Potrivit art.919 Cod de procedură civilă, instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 3649/2013 din data de 23.09.2013

ORDONANȚĂ PREȘEDINȚIALĂ .CONDIȚII DE ADMISIBILITATE .

Potrivit art.919 Cod de procedură civilă, instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei iar potrivit art.996 Cod de procedură civilă, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, pe cale de ordonanță președințială neputând fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.

Din lecturarea acestei dispoziții care reglementează procedura specială a ordonanței președințiale, se desprinde concluzia că, pentru a fi admisibilă o atare cerere, se impun a fi întrunite concomitent și cumulativ trei condiții : vremelnicia, urgența și neprejudecarea fondului, instanța analizând doar aparența dreptului pe calea acestei proceduri speciale.

Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 3649/2013, pronunțată în dosarul nr. 2977/190/2013

Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanta M.G.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.N.M., să se dispună emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să se încuviințeze provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului de divorț nr. 3211/190/2012, ca aceasta să aibă legături personale cu fiul minor al părților, M.A., născut la 22.07.2003, după următorul program: pe perioada frecventării cursurilor școlare - de duminică de la orele 13,00 până vineri la orele 19,00, prin preluarea la locuința reclamantei, din Bistrița, str. A.T., bl. 4, sc. D, ap. 61, iar de vineri de la orele 19,00 până duminică la orele 13,00, prin preluarea de către pârât la locuința sa din Bistrița, A.V., bl.3, sc.B, ap. 36, iar pe perioada vacanțelor - vacanța de vară, din 15 iunie până la 30 iunie prin preluare la locuința pârâtului; din 1 iulie la 31 iulie prin preluare la locuința reclamantei; din 1 august la 30 august prin preluare la locuința pârâtului, și din 1 septembrie la 15 septembrie prin preluare la domiciliul reclamantei, urmând ca după începerea anului școlar să reintre în vigoare programul pe timpul școlii; pe perioada vacanțelor de iarnă și primăvară - prima săptămână din vacanța de iarnă să fie la locuința reclamantei, iar a doua săptămână la locuința pârâtului și prima săptămână în vacanța de primăvară la pârât și a doua săptămână la locuința reclamantei, apoi reintrând în vigoare programul stabilit pentru timpul școlii; să se dispună ca executarea ordonanței să se facă fără somație și fără trecerea vreunui termen, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că reclamanta a fost căsătorită cu pârâtul în perioada 24.12.2002-20.12.2012, când prin sentința Judecătoriei Bistrița nr. 12.558/2012 pronunțată în dosarul 3211/190/2012 s-a pronunțat divorțul, iar minorului M.A., născut la 22.07.2003, i-a fost stabilită locuința la mamă, în Bistrița, str. A.T., bl.4, sc. D, ap. 61, parter, unde reclamanta deține un apartament bine mobilat și întreținut.

Reclamanta arată că și anterior pronunțării divorțului pârâtul avea o conduită bizară, dar după pronunțarea divorțului purtarea lui a devenit și mai ciudată, urmărind prin tot ceea ce face să o scoată pe reclamantă din fostul domiciliu comun de pe A.V. și să nu mai poată păstra nicio legătură cu fiul lor minor ; în acest sens, imediat după divorț a spus că vrea să reabiliteze apartamentul și a procedat la demontarea ușilor interioare, a dat jos corpurile de mobilă din bucătărie, a blocat dulapurile și i-a demontat reclamantei colțarul canapea pe care dormea.

Aceasta susține că, în casă, pârâtul are tot timpul o purtare agresivă verbal cu expresii injurioase, chiar în prezența copilului și-i solicită mereu să plece din acel apartament. Apoi, de câteva ori i-a blocat intrarea în casă, noaptea face gălăgie să nu poată aceasta dormi și i-a luat, rupt și aruncat cărțile din casă. În aceste condiții, reclamanta a fost nevoită să apeleze la serviciul 112 pentru a interveni și potrivit adresei nr. 212046/14.03.2013 la sesizarea sa, reprezentanții poliției au intervenit în două rânduri, precum și polițistul de proximitate în data de 06.03.2013. Față de situația creată de pârât și mai sus descrisă, a fost nevoită să se mute definitiv în apartamentul ce îl deține pe A.T., dar pârâtul a refuzat să-i permită și minorului să vină cu reclamanta și totodată i-a interzis să mai aibă legături cu minorul.

Având în vedere cele de mai sus, reclamanta consideră că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate cerute de dispozițiile art. 996 din Noul Cod Procedură Civilă, privitoare la existența unui caz grabnic și a aparenței de drept pentru a dispune provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului de divorț, păstrarea legăturilor firești cu minorul potrivit programului mai sus prezentat.

În ceea ce privește situația excepțională în care se află minorul, lucrările dosarului de divorț nr. 3211/190/2012 scot în evidență o stare patologică grav dăunătoare minorului cu unele consecințe ce-l pot urmări toată viața și consideră că este anormal ca minorul să aibă stabilită locuința la reclamantă și aceasta să nu poată avea nicio legătură cu el, tocmai pentru a-l putea înstrăina și mai mult de mamă. Potrivit dispozițiilor art. 262 alin.(2), art. 401 și 496 din Noul Cod Civil, părinții separați de copil au dreptul de a avea legături personale cu acesta.

În ceea ce privește programul legăturilor personale cu minorul, în stabilirea lui, reclamanta a avut în vedere faptul că prin sentința de divorț locuința acestuia a fost stabilită la aceasta, că are condiții morale de creștere și educare a acestuia, iar pe de altă parte interesul superior al minorului raportat la programul lui școlar și de pregătire extrașcolară necesită o stabilitate cu privire la locuință.

