Recurs. Principiile contradictorialităţii şi dreptului la apărare. Anularea unei tranzacţii judiciare. Bun comun al soţilor. Efectul declarativ al tranzacţiei
| Comentarii |
|
- Cod procedură civilă: art. 304 pct. 5
- Cod civil: art. 948
- O.U.G. nr. 18/2004: art. 18
Codul de procedură civilă conţine norme speciale care impun ca anumite faze procesuale să nu se poată desfăşura decât după comunicarea anumitor acte către părţi, însă comunicarea împrejurării invocării din oficiu a unei excepţii nu este prevăzută de nicio astfel de normă. în plus, dreptul la apărare este întotdeauna în strânsă corelaţie cu obligaţia stabilită de art. 129 alin. 1 C. pr. civ.
Prin urmare, câtă vreme recurentul-reclamant, legal citat, nu s-a prezentat în faţa instanţei, în mod legal aceasta a procedat la punerea în discuţia părţilor a excepţiei invocate din oficiu, fără a fi obligată la comunicarea acestei împrejurări către reclamant,
care a avut posibilitatea de a formula concluzii scrise, de vreme ce instanţa a amânat pronunţarea în acest scop.
Efectul declarativ al tranzacţiei reţinut de instanţă, este corect şi el se referă la împrejurarea că, efect al partajului realizat pe calea tranzacţiei, nu s-au născut drepturi noi şi nici nu au fost transferate drepturi, aşa încât prin încheierea tranzacţiei nu au fost încălcate dispoziţiile invocate de reclamantul-recurent prin care se interzicea înstrăinarea acţiunilor. Susţinerea recurentului în sensul că tranzacţia ar constitui un act de dispoziţie este corectă, însă caracterul de act de dispoziţie al tranzacţiei este reţinut în raport cu procesul de partaj, proces care se finalizează ca urmare a acestui act de dispoziţie. însă clauzele cuprinse în tranzacţie nu constituie acte de dispoziţie decât în măsura în care este vorbe de renunţări la drepturi. Or, sub aspectul analizat - dreptul de proprietate asupra acţiunilor - tranzacţia nu cuprinde un act de dispoziţie, ci un act declarativ, prin care, cu efect retroactiv, dreptul de proprietate devălmaşă asupra acţiunilor se transformă în dreptul de proprietate exclusivă al recurentului.
(Decizia nr. 506 din 24.11.2009, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze
privind proprietatea intelectuală)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamantul
O.L.C. a chemat în judecată Banca X. şi pe O.A.M., solicitând ca instanţa să constate nulitatea absolută a tranzacţiei încheiate la 22.03.2005, arătând că respectiva tranzacţie a fost încheiată în dosarul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti pentru soluţionarea capătului de cerere din acel dosar privind partajul bunurilor comune, că în temeiul acelei tranzacţii reclamantul a primit în posesie şi proprietate un număr de 5627 acţiuni la banca pârâtă, care fuseseră dobândite de O.A.M. în calitate de membră a asociaţiei salariaţilor băncii, iar potrivit art. 18 alin. 3 din O.U.G. nr. 18/2004, acţiunile cumpărate de membrii asociaţiei salariaţilor nu pot fi înstrăinate sau grevate cu sarcini până la privatizarea băncii, interdicţie care este reluată în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 33/2004.
Reclamantul a mai arătat ca procesul de privatizare al băncii pârâte s-a încheiat la 12.10.2006, moment la care s-au anulat şi restricţiile menţionate. De asemenea, reclamantul a arătat ca banca a refuzat în repetate rânduri să recunoască tranzacţia consfinţită de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Reclamantul a solicitat să se constate că prin tranzacţia atacată au fost eludate norme imperative ale legii, care ocrotesc un interes general (colectiv) şi au fost încălcate regulile de convieţuire socială, aşa încât această tranzacţie a avut la bază o cauză imposibilă, ilicită, imorală.
