Acțiune posesorie bunuri mobile; universalități de fapt coexistente; respingerea ca nefondată a cererii pentru lipsa indicării concrete a bunurilor mobile
| Comentarii |
|
Judecătoria MANGALIA Hotărâre nr. 1663 din data de 26.10.2015
Potrivit susținerilor părților necontestate, pârâta și tatăl reclamantei au avut o relație de concubinaj până ce a continuat până la decesul tatălui reclamantei, numitul A.Ș., survenit la data de 19.06.2013, conform certificatului de moștenitor suplimentar nr. ….., emis de SPN C..
Potrivit aceluiași certificat de moștenitor suplimentar, în masa partajabilă a fost inclus și imobilul situat în Comuna Tuzla, str. ….., nr. … al cărui proprietar a devenit reclamanta, imobil unde, potrivit susținerilor pârâtei necontestate de reclamantă, au conviețuit reclamanta, pârâta și defunctul A.Ș., până ulterior decesului acestuia din urmă când, din cauza deteriorării relațiilor dintre părți, reclamanta a părăsit imobilul. Potrivit susținerilor părților, imobilul a continuat să fie folosit de pârâtă.
În prezenta cauză reclamanta solicită pe calea acțiunii posesorii obligarea pârâtei la restituirea tuturor bunurilor mobile ce se află în imobilul situat în Comuna Tuzla, str. …. nr. .., jud. Constanța, proprietatea sa, precum și a actelor de proprietate.
Potrivit concepției majorității autorilor, acțiunea posesorie este definită ca fiind o acțiune eminamente imobiliară, chiar dacă art. 949 C.civ. și următoarele nu fac această distincție. Aceasta întrucât art. 935 C.civ. stabilește că oricine se află în posesia unui bun mobil este prezumat că are titlu de proprietate asupra acestuia, funcționând deci regula prescripției instantanee, posesoriul fiind absorbit de petitoriu (a se vedea G. Boroi și colaboratorii - Noul Cod de procedură civilă - Comentariu pe articole - Editura Hamangiu 2013, pag. 588, M.Tăbârcă și Ghe. Buta - codul de procedură civilă comentat și adnotat, Ediția a II-a, Editura Universul Juridic, 2008, pag. 1620).
Potrivit unei alte opinii mai nuanțate a doctrinei relevante, acțiunea posesorie poate fi totuși exercitată și în cazul bunurilor mobile însă doar în situațiile excepționale (a se vedea V. Stoica - Drept civil: Drepturile reale principale Vol. I - Editura Humanitas 2004 - pag. 190, C. Bîrsan - Drept civil. Drepturile reale principale - Editura Hamangiu 2007 - pag. 254).
Plecând de la premisa că și în materie mobiliară este admisibilă exercitarea acțiunii posesorii, totuși raportat la situația de fapt reținută, instanța apreciază că nu sunt întrunite condițiile pentru admiterea prezentei cereri de chemare în judecată.
Astfel, deși instanța a pus în discuție identificarea de către reclamantă cel puțin sumar a bunurilor mobile a căror posesie o solicită, aceasta a apreciat că nu se impune efectuarea unui inventar, argumentul invocat fiind acela că se poate admite o acțiune posesorie cu privire la o universalitate de bunuri mobile.
În opinia instanței acest argument este în principiu corect, plecând de la premisa că acțiunea posesorie poate fi exercitată și în cazul bunurilor mobile, însă, potrivit art. 541, alin. 1 C.civ.:(1) Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care aparțin aceleiași persoane și au o destinație comună stabilită prin voința acesteia sau prin lege.
În speța de față se poate observa că, dat fiind faptul că până la părăsirea de către reclamantă a imobilului, între părți au existat relații similare celor de familie, este rezonabil a se considera că în imobilul respectiv atât reclamanta cât și pârâta au bunuri mobile personale, astfel cum afirmă pârâta prin întâmpinare.
Prin urmare, pornind de la definiția universalității de fapt, rezultă că în imobilul respectiv există la acest moment nu una, ci două universalități de fapt, formate din bunuri mobile ce aparțin unele reclamantei și altele pârâtei.
Instanța mai constată că în prezenta cauză reclamanta a intentat o acțiune posesorie în reintegrare iar acest tip de acțiune, ca orice alt tip de acțiune reală de altfel, are în vedere nu atât persoana pârâtului, al celui care a produs tulburarea, ci bunul respectiv, fiind necesară deci individualizarea bunului sau prezentarea unor suficiente elemente pentru individualizarea universalității de fapt, tocmai pentru a se putea verifica îndeplinirea condițiilor cerute de lege relativ la bun/universalitate de fapt, și pentru a nu se ajunge în faza executării la extinderea efectelor hotărârii cu privire la alte bunuri decât cele care au fost deduse judecății inițial de reclamant.
În speță, efectuarea unui inventar al bunurilor mobile pretinse nu are ca scop dovedirea dreptului de proprietate - această condiție fiind cerută în acțiunea în revendicare, ci este necesară pentru individualizarea universalității de fapt compusă din bunurile mobile proprietatea reclamantei, respectiv delimitarea acesteia de universalitatea de fapt compusă din bunurile mobile proprietatea pârâtei, în prezenta cauză în imobilul respectiv, unde părțile au conviețuit, existând două universalități de fapt compuse din bunuri mobile proprietate a amândurora.
Cum însă reclamanta a refuzat efectuarea unui inventar măcar sumar al bunurilor mobile pretinse, nu se poate admite prezenta acțiune și punerea reclamantei în posesia tuturor bunurilor sale mobile, neexistând suficiente elemente pentru a delimita universalitatea de fapt compusă din bunurile mobile ale reclamantei, de universalitatea de fapt compusă din bunurile mobile proprietatea pârâtei, astfel încât, pentru motivele de fapt și de drept expuse, instanța va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S. în contradictoriu cu pârâta M.M.A., ca neîntemeiată.
| ← Răspundere civilă delictuală. proba prejudiciului material... | Persoane juridice, modificare act constitutiv, verificarea... → |
|---|