Minorul M.A. este elev la C.N.L.R. Bistrița, cu rezultate foarte bune la învățătură și face antrenamente pentru înot de performanță, câștigând multe premii pentru vârsta lui. Astfel, el se află la școală de luni până vineri, între orele 8-13, iar masa de prânz o servește la cantina colegiului unde mănâncă două treimi din colegii lui, astfel că ajunge acasă puțin înainte de ora 14,00. Până la ora 16,00 se odihnește și își face o parte din teme, iar de la ora 16,30 la 18,30 în fiecare zi de luni până vineri face înot, astfel încât ajunge acasă la orele 19,00. Deoarece reclamanta stă singură într-un apartament bine întreținut și mobilat, incomparabil cu cel deținut de pârât și care se află relativ mai aproape atât de școală, cât și de sala de înot, pe lângă faptul că minorul prin sentința de divorț a avut stabilită locuința la aceasta, în acest apartament, reclamanta a apreciat că pentru a nu îngreuna programul lui să se afle la ea în această perioadă de timp.

Tocmai pentru a nu întrerupe și împiedica relația minorului cu tatăl său, reclamanta învederează că este de acord ca de vineri după ce vine de la înot să meargă la tatăl său dacă dorește și să rămână până duminica la orele 13,00, când consideră că trebuie să revină la mamă pentru a pregăti noua săptămână de școală. În aceste condiții, apreciază că minorul și-ar putea desfășura nestingherit programul de școală și sport și ar păstra o legătură permanentă și cu tatăl său.

În ce privește perioadele vacanțelor, de asemenea, reclamanta a avut în vedere ca minorul să stea relativ egal cu ambii părinți.

În drept s-au invocat prevederile art. 192 raportat la art. 996 și următoarele Cod Procedură Civilă, cu observarea dispozițiilor art. 262, art. 263, art. 401, art. 486 și art. 496 din Noul Cod Civil, ale Legii nr. 272/2004 și ale art. 451 din Codul de procedură civilă.

În probațiune s-au anexat înscrisuri și s-au invocat actele și lucrările dosarului de divorț nr. 3211/190/2012, în care există două anchete sociale și rapoarte ale C.P.C., precum și audiați un număr de 6 martori.

Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, precizată la termenul din 26.04.2013, prin care a invocat, pe cale de excepție, nulitatea actelor de procedură efectuate în speță, în temeiul art. 174-178 Cod procedură civilă, cu consecința refacerii actelor de procedură cu respectarea tuturor condițiilor de validitate, precum și inadmisibilitatea prezentei cereri raportat la existenta autorității de lucru judecat provizorie; pe fondul acțiunii, intimatul a solicitat să se dispună admiterea în parte a acțiunii, în sensul stabilirii legăturii personale dintre reclamantă și minor, astfel: pe perioada frecventării cursurilor școlare - marți și joi de la ora 19.00 - 20.00, prin preluarea minorului de la ora de înot de către reclamantă la locuința acesteia, sâmbătă și duminică de la ora 12.00 - 15.00, la locuința reclamantei; pe perioada vacanțelor - luni, miercuri și vineri de la ora 16.00 - 20.00 sau 10.00 - 14.00, în funcție de posibilitățile reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că, din analiza textuală a art. 199-201 Cod procedură civilă, rezultă că actele de procedură efectuate în prezenta cauză, raportat la art. 174-178, sunt nule, nefiind respectate cerințele legale impuse de către actul normativ mai sus invocat. Ulterior înregistrării prezentei cereri de chemare în judecată având ca obiect ordonanță președințială, la data de 18.03.2013, instanța de judecată a procedat la fixarea termenului de judecată, fără a fi îndeplinite cerințele exprese ale art. 200, respectiv 201 Cod procedură civilă.

Pârâtul învederează că i-a fost comunicată, împreună cu cererea de chemare în judecată și actele anexate acesteia, și citația cu termenul de judecată, fixat de instanță la data de 05.04.2013, fapt care conduce la concluzia că, deși prezenta acțiune având ca obiect ordonanță președințială, este întemeiată pe codul de procedură civilă intrat în vigoare la data de 15.02.2013, fiindu-i aplicabile prevederile acestuia ca o acțiune introdusă pe rolul instanței la data de 18.03.2013, instanța de judecată a aplicat procedura, privind cererile de chemare în judecată prevăzută de vechiul cod de procedură civilă, abrogat prin intrarea în vigoare a Legii 134/2010.

Pârâtul susține că actele de procedură îndeplinite în cauză sunt lovite de nulitate, fiind întocmite fără respectarea cerințelor legale, chiar dacă acțiunea promovată de reclamantă este una care reclama o procedură de urgentă, instanța de judecată putea eventual uza de prevederile art. 201, aliniat 5 Cod procedură civilă: "în procesele urgente, termenele prevăzute la alin. 1-4 pot fi reduse de judecător în funcție de circumstanțele cauzei", însă nu total eludate.

Apreciind că în speță actele de procedură efectuate în prezenta cauză s-au efectuat cu nerespectarea cerințelor legale instituite prin Codul de procedură civilă aplicabil în prezenta speță, pârâtul invocă nulitatea actelor de procedură, solicitând instanței refacerea acestora cu respectarea condițiilor de validitate impuse de textul legal

Raportat la inadmisibilitatea prezentei cereri în speță, pârâtul mai invocă, în temeiul art. 430 alin. 4 Cod procedură civilă, autoritatea de lucru judecat provizorie, incidente fiind în speță și prevederile art. 1001 alin. 3 Cod procedură civilă. În speță, prin Sentința civilă 12558/2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosarul având ca obiect divorț cu minori, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei, în sensul în care s-a stabilit domiciliul minorului M.A. la reclamantă, la domiciliul acesteia, în Bistrița, str. A.T., nr. 4, sc. D, ap. 61, parter, jud. Bistrița-Năsăud.

