Plângere contravenţională HG 870/09. Jurisprudență

Judecătoria LEHLIU-GARA Sentinţă civilă nr. 220 din data de 20.03.2013

SENTINȚA CIVILĂ NR. 220/20.03.2013 (plângere contravențională HG 870/09)

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect "plângere contravențională HG 870/2009";, plângere formulată de petenta X, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria PA nr.X întocmit de intimatul X.

La apelul nominal făcut în ședința X.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Apărătorul petentei depune la dosar împuternicirea avocațială seria B nr. X și copia procesului verbal contestat, respectiv procesul verbal seria PA nr.X.

Instanța ia act că intimatul a depus greșit la dosar copia procesului-verbal seria PA nr. X întrucât plângerea este formulată împotriva procesului verbal seria PA nr.X

Instanța acordă cuvântul pentru formulare de probe.

Apărătorul petentului solicită proba cu înscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei.

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul petentei, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă cauzei.

Apărătorul petentei învederează că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând judecarea cauzei pe fond.

Instanța, nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul petentei solicită admiterea plângerii contravenționale pe motivele invocate în petitul plângerii formulate împotriva procesului verbal contestat.

I N S T A N Ț A

Deliberând asupra cauzei civile de față:

La data de X s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei X, sub nr.X, plângerea contravențională formulată de petenta X, cu sediul social în X, având număr de ordine în Registrul Comerțului X și Cod Unic de Înregistrare X reprezentată legal prin X având funcția de administrator și convențional prin Societatea Civila de Avocați X în contradictoriu cu intimatul X, cu sediul în mun. X, împotriva procesului verbal de contravenție seria X nr. X, întocmit la data de X, de către inspector principal X din cadrul X, prin care a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 25.000 de lei pentru nerespectarea obligației prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. c și art. 23 alin. 2 din HG 870/2009, solicitând, în principal, să se constate nelegalitatea și netemeinicia procesului verbal și să se dispună anularea procesului verbal iar pe cale de consecință, exonerarea de la plata amenzii aplicate; în subsidiar, să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii aplicata prin procesul verbal pentru lipsa ecusonului cu sancțiunea avertismentului.

Motive de nelegalitate

Arată că în procesul-verbal contestat nu este consemnat la rubrica "Mențiuni (obiecțiuni) ale contravenientului"; nici existența, nici inexistența, unor obiecțiuni ale contravenientului la momentul încheierii procesului verbal cu privire la conținutul acestuia, de unde rezultă că agentul constatator nu și-a îndeplinit obligația prevăzuta de art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, de a informa contravenientul cu privire la dreptul său de a formula obiecțiuni, fiind încălcat astfel acest drept legal al contravenientului. Faptul că delegatul contravenientului a semnat procesul-verbal nu atrage automat concluzia că nu a avut obiecțiuni, ci numai faptul că a luat la cunoștință de acest proces-verbal și că i s-a înmânat un exemplar al acestuia.

Arată că, astfel cum s-a statuat prin Decizia de recurs în interesul legii nr. XXII/2007 a ICCJ, încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din OG 2/2001 este sancționată cu nulitatea relativă, care nu poate fi reținută de instanța decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

În ceea ce o privește, arată că vătămarea constă în aceea că, în lipsa înscrierii la rubrica menționata a obiecțiunilor sau a lipsei acestora, instanța nu poate verifica daca i s-a adus la cunoștință contravenientului acest drept, menit să garanteze dreptul la apărare al contravenientului. Nu poate fi primita susținerea că nu există nici o vătămare, atât timp cât eventualele obiecțiuni ale contravenientului, care nu au putut fi formulate la momentul încheierii procesului verbal, ar putea fi formulate în fața instanței cu ocazia soluționării plângerii contravenționale, pentru că în această situația s-ar lipsi practic de efect juridic dispozițiile art. 16 alin. 7 din OG 2/2001.

Cum contravenientul are întotdeauna posibilitatea prezentării obiecțiunilor sale în fața instanței, prin formularea plângerii, încălcarea acestui drept de către agentul constatator ar rămâne nesancționat de fiecare dată, astfel că se întreabă care mai este rațiunea pentru care legiuitorul a edictat această normă legală.

De asemenea, arată că locul săvârșiri faptei contravenționale a fost consemnat în mod generic "X";, agentul constatator omițând să menționeze în conținutul procesului verbal unde anume în localitatea menționată se afla sala de joc, respectiv: strada, numărul, agentul economic căruia îi aparținea spațiul unde erau amplasate mașinile de joc.

