Recurs. Casare cu trimitere spre rejudecarea apelului. Cerere pentru constatarea nulităţii unui certificat de moştenitor formulată de persoane străine de moştenire. Calitate procesuală activă şi interes

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

- Constituţia României: art. 21

- Cod procedură civilă: art. 304 pct. 9, art. 312

- Cod civil: art. 968, art. 1171

- Legea nr. 36/1995: art. 88, art. 99, art. 100

- Legea nr. 10/2001: art. 4 alin. 3

- Convenţia europeană a drepturilor omului: art. 6

Dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 36/1995 nu pot fi considerate ca derogatorii de la dreptul comun în materie de nulitate a actelor juridice. Aceste dispoziţii reglementează în concret regimul nulităţii relative a certificatului de moştenitor, respectiv a nulităţilor ce pot fi invocate de acei cărora li se opune un certificat de moştenitor, ei înşişi având pretenţii asupra succesiunii stabilite în conţinutul certificatului, astfel interpretăndu-se ultima dispoziţie cuprinsă în alin. 1, privind dreptul de a cere „anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii".

Delimitarea, prin acest text, a cercului persoanelor considerate interesate în a cere anularea unui certificat de moştenitor, nu trebuie să conducă la ideea potrivit căreia certificatul de moştenitor nu poate fi constatat nul absolut, potrivit regulilor ce reglementează regimul nulităţii absolute. Certificatul de moştenitor reprezintă, în esenţă, un act autentic şi consensual. Caracterul autentic este dat de respectarea dispoziţiilor art. 1171 C. civ., actul fiind întocmit exclusiv de către notarul public, cu procedura prevăzută de lege. Caracterul consensual al actului rezultă din modul de reglementare a procedurii succesorale, concepută a se desfăşura în prezenţa şi cu acordul tuturor succesibililor.

„Orice persoană interesată" (art. 99 din Legea nr. 36/1995) poate formula o cerere de constatare a nulităţii absolute a unui certificatul de moştenitor, pentru motive ce pot conduce la aplicarea acestei sancţiuni, între care şi cauza ilicită (art. 968 C. civ.), temei de drept care a stat la baza promovării cererii de chemare în judecată şi în cauza de faţă.

Calitatea procesuală a reclamanţilor recurenţi este justificată de aceştia de afirmarea dreptului lor de proprietari ai imobilului, în temeiul contractului de vănzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, pornind de la premisa că imobilul intra sub incidenţa acestei legi, a cărei aplicare este negată în cadrul dosarului având ca obiect constatarea nulităţii acelui contract şi revendicarea.

Din apărările reclamanţilor din acel proces, ce neagă calitatea de moştenitor a pârâtului, rezultă şi interesul născut, legitim, personal şi actual al reclamanţilor recurenţi de a nu fi luat în considerare certificatul de calitate succesorală, ca act probatoriu în raport de care au fost apreciate ca fiind întemeiate susţinerile reclamantului privind trecerea fără titlu a imobilului în proprietatea statului, vânzarea nelegală a imobilului şi îndreptăţirea lui de a obţine restituirea în natură a acestuia, în cadrul acţiunii în revendicare.

(Decizia nr. 390 din 08.10.2009, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze

privind proprietatea intelectuală)

Prin cererea înregistrată la data de 03.04.2006, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamanţii P.V., P.B., S.P., SA şi Z.M. au chemat în judecată pe pârâtul J.M , solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a certificatului de calitate de moştenitor nr. 205/27.09.2002 emis de Societatea Civilă „Mentor” - Birou Notarial.

în motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în urma defunctei C.A., decedată la

14.06.1960, a rămas ca unică moştenitoare J.E., în calitate de fiică, decedată şi ea la data de 07.07.1988. Au arătat că, pentru a certifica această situaţie, notarul a avut în vedere o serie de înscrisuri, enumerate de reclamanţi în cuprinsul acţiunii introductive. Pe baza acestui certificat de calitate de moştenitor, pârâtul a promovat o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC A. SA cu reclamanţii, acţiune iniţial respinsă prin sentinţa civilă nr. 4493 din

07.07.2003 pronunţată de Judecătoria Sector 2, ulterior schimbată prin Decizia civilă nr. 123/26.01.2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, prin admiterea apelului formulat de pârât, constatându-se nulitatea absolută a acestor contracte de vânzare-cumpărare, iar în prezent, cauza se află pe rolul instanţei de recurs.