Faptul că reclamanta solicită, pe calea unei ordonanțe președințiale, încuviințarea de către instanță ca să aibă legături personale cu minorul, atât timp cât prin hotărârea primei instanțe s-a stabilit domiciliul minorului la reclamantă, prezenta ordonanță apare ca fiind lipsită de interes. Hotărârea primei instanțe, fiind susceptibilă de apel și recurs, constituie autoritate de lucru judecat provizorie, în temeiul art. 430 alin. 4 Cod procedură civilă, coroborat cu prevederile art. 1001, alin. 3 Cod procedura civilă: "hotărârea dată asupra fondului dreptului are autoritate de lucru judecat asupra unei cereri de ordonanță președințială".

Pe fondul cauzei, pârâtul solicită să se dispună respingerea acțiunii formulate de reclamanta M.G.S. ca fiind neîntemeiată în considerarea prevederilor art. 996, alin. 1 Cod procedură civilă. Reclamanta s-a adresat instanței de judecată, în opinia sa, pentru a păstra un drept și prevenirea unor pagube iminente, respectiv dreptul sau de a avea legături personale cu minorul. Alături de cele arătate, reclamanta trebuie desigur, să justifice existența unui interes al cererii sale, care ar trebui să fie motivația și esența sa, fără de care aceasta nu poate fi admisă. Or, din examinarea situației de fapt, alături de probele administrate, rezultă că niciunul dintre aceste elemente nu este întrunit pentru admisibilitatea acestei cereri.

Astfel, minorul locuiește în prezent acolo unde a locuit neîntrerupt de la naștere, sub ocrotirea tatălui său, de care este foarte atașat are toate condițiile necesare, este sănătos și frecventează cursurile C.N.L.R., în clasa a IV-a. Nu exista nici cel mai mic indiciu ca dezvoltarea sa fizică și psihică ar fi pusă în pericol în prezent la domiciliul tatălui său. Dimpotrivă, o schimbare a domiciliului minorului, motivat de faptul că mama sa, din considerente exclusiv subiective, a ales ca și domiciliu, așa cum singură a indicat și solicitat prin acțiunea de divorț, str. A.T., bl.4, sc. D, ap.61, parter, nu ar face decât să-l bulverseze psihic, să-l scoată dintr-un mediu față de care s-a atașat total, să-l îndepărteze de persoanele față de care are o afecțiune deosebită.

Este evident ca ceea ce trebuie să prevaleze este interesul superior al minorului, care trebuie determinat prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere a situației de fapt, așa cum le-a evidențiat mai sus. Conform art. 996 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va putea, stabilind că în favoarea reclamantei există aparența de drept, să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar purta păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Din analiza art. 996 Cod procedură civilă, rezultă că două sunt condițiile specifice exercitării procedurii ordonanței președințiale: urgența (condiție specifică generală) și nerezolvarea fondului cauzei (condiție specifică specială).

Legea nu a dat și nu dă o definiție urgenței. Totuși, având în vedere că art. 996 Cod procedură civilă stabilește situațiile după care instanțele judecătorești trebuie să aprecieze existența sa, aceasta trebuie bine conturată și să rezulte, din materialul probatoriu administrat. Legea prevede două situații în care instanța poate aprecia existenta urgenței și anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere; prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara. Art. 996 prevede și o a treia situație dar aceasta ipoteza prevede materia executării silite ceea ce nu interesează cauza de față.

Spre deosebire de dreptul comun, potrivit căruia o acțiune se judecă în raport cu situația existentă în momentul în care a fost introdusă, urgența în cadrul ordonanței președințiale trebuie apreciată în raport cu situația existentă la momentul judecării cauzei. Or, din probatoriul solicitat în cauză, nu se identifică nicio situație de urgență care ar justifica schimbarea vremelnică a domiciliului actual al minorului la adresa reclamantei, deoarece pârâtul oferă copilului condiții foarte bune de creștere și îngrijire, mai mult decât atât, în temeiul prevederilor legale cuprinse în art. 33 din Legea 272/2004, raportat și la dorința fiului părților, "copilul nu poate fi separat de părinții săi sau de unul dintre ei, împotriva voinței acestora, cu excepția cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare și numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului".

Pârâtul arată că starea de fapt descrisă de reclamantă în acțiune este doar dovada mitomaniei de care aceasta suferă (spre exemplu, ani de zile, și-a scris în CV-uri că este absolventă a unei facultăți de prestigiu, dar în prezent ea este doar studentă la o extensie locală a unei facultăți). Pârâtul susține că nu s-a opus niciodată și nu se opune nici în prezent ca reclamanta să aibă legături personale cu minorul. Din păcate, acesta din urmă, maturizat precoce din cauza problemelor din familie, nu dorește să aibă legături personale cu mama sa.

În speța de față, ambii părinți au locuit zilnic în același apartament cu minorul, astfel că fiecare părinte avea posibilitatea de a dezvolta cu minorul o cât mai bună relație. Iar dacă reclamanta ar fi avut o relație normală cu copilul, acesta ar fi însoțit-o de bună voie la noul ei apartament. Din păcate pentru ea, minorul a fost și este cel mai aspru judecător al acesteia.