Arată că, urmare a insuficientei descrieri/individualizări a locului săvârșirii contravenției, având în vedere că în localitatea respectivă există mai multe spații comerciale în care se desfășoară activități de jocuri de noroc, se creează o stare de dubiu cu privire la săvârșirea faptei contravenționale reținute în sarcina contravenientului. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie. În cazul nulităților relative, cum este cazul celor rezultate din încălcarea dispozițiilor art. 16 alin.l din OG 2/2001, în conformitate cu dispozițiile art. 105 alin. 2 din C. pr. civ. "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor";.

Mai arată că prin insuficienta descriere a locului săvârșirii faptei contravenientului i-a fost creată o vătămare în conformitate cu dispozițiile art. 105 alin. 2 C. pr. civ., dovada vătămării suferite prin încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, constând în aceea că nu poate formula apărări cu privire la o faptă asupra căreia planează suspiciunea în ceea ce privește locul săvârșirii acesteia, element ce este esențial în verificarea de către instanța a temeiniciei procesului verbal.

În subsidiar, în situația în care instanța va respinge motivele de nulitate mai sus invocate, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate pentru aceasta faptă, în cuantum de 25.000 lei, cu sancțiunea avertismentului, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Consideră că agentul constatator nu a respectat principiul corectei individualizări a sancțiunii la momentul aplicării amenzii. Invocă dispozițiile art. 5, art. 7 alin. 2, art. 34 și 38 alin.2 din OG nr. 2/2001.

În aprecierea circumstanțelor personale învederează următoarele aspecte:

- X deține Licența pentru organizarea jocurilor de noroc de tip slot-machine, emisă de către Ministerul Finanțelor Publice;

- X deține autorizațiile necesare în vederea exploatării jocurilor de noroc pentru aparatele de tip slot-machine la care se face referire in actul de control (este menționat chiar in procesul verbal "mașini autorizate"). Prin urmare, X îndeplinea condițiile legale pentru desfășurarea activității de jocuri de noroc prin intermediul aparatelor de joc menționate în procesul verbal.

- toate registrele contabile, cu excepția evidenței zilnice menționate de agentul constatator, sunt ținute în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare;

- veniturile obținute în urma exploatării aparatelor de joc sunt declarate conform legii;

- taxele și impozitele datorate pentru exploatarea aparatelor de joc sunt achitate la zi, conform dispozițiilor legale în vigoare;

- prin săvârșirea contravenției nu s-au produs urmări grave.

Arată că se poate deduce lipsa intenției de a desfășura activitate de exploatarea a acelor aparate în mod nelegal și că fapta are un grad scăzut de pericol social concret, care justifică aplicarea unei sancțiuni mai scăzute decât aceea aplicată de organul de control, scopul preventiv și reeducativ urmărit de legiuitor fiind îndeplinit și prin aplicarea unui avertisment.

În aceeași ordine de idei, arată că înlocuirea amenzii cu avertismentul nu împietează realizarea scopului general al aplicării unei sancțiuni contravenționale, respectiv acela de a atrage atenția asupra faptei săvârșite și de a determina adoptarea în viitor a unui comportament adecvat.

Mai arată că, față de urmarea produsă, de lipsa scopului, a pericolului social concret al faptei, de faptul că nu a mai fost sancționată pentru această faptă, solicită instanței admiterea în parte a plângerii, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

Solicită administrarea probei cu înscrisuri.

În drept: dispozițiile legale menționate în cuprinsul plângerii contravenționale.

La data de 08.01.2013 intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.

În drept s-a invocat dispozițiile art.115-118 C.pr.civ.

Probe: înscrisuri.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin sentința civilă nr.265, pronunțată de Judecătoria Călărași la data de X s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lehliu Gară.

La data de X cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei X.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție seria X nr. X întocmit la data de X de intimatul X, petenta X a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 25.000 lei pentru că la data de X, la punctul de lucru Ștefănești din com. X s-a constatat săvârșirea faptei de a nu fi ținut zilnic evidența încasărilor realizate și a premiilor acordate-punctul de lucru Ștefănești. Nici nu deține un registru în acest sens, evidența ținându-se doar de două ori pe lună.

În drept s-a reținut că fapta este prevăzută de art. 76 alin.1 lit. a) rap. la art. 23 alin. 2 și art. 74 alin.1 lit. c) din HG nr. 870/2009, sancționată de art. 76 alin.2 lit. a) din același act normativ.

Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.1 din OG nr.2/2001, întrucât procesul-verbal a fost încheiat la data de X, iar plângerea a fost depusă la Oficiul Poștal din București la data de X.

Analizând procesul-verbal sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G. nr. 2/2001, referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.

Instanța constată că procesul-verbal a fost încheiat în lipsa unui reprezentant legal al petentei persoană juridică, astfel că nici nu s-au putut reține obiecțiuni în chiar cuprinsul său. În aceste circumstanțe, contrar susținerilor petentei, instanța constată că aceasta avea posibilitatea de a invoca prin plângerea contravențională orice motiv de nelegalitate sau netemeinicie pe care-l considera întemeiat, fără ca acesta să semnifice o lipsire de efecte juridice a art. 16 alin.7 din OG nr. 2/2001 în condițiile întocmirii procesului verbal în lipsa reprezentantului legal al persoanei juridice sancționate.

De asemenea, instanța apreciază ca fiind suficient descris locul săvârșirii contravenției prin mențiunea "X"; în condițiile în care petenta nu a demonstrat că are mai multe puncte de lucru în sat Ștefănești, com. Ileana, jud. Călărași și, pe cale de consecință, vătămarea ce i-a fost adusă prin lipsa unei identificări mai precise a locului săvârșirii contravenției.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța reține că, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției poate face dovada existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției doar în măsura în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției "acuzatului"; dincolo de orice îndoiala rezonabilă.

Conform art. 76 alin.1 lit. a) din HG 870/2009, constituie contravenție la regimul exploatării jocurilor de noroc, printre altele și nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (1)-(3) din același act normativ.

Potrivit art. 23 alin. (2) din HG 870/2009, evidența primară se ține zilnic, pentru fiecare joc de tip slot-machine și sistem de joc de tip jack-pot, după caz, conform modelului prezentat în anexa nr. 8 a), pentru mijloacele de joc care operează în lei, respectiv în anexa nr. 8 b), pentru mijloacele de joc care operează în valută.

Conform art. 74 alin. (1) lit. c) din HG 870/2009, organizatorii de jocuri de noroc au, în funcție de specificul activității de jocuri de noroc desfășurate, obligația de ține zilnic, la fiecare sală de joc, o evidență completă, clară și detaliată a încasărilor realizate de fiecare mijloc de joc în parte, precum și a premiilor sau câștigurilor acordate, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri, în limba română.

În speță, petenta nu contestă situația de fapt reținută în procesul-verbal seria X nr. X, întocmit la data de X de intimatul X și nu oferă nicio explicație privitor la faptul că, deși este obligată de lege la a ține o evidență zilnică a încasărilor și a premiilor, petenta ține evidența doar de 2 ori pe lună.

În aceste condiții, instanța constată că nu se poate vorbi despre un pericol social scăzut pentru a se înlocui pedeapsa amenzii cu cea a avertismentului, voința legiuitorului fiind practic ignorată de către petentă.

Conform art.76 alin.2 lit. a din HG 870/2009, amenda pentru fapta prevăzută de art. 74 alin.1 lit. c) este cuprinsă între 25.000 - 50.000 lei, organul de control aplicând sancțiunea minimă, respectiv 25.000 lei.

În ceea ce privește cuantumul sancțiunii aplicate, instanța apreciază că a fost corect individualizat de către agentul constatator, petenta nefăcând dovada faptului că modul de înregistrare constatat s-a datorat unor împrejurări de moment, din contră, nu a oferit nicio explicație pentru faptul că în locul evidenței zilnice a încasărilor și premiilor, ține evidența doar de două ori pe lună.

Spre deosebire de petentă, instanța apreciază că gravitatea faptei este stabilită chiar de legiuitor și se reflectă în amenda mare prevăzută pentru încălcarea acestei dispoziții legale.

Pentru aceste motive urmează a respinge plângerea contravențională formulată de petenta X împotriva procesului-verbal de contravenție seria X nr. X, întocmit la data de X de intimatul X, ca neîntemeiată.

Văzând și dispozițiile art. 34 alin.2 din OG 2/2001

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMEL LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta X, cu sediul social în X, având număr de ordine în Registrul Comerțului X și Cod Unic de Înregistrare X, reprezentată legal prin X, având funcția de administrator și convențional prin Societatea Civila de Avocați "X";, în contradictoriu cu intimatul X, cu sediul în X, împotriva procesului verbal de contravenție seria X nr. X, întocmit la data de X, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.03.2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere contravenţională HG 870/09. Jurisprudență