Au mai susţinut faptul că certificatul de calitate de moştenitor a fost emis pe baza unor mijloace de probă false, şi anume declaraţia cel puţin a martorei A.F., în urma săvârşirii unor fapte cu caracter penal, acest mijloc de probă fiind esenţial în eliberarea certificatului, astfel încât şi actul dat în baza unui mijloc de probă nul este nul la rândul său. Certificatul de calitate a fost eliberat pentru un succesor decedat la momentul acceptării succesiunii şi care nu putea succede prin acceptarea moştenirii, din moment ce nu mai era în viaţă, fiind încălcate dispoziţiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 şi art. 4.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, întrucât J.E. decedase încă din anul 1988 iar pârâtul nu putea veni la moştenire prin reprezentare în locul soţiei sale, J.E., întrucât legea nu permite reprezentarea soţilor. Au învederat că în acest fel a fost repusă în dreptul de acceptare moştenirii o persoană decedată ce nu putea fi reprezentată succesoral de pârât, producând fraudarea legii împotriva dreptului de proprietate al reclamanţilor.

La data de 25.05.2006, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 11.09.2006, instanţa de fond a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului P.B., faţă de conţinutul certificatului suplimentar de moştenitor nr. 23/10.05.1999 al defunctului P.G.

Prin sentinţa civilă nr. 6794/11.09.2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului P.B.; s-a respins acţiunea formulată de acesta ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii P.V., S.P., SA şi Z.M.

împotriva pârâtului J.M.: s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de calitate de moştenitor nr. 205/27.09.2002, emis de Societatea Civilă „Mentor” - Birou Notarial în dosar nr. 217/2002. şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 12,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului P.B., că acesta nu justifică legitimarea procesuală în cauză, câtă vreme, în temeiul certificatului suplimentar de moştenitor nr. 23 din 10.05.1999, rezultă că a renunţat la succesiunea autorului său, P.G. Or, de cuius-ul avea calitatea de coproprietar alături de soţia sa supravieţuitoare P.V. asupra locuinţei cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 01474/09.12.1996. Prin urmare, reclamantul P.B., fiind străin de succesiunea autorului P.G., rezultă că în acest moment nu are niciun drept real asupra imobilului ce reprezintă obiectul contractului mai sus menţionat, ceea ce exclude participare acestuia în cauză, în calitate de reclamant, neexistând, în privinţa sa, identitatea necesară între persoana care acţionează în justiţie şi subiectul activ al raportului juridic dedus judecăţii.

Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că pretenţiile reclamanţilor sunt întemeiate, din examinarea pieselor probatorii ale dosarului succesoral în care a fost eliberat certificatul de calitate de moştenitor defăimat în speţă, rezultând că raportul de filiaţie între defuncta C.A. şi succesibila sa, J.E., nu a fost legal atestat, neexistând certitudinea că defuncta este, într-adevăr, mama persoanei indicate ca unic moştenitor.

Instanţa a înlăturat argumentul invocat de reclamanţi ca şi cauză de nulitate a certificatului de calitate de moştenitor, şi anume că acest act a fost emis în baza unor mijloace de probă false, constând în depoziţii nereale date de cele două martore în faţa notarului, apreciind că în procedura succesorală se impunea producerea de înscrisuri suplimentare care să ateste fără echivoc identitatea succesibilului, mai ales în condiţiile în care se dezbătea moştenirea unei persoane decedate cu mult timp în urmă, aspect grefat pe existenţa unor neconcordanţe în privinţa numelor unora dintre persoanele menţionate în actele de stare civilă înfăţişate.

in ceea ce priveşte motivul de nulitate invocat de reclamanţi - constând în nevalabila emitere a certificatului de moştenitor pentru un succesor decedat la momentul acceptării succesiunii şi care nu putea succede prin acceptarea moştenirii deoarece era în viaţă -, instanţa a constatat că acesta este nefondat, motivat de faptul că, în condiţiile în care nu ar fi existat nicio îndoială cu privire la raportul de filiaţie între autoarea C.A. şi J.E., al cărei soţ supravieţuitor este pârâtul, conform certificatului de moştenitor nr. 1592/1988, atunci acesta putea fi considerat beneficiarul, prin retransmitere, a succesiunii autoarei C.A., cu consecinţa recunoaşterii vocaţiei acestuia la restituirea imobilului în litigiu, conform procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001, la care a recurs prin formularea notificării nr. 1909/31.07.2001.

