Prescripţie extinctivă. Articolul 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001
| Comentarii |
|
- O.U.G. nr. 109/2001
- O.U.G. nr. 145/2001
în cazul acţiunilor civile în nulitate/anulare privind actele juridice de înstrăinare a bunurilor imobile ce constituie obiect al acestei legi speciale, prin derogare de la dreptul
comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a actidui normativ respectiv, iar acest termen a început să curgă de la data de 14 august 2002 pentru că a fost prelungit succesiv cu câte 3 luni prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001.
(Secţia civilă, decizia nr. 113/R/2009, nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 3212 din 22 septembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a admis excepţia prescripţiei extinctive invocată de pârâţi, ca fiind întemeiată.
S-a respins ca fiind prescrisă acţiunea civilă formulată de reclamanţii S.P. şi S.I., cu domiciliul în Israel, prin mandatar M.F.C., împotriva pârâţilor SC V.S. SRL Bistriţa,
C.I., C.V.L., C.M., C.T., R.T. şi R.S. (moştenitorii defunctei N.l.) şi Municipiul Bistriţa, prin primar.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel reclamanţii.
La termenul de judecată din 25 februarie 2009 tribunalul ţinând cont de valoarea fiecărui imobil rezultată din contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită a fi constatată, valoare ce este sub 100.000 lei, a dispus în baza art. 2821 C. pr. civ. calificarea căii de atac ca fiind recursul şi nu apelul.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. pr. civ., tribunalul constată că nu există temeiuri care să atragă casarea şi modificarea sentinţei atacate, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat pentru considerentele ce vor fi reliefate în continuare.
Tribunalul constată că prin acţiunea civilă introductivă reclamanţii recurenţi au solicitat instanţei de judecată, în principal, să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 87/1999, 624/1998, 623/1998 şi 645/1998, iar în subsidiar să dispună anularea actelor şi în ambele situaţii repunerea părţilor în situaţia anterioară. Ulterior reclamanţii nu şi-au completat, modificat, precizat obiectul acţiunii civile formulate.
Faţă de natura obiectului litigiului dedus judecăţii tribunalul constată nefondată critica recurenţilor privind caracterul complex al acţiunii civile formulate, respectiv atât în revendicare, cât şi în nulitate, şi că într-o asemenea situaţie ar avea preferinţă acţiunea în revendicare care nu a fost soluţionată de prima instanţă, deoarece rezultă neîndoielnic şi foarte clar din acţiunea civilă formulată de reclamanţi că aceştia nu au formulat vreun asemenea capăt de cerere privind revendicarea bunurilor imobile obiect al contractelor de vânzare-cumpărare anterior arătate, iar instanţa de fond a soluţionat acţiunea formulată cu respectarea principiului disponibilităţii şi a art. 129 alin. 6 C. pr. civ. ce prevăd imperativ că Judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedusă judecăţii”. Invocarea în calea de atac a recursului a unui asemenea nou capăt de cerere este inadmisibil într-o asemenea cale extraordinară de atac, fiind în contradicţie flagrantă cu principiile ce guvernează procesul civil, astfel încât solicitarea recurenţilor de casare a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare este nejustificată.
în aceeaşi ordine de idei, nefondată şi nesusţinută este şi aserţiunea recurenţilor cum că acţiunea civilă introductivă ar reprezenta şi o plângere împotriva dispoziţiei emise de primar pentru că, după cum s-a reliefat deja, obiectul acţiunii formulate de reclamanţi nu se referea şi la atacarea dispoziţiei emise de primar în baza Legii nr. 10/2001, pentru care de altfel legea specială prevedea o competenţă materială specială, derogatorie de la dreptul comun.
Simpla referire în conţinutul acţiunii civile la aspectul că reclamanţii au formulat cerere de restituire la Legea nr. 10/2001 ce a fost soluţionată parţial prin dispoziţiile primarului nr. 2827/2004 şi nr. 2828/2004 nu este suficientă pentru investirea instanţei de judecată, fiind necesară potrivit art. 112 C. pr. civ. deducerea spre judecată a unei pretenţii concrete, de anulare, totală sau parţială, de modificare a dispoziţiilor arătate, ori tribunalul constată că reclamanţii nu şi-au manifestat voinţa în acest sens.
Referitor la critica recurenţilor privind faptul că nu s-ar fi împlinit termenul de prescripţie de 1 an prevăzut de art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, deoarece reclamanţii au depus cererea de reconstituire a imobilelor încă din 1991 şi că ar fi aflat de existenţa contractelor de vânzare-cumpărare doar în momentul în care li s-a comunicat dispoziţia primarului în 2006, tribunalul o găseşte nefondată, deoarece raportat ta data intentării acţiunii civile - 5 octombrie 2006, termenul special de prescripţie a fost cu mult depăşit, pentru că art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 prevede expres şi imperativ că în cazul acţiunilor civile în nulitate/anulare privind actele juridice de înstrăinare a bunurilor imobile ce constituie obiect al acestei legi speciale, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a actului normativ respectiv, iar acest termen a început să curgă de la data de 14 august 2002 pentru că a fost prelungit succesiv cu câte 3 luni prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001. Aşa fiind justificat s-a admis excepţia prescripţiei extinctive invocată de pârâţi şi s-a respins ca prescrisă acţiunea civilă formulată de reclamanţi.
în acest sens trebuie evocat aspectul că excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză de reclamanţi a fost respinsă prin Decizia nr. 1156/11.12.2007 a Curţii Constituţionale reţinându-se justificat în motivare că „exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă
Susţinerea reclamanţilor că n-ar fi cunoscut de existenţa contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate au invocat-o decât în anul 2006, nu corespunde realităţii, deoarece acest lucru reiese din actele şi lucrările dosarului ataşat nr. 746/1999 al Judecătoriei Bistriţa, având ca obiect revendicare, acţiune civilă formulată şi de aceşti reclamanţi şi unde s-au depus aceste înscrisuri constatatoare ale contractelor de vânzare-cumpărare încă la termenul de judecată din 9 februarie 1999, aşadar aceştia având calitatea de părţi, trebuiau şi puteau afla de existenţa şi conţinutul acestor contracte de vânzare cumpărare încă de la acea dată şi acţiona în consecinţă.
Pentru considerentele anterior reliefate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C. pr. civ., tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţi şi va menţine ca temeinică şi legală sentinţa atacată (judecător Bulea Marius Lucian).
CAPITOLUL II. DREPTURI REALE
| ← Hotărâre judecătorească declarativă de moarte. Acte de... | Acţiune în rectificarea cărţii funciare. Temei → |
|---|
