Recurs. Nulitatea actelor de procedură. Cerere de repunere în termenul de apel. Sancţiunea prevăzută de art. 105 Cod procedură civilă. Condiţii de aplicare

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

- Cod procedură civilă: art. 88, art. 103, art. 105, art. 284

Sancţiunea pentru încălcarea prevederilor art. 88 alin. 1 pct. 4 C. pr. civ. este nulitatea relativă expresă şi, fiind vorba despre o nulitate expres prevăzută de lege, vătămarea se prezumă, cealaltă parte urmând a încerca să dovedească inexistenţa vătămării pentru a face inoperantă nulitatea.

Totodată, de vreme ce partea nu a fost corect citată în faţa primei instanţe, refacerea actelor de procedură faţă de aceasta direct în apel era în măsură să o lipsească de un grad de jurisdicţie faţă de celelalte părţi, motiv pentru care singura cale de îndreptare a acestei vătămări era reluarea procesului cu corecta citare a acesteia.

Cât timp hotărârea nu a fost în mod legal comunicată, faptul că partea a luat cunoştinţă despre existenţa acestui dosar pe alte căi nu este de natură să înlocuiască actul procedural al comunicării sau al citării.

Comunicarea sentinţei apelate către apelantă s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale art. 88 alin. 1 pct. 4 C. pr. civ., ceea ce atrage, potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii acestui act de procedură. în condiţiile în care un act nul echivalează cu unul inexistent, deci nu există dovada comunicării sentinţei apelate către apelantă, cererea de apel formulată de aceasta se socoteşte a fi formulată în termen şi în mod corect a fost respinsă cererea apelantei de repunere în termenul de apel, ca lipsită de obiect.

(Decizia nr. 460 din 05.11.2009, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze

privind proprietatea intelectuală)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 24.06.1993, reclamantul C D. a chemat în judecată pârâţii A.P., C.D., P.A., L.A., T.G., L.R., I.G., I.Ş., C.N., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună ieşirea din indiviziune cu privire la masa succesorală rămasă de pe urma defunctei C.T., decedată la 23.01.1961, masă succesorală compusă din terenul în suprafaţă de 400 m.p. situat în Bucureşti, Sector 1 şi construcţia aflată pe acesta compusă din sală şi cameră, precum şi să se constate că pe acelaşi teren se găseşte o construcţie din paiantă compusă din, trei camere şi trei magazii în proprietatea reclamantului.

Prin sentinţa civilă nr. 11 094/31.10.1995, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea principală formulată de reclamantul C.D.; a constatat deschisă succesiunea defunctei C.T., a constatat că au calitate de moştenitori pârâtele A.P., C.D., P.A., în calitate de nepoate de fiică, L.A., T.G., în calitate de strănepoate de fiică, fiecăreia revenindu-le o cotă de 10/200 din masa succesorală, pârâtul L.R. în calitate de strănepot de fiică, în cotă de 50/200, pârâţii I.G. şi I.Ş., în calitate de nepoţi de fiică, în cote de 25/200, reclamantul C D. şi C P. în calitate de nepoţi de fiu, în cote de 25/200 şi că în urma decesului acestuia din urmă la 9.02.1987 cota sa a revenit în mod egal reclamantului C.D. în calitate de frate al defunctului şi pârâtei C.N., în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului; a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din terenul în suprafaţă de 691,22 m.p. situat în Bucureşti, Sector 1, valorând 13.820.000 lei; s-a dispus ieşirea din indiviziune prin atribuirea de loturi şi stabilirea de sulte, a constatat că reclamantul este proprietarul imobilului construcţie compus din trei camere şi trei magazii situat pe terenul respectiv, a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul P.T., a constatat că intervenientul s-a subrogat în drepturile conferite prin prezenta hotărâre judecătorească reclamantului şi în consecinţă că este proprietarul terenului în suprafaţă de 161 m.p (lotul nr. 1 în expertiză) în valoare de 3.220.000 lei situat în Sector 1, şi al construcţiei compuse din trei camere şi trei magazii aflate pe acest teren, conform contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 2703/1.07.1993 de notariatul de Stat al Sectorului 1 Bucureşti, a obligat intervenientul în consecinţă la plata unei sulte de 628.775 lei către pârâta C.N.; a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

La data de 12.06.2006, pârâta C.D. a formulat cerere de apel împotriva sentinţei civile nr. 11094/1995, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând totodată şi repunerea în termenul de apel.