Chiar și după divorț, reclamanta a rămas să locuiască tot la domiciliul pârâtului, pentru o perioadă de circa trei luni, deoarece minorul nu a vrut să o urmeze la noua locuință. În acest timp viața a fost un calvar: vocifera, se comporta violent, instituia în casă o atmosferă tensionată, în care tot timpul plana iminența unei catastrofe, continua să facă o dezordine de neimaginat (anterior, cu ocazia întocmirii anchetei sociale, în dosarul având ca obiect divorț, se consemnează că în camera folosită de aceasta lasă de dorit condițiile igienico-sanitare (unul din motivele pentru care copilul nu dorește să locuiască la reclamantă).

De câteva ori, pe fondul furiei pe care și-o alimenta singură, a chemat și poliția, care într-un final i-a atras atenția că are o purtare abuzivă și că nu sunt motive justificate pentru apelarea numărului de urgențe 112 și chiar i s-a recomandat să se mute în locuința închiriată pentru a termina cu acesta situație tensionată. Pârâtul învederează că nu i-a aruncat nicio carte, nici altceva, nici gălăgie nu făcea, pentru că, dacă ar fi fost așa, l-ar fi deranjat implicit pe minor, or acesta trebuia să se odihnească, având zilnic ore la școală și antrenament de înot.

Pârâtul precizează că de când reclamanta a plecat din apartament, atmosfera a devenit mai calmă, prietenii au început să-l viziteze din nou pe minor ; pârâtul i-a propus minorului să o viziteze la noua sa locuință, dar acesta a refuzat să o viziteze, chiar și în condițiile în care pârâtul i-a propus să meargă împreună. Este real că rezultatele minorului la învățătură sunt foarte bune, de asemenea și rezultatele la competițiile sportive de înot. Dar acestea se datorează exclusiv sprijinului pe care pârâtul i l-a acordat de-a lungul anilor. În patru ani de zile reclamanta nu s-a interesat deloc de minor, interesul a devenit brusc doar în timpul procesului de divorț, perioadă în care era nedezlipită până și de geamul holului de la bazinul de înot, mimând o preocupare deosebită (în mod similar și la școală).

În toți acești ani nu s-a ocupat nici măcar de o temă, nu a deschis un caiet, nu știe dacă scrisul minorului este înclinat spre dreapta sau spre stânga, nu are nici măcar o semnătură la rubrica părinte din carnetul de note, niciodată nu i-a făcut patul sau curat în cameră, măcar din întâmplare. Nu a făcut de mâncare, motiv pentru care este singurul din clasă care ia masa la cantina școlii chiar din clasa I, și nu alături de 2/3 din copiii din clasă, cum pretinde reclamanta (care cred că nici nu știe unde este cantina). Uneori, pârâtul mergea de trei ori pe săptămână să vadă dacă minorul "mănâncă tot" și dacă alimentația este corespunzătoare.

Pârâtul susține că a fost alături de minor tot timpul: de când a pus prima dată creionul în mână și până când în prezent rezolvă teancuri de teste de gramatică, iar pe lângă teme, zilnic 5 probleme suplimentare, iar sâmbăta și duminica - câte 10. L-a înscris și este abonat la biblioteca B.C. Cluj de unde studiază materiale atât pe carte, cât și CD, iar rezultatele se observă în carnetul de note, unde frecvent la engleză are FB cu steluță. Este un motiv de mândrie pentru acesta, ca părinte, că minorul preferă prezența sa, deși pârâtul este cel care reprezintă constrângerile din viața lui (precum cele școlare, nevoia de a respecta un program, de a păstra ordinea și curățenia, etc.) și nu pe cea a mamei, care ar reprezenta libertatea absolută.

Având în vedere cele expuse mai sus, pârâtul apreciază că este în interesul superior al minorului programul de vizitare propus de acesta. În prezent, minorul refuză orice contact cu reclamanta, astfel că ar fi șocant pentru acesta obligarea sa de a petrece cu reclamanta cea mai mare parte din timpul său, așa cum aceasta solicită. Dacă reclamanta s-ar gândi în primul rând la minor și nu doar la dorințele ei, ar înțelege că este mai înțelept ca legăturile părintești să fie reluate treptat. Pârâtul învederează că este de acord ca aceste legături să aibă loc în lipsa sa (pentru a nu mai fi acuzat pe nedrept că dezvoltă minorului un S.A.P.). Astfel, zilnic minorul merge la înot, unde termină programul în jurul orelor 18.45 - 19.00. Pârâtul consideră că ar fi potrivit pentru minor ca acesta să fie preluat de la înot de către reclamantă și în lipsa tatălui, să petreacă cu aceasta câte o oră în două zile din săptămână, urmând a fi adus la domiciliul său la ora 20.00, moment de la care încep activitățile specifice pregătirii somnului.

În fiecare zi de sâmbătă și duminică, pârâtul apreciază că ar fi potrivit pentru minor să petreacă câte trei ore doar cu reclamanta, între orele 12.00 - 15.00, astfel încât să se obișnuiască inclusiv cu activități cotidiene, precum servitul mesei de prânz împreună. În perioada vacanțelor, este de acord ca programul de vizitare să fie și mai extins, câte 4 ore/zi, trei zile/săptămână, cu luarea minorului de la domiciliul pârâtului, între orele arătate (la alegerea reclamantei).