Prin sentinţa civilă nr. 7078/27.05.2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Banca X., a fost respinsă cererea formulată împotriva pârâtei Banca X., ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă cererea privind pe reclamantul O.L.C. şi pe pârâta O.A.M., ca neîntemeiată; a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că acţiunile băncii care au revenit în lotul reclamantului potrivit tranzacţiei părţilor au avut regimul juridic al unor bunuri comune, dobândite de reclamant şi pârâtă în timpul căsătoriei, că, în aceste condiţii, tranzacţia încheiata de părţi nu a avut efecte translative sau constitutive
de drepturi, ci doar efecte declarative. Pentru aceste motive sunt inaplicabile în cauză prevederile art. 18 din O.U.G. nr. 18/2004, care se referă strict la înstrăinarea sau grevarea de sarcini a acţiunilor băncii X., dobândite de membrii Asociaţiei salariaţilor X.
Pe cale de consecinţă, instanţa a constatat că prevederile legale imperative invocate de reclamant în motivarea cererii sale nu au fost încălcate la încheierea tranzacţiei consfinţite prin sentinţă civilă.
Instanţa a constatat, de asemenea, că reclamantul nu probat în nicio măsură susţinerea sa privind existenta unei cauze imposibile, ilicite sau imorale la perfectarea tranzacţiei din 22.03.2005. Astfel, după încheierea procesului de privatizare a Băncii X., s-a făcut transferul deplin al dreptului de proprietate asupra acţiunilor către acţionarii care au dobândit acţiunile prin intermediul Asociaţiei salariaţilor X., printre care s-a numărat şi reclamantul O.L.C., acesta bucurându-se de toate drepturile aferente calităţii de acţionar al Băncii X.
împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat apel reclamantul, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
în motivarea apelului, apelantul reclamant a formulat următoarele motive de critică: Sentinţa civilă nu cuprinde calea de atac şi termenul în care se poate declara, conform art. 261 pct. 7 C. pr. civ., lipsa acestor menţiuni fiind o încălcare a legalităţii. A mai susţinut apelantul că în încheierea de şedinţă din 08.04.2008 nu s-a consemnat faptul că s-a prezentat după strigarea cauzei şi rămânerea în pronunţare asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâtei X. şi de care nu a avut cunoştinţă, astfel încât s-a acordat termen pentru concluzii scrise, fiind amânată pronunţarea.
S-au încălcat prin acestea principiile contradictorialităţii, dreptului la apărare şi al rolului activ al judecătorului.
A mai criticat apelantul şi faptul că sentinţa civilă şi motivarea acesteia nu se întemeiază pe toate probele din dosar şi încuviinţate de instanţă, judecătorul nesolicitând o serie de înscrisuri încuviinţate, astfel că nu s-a ajuns la lămurirea cauzei, Motivarea este sumară, nu caracterizează consecinţele ce rezultă din argumentarea sentinţei civile, arătând în esenţă că cele 5627 acţiuni la Banca X. nu puteau face obiectul unei tranzacţii la 22.03.2005, ci doar după transferul deplin al dreptului de proprietate, respectiv după 12.10.2006.
în motivarea sentinţei civile nu au fost reţinute şi alte temeiuri de drept invocate de către apelantul reclamant - art. 480, art. 969 şi art. 1706 C. civ., Legea nr. 31/1990 -, ci numai art. 18 din O.U.G. nr. 18/2004, şi nu au fost reţinute toate cauzele de nulitate absolută invocate.
Intimata pârâtă O.A.M. a depus la dosar întâmpinare, iar apelantul a formulat răspuns la aceasta, intimata X. depunând concluzii scrise.
Prin decizia civila nr. 307A/9.03.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a lll-a civilă, apelul a fost respins ca nefondat, respingându-se şi cererea intimatei de obligare a apelantului la cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut în ceea ce priveşte critica referitoare la calea de atac şi termenul de declarare a acesteia, aceasta este nefondată, absenţa acestor menţiuni nefiind sancţionată de lege cu nulitatea iar apelantul nu indică şi nu dovedeşte vreo vătămare ca urmare a acestei omisiuni, calea de atac fiind dată de lege, nu de către instanţă şi lipsa acestei menţiuni neîmpiedicând partea să declare calea de atac (reclamantul neputându-se la rândul său prevala de necunoaşterea legii) şi nici nu i-ar deschide o altă cale de atac decât cea prevăzută de lege.
