Ordonanţă de plată. pretenţii contractuale. competenţă teritorială exclusivă.
Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă civilă nr. 4103 din data de 18.05.2017
Prin sentința civilă nr. 4103 pronunțată de Judecătoria Iași la data de 28 martie 2017 instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cererea de valoare redusă formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul către judecătoria în circumscripția căreia se afla domiciliul pârâtului.
Sesizată cu o cerere de valoare redusă cu obiect pretentii contractuale contract dintre profesionist si consumator, instanța a reținut că între pârâtul persoană fizică chemat în judecată și SC T.R.M.C. SA (fostă C SA) s-au încheiat două convenții al căror obiect a fost furnizarea de către SC T.R.M.C. SA, în calitate de profesionist, în beneficiul pârâtului, în calitate de consumator, a serviciilor de telecomunicații, la prețurile și tarifele practicate de profesionist. Prin contractul de cesiune creanță depus la dosar, încheiat între reclamantă și SC T.R.M.C. SA, prima a preluat de la cea din urmă creanța pretins datorată de pârât în temeiul convențiilor de prestări servicii mai sus amintite iar prin acțiunea de față reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata acestei creanțe, pe calea specială a unei ordonanțe de plată. Art.1.016 Codul de procedură civilă, cu privire la instanța competentă să judece cererea de emitere a unei ordonanțe de plată, prevede următoarele: "Dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1.015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță."; Conform art.121 din codul de procedură civilă "cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art.126 alin.2 rămân aplicabile";. Norma de mai sus, stabilește o competența teritorială exclusivă - adică de ordine publică, concluzie care rezultă din formularea textului și din folosirea adverbului "numai"; care indică exclusivitatea. Indubitabil raporturile contractuale dintre creditoarea inițială și debitor erau raporturi decurgând dintr-un contract încheiat între un profesionist și un consumator astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr.193/2000 (prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale; prin profesionist se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.) Prin cesiunea creanței către reclamantă aceste raporturi juridice nu au suferit vreo prefacere care să le scoată din sfera de incidență a Legii speciale, inclusiv cesionara având calitate de profesionist iar pârâtul păstrându-și calitate de consumator.
Calitatea părților și natura raportului juridic atrage așadar norma de competență exclusivă. Scopul normei este acela de a proteja partea mai slabă, respectiv consumatorul, a cărui chemare în judecată la o distanță mare față de localitatea sa de domiciliu ar putea avea efect disuasiv în luarea deciziei sale de a-și organiza o apărare efectivă, din cauza cheltuielilor pe care le presupune o deplasare în fața instanței sau comunicarea cu instanța.
← Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare | Acţiune pentru reconstituirea actelor privind încadrarea... → |
---|