Dacă treptat, cu consecvență, reclamanta va reuși să repare tot răul pe care în timp singură l-a făcut în relația cu minorul, și acesta o va accepta în preajma sa, fie în cadrul procesului de divorț, fie prin acțiune separată ulterioară, aceasta va putea pretinde un program mai extins sau chiar stabilirea domiciliului minorului la ea. Dar pentru asta, va trebui să facă dovada că este o mamă adevărată, care pune pe primul plan interesul minorului și nu vanitatea proprie, și că este capabilă să îndeplinească atribuții specifice străine ei: acelea de mamă reală, 24h/zi.

În probațiune s-au anexat înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :

Potrivit certificatelor de la f.17-18, părțile s-au căsătorit la data de 24.12.2002 și din căsătorie a rezultat minorul M.A., născut la data de 22.07.2003.

Prin sentința civile nr.12558/20.12.2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr.3211/190/2012, s-a dispus desfacerea căsătoriei părților prin divorț din vina ambelor părți, exercitarea autorității părintești cu privire la minor să se facă în comun de către ambii părinți iar locuința minorului a fost stabilită la domiciliul mamei din Bistrița, str.A.T. nr.4, sc.D, parter, jud. Bistrița-Năsăud ; împotriva acestei hotărâri a fost declarat apel, care se află în curs de soluționare.

Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să se stabilească legături personale cu fiul său minor, arătând că a fost nevoită să părăsească fosta locuință a familiei din str.A.V. fără ca minorul să o poată urma, deși prin sentința nr.12558/20.12.2012 locuința minorului s-a stabilit la domiciliul său din str.A.T., astfel că îl vede pe fiul său doar la școală sau la cursurile de înot, că prin comportamentul său, pârâtul urmărește ca minorul să se înstrăineze și mai mult de ea și că continuarea acestei situații este dăunătoare pentru minor.

La prezenta cauza s-a atașat temporar dosarul nr.3211/190/2012, care conținea, printre altele, declarații de martor cu privire la relația dintre minor și părți, două anchete psihosociale efectuate de autoritatea tutelară și un raport de evaluare întocmit de direcția pentru protecția copilului.

La termenul 12.04.2013, instanța a respins excepțiile invocate prin întâmpinare și a dispus efectuarea unei evaluări psihologice de către psihologul arondat instituției de învățământ urmate de minor, raport de evaluare depus la dosarul cauzei.

Analizând cerere, instanța reține că sunt îndeplinite cele trei condiții de admisibilitate, respectiv măsurile solicitate privesc situația unui minor pe parcursul procesului de divorț al părinților săi și urmează să fie dispuse până la soluționarea irevocabilă a cauzei, prin urmare este îndeplinită condiția vremelniciei, nu se prejudiciază fondul cauzei și, având în vedere recomandarea din raportul de evaluare psihologică a minorului, potrivit căruia este în interesul minorului ca acesta să beneficieze cât mai curând de prezența reclamantei, este îndeplinită și condiția urgenței.

Potrivit art.396 Cod civil, instanța de tutelă hotărăște asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al minorului, de concluziile raportului de anchetă psihosocială precum și, dacă este cazul , de învoiala părinților iar potrivit art.496 alin.5 Cod civil, părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia.

În cauza de față, părțile se află în proces de divorț, cauza se află în apel, prima instanța a stabilit locuința minorului împreună cu mama sa, reclamanta din acest dosar, însă minorul a rămas împreună cu tatăl său în fosta locuință a familiei, astfel că reclamanta, părăsind fosta locuință a familiei, are legături limitate cu fiul său, doar în cadrul școlii sau la cursurile de înot, astfel că a solicitat stabilirea de legături cu acesta prin preluare la domiciliul actual, prin urmare, instanța reține că sunt îndeplinite condițiile art.496 alin.5 Cod civil.

Pentru stabilirea în concret a programului de vizitare, instanța va avea în vederea programul solicitat de reclamantă prin cerere și programul propus de pârât prin întâmpinarea depusă la termenul din data de 26.04.2013, criteriile avute în vedere fiind interesul superior al minorului, concluziile anchetelor psihosociale întocmite de Compartimentul autoritate tutelară din cadrul Primăriei Bistrița și raportul de vizită întocmit de DGASPC, efectuate în cadrul procesului de divorț, precum și raportul de evaluare întocmit de psihologul instituției de învățământ, urmare a evaluării psihologice dispuse de instanță în prezenta cauză.

Analizând aceste rapoarte, instanța reține că minorul a petrecut în ultima vreme mai mult timp cu pârâtul decât cu reclamanta, pârâtul influențând foarte puternic imaginea și comportamentul copilului de respingere a mamei ; astfel, din raportul de evaluare psihologică, întocmit după cinci întâlniri cu copilul și cu părțile, rezultă că minorul nu a fost protejat în timpul neînțelegerilor dintre părinți ci a fost manipulat emoțional de pârât, însă, după mai multe întâlniri ale minorului cu mama sa, în lipsa tatălui său, atitudinea copilului față de reclamantă se schimbă.

Având în vedere recomandarea psihologului ca minorul să beneficieze mai mult de prezența mamei decât de a tatălui cât mai curând posibil, pentru a crea premisele unei reechilibrări emoționale și educaționale, instanța va admite ca reclamanta să aibă legături cu minorul în modalitatea și programul solicitat de aceasta, urmând ca, în situația în care împrejurările se vor schimba, acest program să poată fi modificat și adaptat corespunzător, conform art.403 Cod civil.

