Recurs. Contestaţie la executare formulată în temeiul

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

art. 401 alin. 3 Cod procedură civilă. Calitate procesuală activă

- Cod procedură civilă: art. 401 alin. 3

Din interpretarea sistematică a art. 401 alin. 3 C. pr. civ., rezultă că cererea de contestaţie la titlu poate fi introdusă de terţul care se consideră vătămat prin executarea silită, vătămarea constând înfăptui că se urmăreşte silit un bun al său. Practic, prin contestaţia la titlu, în ipoteza unei executări silite imobiliare, terţul introduce o veritabilă acţiune în revendicare, legiuitorul creând o dispoziţie de favoare pentru acest terţ prin reglementarea căii speciale. Prin urmare, se are în vedere numai ipoteza terţului vătămat prin aspecte ce ţin de latura pasivă a executării silite, iar nu şi ipoteza terţului care ar invoca de fapt un drept asupra imobilului după terminarea executării silite, cum este situaţia de faţă.

Art. 401 alin. 3 C. pr. civ. se referă la ipoteza inversă a executării silite a bunului terţului, iar nu la ipoteza terţului care doreşte pe această cale să îşi stabilească un drept în contradictoriu cu creditorul din executarea silită. Practic, textul a avut în vedere un drept concurent al terţului în raport cu debitorul, iar nu în raport cu creditorul din cadrul executării silite.

(Decizia nr. 490 din 18.11.2009, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze

privind proprietatea intelectuală)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, contes-tatoarele D.M.D. şi C.I.E. au formulat în contradictoriu cu intimata V.C.G. contestaţie la executare împotriva executării silite a sentinţei civile nr. 2665/15.04.2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1.

în motivarea contestaţiei s-a arătat că executarea silită se desfăşoară împotriva locatarei I.V. şi că înţeleg să conteste dreptul de proprietate al intimatei asupra imobilului urmărit situat în Bucureşti, Sector 1, deoarece contestatoarele sunt legatarele universale ale defunctei D.M.C., născută D., decedată la 04.02.1979, care la rândul ei este moştenitoarea legală a defunctului D.G., tatăl acesteia, decedat la

19.08.1961.

Contestatoarele au susţinut că au solicitat Judecătoriei Sectorului 1 anularea certificatului de moştenitor testamentar nr. 59/15.06.2000 emis de BNP S C. emis prin mijloace dolozive, respectiv prin negarea existenţei autoarei contestatoarelor la dezbaterea succesiunii defunctului D.G., deoarece succesiunea acestuia fusese anterior dezbătută.

în drept, contestaţia a fost întemeiată pe prevederile art. 399-4042 C. pr. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 7643/05.06.2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a fost respinsă cererea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

în motivarea sentinţei, s-a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 399 C. pr. civ., contestatoarelor le revine sarcina de a dovedi că fac parte din categoria persoanelor „interesate sau vătămate prin executare”, iar executarea silită ce se desfăşoară în dosarul de executare nr. 643/2007 al BEJ D.G. se îndreaptă împotriva unei terţe persoane, respectiv împotriva numitei I.V. Contestatoarele au afirmat că au calitate procesuală activă în cauză deoarece sunt legatarele universale ale defunctei D.M.C., aceasta fiind moştenitoarea legală, în calitate de fiică a defunctului D.G., astfel încât pretind dreptul de proprietate asupra imobilului urmărit situat în Bucureşti, Sector 1.

Instanţa a observat că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu nu a aparţinut niciodată lui D.G., ci soţiei supravieţuitoare a acestuia, D.T., astfel cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3143/05.02.1932 de Tribunalul Ilfov, Secţia notariat.

Potrivit certificatului de moştenitor nr. 160/1964 emis de Notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie, în urma decesului lui D.G. au rămas moştenitori soţia supravieţuitoare D.T. şi fiicele G.G. şi D.M.C., în masa succesorală intrând un loc de veci în Cimitirul Şerban Vodă. întrucât succesiunea T.D. s-a deschis după succesiunea lui D.G., iar contestatoarele nu au calitate de succesori ai T.D., acestea nu pot pretinde, venind la succesiunea lui D.M.C., să moştenească bunuri care nu au fost în patrimoniul autorului lor.

Se mai reţine că nici D.M.C., autoarea contestatoarelor, nu avea calitatea de moştenitor a fostei proprietare a imobilului, respectiv a T.D. Instanţa a reţinut astfel că cele două contestatoare nu sunt succesoarele fostei proprietare a imobilului şi nici nu au dovedit că au devenit proprietare asupra imobilului prin altă modalitate prevăzută de lege, astfel încât nu îşi justifică nici calitatea procesuală activă în prezenta contestaţie la executare.

împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatoarele D.M.D. şi C.I.E.A., care au susţinut că prima instanţă nu a examinat atent materialul probator al cauzei, din care rezultă fără echivoc faptul că apelantele au calitate procesuală activă pentru a promova prezenta acţiune.

Prin decizia civilă nr. 418/30.06.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a lll-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelantele-contestatoare, a fost desfiinţată sentinţa civilă apelată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

în motivarea deciziei s-a reţinut că imobilul a fost achiziţionat în perioada căsătoriei lui D.T. cu D.G. potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3143/ 05.02.1932 la Tribunalul Ilfov, însă în acest contract figurează în calitate de cumpărătoare doar numita D.T. Cu toate acestea, fiind vorba de un bun dobândit în perioada căsătoriei soţilor D., sunt incidente prevederile art. 4 alin. 2 din Decretul nr. 32/1954 pentru adoptarea Codului familiei, astfel că acest imobil a dobândit calitatea de bun comun.

Tribunalul a considerat că apelantele sunt în măsură să promoveze contestaţie la executare în concordanţă cu dispoziţiile art. 399 şi urm. C. pr. civ. faţă de actele de executare ce se desfăşoară cu privire la imobilul în litigiu, în cadrul dosarului de executare nr. 643/2007.

împotriva acestei decizii a formulat recurs la data de 25.06.2009 pârâta V.C.G., solicitând admiterea recursului.

în motivarea cererii de recurs, s-a invocat în primul rând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

Se arată că instanţa de apel a soluţionat cauza cu greşita aplicare a legii materiale, respectiv prevederile art. 4 din Decretul nr. 32/1954, invocându-se efectele retroactivităţii decretului, în sensul că bunul propriu al autoarei lor a fost considerat ca bun comun al soţilor de la data intrării în vigoare a Codului familiei.

Se arată că, potrivit alin. 3 al art. 4 din acelaşi decret, „calitatea de bun comun, dobândită în temeiul dispoziţiilor de mai sus nu poate fi opusă celor de al treilea care, la data intrării în vigoare a Codului familiei, sunt titulari ai vreunui drept real asupra acelui bun”.

întrucât imobilul în discuţie a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/ 1950, la data intrării în vigoare a Codului familiei, „titularul unui drept real” asupra imobilului era statul, iar în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 3 mai sus menţionat, acestuia nu i se putea opune calitatea de bun comun a imobilului şi nici succesorilor acestuia. în consecinţă, imobilul dobândit de defuncta D.T. sub regimul separaţiei de patrimonii nu putea deveni bun comun al soţilor D., întrucât la data intrării în vigoare a Codului familiei, imobilul nu se mai afla în patrimoniul lui D.T., ci trecuse în proprietatea statului.

Se invocă, în al doilea rând, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. pr. civ., arătându-se că decizia atacată cuprinde motive contradictorii.

Astfel, pe de o parte a reţinut în mod greşit că D.M.C. este fiica autoarei recurentului D.T., calitate suficientă pentru a îndeplini condiţiile art. 399 C. pr. civ., dar pe de altă parte, a reţinut că deşi D.M.C. nu este fiica autoarei recurentului, condiţiile de promovare a contestaţiei la executare sunt îndeplinite prin efectul retroactiv al prevederilor Decretului nr. 34/1954.

Se arată că în concret, pentru a putea susţine existenţa interesului în promovarea contestaţiei la executare a intimatelor-apelante, trebuie să fie analizată vocaţia succesorală la succesiunea defunctei D.T., autoarea acestora. Se arată că prin sentinţa nr. 16443/27.11.2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1, s-a stabilit în mod irevocabil că apelantele nu au vocaţie succesorală, nefiind rude cu defuncta D.T., fosta proprietară a imobilului. Sentinţa a reţinut că, deşi apelantele sunt legatarele cu titlu universal ale defunctului D.M., care la rândul lui este moştenitorul defunctei

D.M.C., nu li se conferă acestora vocaţie succesorală la moştenirea defunctei D.T. Or, proprietara imobilului a fost D.T., întreg patrimoniul acesteia trecând prin succesiune legală şi testamentară în patrimoniul fiicei ei, G.G. Recurenta a devenit la moartea

mamei ei, G.G., unica moştenitoare a patrimoniului acesteia, aşa cum reiese din certificatul de moştenitor nr. 207/20.02.1986.

Se arată că astfel, apelantele-contestatoare nu au calitate procesuală activă, neavând vocaţie succesorală la succesiunea fostei proprietare a imobilului în legă tură cu care intimatele au introdus contestaţia la executare, iar condiţiile prevăzute de art. 399 C. pr. civ. nu sunt îndeplinite.

în drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. pr. civ., art. 399 C. pr. civ., art. 4 alin. 3 din Decretul nr. 32/1954.

Intimatele D.M.D. şi C.I.E. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei de interes a recursului.

în motivarea excepţiei, se arată că recurenta nu întruneşte cumulativ toate cerinţele impuse de instituţia interesului în promovarea acestei căi de atac. Din moment ce intimatele au întrunit condiţia legitimităţii interesului în constatarea nulităţii parţiale a certificatului de moştenitor nr. 59/15.06.2000 eliberat de BNP S.C., astfel cum a fost hotărât prin sentinţa civilă nr. 16443/27.11.2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1, recurenta nu poate să se substituie dreptului legitim câştigat anterior de intimate.

Pe fondul recursului, se arată că hotărârea instanţei de apel este temeinic motivată şi dată cu respectarea dispoziţiilor legislative în vigoare şi că prin sentinţa civilă nr. 557/2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a fost dovedit faptul că, la data intrării în vigoare a Codului familiei, statul nu era titularul unui drept real asupra imobilului din prezenta cauză. Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, se arată că intimatele nu solicită participarea la moştenirea bunurilor rămase de pe urma defunctei D.T., ci doar cota parte ce se cuvine autoarei lor D.M.C. ca moştenitoare legală a bunurilor rămase de pe urma defunctului ei tată D.G.

Cu privire la excepţia lipsei interesului formulării cererii de recurs, Curtea constată că interesul reprezintă acea condiţie de admisibilitate a unei cereri care constă în existenţa unui folos practic obţinut de parte prin formularea acelei cereri.

în cazul unei cereri de recurs, interesul se apreciază în raport de decizia atacată cu recurs, respectiv prin raportarea poziţiei procesuale a recurentului faţă de soluţia dată prin decizia atacată.

Or, cât timp prin decizia recurată, a fost admis apelul formulat de apelantele-contestatoare, intimata avea interesul de a formula recurs, fiind partea căzută în pretenţii la judecata din apel.

Susţinerile făcute de intimate în justificarea excepţiei invocate, nu sunt de fapt decât apărări de fond, care vor fi analizate de instanţa de recurs în măsura în care răspund unor motive de recurs formulate de recurentă.

Analizând cauza de faţă prin prisma motivelor de recurs formulate de recurentă, a apărărilor invocate de intimate şi a situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond, Curtea constată următoarele:

în fapt, instanţele de fond au constatat că, potrivit certificatului de moştenitor nr. 160/1964 emis de Notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie, în urma decesului lui D.G. au rămas ca moştenitori soţia supravieţuitoare D.T. şi fiicele G.G. şi

D.M.C., în masa succesorală intrând un loc de veci în Cimitirul Şerban Vodă.

Conform certificatului de moştenitor nr. 588/1979 emis de Notariatul de Stat Local al Sectorului 5, de pe urma defunctei D.M.C. a rămas ca moştenitor D.M., în calitate de soţ şi legatar universal. Conform certificatului de moştenitor nr. 48/29.01.1990 emis de Notariatul de Stat Local al Sectorului 4, de pe urma defunctului D.M. au rămas ca moştenitoare reclamantele D.M.D. şi C.I.E.

La dosarul de fond a mai fost depus certificatul de moştenitor nr. 59/15.06.2000 emis de BNP S.C., conform căruia de pe urma defunctului D.G. a rămas ca moştenitor G.G. şi D.T., iar de pe urma defunctei D.T. numai numita G.G.

împotriva acestui din urmă certificat de moştenitor, a fost promovată de către reclamantele D.M.D. şi C.I.E. în contradictoriu cu pârâta V.C.G., acţiune în constatarea nulităţii sale absolute, prin sentinţa civilă nr. 16443/27.11.2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, fiind admisă în parte cererea reclamantei D.M.D. şi fiind anulat certificatul de moştenitor în ceea ce îl priveşte pe defunctul D.G. Această sentinţă a rămas definitivă, prin respingerea apelului ca nefondat prin decizia civilă nr. 1435/03.11.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă.

Cu privire la primul motiv de recurs, Curtea constată că prin sentinţa civilă nr. 2665/ 15.04.2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1, rămasă irevocabilă prin constatarea nulităţii recursului prin decizia civilă nr. 21/11.01.2007 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a lll-a civilă, a fost admisă acţiunea reclamantei V.C.G. împotriva pârâtei I.V., prin care aceasta din urmă a fost obligată să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul din Sector 1.

în considerentele acestei sentinţe, s-a reţinut, în mod irevocabil, şi cu autoritate de lucru judecat, că T.D. a cumpărat, căsătorită fiind cu G.D. terenul în suprafaţă de 384 mp situat în Sector 1, prin contractul de vânzare-cumpărare din 05.02.1932 transcris sub nr. 3143/1932 la Tribunalul Ilfov. Pe acest teren familia D. a construit o locuinţă în perioada 1932-1935, amplasată la limita din stânga a terenului, clădire înscrisă în cartea funciară cu procesul-verbal nr. 3649/20.03.1940 al Comisiei pentru înfiinţarea cărţilor funciare în Bucureşti. Instanţa a reţinut astfel calitatea de bun comun a acestui imobil, fostă proprietate a soţilor D.T. şi D.G.

Curtea apreciază că această hotărâre judecătorească are putere de lucru judecat asupra acestei probleme de drept, nemaiputând fi repusă în discuţie într-un proces ulterior, ca urmare a efectului negativ al autorităţii lucrului judecat.

Astfel, argumentele pe fondul problemei aduse de părţi nu pot fi soluţionate de către instanţă, deoarece încalcă autoritatea de lucru judecat.

Prin urmare, rezolvarea dată de instanţa de apel acestei probleme de drept este corectă, dar pentru alte considerente, respectiv pentru cele expuse mai sus. Astfel, acest motiv de recurs este nefondat.

Se invocă, în al doilea rând, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. pr. civ., arătându-se că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât, pe de o parte, a reţinut în mod greşit că D.M.C. este fiica autoarei recurentului D.T., calitate suficientă pentru a îndeplini condiţiile art. 399 C. pr. civ., dar pe de altă parte, a reţinut că, deşi D.M.C. nu este fiica autoarei recurentului, condiţiile de promovare a contestaţiei la executare sunt îndeplinite prin efectul retroactiv al prevederilor Decretului nr. 34/1954.

Curtea nu reţine o astfel de contradicţie în cuprinsul motivării deciziei instanţei de apel, astfel încât această primă parte a argumentării motivului de recurs este nefondată. Practic, instanţa de apel a reţinut că D.M.C. este fiica autoarei recurentului D.T., calitate suficientă pentru a îndeplini condiţiile art. 399 C. pr. civ., aspect reţinut în mod constant pe parcursul motivării.

