Soluţionare cauză pe un alt temei juridic decât cel cu care a fost investită de parte, respectiv art. 998-999 C.civ. Soluţia instanţei bazată pe lege specială, ce nu reglementează dreptul persoanei în cauză.
| Comentarii |
|
S-au aplicat în mod greşit dispoziţiile din legea specială în rezolvarea unei acţiuni de drept comun, instanţa selectându-le doar pe acelea cu privire la termenul de formulare a cererii şi neluând în seamă temeiul juridic al acţiunii aşa cum a fost indicat de reclamant. Plata de daune morale de către stat nu este un drept prevăzut, reglementat de această lege, iar instanţa a stabili că temeiul juridic este de fapt această lege specială în ansamblul său, fără a preciza exact dispoziţia legală incidentă. În mod constant reclamantul atât prin acţiunea introductivă, prin precizarea de la fila 28, prin cererea de apel a arătat şi insistat că nu înţelege să se judece în temeiul Decretului Lege nr. 118/1990, O.U.G. nr. 105/1999 (aprobat prin Legea nr. 189/2000), nefiind aplicabile dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, si şi-a manifestat voinţa de a se judeca în temeiul art. 998-999 C.civ. pe drept comun. Pronunţându-se pe un alt temei juridic, instanţa a încălcat principiul disponibilităţii întrucât, potrivit art. 129 alin. (6) C.proc.civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 63 din 2 februarie 2011
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 03.09.2010, reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentant prin MFP a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 520.000 RON despăgubiri civile, reprezentând daune morale pentru suferințele psihice și relele tratamente la care au fost supuși tatăl său M.D și bunica sa M.I cu ocazia, deportării pe motive etnice în Transnistria (Bug) de către regimul Antonescu în perioada 01.09.1942-01.07.1944.
A mai arătat reclamantul că, perioada deportării a durat 2 ani și în drept și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 998-999 C.civ.
Prin sentința nr. 429 din 6.12.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a respins acțiunea, întrucât starea de fapt expusă de reclamant a fost reglementată prin Ordonanța nr.105/1999 modificată ulterior prin Legea nr. 189/2000, Legea nr. 586/2002 și Legea nr. 323/2004, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 06.09.1940 până la 06.03.1945, din motive etnice.
Reclamantul a susținut că solicită daune morale pentru suferințele cauzate tatălui său și bunici sale care au fost deportați pentru motive etnice, de regimul de represiune al Guvernului Antonescu, astfel, că temeiul juridic al acțiunii acestuia îl reprezintă normele speciale arătate mai sus și nu dispozițiile art. 998. art. 999 C.civ., mai ales că aceste dispoziții privind răspunderea civilă delictuală nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului, răspunderea statului fiind o răspundere directă și limitată doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare reglementate în mod expres de lege.
Față de cele reținute, tribunalul a constatat că cererea formulată de reclamant este prescrisă, întrucât dispozițiile Legii nr. 586/2002 prevăd că cererile formulate în temeiul art.7 alin. (2) din O.G. nr.105/1999 se depun până la 31.12.2002, termen care a fost prelungit ulterior prin art. 2 din Legea nr. 323/2004 până la data de 31.12.2006.
Ori, reclamantul a formulat cererea la data de 03.09.2010 peste termenul prevăzut imperativ de art. 7 alin. (2) din O.G.105/1999 așa cum a fost prelungit ulterior.
împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul M.I., solicitand admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât s-au solicitat daune morale în temeiul art.998, art. 999 C.civ., iar instanța nu a reținut că drepturile acordate autorilor săi în conformitate cu Decretul-Lege nr. 118/1990 sunt total distincte de drepturile pretinse pe cale acțiunii civile de față. Temeiul juridic este cel al răspunderii civile delictuale.
Instanța în ședința din 2.02.2011 a recalificat calea de atac exercitată împotriva sentinței civile ca fiind apel.
S-a reținut că, față de obiectul cererii deduse judecății, a cărui valoare este de 520.000 lei, și de cauza acțiunii, întemeiată pe dispozițiile art. 998, art. 999 C.civ., că prezenta cale de atac a fost înregistrată greșit ca fiind recurs, aceasta fiind apel, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. b) C.proc.civ., potrivit cărora tribunalul judecă în primă instanță „procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei”, raportat la dispozițiile art. 3 alin. (1) pct. 2, potrivit cărora curțile de apel judecă „ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunalul în primă instanță”.
S-au avut în vedere dispoz. art. 282 alin. (1) C.proc.civ.
Apelul este fondat.
ORDONANȚA nr. 105 din 30.08.1999 a modificat și completat Decretul- Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
La art. 1 alin. (2), după litera a) s-a introdus litera a1) cu următorul cuprins: Constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: „a fost persecutată sau deportată de către regimul instaurat în România cu începere de la data de 14 septembrie 1940 până la data de 23 august 1944 din motive etnice și rasiale;”
Prin Legea nr. 189 din 2.11.2000, s-a aprobat cu modificări Ordonanța nr. 105/1999, titlul actului având următorul cuprins: „Ordonanță privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice”
Prin articolul unic devenit art. 1, s-au stabilit categoriile de persoane care beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, iar prin art. 2-6 sunt reglementate drepturile de care beneficiază aceste persoane: indemnizații anuale, lunare, asistență medicală și medicamente gratuite, transport local, 6 călătorii anual pe calea ferată, tratament într-o stațiune balneo-climaterică, scutiri taxe, prioritate la instalarea unui post telefonic, acordarea gratuită a unui loc de veci.
Conform art. 7 este stabilită procedura de urmat pentru stabilirea și plata drepturilor prevăzute de ordonanță, autoritatea competentă și componența acesteia, termenul și locul depunerii cererilor, modul de lucru, termenul de soluționare a cererilor, tipul de act emis în procedura respectivă, calea de atac, termenul și instanța competentă material.
Reclamantul a formulat o acțiune directă, chemând în judecată Statul Român, acțiune prin care a solicitat daune morale în cuantum de 520.000 lei, pentru suferințele suportate de tatăl său M. D. și bunica sa M. I., ca urmare a deportării acestora pe motive etnice, în Transnistria (Bug), în perioada 1.09.1942 - 1.07.1944.
Acțiunea a fost întemeiată în drept, pe dispozițiile art. 998, art. 999 C.civ.
Reclamantul s-a adresat instanței de drept comun, respectiv tribunalului, având în vedere cuantumul pretențiilor, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C.proc.civ.
Reclamantul nu a solicitat direct instanței de judecată stabilirea vreunui drept din cele reglementate prin legea specială și enumerate în precedent, prevăzute la art. 2-6 din O.G. nr. 105/1999 cu modificările și completările ulterioare. în acest caz ar fi fost discutabilă admisibilitatea unei acțiuni directe, indiferent de data depunerii, care să nu fi fost precedată de urmarea procedurii în fața Comisiei înființată la nivelul Casei județene de Pensii, precum și competența materială a instanței, după caz.
Reclamantul prin acțiunea introductivă de instanță, nu a chemat în judecată Casa județeană de Pensii - Comisia și nu a formulat o contestație împotriva unei Hotărâri emisă de Comisie în procedura de stabilire și plată a drepturilor, procedură declanșată prin depunerea cererii de către persoana îndreptățită. în acest caz se ridica problema competenței materiale în primă instanță a contenciosului administrativ, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999, instanța civilă nefiind competentă.
Or, în aceste condiții, în mod greșit instanța civilă a socotit că este investită cu soluționarea unei cereri în sensul la care se referă dispozițiile art. 7 alin. (2) ce se formulează cel mai târziu până la data de 31.12.2006 - promovată în speță la data de 3.09.2010, care în orice caz se depunea la Comisie iar nu la instanța de judecată, ( în termen sau nu - este un alt aspect). Această concluzie se impune cu evidență, de vreme reclamanta nu a solicitat: vechime în muncă, indemnizații anuale, lunare, asistență medicală și medicamente gratuite, transport, 6 călătorii anual pe calea ferată, tratament într-o stațiune balneo - climaterică, scutiri taxe, prioritate la instalarea unui post telefonic, acordarea gratuită a unui loc de veci - ca drepturi prevăzute în legea specială.
S-au aplicat în mod greșit dispozițiile din legea specială în rezolvarea unei acțiuni de drept comun, instanța selectându-le doar pe acelea cu privire la termenul de formulare a cererii și neluând în seamă temeiul juridic al acțiunii așa cum a fost indicat de reclamant.
Plata de daune morale de către stat nu este un drept prevăzut, reglementat de această lege, iar instanța a stabili că temeiul juridic este de fapt această lege specială în ansamblul său, fără a preciza exact dispoziția legală incidentă.
Atâta tip cât dreptul la daune morale nu este reglementat prin legea specială, dincolo de autoritatea competentă, de procedura de urmat și de termene - dispoziții favorabile sau nu persoanei respective, instanța investită cu o acțiune întemeiată pe dreptul comun ce nu are nicio competență pe legea specială, va judeca după regulile de drept comun.
Reclamantul nu a înțeles prin descrierea acestei stări de fapt,- persecutare pe motive etnice, să-și fundamenteze juridic cererea pe legea specială, să solicite drepturi din legea specială ci, invocând situația specială în care s-a aflat împreună cu familia sa, ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, persecuții recunoscute ca fiind reale inclusiv de regimul politic instaurat după 1990, a solicitat obligarea statului succesor, la plata de daune morale pentru abuzurile suferite.
în mod constant reclamantul atât prin acțiunea introductivă, prin precizarea de la fila 28, prin cererea de apel a arătat și insistat că nu înțelege să se judece în temeiul Decretului Legea nr. 118/1990, O.U.G. nr. 105/1999 (aprobat prin Legea nr. 189/2000), nefiind aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, si și-a manifestat voința de a se judeca în temeiul art. 998, art. 999 C.civ. pe drept comun.
Pronunțându-se pe un alt temei juridic, instanța a încălcat principiul disponibilității întrucât, potrivit art. 129 alin. (6) C.proc.civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Mai mult , analizând cauza într-un alt context ( obiect și temei), decât cel cu care a fost investită, instanța nu a cercetat fondul cauzei, nepronunțându-se asupra lui.
Prin urmare, singura concluzie care se poate trage este aceea că instanța de drept comun, competentă material potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C.proc.civ., investită cu o acțiune de drept comun, a aplicat în mod greșit reguli din legea specială, fapt ce a condus la neanalizarea și nepronunțarea asupra cererii introductive de instanță, având în vedere obiectul acesteia și fundamentul său juridic, așa cum au fost stabilite de parte, în virtutea principiului disponibilității și a dreptului de acces la justiție - componentă a dreptului la un proces echitabil.
Este incident cazul de desființare cu trimitere prevăzut de art. 297 alin. (1) teza I C.proc.civ., urmând a se admite apelul, a se desființa sentința și a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se pronunța asupra cererii cu care a fost investită: acțiune în despăgubiri cu titlu de daune morale, întemeiată pe dispozițiile art. 998, art. 999 C.civ.
Față de prioritatea în examinare a criticii expuse în precedent și de soluția care s-a impus, apare de prisos examinarea celorlalte motive și apărări privind natura personal nepatrimonială a drepturilor pretinse și imprescriptibilitatea dreptului la acțiune, împrejurări ce nu au făcut obiectul de analiză în primă instanță.
(Judecător Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu)
| ← Hotărâre pronunţată în revizuire. Recurs declarat... | Hotărâre care evocă fondul. Competenţă → |
|---|
