale, în mod întemeiat prima instanţa a reţinut că "aceasta cale (prin parcela 93 mp) reprezintă cea mai scurtă variantă pentru ieşirea la calea publică a proprietarului fondului închis, şi cea care pricinuieşte cea mai mica pagubă reclamantului, fiind practicata încă din anul 1980."
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere referitor obligaţia de a face-desfiinţarea porţii amplasate de către pârâţi la intrarea în calea publică spre casa recurentului, prin referire şi la gardul ce dublează poarta de acces a recurentului către locuinţa sa, s-a arătat că pârâţii au amplasat aceste construcţii fără autorizaţie de construcţie, "fiind evident scopul acestora (pârâţilor) de a suprima efectiv şi definitiv dreptul de trecere al reclamantului, ce a fost recunoscut acestuia şi familiei sale, încă din anul 1980, la însăşi propunerea pârâtului V.A.". Mai menţionează, că o dată cu edificarea porţii de către pârâţi cu rea-credinţa, nu a mai putut să-şi transporte recolta (accesul prin curtea vecinului nu permite şi utilizarea vehiculelor), fiind nevoiţi sa descarce recolta la marginea drumului public şi să o transporte cu mâinile. În aceiaşi situaţie s-au aflat şi în toamna când şi-a achiziţionat lemnele pentru foc pentru iarna.
Este adevărat că la stabilirea unei servituţi de trecere trebuie să se ţină seama şi de interesul celui care urmează să suporte consecinţele ei, fără a se avea în vedere exclusiv interesul celui care urmează să beneficieze de dreptul de trecere. Tocmai din aceste considerente precum şi prin coroborarea tuturor probelor administrate în cauza, prima instanţa a ales varianta cea mai puţin împovărătoare, ţinând cont de interesul ambelor părţi.
În ceea ce priveşte faptul că instanţa de apel face referire la încălcarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie a apelanţilor pâraţi, consideră că nu poate fi vorba despre o astfel de încălcare cât timp, drumul de servitute stabilit de prima instanţa trece la câtva zeci de centimetri de casa apelanţilor (în măsura în care distanţa minimă dintre construcţii este legală, nu vede cu o simplă servitute de trecere poate afecta dreptul la intimidate), iar accesul pe această cale s-a practicat de mai bine de 30 de ani.
Mai mult, chiar din interpretarea dispoziţiilor invocate de către instanţa de apel, respective art. 8 din Convenţie, unde se stipulează că "nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept, decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură necesară pentru apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii şi a morale, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora", - rezultă că varianta aleasă de prima instanţă este cea care respectă aceste prevederi. Astfel, în vederea protejării drepturilor şi libertăţilor altora, consideră că trebuie avut în vedere respectarea însăşi a dreptului lor de proprietate, precum a dreptului de a le fi asigurată calea de acces către propria locuinţa.
Ţinând cont că între pârâţi şi recurent, au existat nenumărate conflicte, printre care şi de ordin penal, consideră că această variantă este cea care poate duce la protejarea ordinii şi care poate preveni faptele penale. Nu în ultimul rând, şi din considerente de ordin moral, dat fiind faptul că această cale de acces este practicată încă din anul 1980 şi până în prezent, consideră îndreptăţită alegerea primei instanţe. Tocmai din cauză că pârâţii intimaţi cu rea credinţă le-au interzis accesul pe parcela 93 mp, au apărut o serie de conflicte.
În mod greşit, instanţa de apel a reţinut că amenajarea şi practicarea traseului de servitute prin porţiunea de teren haşurată cu roşu în Anexa 1 la raportul de expertiză, este varianta care va dispersa starea conflictuală dintre recurenţi şi pârâţi. Aceasta deoarece starea conflictuală s-a născut odată cu nerespectarea convenţiei dintre recurent şi tatăl pârâtei, cu construirea gardului şi a porţii care îi limitează un drept câştigat.
Menţionează că potrivit legislaţiei în materie, printre modalităţile de constituire a dreptului de servitute se regăseşte şi actului juridic. Consideră că prin contractul de vânzare-cumpărare asupra parcelei de 61 mp, s-a dobândit în mod convenţional şi servitutea de trecere asupra parcelei de 93 mp, prin stabilirea destinaţiei parcelei ca fiind "drum". Potrivit doctrinei juridice române, dacă locul de
trecere a fost stabilit prin convenţia părţilor sau de către instanţa de judecată, nu există posibilitatea dobândirii unui alt loc de trecere, întrucât pentru existenţa dreptului de a cere, stabilirea servituţii de trecere este necesar ca locul să fie înfundat, or dacă există deja o servitute de trecere care se exercită pe un anumit traseu, nu mai este îndeplinită această condiţie.