în ceea ce priveşte neconsemnarea în conţinutul încheierii din data de 08.04.2008 a prezenţei reclamantului, după încheierea dezbaterilor, tribunalul a constatat, de
asemenea nefondată şi această critică, după închiderea dezbaterilor, partea care nu a fost prezentă având doar posibilitatea de a depune note scrise, ceea ce s-a şi întâmplat şi în cazul de faţă, chiar apelantul arătând că s-a amânat pronunţarea pentru note scrise.
Referitor la încălcarea celor 4 principii enumerate de apelant, prin aceea că nu a avut cunoştinţă de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei X., tribunalul a arătat că, în ceea ce priveşte respectarea principiului contradictorialităţii, nu este necesar ca toate părţile să participe efectiv la dezbaterea unei chestiuni, precum excepţia la care face referire apelantul, sau să se fi exprimat efectiv, fiind suficient ca ea să fi fost în măsură să se exprime. Contradictorialitatea este asigurată chiar dacă se prezintă numai una dintre părţi sau lipsesc amândouă, dacă în acest din urmă caz, s-a cerut judecarea în lipsă.
în speţă apelantul reclamant a avut cunoştinţă de proces, iar instanţa a amânat pronunţarea asupra excepţiilor având posibilitatea de a depune note scrise prin care să-şi exprime punctul de vedere astfel că nu a fost încălcat nici dreptul la apărare, ca de altfel nici cel al egalităţii ori rolului activ al judecătorului în chestiunea rezolvării acestei excepţii.
Referitor la chestiunea nemotivării sentinţei civile, tribunalul a observat că aceasta cuprinde motivele de fapt şi de drept ce au stat la baza formării convingerii instanţei, iar faptul că acesta nu s-a referit şi raportat în argumentarea soluţiei decât la unul sau o parte din textele de lege invocate în susţinerea acţiunii nu echivalează cu o nemotivare a sentinţei civile şi nici nu atrage nelegalitatea ori netemeinicia acesteia, judecătorul raportându-se la acele chestiuni de drept ce au legătură şi relevanţă cu raportul juridic dedus judecăţii, aceasta deoarece judecătorul are atributul de a face calificarea şi încadrarea în drept, corectă a acţiunii cu care este învestit.
Referitor la aspectele de fond, ce vizează temeinicia soluţiei apelate, tribunalul a constatat că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă şi în mod just a constatat că tranzacţia în discuţie nu poate fi afectată de nulitate pentru motivele invocate de apelant referitoare la faptul că acele acţiuni nu puteau face obiectul unei tranzacţii, aceasta având un efect declarativ de drepturi.
La momentul tranzacţiei nu se poate spune că aceste acţiuni care făceau parte din comunitatea de bunuri a soţilor, erau afectate de inalienabilitate.
Pe de altă parte, dreptul de proprietate al reclamantului apelant astfel recunoscut nu a fost contestat iar tranzacţia încheiată de foştii soţi nu a presupus exercitarea unui drept de dispoziţie cu privire la bunurile comune printre care şi acţiunile în discuţie.
S-au constatat, de asemenea nefondate, şi susţinerile apelantului referitoare la faptul că nu ar fi fost avute în vedere toate motivele de nulitate invocate de acesta, instanţa făcând referire în cuprinsul sentinţei civile şi la acestea, respectiv cauza imposibilă, ilicită şi imorală, nefiind dovedită existenţa lor, iar motivaţia folosită de către apelant, ce în esenţă vizează interdicţia de înstrăinare ori grevare a acţiunilor, nu echivalează cu o nulitate a actului juridic tranzacţie a bunurilor comune, pentru cauză imorală, imposibilă ori ilicită.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul-apelant.