În consecință, instanța va admite cererea și, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr.3211/190/2012, va stabili în favoarea reclamantei următorul program :

Pe perioada frecventării cursurilor școlare :

- de duminică de la orele 13,00 până vineri la orele 19,00, prin preluarea minorului la locuința reclamantei din Bistrița, str.Aleea Tihuței bl.4, sc.D, ap.61, jud. Bistrița-Năsăud.

Pe perioada vacanțelor, prin preluarea minorului la locuința sa, după cum urmează :

- în vacanța de vară : de la 1 iulie la 31 iulie și de la 1 septembrie la 15 septembrie;

- în vacanțele de primăvară : prima săptămână din vacanță ;

- în vacanța de iarnă : a doua săptămână din vacanță.

În temeiul art.451 Cod de procedură civilă, pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei reprezentând onorariu avocat.

În temeiul art.996 alin.2 și 3 Cod de procedură civilă, hotărârea este provizorie și executorie, executarea urmând să se facă fără somație și fără trecerea vreunui termen.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul, solicitând în principal admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond; în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea hotărârii în parte în sensul admiterii în parte a acțiunii, cu consecința stabilirii legăturilor personale dintre reclamantă și minor astfel; pe perioada frecventării cursurilor școlare marți și joi de la ora 19,00 - 20,00 prin preluarea minorului de la ora de înot de reclamantă la locuința acesteia; sâmbătă și duminică de la ora 12,00 - 15,00 la locuința reclamantei; pe perioada vacanțelor luni, miercuri și vineri de la ora 16,00 - 20,00 sau 10,00 - 14,00 în funcție de posibilitățile reclamantei, cu cheltuieli de judecată în ambele stadii procesuale.

În motivare s-a arătat că instanța de fond și-a motivat foarte succint sentința sub aspectul stabilirii programului concret de luare a legăturilor personale ale reclamantei cu minorul, prin enumerarea mijloacelor de probă aflate la dosarul cauzei și la dosarul de divorț (fără o interpretare a acestora), la care a adăugat două concluzii ale raportului de evaluare psihologică întocmite de către psihologul arondat instituției de învățământ urmate de minor.

Cu privire la acest din urmă raport, dreptul la apărare și la un proces echitabil al pârâtului a fost grav încălcat de către instanța de judecată. Deși s-a solicitat expres acordarea unui termen de judecată pentru studiul acestui raport, avându-se în vedere faptul că acesta a fost depus la instanță în preziua procesului, când dosarul cauzei se afla la judecător, iar pârâtul s-a aflat în imposibilitatea faptică de a studia și formula obiecțiuni sau orice alte cereri în legătură cu acesta, cererea a respinsă și cercetarea judecătorească a fost încheiată. Cu toate acestea, acesta este singurul mijloc de probă la conținutul căruia instanța de fond face referiri concrete, și prin urmare cel mai important mijloc de probă pe care se bazează sentința atacată.

Raportul de evaluare psihologică este întocmit în mod vădit unilateral și părtinitor: de la modalitatea de stabilire a întâlnirilor (doar reclamanta a beneficiat de o ședințe singură cu minorul, nu și pârâtul), până la concluziile formulate. Spre exemplu, deși se reține reproșul minorului "De ce nu faci niciodată temele cu mine?", nu se rețin explicațiile reclamantei și nici nu se formulează concluzii privitoare la efectele lipsei voluntare a reclamantei din viața cotidiană a minorului, deși această lipsă a fost invocată de copil.

În realitate, starea de fapt descrisă de reclamantă în acțiune este doar dovada mitomaniei de care aceasta suferă (spre exemplu, ani de zile a scris în C.V.-uri că este absolventă a unei facultăți de prestigiu, ca pârâtul să constate în prezent că ea este doar studentă la o extensie locală a unei facultăți - fabrică de diplome).

Pârâtul nu s-a opus niciodată și nu se opune nici în prezent ca reclamanta să aibă legături personale cu minorul. Din păcate, acesta din urmă, maturizat precoce din cauza problemelor din familie, nu dorește să aibă legături personale cu mama sa.

Situația la care s-a ajuns în prezent, în sensul deteriorării relațiilor dintre reclamantă și minor, se datorează exclusiv acesteia, a atitudinii nepăsătoare, a neglijenței, egoismului, lipsei de atașament real și nu declarativ, pe care le-a manifestat de-a lungul timpului față de copil. Profunzimea relației părinte-copil își are bazele în anii de început ai copilăriei, prin "banala" îngrijire de zi cu zi, discuțiile, plimbările, în general petrecerea timpului liber și acordarea interesului pe care orice copil îl merită de la părinții săi, mai cu seamă de la mamă. Nu era reclamanta în așa măsură de ocupată profesional, încât să neglijeze minorul în așa măsură, încât rezultatul să fie așa vizibil astăzi. Este inutil ca reclamanta să facă reproșuri, să încerce să îl discrediteze pe pârât și să îl acuze că l-ar fi influențat în vreun fel pe minor, pentru că doar ea este singura răspunzătoare pentru faptul că acesta nu îi dorește prezența. Susținerea dezvoltării unui S.A.P. este absurdă prin lipsa ei de logică elementară: dezvoltarea acestui sindrom are ca situație premisă prezența exclusivă a unui părinte, care profitând de lipsa (justificată) a celuilalt părinte, îl influențează pe minor în sensul de a-l învrăjbi împotriva părintelui lipsă și care nu își poate apăra propria cauză. În speța de față ambii părinți au locuit zilnic în același apartament cu minorul, astfel că fiecare părinte avea posibilitatea de a dezvolta cu minorul o cât mai bună relație. Dacă reclamanta ar fi avut o relație normală cu copilul, acesta ar fi însoțit-o de bunăvoie la noul ei apartament. Din păcate pentru ea, minorul a fost și este cel mai aspru judecător al acesteia.