în motivele apelului şi a cererii de repunere în termenul de apel, completate la data de 29.09.2006, apelanta arată că sentinţa nu i-a fost comunicată niciodată, neco-municarea sentinţei explicându-se prin faptul că prin acţiune i se indică numele greşit, precum şi adresa greşită, arătându-se că locuieşte în blocul 13 în loc de blocul B 13. Toate actele de procedură din acest dosar, toate încheierile de şedinţă, precum şi sentinţa civilă au fost întocmite cu numele C., nume pe care nu îl poartă şi nici nu l-a purtat vreodată şi pentru o adresă greşită.

Atâta timp cât sentinţa apelată nu i-a fost legal comunicată consideră că nu a început să curgă termenul de apel. codul de procedură civilă reglementează citarea şi comunicarea actelor de procedură prin art. 85-100. Citarea este actul de procedură prin care participanţii la judecată procesului civil sunt înştiinţaţi cu privire la existenţă procesului, a termenului şi a locului unde urmează a se desfăşura judecata. Prin citarea părţilor trebuie să se asigure respectarea a două principii fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea şi dreptul la apărare.

Contradictorialitatea presupune că judecătorul trebuie să asculte deopotrivă pe cel care a sesizat instanţa, cât şi pe cel care se apără. Fiecare parte are dreptul de a participa la prezentarea, argumentarea şi dovedirea pretenţiilor sau apărărilor sale, precum şi dreptul de a discuta şi combate susţinerile şi probele celeilalte părţi. De asemenea, fiecărei părţi trebuie să i se ofere posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere asupra chestiunilor de fapt sau de drept invocate de instanţa din oficiu în scopul aflării adevărului şi pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.

în temeiul acestui principiu, părţile au dreptul de a face cereri, de a propune şi administra probe, de a pune concluzii cu privire la toate problemele de fapt şi de drept care interesează în rezolvarea pricinii. Aceste principii, precum şi dreptul apelantei la apărare au fost încălcate.

A mai arătat că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul era obligat, potrivit art. 797 C. civ., să cheme în judecată pe toţi ceilalţi coindivizari, în caz contrar împărţeala fiind nulă. Având în vedere că în cauză, din momentul introducerii acţiunii şi până la judecarea pe fond a cauzei, numele şi adresa apelantei nu au fost indicate corect, iar aceasta nu a fost chemată în cauză, fiind nelegal citată la toate termenele de judecată, inclusiv la termenul la care s-a judecat cauza, hotărârea pronunţată în cauză se impune a fi anulată.

A mai arătat şi că din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă o situaţie neconformă cu realitatea, astfel, de exemplu, în privinţa valorii de circulaţie a terenului expertul stabileşte că aceasta reprezintă 13.820.000 lei, adică aproximativ 4.000 (patru mii) dolari USD. Chiar şi la nivelul anului 1995 este imposibil de luat în calcul valoarea de 4.000 dolari USD ca fiind valoarea de circulaţie a unui teren de 691 mp situat în zona de nord a Bucureştiului. Totodată, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză menţionează existenţa vechii construcţii a autorilor, în timp ce raportul de expertiză efectuat în cauză susţine în mod greşit că ar fi fost demolată.

La data de 22.09.2006 P.T. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca neîntemeiat.

în apel, tribunalul a constatat că după pronunţarea sentinţei apelate au survenit modificări ale cadrului procesual, ca urmare a decesului unora dintre părţi, fiind introduse în cauză persoanele cu calitate de moştenitori după decedaţi.

Prin decizia civilă nr. 1320/17.10.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a fost respinsă cererea de repunere în termen, a fost admis apelul şi a fost desfiinţată sentinţa civilă apelată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Analizând cererea formulată de apelantă, de repunere în termenul apel, tribunalul a constatat că este lipsită de obiect. Astfel, din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare din 11.04.1996 aflată la fila 206 rezultă că sentinţa civilă nr. 11094/1995 a fost comunicată către C D. în Municipiul Bucureşti, bl. 13, Sectorul 1.

Or, din cartea de identitate a apelantei rezultă că numele acesteia este C.D., iar domiciliul este în Municipiul Bucureşti, bloc B 13, Sectorul 1. Prin urmare, comunicarea sentinţei apelate către apelantă s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale art. 88 alin. 1 pct. 4 C. pr. civ., ceea ce atrage, potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii acestui act de procedură.

în condiţiile în care un act nul echivalează cu unul inexistent, deci nu există dovada comunicării sentinţei apelate către apelantă, cererea de apel formulată de aceasta se socoteşte a fi formulată în termen.

