Plângere împotriva încheierii de respingere a contestaţiei privind tergiversarea procesului întemeiată. indicarea de instanţa care judecă plângerea a măsurilor legale necesare fără a intra în problemele de fapt sau de drept care să anticipeze soluţia.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia II-a civila Decizie nr. 33 din data de 21.02.2017
Procedura insolvenței este guvernată de principiul soluționării cu celeritate conform art. 4 pct. 3 din Legea nr.85/2014, care impune asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare și derulare a procedurii într-un timp util și rezonabil.
Acordarea unor termene foarte lungi pentru depunerea expertizei încuviințate în cadrul procedurii insolvenței și neluarea măsurilor de sancționare a participanților, inclusiv a părților care nu au înțeles să pună la dispoziția expertului documentele solicitate, presupune încălcarea principiului celerității.
În raport de prevederile art. 525 Noul Cod de procedură civilă, se impune ca proba câștigată cauzei să fie administrată cu celeritate prin stabilirea unor termene de judecată de maximum trei săptămâni și a unor termene precise până la care trebuie efectuate lucrările, cu aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege persoanelor care nu îndeplinesc în termen dispozițiile instanței.
Prin cererea înregistrată la data de 16.01.2017, în dosarul nr. 2539/104/2014/a1 al Tribunalului Olt Secția a II-a Civilă, de contencios Administrativ și Fiscal, contestatoarea DCIIPURL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC M&S TM SRL, a formulat contestație privind tergiversarea procesului.
La data de 20.01.2017, Tribunalul Olt Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, a pronunțat o încheiere prin care a respins contestația formulată de DCIIPURLB, în calitate de administrator judiciar al SCM&STMSRLS, ca neîntemeiată.
S-a reținut că, motivul invocat de către contestatoare în sensul că la data de 14.10.2014 când s-a înregistrat dosarul anexă în procedura prevăzută de Legea 85/2016, având ca obiect contestație la tabelul preliminar de creanță, formulat de debitoarea SCM&S TMSRL, unde la termenul din 02.11.2015 s-a emis adresă către experții desemnați în cauză în vederea întocmirii raportului de expertiză și ulterior, acordarea a trei termene fără ca raportul de expertiză să fie depus la dosar, nu poate fi imputabil instanței, atâta timp cât experții au învederat că nu le-au fost puse la dispoziție actele necesare, atât de către contestatoare, cât și de către intimata creditoare PBRSA.
Instanța, în virtutea rolului său activ, a emis adresă atât către intimata-creditoare, cât și către contestatoare pentru a pune la dispoziția experților actele solicitate, după ce în prealabil le-a comunicat obiectivele expertizei.
La termenul din 16.01.2017, nefiind depus raportul de expertiză, instanța a atenționat pe cei doi experți că se vor aplica dispozițiile art. 137 alin. 2 lit. d din codul de procedură civilă și că vor fi amendați pentru neefectuarea la timp a expertizei.
Împotriva încheierii din 20.01.2017, a formulat plângere DCIIPURLB, în calitate de administrator judiciar al SCM&STMSRLS, care a invocat prevederile art. 522, 524 alin. 3, 525 din Noul Cod de procedură civilă, art. 112 alin. 3 din Legea 85/2014.
S-a solicitat ca, în temeiul art. 525 alin. 5 Noul Cod de procedură civilă, Curtea să dispună ca instanța de fond, Tribunalul Olt, să soluționeze cauza înregistrată sub nr. 2539/104/2014/a1, având ca obiect contestație împotriva tabelului preliminar de creanțe al SC M&STMSRL, întrucât perioada de observație în această cauză a depășit cu 17 luni termenul de 12 luni prevăzut de art. 112 alin. 2 din Legea 85/2014.
În argumentarea temeiniciei contestației privind tergiversarea procesului, petenta a invocat prevederile art. 522 alin. 2 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă, având în vedere faptul că instanța de fond a stabilit la termenul din 02.12.2015, întocmirea rapoartelor, iar ulterior , la termenele din 14.12.2015, 14.03.2016 și 06.06.2016 a repetat adresa, fără ca rapoartele să fie depuse până-n prezent la dosar și nici nu a dispus vreo măsură împotriva persoanelor care nu și-au îndeplinit obligațiile impuse de către instanță.
Mai mult, în raport de prevederile art. 522 alin. 2 pct. 4 din Noul Cod de procedură civilă, instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil, prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul act de procedură (o6.06.2016), ar fi fost soluționat pentru luarea măsurii sau îndeplinirii actului în ceea privește depunerea rapoartelor de expertiză și soluționarea cu celeritate a cauzei.
Petenta a solicitat, ca instanța de fond să aplice măsura decăderii contestatoarei din proba cu expertiza întrucât aceasta nu și-a îndeplinit obligația în termenul stabilit de instanța și pe cale de consecință să procedeze la soluționarea cauzei.
Analizând actele și soluționării dosarului, în raport de motivele invocate în cauză, Curtea a constatat că plângerea este fondată.
În ceea ce privește contestația privind tergiversarea procesului, reglementată prin dispoziția art. 522 Noul Cod de procedură civilă, intenția legiuitorului a fost aceea de a găsi un mijloc procedural destinat să zădărnicească, într-o manieră promptă și eficientă, orice tendință de tergiversare a judecății și de nesocotire, pe această cale, a principiului soluționării procesului civil într-un termen optim și previzibil.
Textul de mai sus determină și cazurile în care se poate exercita calea contestației, respectiv:
1. când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;
2. când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;
3. când o persoană sau autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanței, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informații rezultate din evidențele ei și care erau necesare soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;
4. când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.
Prin urmare, legea circumstanțiază cu destulă claritate situațiile în care se poate exercita o contestație în temeiul reglementărilor de mai sus analizate.
Plângerea formulată în temeiul art. 525, va fi soluționată de trei judecători, iar potrivit alin. 3, în toate cazurile, instanța care soluționează plângerea nu va putea da îndrumări și nici nu va putea oferi dezlegări asupra unor probleme de drept sau de fapt care să anticipeze modul de soluționare a pricinii ori care să aducă atingere libertății judecătorului cauzei de a hotărî, conform legii, cu privire la soluția ce trebuie dată procesului.
Precizarea de mai sus, este în concordanță cu însăși limitele investirii instanței superioare, aceasta nefiind sesizată decât pentru adoptarea unor măsuri care să conducă la soluționarea cauzei într-un termen optim și previzibil și nicidecum să vizeze împrejurări de fapt sau de drept privitoare la soluționarea în fond a cauzei.
În speță, petenta a invocat dispozițiile art. 522 alin. 2 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă, în sensul că, deși instanța de fond a dispus întocmirea unui raport de expertiză la termenul din 2 noiembrie 2015 și a dispus repetarea adresei către expert la 14.12.2015, 14.03.2016 și 06.06.2016, expertiza nu a fost efectuată și nici instanța nu a luat vreo măsură împotriva persoanelor care nu și-au îndeplinit obligația.
S-au invocat și prevederile art. 525 alin. 2 pct. 4 din NCpc, în condițiile în care instanța de fond și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optimi și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei.
Petenta a considerat că instanța de fond trebuie să aplice măsura decăderii contestatoarei din proba cu expertiza și pe cale de consecință, să procedeze la soluționarea cauzei.
Trebuie menționat, că procedura insolvenței este guvernată de principiul soluționării cu celeritate a unor astfel de cauze, aspect reliefat atât prin dispozițiile art. 4 pct. 3 din legea 85/2014, care impune asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare și derulare a procedurii într-un timp util și rezonabil, dar și prin prevederile punctului 11 al art. 4, referitoare la valorificarea într-un timp util și într-o manieră cât mai eficientă a activelor.
Pe de altă parte, potrivit art. 330 din NCpc, când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau trei experți, în timp ce la art. 336 alin. 1 teza a II-a din NCpc, se stipulează că, în cazuri urgente, termenul pentru depunerea raportului de expertiză poate fi micșorat.
Or, deși în speță avem un litigiu în procedura insolvenței, termenele pentru depunerea rapoartelor de expertiză au fost nejustificat de lungi, în timp ce părțile cauzei, nu au înțeles să pună la dispoziția expertului documentele solicitate.
Chiar dacă judecătorul fondului la termenul din 16.01.2017 a dispus ca experții să întocmească expertiza exclusiv pe baza înscrisurilor puse la dispoziție până în prezent și cu mențiunea pentru experți că vor fi amendați în situația în care nu depun lucrarea, termenul pentru executarea lucrării a fost stabilit la 27 martie 2017, care nu reprezintă un termen optim și previzibil.
În aceste condiții, Curtea, în raport de prevederile art. 525 NCpc, a admis plângerea dar nu în sensul decăderii contestatoarei din proba cu expertiza, care reprezintă o probă câștigată cauzei în raport de necesitatea și utilitatea acesteia, ci, dispunând administrarea cu celeritate a probatoriului încuviințat, prin stabilirea unor termene de judecată de maximum trei săptămâni și a unor termene precise până la care trebuie efectuate lucrările, cu aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege persoanelor care nu îndeplinesc în termen dispozițiile instanței.
| ← Acţiune oblică/partaj bunuri comune | Contravenţii. anularea procesului verbal. Jurisprudență... → |
|---|