în motivarea recursului, s-a arătat că recurentul-reclamant, prin cererea de chemare în judecată solicitase ca pârâta X. să depună contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 33/2004, iar prima instanţă a încuviinţat reclamantului proba cu înscrisuri prin încheierea din 13.05.2008. Recurentul a arătat că, deşi nu a notat
respingerea niciunui înscris şi nici nu a revenit apoi asupra vreunei probe încuviinţate, prima instanţă nu a administrat înscrisul sus-menţionat, aspect pe care l-a invocat în apel, însă instanţa de apel, la termenul din 9.03.2009, în Ioc să administreze proba menţionată, a aplicat procedura refacerii probelor (art. 295 alin. 2 C. pr. civ.), cu toate ca nu s-a făcut nicio solicitare în acest sens. Recurentul a mai arătat că instanţa de apel nu a analizat critica menţionată.
în considerarea acestor critici, recurentul a solicitat casarea deciziei recurate pentru motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 C. pr. civ.
Recurentul a mai arătat ca invocase în apel, referitor la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei X., împrejurarea că lipsise la termenul la care se invocase aceasta excepţie şi că, în aceste condiţii, instanţa ar fi trebuit să acorde un termen şi să comunice respectiva excepţie. Recurentul arată că instanţa de apel îşi întemeiază respingerea acestei critici doar prin analiza principiului contradictorialităţii, omiţând analiza din perspectiva încălcării principiului dreptului la apărare.
în considerarea acestei critici, recurentul a solicitat casarea deciziei recurate pentru motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 C. pr. civ.
Recurentul a mai arătat că decizia instanţei de apel şi motivarea acesteia nu se raportează la normele de drept material aplicabile în mod obligatoriu raportului dedus judecăţii, la normele legii incidente raportului juridic litigios, că instanţa de fond contestă ca fiind relevante şi prioritare în cauză dispoziţiile Legii nr. 31/1990, respectiv art. 98 alin. 1 şi art. 132 alin. 1, contestă valoarea legală a prevederilor exprese din actul constitutiv al X, Cap. IX art. 48 deşi chiar în Certificatul de Acţionar este menţionat faptul că cele 5627 acţiuni se supun Actului constitutiv al X., că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel contestă puterea de lege şi valoarea legala a hotărârii AGA, prevăzută expres în actul constitutiv al X. la Cap. IX art. 48, ceea ce face ca decizia să fie nelegală pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 4 C. pr. civ.
Recurentul a mai arătat că sunt contradictorii considerentele deciziei, că acestea nu lămuresc în baza cărei stări de fapt şi de drept a celor 5627 acţiuni este întemeiată decizia - pe situaţia de fapt a celor 5627 acţiuni la data de 22.03.2005 sau pe starea de fapt a acţiunilor după 12.10.2006 -, că instanţa de apel reţine în considerente că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă, iar cea de fond a reţinut că la data de 12.10.2006 s-a făcut transferul deplin al dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi, pe de altă parte, instanţa de apel reţine că tranzacţia încheiată la data de 22.03.2005 a avut efect declarativ, ceea ce presupune, fără niciun fel de îndoială, că la data de 22.03.2005 există dreptul deplin de proprietate asupra celor 5627 acţiuni. Recurentul a mai arătat că instanţa de apel a reţinut că tranzacţia nu a presupus exercitarea unui drept de dispoziţie, însă tranzacţia este un act de dispoziţie, care poate avea ca obiect doar drepturi de care se poate dispune. Recurentul a mai arătat că instanţa nu motivează în niciun fel în decizia recurată ceea ce se desprinde din dispoziţiile O.U.G. nr. 18/2004 art. 18, se motivează doar că interdicţia de înstrăinare nu echivalează cu o nulitate a actului juridic pentru o cauză imorală, imposibilă ori ilicită, iar această ultimă reţinere a instanţei de apel, raportată la constarea că tranzacţia nu a presupus exercitarea unui drept de dispoziţie, nu reuşesc să motiveze în niciun fel decizia instanţei de apel.