în motivarea deciziei, pe fondul apelului, tribunalul a reţinut că din dovezile de citare pentru termenele din 12.10.1993, 14.12.1993, 22.02.1994, 24.04.1994, rezultă

că apelanta pârâtă a fost citată cu indicarea greşită a numelui, acesta fiind trecut C. în loc de C. şi cu indicarea incompletă a adresei, aceasta fiind trecută Municipiul Bucureşti, bloc 13, Sector 1 în loc de Municipiul Bucureşti, bloc B 13, Sectorul 1.

Pentru termenele din 13.12.1994, 07.02.1995 şi 19.09.1995, ultimul fiind termenul la care pricina s-a judecat pe fond, citaţiile au fost întocmite pe numele de C.D., iar blocul a fost indicat ca fiind 113.

De asemenea, raportul de expertiză a fost întocmit după înştiinţarea numitei C D. în Municipiul Bucureşti, bloc 13, Sectorul 1.

Tribunalul a constatat deci că, pe tot parcursul judecăţii, actele de procedură au fost întocmite pe un nume greşit şi pe o adresă incompletă, lipsind astfel apelanta pârâtă de posibilitatea de a avea cunoştinţă despre existenţa dosarului, de a participa la judecata cauzei, de a formula cereri şi apărări.

Constatând deci că sunt incidente dispoziţiile art. 88 alin. 2 cu raportare la alin. 1 pct. 4 C. pr. civ. şi art. 105 alin. 2 teza a ll-a C. pr. civ., în baza art. 297 C. pr. civ., tribunalul a admis apelul, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, fără a analiza motivele de fond invocate în apel.

împotriva acestei decizii a formulat recurs la data de 31.12.2008 intervenientul P.T., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat ca tardiv introdus şi menţinerii hotărârii instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

în motivarea cererii de recurs se arată următoarele:

Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală prin aceea că a încălcat prevederile art. 103 şi ale art. 88 alin. 2 C. pr. civ., cu raportare la alin. 1 pct. 4 din acelaşi articol şi ale art. 105 alin. 2 teza a ll-a C. pr. civ., considerând, în mod greşit, că actele de procedură în ceea ce o priveşte pe apelanta-pârâtă C.D., pe parcursul judecăţii la instanţa de fond, au fost întocmite pe un nume greşit şi pe o adresă incompletă, situaţie în care ar fi lipsit-o pe apelanta pârâtă de posibilitatea de a avea cunoştinţă de desfăşurarea procesului şi implicit de a se apăra. Pe aceste considerente instanţa de apel în mod eronat a desfiinţat, după 13 ani, în totalitate sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond fără a analiza motivele de fond ale apelului. Acest motiv de casare se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

Instanţa de fond a considerat în mod cu totul nejustificat că datorită faptului că numele apelantei-pârâte a fost greşit trecut în citaţie, şi anume C.D. în loc de C.D., iar adresa acesteia a fost de asemenea trecuta eronat, şi anume în loc de Bucureşti, bl. B 13, Sectorul 1, în citaţii apare Bucureşti, bl. 13, Sectorul 1, acest fapt atrage nulitatea actelor de procedură şi drept urmare se impune admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Recurentul consideră că motivarea instanţei de apel încalcă total prevederile art. 88 alin. 1 pct. 4 şi alin. 2 C. pr. civ., întrucât erorile minime de ortografiere a numelui apelantei pârâte şi omisiunea de a trece în actele de procedură denumirea blocului¹ unde locuieşte în loc de bl. B 13, s-a scris Bl. 13, nu sunt de natură a altera în aşa măsură datele de identificare ale apelantei pârâte şi adresa acesteia, în condiţiile în care dovezile de îndeplinire a procedurii de citare s-au întors la dosar neexistând nicio situaţie în care oficiul poştal de la domiciliul apelantei pârâte să restituie instanţei citaţia cu menţiunea persoana respectivă nu locuieşte la adresa respectivă.

Este foarte greu de crezut că apelanta pârâtă nu a avut cunoştinţă timp de 13 ani de existenţa acestui proces şi că a trebuit să aştepte aproape un deceniu şi jumătate pentru a invocat vicierea procedurii de citare şi a celei de comunicare a hotărârii

apelate. Se arată că apelanta pârâtă avea rude apropiate care au participat la proces şi este practic imposibil ca aceasta să nu fi ştiut de judecarea cererii de partaj succesoral introdusă de reclamantul C D. şi care a format obiectul dosarului Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi în care apelanta a avut calitatea de pârâtă.

Se arată că instanţa nu a lămurit un alt aspect esenţial, şi anume nu a stabilit în ce condiţii a luat cunoştinţă apelanta-pârâtă de sentinţa civilă nr. 11.094/31.10.1995 şi mai ales la ce dată, elemente importante pentru a determina cauzele care au condus la introducerea apelului după o perioadă atât de mare de timp.