Servitutea se poate naşte pe principiul libertăţii de constituire a servituţilor printr-un act juridic, prin destinaţia proprietarului sau prin uzucapiune. În acest sens nu poate fi modificat titlul (convenţia părţilor) prin care s-a stabilit o servitute, transformându-l într-o servitute legală şi creând astfel o situaţie mai grea uneia din părţi.
Nu în ultimul rând, reiterează faptul că în situaţia propusă de către pârâţi, prin amenajarea unui drum pe terenul recurentului, prin tăierea pomilor şi desfiinţarea culturilor, consideră că este încălcat unul din drepturile fundamentale ale omului şi anume dreptul de proprietate, potrivit art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 1123 din 19 iunie 1990. Instanţa de recurs, prin hotărârea pronunţată, stabilind o servitute de trecere cu autoturismul, a transformat o servitute convenţională într-o servitute legală, ceea ce nu corespunde prevederilor Codului civil şi prejudiciază interesele pârâţilor, care ar fi obligaţi să demonstreze o parte din construcţiile anexe, să scoată pomi şi să cedeze o parte mai mare din teren. Potrivit art. 635 din Codul civil, acela ce are un drept nu-l poate întrebuinţa decât după cuprinderea titlului său, fără a putea face nici în fondul supus servituţii, nici în fondul pentru care servitutea este înfiinţată, vreo schimbare împovărătoare celui dintâi fond în speţă, servitutea de trecere fiind stabilită definitiv prin convenţie, respectiv prin actul notarial nr. 365/1951, aceasta nu poate fi modificată ulterior decât prin acordul părţilor, condiţie ce se constată a nu fi întrunită.
Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale prevede că "Orice persoană fizică sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale". Mai mult, articolul 44 din Constituţia României prevede că protejarea dreptului de proprietate "este garantată şi ocrotita în mod egal, indiferent de titular".
Intimaţii V.A. şi V.F. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată constatând în onorariu avocaţial şi cheltuieli de deplasare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
În motivarea recursului, recurentul a arătat că varianta cea mai puţin împovărătoare pentru părţi este prima variantă, rezultată prin grevarea parcelei de 93 mp având ca proprietar pe pârâta V.F.. Mai mult, destinaţia de drum a variantei propuse de către recurent, rezultă şi din raportul de expertiză efectuat în dosar nr. xx/224/2009 unde acest teren a fost identificat ca „drum“
Curtea reţine că la termenul din data de 06 septembrie 2013 a pus în discuţie inadmisibilitatea acelor motive de recurs care se referă la netemeinicia hotărârii atacate şi la reanalizarea probelor, având în vedere că dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 11 Cod procedură civilă au fost abrogate.
Este întemeiată excepţia inadmisibilităţii acelor motive de recurs care se referă la netemeinicia hotărârii atacate şi la reanalizarea probelor, avându-se în vedere că prin conţinutul acestora, deşi formal au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., reclamantul învederează că prin decizie este netemeinică şi se cere reanalizarea probelor.
Controlul instanţei de recurs este limitat la motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ. şi vizează numai motive de nelegalitate.
Cum unele dintre motivele de recurs invocate tind la modificarea deciziei urmare a unei reaprecieri a probelor sau a temeiniciei deciziei atacate, Curtea va admite excepţia inadmisibilităţii acelor motive de recurs, deoarece instanţa de recurs nu examinează faptele cauzei, existenţa şi aprecierea lor aparţinând puterii suverane a instanţelor de fond. Controlul exercitat de instanţa de recurs se referă doar la corectitudinea concluziei instanţei de fond, dacă judecătorii fondului au interpretat şi aplicat corect norma de drept.
Curtea, în ce priveşte motivul ce poate fi analizat de nelegalitate, constată că este nefondat deoarece în ambele variante porţiunea de teren de pe parcela pârâţilor este amenajat ca şi drum însă analiza trebuie să se refere la modul în care o variantă împovărează cel mai puţin fondul aservit.