A motivat de asemenea că, indiferent dacă se reţine faptul că J.E. a acceptat tacit moştenirea autoarei C.A., fie că reţine statutul său de neacceptant (însă nu de renunţător), beneficiul consacrat de art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 este susceptibil să profite pârâtului, în calitatea sa de succesor prin retransmitere.

în ceea ce priveşte argumentul de nelegalitate invocat de reclamanţi, referitor la faptul că certificatul a fost eliberat ulterior împlinirii termenului legal prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit, şi anume 14.02.2002, instanţa a constatat, de asemenea, că este nefondat faţă de art. 4.5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Termenul de acceptare a succesiunii coincide cu termenul pentru

depunerea notificării şi este cei rezultat în urma prelungirii termenului iniţial, deci până la data de 14 februarie 2002.

Chiar dacă nu a reţinut instanţa incidenţa acestor motive de nulitate invocate de reclamanţi, a concluzionat că, cu toate acestea, mecanismul juridic analizat nu este eficient în speţă, datorită celeilalte cauze de nulitate a certificatului de calitate de moştenitor, examinată şi reţinută de instanţă, respectiv, nedovedirea identităţii succesibilului.

împotriva acestei sentinţe în termen legal, a declarat apel apelantul pârât J.M., criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.

în motivarea apelului, apelantul pârât a arătat că raportul de filiaţie între C.A. şi J.E. este legal atestat de actele de stare civilă şi de certificatul de moştenitor nr. 205/7.09.2002 eliberat de Societatea Civilă „Mentor" Biroul Notarial, certificatul fiind emis în mod valabil, instanţa de fond reţinând greşit că acest raport de filiaţie nu a fost legal atestat.

A mai arătat că înscrisurile administrate în procedura notarială, precum şi depoziţiile martorilor au condus la formarea convingerii ferme a notarului public, că C.A. este una şi aceeaşi persoană cu C.A. şi este mama persoanei indicate ca fiind unic moştenitor-J.E., notarul public aplicând întocmai prevederile Legii nr. 36/1995.

A arătat apelantul-pârât că numai certitudinea unei realităţi diferite de momentul emiterii certificatului de calitate de moştenitor justifică aplicarea nulităţii. Consideră că, în speţă, constatarea nulităţii trebuie să se întemeieze pe certitudini, iar nu pe incertitudini sau dubii, acestea neputând reprezenta o dovadă indiscutabilă a inexistenţei raportului de succesiune. A arătat şi că instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 129 alin. 4 şi 5 C. pr. civ., iar intimaţii reclamanţi nu au invocat aspecte privind inadvertenţele de nume în cadrul acţiunii promovate la instanţa de fond, acestea fiind arătate numai cu ocazia dezbaterilor finale de la ultimul termen.

în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 282 şi urm., art. 129 alin. 4 şi 5 C. pr. civ., Legea nr. 36/195, R.G. nr. 498/2003.

Prin întâmpinare, intimaţii reclamanţi au solicitat respingerea apelului ca nefondat. Prin cererea formulată la data de 9.05.2008, apelantul pârât a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimaţilor reclamanţi în cererea de constatare a nulităţii certificatului de moştenitor nr. 205/2001, considerând că cererea a fost introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 88 alin. 1 din Legea nr. 36/1995.

Prin decizia civilă nr. 761/A/19.05.2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a admis apelul declarat în cauză şi a dispus schimbarea în tot a sentinţei, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi respingând acţiunea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul a reţinut că reclamanţii din acest litigiu sunt cumpărătorii unor spaţii locative situate în imobilul mai sus menţionat, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. 00341124.10.1996, nr. 01474/ 09.12.1996 şi nr. 01962/23.12.1996, încheiate în temeiul Legii 112/1995.

Printr-o hotărâre judecătorească a fost constatată nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare ai căror titulari sunt reclamanţii din litigiul de faţă, în prezent, cauza aflându-se pe rolul instanţei de recurs, aşa cum atestă încheierea dată la 24.05.2005 de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, din care rezultă că judecata recursului exercitat împotriva deciziei civile nr. 123/2004 a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C. pr. civ.

Prin promovarea prezentei acţiuni, reclamanţii urmăresc desfiinţarea certificatului de calitate de moştenitor nr. 205/2002, pe considerentul procedurii de eliberare a acestuia, cu consecinţa vătămării drepturilor lor, proprietari ai locuinţelor din imobilul litigios.

Potrivit art. 88 din Legea nr. 36/1995, „cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii”.

Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că numai persoanele care emit pretenţii asupra moştenirii, în temeiul legii, ori a testamentului pot cere anularea unui certificat de moştenitor sau de calitate succesorală eliberat în legătură cu o succesiune la care se consideră îndreptăţiţi, solicitând în acelaşi timp instanţei stabilirea drepturilor lor în legătură cu acea succesiune.

în cauză, reclamanţii sunt străini de succesiunea lui C.A. De altfel, cererea lor de chemare în judecată nu este întemeiată pe încălcarea vreunui drept succesoral al reclamanţilor în legătură cu această succesiune.

în consecinţă, a apreciat instanţa de apel, eliberarea unui certificat de calitate succesorală (care nu stabileşte decât calitatea de succesor a unei persoane, nu şi compunerea masei succesorale) nu le poate afecta în niciun fel drepturile lor în legătură cu o succesiune la care nu au niciun fel de vocaţie. Prin urmare, reclamanţii nu au calitate procesuală pentru a cere anularea acestui certificat de calitate succesorală.

Interesul lor în promovarea acestei acţiuni, determinat de existenţa contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, nu le conferă şi calitate procesuală, cele două noţiuni fiind condiţii distincte, inconfundabile de exerciţiu a acţiunii civile.

împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanţii P.V. şi P.B., criticând-o ca fiind nelegală, pe temeiul art. 304 pct. 9 C. pr. civ., şi solicitând casarea ei, respingerea excepţiei lipsei calităţii lor procesuale active şi, în temeiul art. 312 alin. 5 C. pr. civ., trimiterea cauzei Tribunalului Bucureşti, în vederea reju-decării apelului.

în motivarea cererii de recurs, recurenţii au susţinut că prin emiterea certificatului a cărui nulitate au cerut-o, s-a încercat, pe cale succesorală, substituirea unei alte persoane în locul adevăratului proprietar al imobilului din Bucureşti.

Prin intermediul acestei fraude, reclamanţii recurenţi, proprietarii apartamentelor cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, sunt puşi în situaţia de a fi deposedaţi de o persoană care nu are nicio legătură cu imobilul în discuţie şi care profită de un act fraudulos, pentru a-şi putea legitima pretenţiile asupra imobilului.

Acest lucru a fost posibil prin emiterea certificatului de calitate de moştenitor nr. 205/27.09.2002, emis de Societatea civilă - Birou Notarial „Mentor”, prin care, fără probe indubitabile, se susţine faptul că o persoană este una şi aceeaşi cu alte 6 persoane - respectiv că C.A. este şi C.A., şi C M.A., şi C.M.A., şi C.A., şi M.A., şi M.A.

Instanţa de apel, cu o motivare sumară şi eronată, a admis excepţia ridicată cu ocazia judecării apelului, iar pe fond a respins acţiunea ca fiind formulată de către persoane fără calitate procesuala activă, interpretând în mod subiectiv art. 88 din Legea nr. 36/1995 şi adăugând nepermis la lege, în sensul că numai persoanele care emit pretenţii asupra moştenirii pot cere anularea certificatului de moştenitor.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor cuprinse în art. 88 din Legea nr. 36/1995 rezultă că cei vătămaţi - cum este şi cazul recurenţilor, puşi în situaţia de a fi deposedaţi de un nondominus ce a obţinut prin fraudă un certificat de calitate de moştenitor - pot cere anularea, în caz contrar un act fals/greşit rămâne valabil, producând efecte contrare realităţii juridice. Textul legal vizează atât cazul celor fără vocaţie succesorală, dar vătămaţi în drepturile lor, cât şi cazul succesorilor îndepărtaţi în mod fraudulos de la moştenire. Orice altă interpretare înseamnă a confirma un act fraudulos şi lipsirea de orice cale de atac împotriva unui astfel de act.

Recurenţii au mai susţinut că ar avea calitate procesuală în atacarea certificatului de moştenitor şi prin raportare la alte 2 hotărâri - decizia civilă nr. 527/31.05.2004 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, şi decizia Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă, nr. 48R/31.06.2006 - care arată în mod clar că nu pot combate calitatea de moştenitor decât în condiţiile art. 88 din Legea nr. 36/1995.

Câtă vreme legea stipulează că toţi cei vătămaţi pot cere anularea certificatului de moştenitor, instanţa de apel nu putea să facă o distincţie nepermisă şi să restrângă sfera celor îndreptăţiţi la a cere anularea unui act fraudulos, conform principiului ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus.