De câteva ori, pe fondul furiei pe care și-o alimenta singură, a chemat și poliția, care într-un final i-a atras atenția că are o purtare abuzivă și că nu sunt motive justificate pentru apelarea numărului de urgențe 112 și chiar i s-a recomandat să se mute în locuința închiriată pentru a termina cu această situație tensionată. Nu i s-a aruncat nicio carte, nici altceva, nici gălăgie nu făcea pârâtul, pentru că, dacă ar fi fost așa, l-ar fi deranjat implicit pe minor, or acesta trebuia să se odihnească, având zilnic ore la școală și antrenament de înot.

Copilul a fost foarte fericit când reclamanta a plecat, atmosfera a devenit mai calmă, prietenii au început să-1 viziteze din nou. După plecarea reclamantei, pârâtul i-a propus minorului să o viziteze la noua sa locuință, dar acesta a refuzat să o viziteze chiar și în condițiile în care i-a propus să meargă împreună.

Este real că rezultatele minorului la învățătură sunt foarte bune, de asemenea și rezultatele la competițiile sportive de înot. Dar acestea se datorează exclusiv sprijinului pe care pârâtul i l-a acordat de-a lungul anilor. În patru ani de zile reclamanta nu s-a interesat deloc de minor, interesul a devenit brusc doar în timpul procesului de divorț, perioadă în care era nedezlipită și de geamul holului de la bazinul de înot, mimând o preocupare deosebită (în mod similar și la școală).

În toți acești ani nu s-a ocupat nici măcar de o temă, nu a deschis un caiet, nu știe dacă scrisul minorului este înclinat spre dreapta sau spre stânga, nu are nici măcar o semnătură la rubrica părinte din carnetul de note, niciodată nu i-a făcut patul sau curat în cameră, măcar din întâmplare. Nu a făcut de mâncare, motiv pentru care este singurul din clasă care ia masa la cantina școlii chiar din clasa I, și nu alături de 2/3 din copiii din clasă, cum pretinde reclamanta (care nici nu știe unde este cantina). Uneori, pârâtul mergea de trei ori pe săptămână să văd dacă minorul "mănâncă tot" și dacă alimentația este corespunzătoare.

Pârâtul a fost alături de minor tot timpul: de când a pus prima dată creionul în mână și până când în prezent rezolvă teancuri de teste de gramatică, iar pe lângă teme, zilnic 5 probleme suplimentare, iar sâmbăta și duminica - câte 10. L-a înscris și este abonat la biblioteca B.C. Cluj de unde studiază materiale atât pe carte, cât și CD, iar rezultatele se observă în carnetul de note, unde frecvent la engleză are FB cu steluță. Este un motiv de mândrie pentru pârât ca părinte, că minorul preferă prezența sa, deși acesta este cel care reprezintă constrângerile din viața lui (precum cele școlare, nevoia de a respecta un program, de a păstra ordinea și curățenia, etc.) și nu pe cea a mamei, care ar reprezenta libertatea absolută.

Având în vedere cele expuse mai sus, se apreciază că este în interesul superior al minorului programul de vizitare propus de pârât și nu cel propus de reclamantă și însușit necenzurat de instanța fondului. În prezent, minorul refuză orice contact cu reclamanta, astfel că ar fi șocantă pentru acesta obligarea sa de a petrece cu reclamanta cea mai mare parte din timpul său, așa cum aceasta solicită. Dacă reclamanta s-ar gândi în primul rând la minor și nu doar la dorințele ei, ar înțelege că este mai înțelept ca legăturile părintești să fie reluate treptat. Sunt de acord ca aceste legături să aibă loc în lipsa pârâtului (pentru a nu mai fi acuzat pe nedrept că dezvolt minorului un S.A.P.).

Astfel, zilnic minorul merge la înot, unde termină programul în jurul orelor 18.45 - 19.00. Se apreciază că ar fi potrivit pentru minor ca acesta să fie preluat de la înot de către reclamantă și în lipsa pârâtului să petreacă cu acesta câte o oră în două zile din săptămână, urmând a fi adus la domiciliul pârâtului la ora 20.00, moment de la care încep activitățile specifice pregătirii somnului.

În fiecare zi de sâmbătă și duminică ar fi potrivit pentru minor să petreacă câte trei ore doar cu reclamanta, între orele 12.00 - 15.00, astfel încât să se obișnuiască inclusiv cu activități cotidiene precum servitul mesei de prânz împreună.

În perioada vacanțelor, pârâtul este de acord ca programul de vizitare să fie și mai extins, câte 4 ore/zi, trei zile/săptămână, cu luarea minorului de la domiciliul pârâtului, între orele arătate (la alegerea reclamantei).

Dacă treptat, cu consecvență, reclamanta va reuși să repare tot răul pe care în timp singură 1-a făcut în relația cu minorul, și acesta o va accepta în preajma sa, fie în cadrul procesului de divorț, fie prin acțiune separată ulterioară, aceasta va putea pretinde un program mai extins sau chiar stabilirea domiciliului minorului la ea. Dar pentru aceasta, va trebui să facă dovada că este o mamă adevărată, care pune pe primul plan interesul minorului și nu vanitatea proprie și că este capabilă să îndeplinească atribuții specifice străine ei, acelea de mamă reală, 24h/zi.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 480 alin. 2 și 3 NCPC.