Din acest punct de vedere, în varianta aleasă de prima instanţă, drumul de acces trece prin curtea pârâţilor, foarte aproape de casa, respectiv de ferestrele acestora, variantă care încalcă dreptul la
respectarea vieţii private şi de familie al apelanţilor, garantat de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Varianta propusă de pârâţii apelanţi, identificată în expertiză, presupune accesul pe terenul haşurat cu roşu în Anexa 1, cu suprafaţa de 128 mp, care face parte din nr. cadastral 7215, cu suprafaţa de 756 mp, înscris în CF 3510/N Dragomireşti, asupra căreia este proprietar V.A.. Expertul a menţionat că acest teren este amenajat ca drum. Pe porţiunea din grădina reclamantului până la construcţii drumul încă nu este amenajat, existând o diferenţă de nivel de 2,30 m pe o lungime de 12 m, însă amenajarea acestei porţiuni de drum este posibilă, iar apelanţii au arătat că vor amenaja şi această porţiune de drum pe cheltuiala apelanţilor, astfel cum s-a consemnat în procesul verbal de cercetare la faţa locului.
Recurentul, în ce priveşte motivele de nelegalitate, mai arată că motivul pentru care a susţinut că nu acceptă varianta propusă de către pârât, şi că această cale de acces este impracticabilă rezultă din faptul că, dincolo de aspectele deja indicate cu privire la diferenţele de nivel de 2,30 m, amenajarea unui astfel de drum înseamnă traversarea întregii grădini a recurentului, tăierea a 7 pomi fructiferi, trecerea peste culturile agricole ale recurentului; mai exact în această situaţie s-ar ajunge practic la desfiinţarea întregii curţi a recurentului întrucât terenul se află în pantă, ceea ce este o incursiune în însăşi dreptul de proprietate asupra terenului, fiind inadmisibil.
Curtea reţine că nici acest motiv de recurs nu este fondat. Mai trebuie arătat că în această variantă, aleasă de instanţa de apel, pârâţii nu au cerut despăgubiri. Gradul de împovărare trebuie analizat prin prisma mai multor criterii, de cele mai multe ori individuale, în fiecare speţă. În concret doar faptul că o variantă este cea mai scurtă nu înseamnă că este şi cea mai puţin împovărătoare. Trecerea foarte aproape de ferestrele casei situate pe fondul aservit este un criteriu important de luat în considerare cât timp o altă variantă nu împovărează cu acest aspect fondul aservit. Apoi faptul că proprietarii fondului dominant nu vor trebui să plătească despăgubiri pentru afectarea fondului aservit şi că proprietarii acestui din urmă fond se obligă să amenajeze pe cheltuiala lor întregul drum, şi pe porţiunea de pe fondul dominant, sunt criterii legitime care au fost luate corect în considerare de instanţa de apel.
Aceste argumente, arătate anterior, denotă şi faptul că atitudinea reclamantului este şicanatorie în ce priveşte insistenţa alegerii variantei haşurată cu albastru. Faptul că nu plăteşte despăgubiri şi că nu va suporta cheltuielile de amenajare a drumului ar face orice persoană rezonabilă să aleagă varianta propusă de pârâţi însă reclamantul nu a fost de acord cu aceasta. Chiar dacă varianta haşurată cu culoare albastră are aproximativ 22 m lungime (fila 4 dosar fond) iar varianta haşurată cu culoare roşie are o lungime de aproximativ 28 m (fila 72 dosar fond, latura dinspre vest a porţiunii haşurată cu roşu în lungime de 58 mm pe o schiţă la scara de 1:500), acest criteriu al lungimii nu este singurul care trebuie luat în considerare la aprecierea caracterului împovărător al servituţii. Am arătat în fraza anterioară celelalte criterii legitime care au fost luate corect în considerare.
Chiar dacă destinaţia de "drum" a parcelei 61 mp, ar rezulta şi din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19.03.1983 între recurent şi numitul I.G. şi tatăl pârâtei V.F., numitul Z.I., stipulându-se că terenul are destinaţia de drum, iar înstrăinătorul îşi menţine dreptul de trecere, trebuie constatat că acel contract se referă strict la acele parcele, ceea ce nu exclude analiza situaţiei de loc înfundat în prezenta cauză, mai ales că împrejurarea că reclamantul a trecut o perioadă lungă de timp pe traseul solicitat de acesta, cu acordul proprietarilor terenului nu poate să conducă în mod necesar la obligativitatea stabilirii acestui traseu sau la crearea vreunui drept real privitor la vreo parcelă.
În dosar nr. uu/224/2011 s-a dispus validarea acestei convenţii dar aceasta nu a avut în vedere caracterul de loc înfundat, care este analizat doar în prezenta cauză.
Având în vedere că analiza impune alegerea variantei haşurată cu culoare roşie, Curtea constată că nu se mai impune desfiinţarea porţii amplasate de către pârâţi, şi a gardului ce dublează acea poartă de acces a recurentului iar motivele privind acest capăt de cerere la rândul lor nu prezintă nici un interes să fie analizate.