Recurentul a solicitat casarea deciziei pentru motivele de casare prevăzute la art. 304 pct. 4, 5, 7 şi 9 C. pr. civ.
Analizând lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs invocate, curtea reţine următoarele:
Nu este întemeiată critica vizând proba cu contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 33/2004. Astfel, din analiza practicatei sentinţei pronunţate de prima instanţă, rezultă că la termenul din 13.05.2008 au fost discutate probele, iar reclamantul a propus proba cu înscrisuri, fără a preciza care sunt înscrisurile pe care înţelege să te folosească sau care solicită să fie obţinute în apărarea sa prin intermediul instanţei. Proba, astfel cum a fost solicitată, a fost încuviinţată şi, întrucât nu s-a învederat de către părţi că ar mai fi şi alte înscrisuri de administrat în afara celor depuse la dosar, instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul pe fond. Din practicaua respectivă nu rezultă ca reclamantul să fi învederat instanţei ca înţelege să administreze şi un alt înscris care s-ar fi aflat în posesia pârâtei X. Simplul fapt ca reclamantul a înfăţişat în cererea de chemare în judecată acest înscris nu este relevant, întrucât probatoriul se discută în contradictoriu, aşa încât reclamantul avea obligaţia ca, în măsura în care considera înscrisul respectiv relevant, să solicite în mod expres încuviinţarea acestuia ca probă şi obligarea pârâtei X. să îl depună la dosar.
Ca atare, în mod corect instanţa de apel a pus în discuţia părţilor această probă, astfel că nu se poate reţine că prin aceasta s-ar fi dispus refacerea unei probe. Refacerea unei probe presupune readministrarea acesteia. Or, este evident ca instanţa de apel nu a dispus refacerea probei şi nici nu a revenit asupra unei probe încuviinţată de prima instanţă, ci a pus în discuţia părţilor admisibilitatea unei probe ce era vizată prin unul dintre motivele de apel şi, apreciind asupra utilităţii şi concludenţei acesteia, a respins-o.
Nu este întemeiată nici susţinerea potrivit căreia instanţa de apel a analizat critica privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei X. în condiţiile în care a pus în discuţie această excepţie în lipsa reclamantului doar din perspectiva încălcării principiului contradictorialităţii şi cu ignorarea încălcării principiului dreptului la apărare. Astfel, instanţa de apel a analizat această critică şi din perspectiva principiului dreptului la apărare, reţinând că instanţa a amânat pronunţarea asupra excepţiilor, astfel că reclamantul a avut posibilitatea de a depune note scrise prin care să-şi exprime punctul de vedere, astfel că nu a fost încălcat nici dreptul la apărare. Totodată, în mod corect instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a respectat dreptul la apărare, având în vedere că excepţia a fost invocată de instanţă, din oficiu, şi pusă în discuţia părţilor prezente. Faptul că reclamantul nu a înţeles să fie prezent la termenul de judecată pentru care fusese legal citat nu constituia un impediment pentru discutarea unor excepţii invocate din oficiu sau de către părţile prezente, judecata în sistemului Codului de procedura civilă făcându-se în condiţii de oralitate şi nicidecum prin corespondenţă purtată prin intermediul instanţei. Codul de procedură conţine norme speciale care impun ca anumite faze procesuale să nu se poată desfăşura decât după comunicarea anumitor acte către părţi, însă comunicarea împrejurării invocării din oficiu a unei excepţii nu este prevăzuta de nicio astfel de normă. în plus, dreptul la apărare este întotdeauna în strânsă corelaţie cu obligaţia stabilită de art. 129 alin. 1 C. pr. civ. Mai mult, în cauză a fost amânată pronunţarea, aşa încât, în măsura în care dorea, reclamantul avea posibilitatea să formuleze concluzii scrise asupra excepţiilor ce făcuseră obiectul dezbaterii publice la care lipsise.
