Obligaţie de a face. Jurisprudență Antecontracte
Comentarii |
|
Judecătoria ORŞOVA Sentinţă civilă nr. 279 din data de 21.09.2016
Prin cererea adresată Judecătoriei Orșova și înregistrată sub nr. x, la data de 19.04.2016, reclamantul C. G. a chemat în judecată pe pârâții P. M. și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule M., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună efectuarea transcrierii transmiterii dreptului de proprietate pentru vehiculul marca FORD TRANSIT, număr de identificare x, fără serie motor, cilindree 1998 cmc, înmatriculat sub nr. x, conform contractului de vânzare - cumpărare încheiat în data de 18.01.2015 și menționarea încetării calității sale de proprietar, ca urmare a înstrăinării vehiculului către numitul P. M.; în subsidiar, în situația în care nu poate opera transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, a solicitat radierea din circulație, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că a transmis dreptul de proprietate asupra vehiculului marca FORD TRANSIT numitului P. M. în data de 18.01.2015, iar de la acea dată, acesta nu și-a înscris în evidențele autorităților dreptul de proprietate și nici nu a fost constrâns prin efectul legii să solicite transcrierea transmiterii dreptului dobândit prin cumpărare.
A arătat că a promovat prezenta acțiune întrucât nu mai deține actele necesare efectuării radierii, respectiv certificatul de înmatriculare, cartea de identitate, fișa de înmatriculare cu viza organului fiscal și nici plăcuțele cu număr de înmatriculare, toate acestea aflându-se în prezent în posesia și proprietatea noului proprietar, căruia i le-a predat odată cu mașina vândută și cheile acesteia. Mai arată faptul că se circulă cu acest vehicul și primește amenzi la domiciliu chiar din străinătate pentru încălcarea regulilor de circulație.
În drept, a invocat dispozițiile OUG 195/2002 și Ordinul nr. 1501/2006 al ministrului administrației si internelor privind procedura înmatriculării și radierii vehiculelor.
Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxa de timbru.
În dovedire a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 18.01.2015, copie C.I., aviz de contravenție.
Pârâții, deși legal citați, nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a face apărări.
Prin încheierea de ședință din 29.06.2016 au fost încuviințate pentru reclamant proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul A. P., și a introdus în cauză, în calitate de pârât, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule T.
Prin serviciul registratură la 18.07.2016 pârâtul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule T. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată acțiunea reclamantului. În cazul admiterii acțiunii, a solicitat exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată aferente, să oblige pârâtul de rang I (cumpărătorul) să se prezinte la sediul SPCRPCÎV T. în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței, cu documentele originale ale autoturismului, în vederea radierii autovehiculului, iar în caz contrar, sentința pronunțată să țină loc de consimțământ al pârâtului pentru radiere. De asemenea, solicită ca prin sentința pronunțată să nu oblige înscrierea bunului în evidențele SPCRPCÎV T. pe numele noului proprietar, deoarece aceasta implică demersuri și cheltuieli suplimentare în sarcina SPCRPCÎV T. pe care serviciul nu le poate suporta și nici nu există alocate fonduri pentru astfel de demersuri.
În drept a invocat dispozițiile art. 11,17 din OUG 195/2002, OUG 69/2007, OUG 63/2006, Ordinul MAI nr. 1501/2006.
În cauză a fost audiat martorul A. P., depoziția acestuia fiind consemnată în scris, iar fila atașată la dosar (fila 27dosar ).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, la 18.01.2015 reclamantul C. G. a vândut pârâtului P. M., vehiculul marca FORD TRANSIT, număr de identificare x, fără serie motor, cilindree 1998 cmc, înmatriculat sub nr. x, în schimbul sumei de 5000 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la aceeași dată(f.9)
Conform art.1674 cod civil proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, dacă din lege sau voința părților nu rezultă contrariul din momentul încheierii contractului chiar dacă lucrul nu a fost predat ori prețul încă nu a fost plătit.
Potrivit art.1517 coroborat cu art.1522 Cod civil, o parte nu poate invoca neexecutarea obligațiilor celeilalte părți în măsura în care neexecutarea este cauzată de propria sa acțiune sau omisiune; punerea în întârziere a debitorului se poate face prin cererea de chemare în judecată.
Față de probele administrate, înscrisuri și martorul A. P., instanța reține că între reclamant și pârâtul P. M., a avut loc la 18.01.2015 înțelegerea privind înstrăinarea vehiculului marca FORD TRANSIT, număr de identificare x, fără serie motor, cilindree 1998 cmc, înmatriculat sub nr. x .
În temeiul acestei înțelegeri s-a transmis către pârât dreptul de proprietate asupra autoturismului, fiindu-i înmânate de reclamant certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a autoturismului.
În baza contractului de vânzare enunțat anterior, pârâtul cumpărător, potrivit art.11 alin.(4) din OUG nr.195/2002, avea obligația să ceară autorităților emiterea unui nou certificat de înmatriculare a autoturismului și să opereze în CI a autovehiculului transcrierea transmiterii dreptului de proprietate :,, În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului,,.
Astfel, privind petitul reclamantului de a se dispune radierea autoturismului din circulație de pe numele său, precizat instanței, anume să fie obligat pârâtul să transcrie dreptul de proprietate al autoturismului pe numele său, raportat la probele administrate, este întemeiat având în vedere art.1674 Cod civil, coroborat cu art.11 alin.(4) din OUG nr.195/2002, urmând a fi admis pentru considerentele anterior evocate.
Potrivit art.1270 alin.(1) Cod civil, care consacra principiul "pacta sunt servanda";- convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, principiu ce se întemeiază în primul rând pe un interes general constând în a asigura stabilitatea raporturilor juridice născute din actele juridice civile, menite sa confere siguranța circuitului civil și pe imperativul de ordin moral al "cuvântului dat"; și se circumscrie ideii de obligativitate a contractului legal încheiat, de la care părțile nu se pot sustrage, astfel încât titularul dreptului fiind îndreptățit la a-i cere celeilalte părți satisfacerea acestui drept.
Conform art.1350 alin.(1) Cod civil,, orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat,,.
Față de considerentele expuse, instanța apreciază acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată, urmând să fie admisă, și va obliga pârâtul P. M., ca în 30 de zile de la comunicarea hotărârii, să îndeplinească obligația legală de a-și transcrie dreptul de proprietatea asupra autovehiculului marca FORD TRANSIT cu nr. de înmatriculare x, cumpărat de la reclamant la 18.01.2015, în cazul neîndeplinirii obligației, autovehiculul urmând a fi radiat din circulație; va obliga pârâta Instituția Prefectului T- Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule T., ca în lipsa îndeplinirii obligației pârâtului P. M. de a solicita transcrierea dreptului de proprietatea asupra autovehiculului marca FORD TRANSIT cu nr. de înmatriculare x, cumpărat de la reclamant la 18.01.2015, după 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărârii să procedeze alături de pârâta Instituția Prefectului Mehedinți - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule M., la radierea autoturismului din circulație, hotărârea ținând loc de acord al pârâtului P. M.
Pentru motivele evocate, în temeiul art.1270, art.1350 Cod civil, art.11 din OUG nr.195/2002, art.453 alin.(1) Cod proc. civilă,
← Reconstituire drept proprietate. Jurisprudență Fondul funciar | Acţiune constatare. Jurisprudență Proprietate privată → |
---|