Potrivit susţinerilor recurenţilor, deşi certificatul de calitate de moştenitor nu se referă la masa succesorală, în ceea ce priveşte calitatea de succesibil, acesta trebuia să respecte toate rigorile, să înlăture orice suspiciune cu privire la îndreptăţirea de a moşteni o persoană - lucru ce nu s-a întâmplat în speţă.

Şi numai faptul că se susţine fără probe indubitabile faptul că o persoană este una

şi aceeaşi cu alte 6 persoane creează întrebarea cum în toate actele de stare civilă -care au, indiscutabil, un regim foarte riguros şi precis - au fost posibile atâtea erori cu privire la aceeaşi persoană. Or, tocmai de aceste inexactităţi a încercat să profite

apelantul pentru a-şi putea legitima pretenţiile asupra unui imobil.

Prin toata această succesiune de coincidenţe, nesusţinute de acte, J.M. încearcă să inoculeze ideea că este vorba de una şi aceeaşi persoană. Actele de stare civilă depuse de J.M. cuprind menţiuni contradictorii cu privire la numele autoarei.

Faţă de aceste inadvertenţe majore, la dezbaterea succesiunii trebuiau complinite aceste neajunsuri, impunându-se cu evidenţă producerea de înscrisuri suplimentare care să ateste fără echivoc identitatea succesibilului, mai ales în condiţiile în care se dezbătea succesiunea unei persoane decedate cu mult timp în urmă; dimpotrivă, aceste inadvertenţe şi neregularităţi cu privire la numele defunctei nu au fost complinite nici în cadrul procedurii succesorale notariale, nici în faţa instanţei;

C.E., soţia lui J.M., s-a născut la 24.05.1920, înainte de căsătoria din 06.07.1925 dintre pretinşii ei părinţi, C.Ş. şi C.A., la acea dată necăsătorită fiind, purtând numele de M.A. însă cu toate acestea, la rubrica destinată numelui mamei figurează numele pe care l-a dobândit abia peste 5 ani; or, este imposibil ca fata născută înaintea căsătoriei - 1920 - să poarte numele dobândit de mamă în căsătoria încheiată peste 5 ani, în 1925. Prin urmare, C.E. nu poate fi fiica şi nici moştenitoarea legală a numitei

C.S.A., din moment ce C.E. s-a născut înainte ca M.A. (pretinsa sa mama) să se fi căsătorit şi să fi dobândit numele de C.

în raport de actele analizate rezultă fără echivoc că C.E. - autoarea apelantului-reclamant J.M.M., devenită prin căsătorie J.E. - nu este moştenitoarea proprietarei originare C.S.A., ci a numitei C.A., care nu poate fi una şi aceeaşi persoană cu C.A., sau C.S.A. ori C.M.A.

Prin lipsirea de eficienţă, în ceea ce îi priveşte pe recurenţi, a dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995 instanţa a acoperit aceste nereguli şi inadvertenţe cu privire la identitatea persoanei decedate, cu vocaţie la imobilul în discuţie.

La aceeaşi dată, 22.07.2008, au depus la dosarul cauzei cerere de recurs şi reclamanţii S.P. şi S A, având un conţinut identic cu recursul declarat de reclamanţii P.V. şi P.B., astfel încât Curtea, constatând identitatea motivului de casare invocat în cele două cereri, le va analiza ca un tot, urmând a se pronunţa asupra recursului comun al reclamanţilor.

La data de 23.09.2008, reclamantul Z.M. a formulat şi depus la dosarul cauzei, la rândul său, recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, invocând aceleaşi motive cuprinse în cererile anterioare de recurs, recurenţii aflându-se toţi, în aceeaşi poziţie procesuală, de reclamanţi în cererea de chemare în judecată, ceea ce a creat un consorţiu procesual activ voluntar, hotărârea pronunţată în recurs având consecinţe identice în ceea ce priveşte pe toţi recurenţii.

Intimatul pârât a depus întâmpinare în cauză, susţinând în esenţă că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv art. 88 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, derogatorii de la dreptul comun al nulităţilor, numai persoanele cu vocaţie succesorală în temeiul legii sau a voinţei testatorului putând solicita anularea certificatului de moştenitor sau a celui de calitate de moştenitor.

La termenul din 4.12.2008, în şedinţă publică, apărătorul recurenţilor P.V. şi P.B. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, în raport de dispoziţiile art. 21 alin. 1 şi 2 din Constituţia României, susţinând că dispoziţia vizată interzice a priori accesul la justiţie în anularea unui act juridic.

Prin încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată, Curtea a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, dispunând suspendarea soluţionării recursului până la soluţionarea excepţiei.