Intimata, legal citată, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea apelului, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare s-a arătat că prin apelul declarat în cauză se solicită în principal anularea hotărârii atacate, iar în subsidiar schimbarea în parte, în sensul stabilirii unui program al legăturilor personale ale intimatei cu minorul potrivit celor menționate.

Pentru a solicita anularea hotărârii atacate apelantul invocă dreptul la un proces echitabil, ce consideră că nu i-a fost respectat urmare a neacordării unui nou termen de judecată pentru observarea în detaliu a raportului de evaluare psihologică, iar cu privire la schimbarea programului potrivit celui solicitat de apelant se face abstracție de faptul că ne judecăm într-o ordonanță președințială, că există o hotărâre chiar nedefinitivă de stabilire a programului solicitat de pârât și drept urmare se reiau motivele invocate și în apelul formulat cu privire la hotărârea de divorț.

Cu privire la cererea de anulare a sentinței s-au invocat dispozițiile art. 480 alin. 3 NCPC care prevăd o asemenea soluție în situația în care instanța de fond în mod greșit a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori când judecata s-a făcut în lipsa părții ce nu a fost legal citată.

Ori, instanța a judecat fondul cauzei, iar părțile au fost prezente și asistate de avocați, astfel că nu există niciunul din motivele de anulare prevăzute de acest text.

În cazul în care ar fi existat un alt motiv ne-am afla în situația prevăzută de dispozițiile art. 480 alin. 6 din NCPC, dar nu este cazul din moment ce nu se constată o asemenea împrejurare.

În ce privește neacordarea unui nou termen de judecată pentru a formula obiecțiuni la raportul de evaluare psihologică s-a solicitat a se observa că acesta are un conținut redus, iar instanța a amânat pronunțarea din 26.04.2013 până în 29.04.2013, părțile putând să studieze acest raport și să formuleze concluzii scrise, astfel că nu este dat niciun motiv de anulare a sentinței atacate.

În ceea ce privește cererea de schimbare a hotărârii atacate, aceasta este nefondată.

În primul rând s-a subliniat faptul că este vorba despre o hotărâre cu caracter provizoriu, iar programul de vizită stabilit este identic cu cel pronunțat de instanța de fond în judecarea divorțului.

Pentru a stabili acest program atât instanța de divorț, cât și cea de soluționare a cererii de ordonanță președințială au avut în vedere amplul probatoriu administrat în dosarul de divorț, cu privire la relațiile dintre părți pe de o parte și dintre ele și minor pe de altă parte, precum și anchete sociale întocmite în cauză, rapoartele de evaluare psihologică ale minorului, locul de muncă al părinților și condițiile oferite de fiecare dintre părți pentru creșterea și educarea minorului.

Totodată s-a avut în vedere și conduita apelantului după divorț, care a încercat prin toate mijloacele să o determine pe intimată să părăsească locuința, domiciliul comun.

În ceea ce privește situația excepțională în care se află minorul s-a solicitat a se observa lucrările dosarului de divorț nr. 3211/190/2012, care scot în evidență o stare patologică grav dăunătoare minorului cu unele consecințe ce-l pot urmări toată viața.

Situația reală în care se află fiul părților este descrisă, aproximativ, în referatul "S.A.P.", care s-a anexat cererii inițiale.

În ceea ce privește programul legăturilor personale cu minorul, în stabilirea lui, s-a avut în vedere faptul că prin sentința de divorț locuința acestuia a fost stabilită la reclamantă, că aceasta are condiții morale de creștere și educare a acestuia, iar pe de altă parte că interesul superior al minorului raportat la programul lui școlar și de pregătire extrașcolară necesită o stabilitate.

A este elev în clasa a IV-a la C.N.L.R." Bistrița, cu rezultate foarte bune la învățătură și face antrenamente pentru înot de performanță, câștigând multe premii pentru vârsta lui. Astfel, el se află la școală de luni până vineri, între orele 8-13, iar masa de prânz o servește la cantina colegii unde mănâncă două treimi din colegii lui, astfel că ajunge acasă puțin înainte de 14,00. Până la ora 16,00 se odihnește și își face o parte din teme, iar de la ora 16,30 la 18,30 în fiecare zi de luni până vineri face înot, astfel încât ajunge acasă la ora 19,00.

Deoarece reclamanta stă singură într-un apartament bine întreținut mobilat, incomparabil cu cel deținut de pârât și care se află relativ mai aproape atât de școală, cât și de sala de înot, pe lângă faptul că prin sentința de divorț locuința minorului a fost stabilită la reclamantă în acest apartament, instanța a apreciat că pentru a nu îngreuna programul lui să se afle la reclamantă în această perioadă de timp.

Tocmai pentru a nu întrerupe și împiedica relația minorului eu tatăl reclamanta este de acord ca de vineri după ce vine de la înot să meargă la tatăl său dacă dorește să rămână până duminica la orele 13,00, când trebuie să revină pentru a pregăti noua săptămână de școală.

În aceste condiții minorul și-ar putea desfășura nestingherit programul de școală și sport și ar păstra o legătură permanentă și cu tatăl său.

În ceea ce privește perioadele vacanțelor de asemenea s-a avut în vedere ca minorul să stea relativ egal cu ambii părinți.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 480 alin. 1 NCPC.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, precum și din oficiu conform art. 479 alin. 1 teza finală NCPC, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, neexistând niciun motiv care să ducă la anularea sau schimbarea acesteia.

← Prin actele de adjudecare nu s-a creat o servitute de trecere,...		Teza susţinută de reclamantă referitoare la existenţa unei... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Potrivit art.919 Cod de procedură civilă, instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru