ordonanţă de plată. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)
Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 216 din data de 14.01.2013
Dosar nr. 19246/318/2012
R O M Â N I A
Cod operator 2445
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU
JUDEȚUL GORJ
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 216/2013
Ședința publică de la 14 ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA MARIA NICOLCESCU
Grefier: LĂCRĂMIOARA GRIGORIE
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe creditoarea S.C. T. S. & P. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea P. R., având ca obiect ordonanță de plată (O.U.G. nr. 119/2007).
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reprezentanții părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că lipsesc părțile, iar creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța procedează la verificarea din oficiu a competenței sale generale, materiale și teritoriale, conform art. 1591 alin. 4 C. pr. civ., constatând că este competentă în soluționarea cauzei, în temeiul art. 1 C. pr. civ. și art. 5 alin. 1 din O.U.G nr. 119/2007.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg - Jiu la data de 03.12.2012 sub nr. 19246/318/2012, creditoarea S.C. T. S. & P. S.R.L. a chemat în judecată debitoarea P. R., solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să emită o ordonanță de plată prin care să fie somată debitoarea la plata sumei de 4605, 38 lei.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că a efectuat reparații la un autoturism al debitoarei, fiind emisă factura nr. 958/11.05.2011 în cuantum de 4605, 38 lei, factură pe care debitoarea a acceptat-o fără nici un fel de obiecțiuni.
S-a mai arătat că ulterior acestui moment, deși debitoarea s-a angajat să achite contravaloarea facturii prin virament bancar cu ordin de plată, acest lucru nu s-a mai întâmplat, invocându-se problemele financiare prin care această societate trece și că deși a făcut numeroase demersuri către conducerea debitoarei, în vederea achitării sumei, demersurile lor au rămas fără nici un fel de rezultat.
De asemenea, creditoarea a mai arătat că această creanță este certă, lichidă și exigibilă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007.
Conform art. 112 C. pr. civ., la dosarul cauzei s-au atașat următoarele înscrisuri: factura fiscală seria DJ TRK nr. 0958/11.05.2011 și devizul 05.1006 din 11 mai 2011.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Între părți s-au derulat relații comerciale, în baza cărora, societatea creditoare a prestat servicii (reparații autoturism) în favoarea debitoarei, emițând astfel factura seria DJ TRK nr. 0958/11.05.2011 în valoare de 4605, 38 lei, factură care a fost însușită de către debitoare prin semnătură.
Debitoarea nu a contestat susținerile creditoarei, deși a fost citată cu copia acțiunii și nu a depus la dosar dovada stingerii obligației prin plată sau prin altă modalitate.
Instanța mai reține că cererea prin care se declanșează procedura ordonanței de plată, reglementată prin O.U.G. nr. 119/2007 trebuie să îndeplinească cerințele speciale prevăzute de acest act normativ, respectiv de art. 2 alin. 1, conform cărora O.U.G. nr. 119/2007 se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile, fiind încheiată între un profesionist și o autoritate contractantă.
Astfel, creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, respectiv existența ei să fie neîndoielnică, să rezulte din chiar înscrisul constatator al creanței, conform art. 379 alin. 3 C. pr. civ, cuantumul acesteia să fie determinat prin înscrisul constatator sau, cel puțin să fie determinabil prin înscrisul respectiv ori prin alte înscrisuri ce emană, sunt recunoscute sau, după caz, sunt opozabile debitorului, conform art. 379 alin. 4 C. pr. civ., iar termenul prevăzut în favoarea/și în favoarea debitorului s-a împlinit ori, în condițiile legii (art. 263 și art. 382 C. pr. civ.), debitorul este decăzut din beneficiul termenului.
Analizând prezenta cerere de emitere a ordonanței de plată raportat la cerințele enunțate mai-sus, instanța constată existența unei creanțe în favoarea creditoarei și obligația corelativă a debitoarei de a plăti suma de bani înscrisă pe factură.
Creanța este certă, lichidă și exigibilă, existența și cuantumul ei rezultând neîndoielnic din factura menționată, ce reprezintă înscris sub semnătură privată, opozabil debitoarei ca urmare a semnării facturii.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 10 alin. 1 din O.U.G. nr. 119/2007, instanța va admite cererea și va obliga debitoarea să plătească creditoarei suma de 4605, 38 lei, reprezentând contravaloare factură.
Având în vedere și dispozițiile art. 10 alin. 3 din aceeași ordonanță, se va stabili termenul maximum de 30 de zile pentru efectuarea plății, de la comunicarea hotărârii de față, în scopul de a-i da posibilitatea debitoarei să achite integral sumele restante.
Ordonanța va fi comunicată părților de îndată, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de creditoarea S.C. T. S. & P. S.R.L. cu sediul procedural ales în ………………., în contradictoriu cu debitoarea P. R., cu sediul în ……………..
Obligă debitoarea să achite creditoarei suma de 4605, 38 lei, reprezentând contravaloare factură, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei sentințe.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 de zile de la comunicare pentru debitoare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 ianuarie 2013.
Președinte,
ANA MARIA NICOLCESCU
Grefier,
LĂCRĂMIOARA GRIGORIE
Red. A.N. - 17 ianuarie 2013
Thred. E.D.
Ex. 4
← Divorţ cu minori. Jurisprudență Minori | pretenţii. Jurisprudență Despăgubiri, penalităţi → |
---|