în ceea ce priveşte criticile ce vizează fondul, curtea reţine că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, în mod corect au reţinut instanţa de fond şi instanţa de apel că
acţiunile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi se supun regimului comunităţii de bunuri. Ca atare, în caz de partaj al bunurilor comune ele pot deveni bunuri proprii ca efect al partajului, partaj care produce efecte în mod retroactiv. în cazul de faţă partajul s-a realizat în temeiul înţelegerii părţilor, consemnată într-o tranzacţie judiciară ce a fost consfinţită prin hotărâre judecătorească.
în consecinţă, stabilind în mod corect regimul acţiunilor din punct de vedere al proprietăţii asupra acestora în cazul dobândirii lor în timpul căsătoriei, în mod corect s-au înlăturat susţinerile apelantului-reclamant privind relevanţa unor alte dispoziţii legale, întrucât niciuna dintre aceste dispoziţii legale invocate nu este de natura să aducă modificări regimului comunităţii de bunuri căruia i se supun bunurile dobândite în timpul căsătoriei şi nici efectelor juridice ale unui partaj, indiferent dacă acesta este realizat prin tranzacţie sau prin hotărârea instanţei care dispune în ce mod să fie partajate bunurile.
Nu se poate reţine ca fondată nici susţinerea în sensul că ar fi contradictorii considerentele deciziei recurate. Astfel, la momentul încheierii tranzacţiei nu se încheiase procesul de privatizare al pârâtei X. Ca atare, la momentul tranzacţiei acţiunile dădeau titularului dreptul ca, ulterior, la încheierea procesului de privatizare, drepturile conferite de calitatea de acţionar să fie depline. Aşadar, obţinând ca efect al tranzacţiei dreptul deplin asupra acţiunilor în discuţie, recurentul a obţinut toate drepturile pe care i le conferea calitatea de titular al respectivelor acţiuni, conţinutul acestor drepturi fiind însă diferit înainte de finalizarea privatizării şi după acest moment.
Efectul declarativ al tranzacţiei reţinut de instanţă, este corect şi el se referă la împrejurarea că, efect al partajului realizat pe calea tranzacţiei, nu s-au născut drepturi noi şi nici nu au fost transferate drepturi, aşa încât prin încheierea tranzacţiei nu au fost încălcate dispoziţiile invocate de reclamantul-recurent prin care se interzicea înstrăinarea acţiunilor. Partajul, datorită efectului sau declarativ, nu poate fi considerat ca un act de înstrăinare sau transfer al dreptului. Susţinerea recurentului în sensul că tranzacţia ar constitui un act de dispoziţie este corectă, însă caracterul de act de dispoziţie al tranzacţiei este reţinut în raport cu procesul de partaj, proces care se finalizează ca urmare a acestui act de dispoziţie. însă clauzele cuprinse în tranzacţie nu constituie acte de dispoziţie decât în măsura în care este vorbe de renunţări la drepturi. Or, sub aspectul analizat - dreptul de proprietate asupra acţiunilor - tranzacţia nu cuprinde un act de dispoziţie, ci un act declarativ, prin care, cu efect retroactiv, dreptul de proprietate devălmaşă asupra acţiunilor se transformă în dreptul de proprietate exclusivă al recurentului.
Celelalte aspecte învederate de recurent referitoare la modul de acţiune al pârâtei X. în raport cu recurentul-reclamant şi cu drepturile pe care i le conferă acestuia acţiunile ce au devenit proprietatea sa exclusivă ca efect al tranzacţiei, curtea constată că acestea sunt lipsite de relevanţă în ceea ce priveşte cauza de faţă, conduita pârâtei X. neavând nicio legătură cu valabilitatea tranzacţiei. în măsura în care drepturile ce i-au revenit ca efect al tranzacţiei sunt negate de pârâtă sau orice alt terţ, recurentul are posibilitatea să solicite, în contradictoriu cu aceştia, respectarea drepturilor sale.
în consecinţă, recursul este nefondat.
| ← Gestiunea colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor... | Titularul excepţiei în recurs. Dreptul recurentului de a... → |
|---|