Prin decizia nr. 747 din 12 mai 2009, Curtea Constituţională învestită cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 alin. 1 din Legea nr. 36/1995 a respins excepţia, cu argumentul, reţinut în motivare, că, potrivit art. 99 alin. 1 coroborat cu art. 100 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, actele notariale sunt supuse controlului judecătoresc şi pot fi atacate de părţi sau de orice persoană interesată prin acţiunea în anulare la instanţa judecătorească, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

Curtea Constituţională a mai reţinut că, potrivit şi jurisprudenţei sale anterioare, excepţia este nefondată, dat fiind că în cuprinsul textului de lege nu se face nicio distincţie între succesori şi terţele persoane care ar putea fi vătămate prin folosirea unui certificat de moştenitor emis cu încălcarea legii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs şi de decizia Curţii Constituţionale, se reţin ca premise ale analizei cauzei următoarele:

Recurenţii reclamanţi au promovat cererea de chemare în judecată, pentru constatarea nulităţii absolute a certificatului de calitate de moştenitor nr. 205/ 27.09.2002, invocând ca şi cauză de nulitate încălcarea legii, la momentul emiterii acestuia, cauza ilicită şi fraudarea legii, iar ca temei de drept dispoziţiile dreptului comun, art. 968 C. civ.

Prin decizia recurată s-a reţinut lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor recurenţi, exclusiv pe baza dispoziţiilor art. 88 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora „Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţelor judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii”.

Prima instanţă, reţinând motivul de nulitate invocat, a dispus admiterea acţiunii şi a constatat nulitatea certificatului de moştenitor, argumentele de drept reţinute în sentinţă fiind cele cuprinse în art. 84 şi art. 88 alin. 1, teza a ll-a, citată anterior, din Legea nr. 36/1995.

Acest ultim temei juridic a fost avut în vedere şi de către instanţa de apel, chemată să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei sentinţei, în calea de atac a apelului.

Curtea Constituţională, respingând excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, se referă în considerentele deciziei pronunţate la dispoziţiile art. 99 şi 100 din Legea notarilor publici nr. 36/1995, într-un demers interpretativ care nu îi aparţine, potrivit legii în baza căreia funcţionează, Legea nr. 47/1992.

Pe de altă parte, potrivit actelor aflate la dosarul cauzei, rezultă în mod incontestabil că recurenţii reclamanţi, chemaţi în judecată de către intimatul pârât, în acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, au invocat, în cadrul unei cereri de revizuire a deciziei civile nr. 123/26.01.2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, acte noi, obţinute după momentul pronunţării acesteia, potrivit cărora reclamantul J.M. nu are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului situat în Sector 2, cu motivarea că autoarea acestuia, J.E. nu ar fi fost fiica fostei proprietare a imobilului,

C.S.A. şi, deci, nici moştenitoarea legală a acesteia, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor a cărui anulare s-a cerut în prezenta cauză.

Respingându-li-se cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. pr. civ., instanţa de revizuire, cercetând motivele prin care recurenţii revizuienţi urmăreau să obţină în această cale procesuală, o analiză a dovezilor prezentate, prin raportare la certificatul de calitate de moştenitor, a reţinut în motivarea deciziei nr. 48/R din 31.01.2006, puterea probantă diferită a actelor, funcţie de forma acestora sau de îndeplinirea sau nu a formalităţilor pe care legea le cere pentru un anumit înscris, respectiv tocmai puterea probantă superioară a certificatului de moştenitor, comparativ cu alte acte care îndeobşte stau la baza emiterii acestuia, în considerarea tocmai a dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995.

Considerentele acestei decizii lasă să se înţeleagă faptul că revizuienţii au fost realmente îndreptaţi să urmeze o altă cale decât cea a revizuirii, citarea în acest sens a dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, având menirea de a evidenţia impedimentul legal, de a cărui depăşire depinde analiza actelor de care s-au prevalat revizuienţii, aceleaşi cu cele invocate în cauza de faţă, menite să ateste o altă situaţie de drept cu privire la succesiunea defunctei C.S.A.

în sfârşit, dar nu în ultimul rând, premisa legală ce a stat la baza recunoaşterii dreptului şi, implicit, a calităţii intimatului pârât de a beneficia de dispoziţiile legii cu caracter reparatoriu nr. 10/2001 au constituit-o însăşi dispoziţiile acestei legi, respectiv art. 4 alin. 3, potrivit cărora „Succesibilii care, după data de 6 martie 1945. nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi”.

