Condiţii de admisibilitate a ordinului de protecţie
| Comentarii |
|
Judecătoria MANGALIA Sentinţă civilă nr. 2137 din data de 22.10.2015
Reclamanta E.L.N. este soția pârâtului E.B.Ș., aceștia sunt căsătoriți din anul 2002 și au o fiică minoră, E.R.E., născută la data de 17.04.2006.
Deși domiciliul comun al părților este în orașul Mangalia, jud. Constanța, în prezent reclamanta s-a mutat în orașul Constanța împreună cu fiica sa minoră, la o adresă pe care nu dorește să o facă publică, motivând că pârâtul a exercitat și exercită acte de violență împotriva sa, în sensul că o amenință cu moartea, cu mutilarea, o jignește, o urmărește la serviciu și pe minoră la școala unde învață, îi trimite mesaje telefonice de amenințare și o sună la telefon pentru a o hărțui și a o speria.
Pe de altă parte, pârâtul susține că fără nici un motiv pertinent reclamanta nu s-a mai întors la domiciliul din Mangalia și în data de 01.10.2015 s-a deplasat la locul de muncă al acesteia pentru a afla ce se întâmplă, împrejurare în care reclamanta i-a comunicat că s-a mutat în Constanța împreună cu minora, a închiriat un apartament și a intentat acțiune de divorț. Cu acest prilej, arată că a avut o discuție mai aprinsă cu reclamanta, dar nu s-a comportat anormal și nici nu s-a manifestat în mod violent iar încercările sale de a o contacta pe reclamantă se datorează dorinței sale de a lua legătura cu fiica sa de care este foarte apropiat.
Deși reclamanta a susținut că pârâtul este violent și îi provoacă o stare de temere, din probele administrate în cauză instanța nu a putut identifica nicio manifestare a acestuia care să poată conține acte de violență fizică sau psihică asupra reclamantei.
Astfel, deși reclamanta susține că este hărțuită și urmărită la locul de muncă de către pârât, din probele administrate a reieșit că aceasta, fără a-l înștiința, la sfârșitul lunii septembrie 2015 a părăsit domiciliul conjugal din Mangalia împreună cu minora, în vârstă de 9 ani, și a închiriat un apartament fără a-i comunica pârâtului adresa, astfel încât acesta a căutat-o la locul de muncă pentru a afla ce se întâmplă, în data de 01.10.2015. Cu acest prilej reclamanta i-a comunicat că a intentat acțiune de divorț și s-a mutat, astfel încât părțile s-au certat iar ulterior pârâtul a mers la școala unde învață fiica sa, aflată la aproximativ 50 de metri față de instituția unde lucrează reclamanta. Personalul școlii a anunțat-o pe reclamantă, care, însoțită de martora M.T., s-a deplasat pentru a discuta cu directorul școlii iar la întoarcere, pe drum spre locul de muncă, a fost urmărită și strigată de pârât, care insista să poarte o discuție cu reclamanta.
Cu toate acestea, fiind audiată, martora M.T., colegă de serviciu cu reclamanta, a relatat că discuția dintre părți din data de 01.10.2015 a fost purtată într-un oficiu din instituția unde lucrează reclamanta, nimeni nu a auzit cu claritate vreo ceartă sau ce își spuneau părțile ci doar femeia de serviciu mai intra pentru a face cafea și le mai relata colegilor ce auzea, în sensul că pârâtul o întreba pe reclamantă dacă chiar dorește să continue acțiunea de divorț, fără a relata amănunte despre eventuale amenințări și injurii proferate de pârât. Aceeași martoră a relatat că nu a auzit ca pârâtul să o amenințe în vreun fel pe reclamantă cu acel prilej și că a văzut mesaje trimise de acesta reclamantei, însă acestea nu păreau amenințătoare, ci pârâtul îi cerea reclamantei pe această cale să-și amintească de momentele frumoase și să se întoarcă la domiciliu.
De asemenea, martora a relatat că a însoțit-o pe reclamantă în aceeași zi la școala minorei și pe drumul de întoarcere spre locul de muncă au fost urmărite de pârât, care o striga pe reclamantă pe nume, fără a o înjura și a o amenința în vreun fel.
Fiind audiat, martorul M.A., propus de pârât, a arătat că este prieten de familie cu părțile și că obișnuiește să petreacă în fiecare vară câte o săptămână în orașul Mangalia și că în perioada 20-25 august 2015 a locuit în domiciliul comun, cu ambele părți și cu minora și nu a observat vreo ceartă sau acte de violență de orice fel din partea pârâtului.
Deși a susținut că pârâtul i-a trimis mesaje telefonice de amenințare, reclamanta nu a prezentat instanței dovezi în acest sens și a arătat, cu prilejul interogatoriului, că nu dorește ca minora să se întâlnească cu pârâtul pentru a nu fi influențată negativ de acesta.
Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, "persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora";.
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, iar potrivit art. 5 lit. a) și b) din același act normativ, prin membru de familie se înțelege ascendenții sau descendenții, precum și soțul/soția.
În cauza de față, instanța apreciază că solicitarea reclamantei privind emiterea ordinului de protecție nu este întemeiată, și că aceasta nu se află în situația descrisă în mod generic de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în sensul că viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi pusă în pericol prin acte de violență exercitate de pârât.
În concret, măsurile reglementate de art. 23 din Legea nr. 217/2003 pot fi dispuse în scopul înlăturării stării de pericol în care s-ar afla persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei, iar probele administrate în cauză, așa cum s-a arătat mai sus, nu au confirmat nicio violență fizică, verbală ori psihologică exercitată de pârât asupra minorei ori asupra reclamantei și nici starea de pericol pentru viața, integritatea fizică și psihică ale reclamantei ori ale minorei, stare de pericol ce ar fi fost generată de acțiunile desfășurate de pârât și care să impună măsuri imediate și de natură a-l împiedica pe acesta să manifeste vreun comportament abuziv.
Pentru considerentele expuse, instanța va respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanta E.L.N. în contradictoriu cu pârâtul E.B.Ș..
| ← Răspundere civilă contractuală. dovada încheierii... | Răspundere civilă delictuală. proba prejudiciului material... → |
|---|