Aşa cum arată şi recurentul, la stabilirea unei servituţi de trecere trebuie să se ţină seama şi de interesul celui care urmează să suporte consecinţele ei, fără a se avea în vedere exclusiv interesul celui care urmează să beneficieze de dreptul de trecere, iar faptul că drumul de servitute stabilit de prima instanţa trece la câtva zeci de centimetri de casa apelanţilor nu face decât să încalce dreptul la viaţă
privată al pârâţilor, iar referirea la distanţa minimă dintre construcţii are la rândul ei în vedere, prin prisma servituţii de vedre stabilită în condiţii restrictive, tocmai dreptul la viaţă privată.
Art. 8 din Convenţie, atunci când se referă la protejarea drepturilor şi libertăţilor altora, se referă şi la respectarea însăşi a dreptului de proprietate dar trebuie analizat în ce măsură protejarea dreptului de proprietate al reclamantului precum şi a dreptului de a îi asigura calea de acces către propria locuinţa, încalcă dreptul la viaţă privată al reclamanţilor, mai ales în condiţiile în care există o variantă, deloc împovărătoare pentru reclamant, de a stabili o altă cale de acces care să respecte dreptul la viaţă privată al pârâţilor.
Tocmai ţinând cont că între pârâţi şi recurent au existat nenumărate conflicte, şi de natură penală, varianta care trebuie aleasă este acea care poate duce la protejarea ordinii şi care poate preveni faptele penale, anume una în care părţile să aibă cât mai puţin contact şi astfel o cât mai mică posibilitate de a dezvolta conflicte. Considerentele de ordin moral nu pot sta la baza alegerii unei variante, chiar dacă această cale de acces este practicată încă din anul 1980, criteriile corecte fiind cele analizate mai sus. Chiar dacă au apărut o serie de conflicte privitor la calea de acces practicată în fapt, important este evitarea unor astfel de conflicte pe viitor, prin alegerea unei variante de acces care să respecte criteriile legale de stabilire a servituţii.
Sub imperiul Vechiului Cod civil, servitutea de trecere, care este o servitute necontinuă şi neaparentă nu se poate dobândi prin uzucapiune. Faptul practicării acelui drum de acces solicitat de reclamant o perioadă îndelungată, cu îngăduinţa proprietarilor terenului, nu dă naştere unui drept de servitute pentru reclamant.
Chiar dacă amenajarea unui drum pe terenul recurentului implică tăierea unor pomi şi desfiinţarea unor culturi, nu este încălcat dreptul de proprietate al reclamantului deoarece în stabilirea unei servituţi de trecere trebuie să se ţină seama şi de interesul celui care urmează să suporte consecinţele ei, fără a se avea în vedere exclusiv interesul celui care urmează să beneficieze de dreptul de trecere, sau că acesta din urmă ar trebui la rândul lui să taie unii pomi şi să desfiinţeze unele culturi, cât timp aceasta se face în interesul său şi varianta de servitute respectă celelalte criterii legale.
Curtea a pus în discuţie un motiv de recurs de ordine publică întemeiat pe art. 306 alin. 2 C.pr.civ. raportat la art. 304 pct. 1 C.pr.civ., respectiv natura juridică a căii de atac ce putea fi exercitată împotriva sentinţei fondului, în raport de obiectul cererii şi de valoarea terenului cu privire la care se solicită servitutea, astfel cum valoarea a fost stabilită prin expertiza de la f. 52 - 65 din dosarul instanţei de fond, având în vedere că în cerere sunt două petite şi anume: obligarea pârâtei V.F. să permită reclamantului trecerea în tot cursul anului, cu picioarele, cu vehicule şi cu autovehicule, pe terenul în litigiu; obligarea ambilor pârâţi să desfiinţeze poarta ce s-a edificat la intrarea din calea publică str. G., spre parcela de 93 mp, precum şi gardul ce dublează poarta reclamantului.
Faţă de faptul că petitul prin care se solicită desfiinţarea porţii este un petit accesoriu, dar poate fi formulat şi ca petit principal, care ar avea calea de atac a apelului, iar calea de atac este unitară, adică pentru întreaga hotărâre, Curtea constată că natura juridică a căii de atac ce putea fi exercitată împotriva sentinţei fondului, a fost corect stabilită de instanţa de apel.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 şi art. 299 şi urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pe recurentul reclamant O.G., aflat în culpă procesuală faţă de respingerea recursului, să plătească intimaţilor V.A. şi V.F. suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat potrivit chitanţei de la fila 34.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Apartament... | Obligaţie de a face. Gard construit nelegal, prin care se... → |
|---|