Se impune a mai fi făcută şi o menţiune suplimentară, anume aceea că deşi legea specială nu impune cu necesitate dovedirea calităţii de succesor în drepturile fostului proprietar pe baza unui certificat de moştenitor, câtă vreme însăşi cererea de restituire are, potrivit legii, valoare de acceptare a succesiunii, certificatul de calitate de moştenitor eliberat în condiţiile Legii nr. 36/1995 obligă instanţele la luarea lui în considerare, astfel cum s-a şi întâmplat, ca probă cu o valoare superioară însăşi actelor care au stat sau era necesar să stea la baza eliberării lui.

Ca urmare, răspunsurile la care trebuie să răspundă prezenta decizie, potrivit şi argumentelor instanţei de apel şi ale intimatului, în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a recurenţilor reclamanţi, sunt următoarele:

1. Sunt dispoziţiile art. 88 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, derogatorii de la regimul de drept comun în materie de nulitate a actelor juridice?

2. Poată fi confundat interesul procesual al reclamanţilor cu calitatea procesuală activă a acestora, sau se poate stabili calitatea procesuală activă exclusiv din perspectiva recunoaşterii unui interes procesual al reclamanţilor?

3. Care ar fi consecinţele constatării nulităţii certificatului de moştenitor supus analizei, în considerarea dispoziţiilor alin. 2 din art. 88 din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora notarul public va emite un nou certificat de moştenitor, în baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a constatat nulitatea unui certificat de moştenitor?

4. Este soluţia contrară celei din decizie, concordantă cu practica actuală a instanţelor?

Răspunzând acestor întrebări, Curtea constată că decizia recurată este nelegală în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., astfel încât va admite recursul declarat în cauză şi, în baza art. 312 alin. 1 şi 3 C. pr. civ., constatând că instanţa de apel s-a pronunţat exclusiv pe excepţie, va dispune casarea deciziei şi trimiterea cauzei aceluiaşi tribunal, pentru rejudecarea apelului, având în vedere următoarele considerente:

1. Dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 36/1995 nu pot fi considerate ca derogatorii de la dreptul comun în materie de nulitate a actelor juridice.

Aceste dispoziţii reglementează în concret regimul nulităţii relative a certificatului de moştenitor, respectiv a nulităţilor ce pot fi invocate de acei cărora li se opune un certificat de moştenitor, ei înşişi având pretenţii asupra succesiunii stabilite în conţinutul certificatului, astfel interpretându-se ultima dispoziţie cuprinsă în alin. 1, privind dreptul de a cere „anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii”.

Regimul nulităţii absolute este unul comun tuturor actelor juridice, inclusiv cele autentice şi consensuale. Regimul nulităţii absolute este reglementat de Codul civil, iar dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 36/1995, avute în vedere de Curtea Constituţională în decizia pronunţată în cauză, nu fac decât să accentueze corespondenţa dintre legea specială şi legea generală, respectiv legea ce reglementează actele notariale şi dreptul comun.

Aşa fiind, „orice persoană interesată” (art. 99 din Legea nr. 36/1995) poate formula o cerere de constatare a nulităţii absolute a unui certificatul de moştenitor, pentru motive ce pot conduce la aplicarea acestei sancţiuni, între care şi cauza ilicită (art. 968

C. civ.), temei de drept care a stat la baza promovării cererii de chemare în judecată şi în cauza de faţă.

2. Condiţia interesului reclamanţilor în promovarea cererii de chemare în judecată este una în raport de care se stabileşte şi calitatea procesuală a acestora.

Calitatea procesuală a reclamanţilor recurenţi este justificată de aceştia de afirmarea dreptului lor de proprietari ai imobilului, în temeiul contractului de vânzare-

cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, pornind de la premisa că imobilul intra sub incidenţa acestei legi, a cărei aplicare este negată în cadrul dosarului având ca obiect constatarea nulităţii acelui contract şi revendicarea.

în cadrul acelui proces, suspendat la acest moment până la soluţionarea cauzei de faţă, recurenţii şi-au formulat inclusiv apărări ţinând de lipsa calităţii reclamantului (intimat în cauza de faţă) de proprietar al imobilului, ca şi succesor în baza certificatului de calitate succesorală, eliberat de pe urma adevăratei proprietare.

Aceste apărări, deduse judecăţii într-o cale de atac extraordinară, (revizuirea întemeiată pe existenţa unor acte noi) nu au putut fi primite, câtă vreme instanţa de revizuire a stabilit, în mod irevocabil, valoarea probatorie superioară a certificatului de moştenitor şi, prin aceasta, şi a certificatului de calitate succesorală, în raport de alte mijloace de probă.