Se arată de către recurentă că, în concret, pentru a putea susţine existenţa interesului în promovarea contestaţiei la executare a intimatelor-apelante, trebuie să fie analizată vocaţia succesorală la succesiunea defunctei D.T., autoarea acestora. Se arată că prin sentinţa nr. 16443/27.11.2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1, s-a

stabilit în mod irevocabil că apelantele nu au vocaţie succesorală, nefiind rude cu defuncta D.T., fosta proprietară a imobilului.

Cu privire la acest argument, Curtea a răspuns anterior, aspectele de drept fiind rezolvate deja printr-o sentinţă irevocabilă şi cu putere de lucru judecat.

Recurenta mai susţine însă, în plus, faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 399 C. pr. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 401 alin. 3 C. pr. civ., contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului. Alin. 4 al aceluiaşi articol prevede că neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut de alin. 2 nu-l împiedică pe cel de-al treilea să-şi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condiţiile legii.

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale, rezultă că cererea de contestaţie la titlu poate fi introdusă de terţul care se consideră vătămat prin executarea silită, vătămarea constând în faptul că se urmăreşte silit un bun al său. Practic, prin contestaţia la titlu, în ipoteza unei executări silite imobiliare, terţul introduce o veritabilă acţiune în revendicare, legiuitorul creând o dispoziţie de favoare pentru acest terţ prin reglementarea căii speciale a art. 401 alin. 3 C. pr. civ.

Prin urmare, se are în vedere numai ipoteza terţului vătămat prin aspecte ce ţin de latura pasivă a executării silite, iar nu şi ipoteza terţului care ar invoca de fapt un drept asupra imobilului după terminarea executării silite, cum este situaţia de faţă.

Astfel, reclamantele susţin că sunt moştenitoarele fostului proprietar şi că, practic, executarea silită ar trebui să se facă şi în folosul lor, iar nu numai în folosul intimatei, conform sentinţei civile nr. 2665/15.04.2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Reclamantele se pretind astfel vătămate pe latura activă a patrimoniului lor, invocând un drept de comoştenire asupra imobilului, alături de intimată, care drept nu a fost însă stabilit în mod irevocabil, cât timp cu privire la procesul de anulare a certificatului de moştenitor emis exclusiv în favoarea intimatei nu s-a făcut dovada soluţionării sale irevocabile.

Dincolo de acest argument strict practic, Curtea constată că, oricum, o astfel de discuţie, legată de calitatea de comoştenitoare sau nu a reclamantelor, depăşeşte cadrul acestei cereri de contestaţie la executare, deoarece art. 401 alin. 3 C. pr. civ. se referă la ipoteza inversă a executării silite a bunului terţului, iar nu la ipoteza terţului care doreşte pe această cale să îşi stabilească un drept în contradictoriu cu creditorul din executarea silită.

Practic, art. 401 alin. 3 C. pr. civ. a avut în vedere un drept concurent al terţului în raport cu debitorul, iar nu în raport cu creditorul din cadrul executării silite.

Se mai are în vedere şi aspectul că reclamantele au chemat în judecată doar creditoarea din faza de executare silită, iar nu şi pe debitoare.

Dacă ar fi interpretată altfel această dispoziţie legală, s-ar ajunge la situaţia în care pe calea contestaţiei la executare introduse de terţ, ar fi soluţionate veritabile pretenţii reciproce între terţi şi creditori, fără legătură cu executarea silită.

Prin urmare, Curtea constată că în mod greşit s-a apreciat de către instanţa de apel că reclamantele au calitate procesuală activă, pe calea contestaţiei introduse de terţ conform art. 401 alin. 3 C. pr. civ., neavând calitate procesuală activă decât terţii care invocă un drept de proprietate asupra imobilului supus executării silite, în sensul

că doresc scoaterea bunului de sub executare, discutându-şi un drept concurent cu cel al debitorului, iar nu cu cel al creditorului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea va admite recursul, va modifica în tot decizia recurată, în sensul că va respinge apelul ca nefondat.

← Recurs. Excepţia autorităţii de lucru judecat. Cerinţele...  Drept de autor. Dreptul de utilizare normală a operei.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Recurs. Contestaţie la executare formulată în temeiul