în acest fel este dovedit interesul născut, legitim, personal şi actual al reclamanţilor recurenţi de a nu fi luat în considerare certificatul de calitate succesorală, ca act probatoriu în raport de care au fost apreciate ca fiind întemeiate susţinerile reclamantului privind trecerea fără titlu a imobilului în proprietatea statului, vânzarea nelegală a imobilului şi îndreptăţirea lui de a obţine restituirea în natură a acestuia, în cadrul acţiunii în revendicare.

Odată stabilit interesul reclamanţilor în promovarea cererii de chemare în judecată, precum şi calitatea acestora de terţi în raport de actul a cărui nulitate absolută au cerut a fi constatată, este greşită soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii lor procesuale active, adoptată de instanţa de apel.

în raport de aceste argumente, este evident că intimatul a susţinut în mod greşit teza potrivit căreia recurenţii reclamanţi ar putea avea calitate procesuală să atace contractele în baza cărora a fost dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului.

Interesul recurenţilor reclamanţi nu are legătură cu titularul dreptului de proprietate, dobânditor originar, ci cu modul în care intimatul a dovedit succesiunea care i-a permis să se subroge în drepturile acestuia, în baza transmisiunii cu caracter testamentar şi, respectiv, de succesor universal.

Or, din perspectiva succesiunii, nu prezintă importanţă titlul de proprietate, ci persoanele în patrimoniul cărora s-a regăsit sau trebuia să se regăsească bunul, ca efect al transmisiunii succesorale.

3. Constatarea nulităţii certificatului de calitate succesorală nu trebuie, în mod obligatoriu, să producă vreun efect în planul succesiunii reale ce ar urma să se stabilească, pornind de la dispoziţiile art. 88 alin. 2 din Legea nr. 36/1995. Aceste dispoziţii sunt incidente în ipoteza contestării certificatului de acele persoane cuprinse în cercul succesibililor, interesaţi în dezbaterea succesiunii şi, deci, a emiterii ulterioare a unui nou certificat.

4. Soluţia preconizată în prezenta decizie nu este contrară practicii de până la acest moment, având în vedere particularităţile pe care prezintă speţa, particularităţi care constau în:

a) calitatea reclamanţilor recurenţi de titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului în privinţa căruia s-a susţinut că ar fi operat o nelegală transmitere a drepturilor succesorale;

b) existenţa pe rol a cauzei, suspendate la acest moment, în care părţile îşi dispută titlurile de proprietate, titlul de proprietate al intimatului pârât fiind întregit tocmai de certificatul de calitate de moştenitor nr. 205/27.09.2002;

c) condiţiile speciale care au determinat şi sub care a fost emis certificatul de calitate de moştenitor cu nota de la pct. 2 din conţinutul acestuia, potrivit căreia „Prezentul certificat de moştenitor a fost eliberat în baza Legii nr. 10/2001, art. 4 alin. 3 pentru valorificarea drepturilor imobiliare ale defunctei (...), pentru care a fost depusă notificarea (...)", menţiune care nu poate fi specifică unui certificat de moştenitor eliberat în baza Legii nr. 36/1995, dispoziţiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 neaducând alte derogări de la dreptul comun decât cele ţinând de repunerea succesibililor în termenul de acceptare a unei succesiuni care, fără a fi fost repudiată, li s-ar fi cuvenit celor înscrişi în certificat;

d) imposibilitatea în care s-ar afla recurenţii reclamanţi, de a deduce în faţa unei instanţe apărările lor legate de eventuala emitere a certificatului de moştenitor cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie de transmitere a drepturilor succesorale, ceea ce ar avea semnificaţia limitării accesului la justiţie, drept consacrat prin dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

în raport de aceste considerente, Curtea va dispune admiterea recursului, în baza art. 304 pct. 9 C. pr. civ., casarea deciziei recurate, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. 3 C. pr. civ., şi trimiterea cauzei aceluiaşi tribunal, pentru rejudecarea apelului.

#Succesiuni in Instanta. Spete

← Ordonanţă preşedinţială. Dreptul la imagine şi la...		Recurs. Brevet de invenţie. Lipsa condiţiei noutăţii.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Recurs. Casare cu trimitere spre rejudecarea apelului. Cerere pentru constatarea nulităţii unui certificat de moştenitor formulată de persoane străine de moştenire. Calitate procesuală activă şi interes