în realitate, instanţa de apel s-a mărginit în a constata că procedura de citare a fost viciată în sensul că o vocală a fost scrisă greşit, iar blocul în care locuieşte apelanta a fost trecut în citaţie blocul 13 în loc de B 13, făcând o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 88 alin. 1 pct. 4 C. pr. civ., şi în final, în conformitate cu dispoziţiile art. 100 alin. 2 teza a ll-a, a admis în mod nelegal apelul în baza art. 297 C. pr. civ.

Recurentul consideră că nu se află în situaţia în care, încălcându-se prevederile art. 88 alin. 1 pct. 4 C. pr. civ., să se atragă nulitatea actului de procedură, câtă vreme elementele componente ale adresei apelantei-pârâte conţin o singură omisiune, şi la niciun termen de judecată nu a fost restituită citaţia. Câtă vreme celelalte date privind adresa apelantei sunt în mod corect menţionate în citaţie, se consideră practic că apelanta a avut cunoştinţă de desfăşurarea procesului în faza de judecată în fond, dar din motive numai de ea cunoscute a preferat să stea pasivă timp de 11 ani după care văzând că preţurile terenurilor în zona Băneasa au explodat, a hotărât să încerce desfiinţarea sentinţei apelate în speranţa unui profit substanţial.

în realitate instanţa de apel a preferat o soluţie facilă, şi anume să constate o aşa-zisă nulitate a actelor de procedură şi care, în opinia Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, nu putea fi înlăturată decât prin admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelată şi trimiterea cauzei spre rejudecare, decât să soluţioneze în primul rând excepţia tardivităţii introducerii apelului, şi să clarifice aspectul esenţial, şi anume dacă apelanta a avut cunoştinţă sau nu de desfăşurarea procesului şi de ce a promovat apelul după 11 ani de la pronunţarea hotărârii instanţei de fond.

De asemenea, instanţa de apel nu a stabilit nici data la care apelanta a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei de fond şi în ce împrejurări, aspect esenţial pentru a analiza dacă aşa-zisa nulitate a actelor de procedură a constituit sau nu un motiv de împiedicare a apelantei să exercite calea de atac a apelului.

Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală şi sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 103, în sensul că a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind repunerea în termen, motiv de casare care se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. Chiar din motivele de apel şi din cererea de completare a motivelor de apel rezultă că apelanta-pârâtă a solicitat repunerea în termen, ceea ce demonstrează că aceasta a avut reprezentarea tardivităţii introducerii apelului, dar în cuprinsul acestei cereri nu a menţionat absolut nimic despre împrejurarea mai presus de voinţa ei care ar fi împiedicat-o să exercite calea de atac a apelului. în acest context, cererea apelantei de repunere în termen, trebuia dovedită şi în măsura în care aceasta făcea dovada împrejurărilor obiective mai presus de voinţa ei putea fi admisă iar în caz contrar, urma a fi respinsă ca neîntemeiată, şi nu ca rămasă fără obiect.

în situaţia în care instanţa de apel ar fi respins ca neîntemeiată cererea de repunere în termen, instanţa din oficiu avea obligaţia de a invoca şi a pune în discuţia părţilor excepţia tardivităţii declarării apelului. Instanţa de apel trebuia să soluţioneze ca

o chestiune prealabilă cererea de repunere în termen şi să dispună ca apelanta se administreze probe în acest sens, urmând ca în funcţie de dovezile făcute de apelantă să soluţioneze această cerere prealabilă, fie în sensul admiterii fie în sensul respingeri cererii.

Neprocedând astfel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 103 C. pr. civ. întrucât după 11 ani de la pronunţarea sentinţei apelate, în mod obligatoriu se impunea discutarea în prealabil a cererii de repunere în termen, înaintea oricărui aspec procedural. Numai după ce soluţiona favorabil cererea de repunere în termen, instanţe de apel putea proceda la soluţionarea apelului.

Intimata C.D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând cauza de faţă prin prisma motivelor de recurs invocate de recurent precum şi a apărărilor formulate de intimaţi, faţă de situaţia de fapt aşa cum a fos stabilită de instanţele de fond, Curtea reţine următoarele:

Curtea constată că, aşa cum a reţinut instanţa de apel, din dovezile de citare pentru termenele din 12.10.1993, 14.12.1993, 22.02.1994, 24.04.1994, rezultă ci apelanta pârâtă a fost citată cu indicarea greşită a numelui, acesta fiind trecut C. în lot de C. şi cu indicarea incompletă a adresei, aceasta fiind trecută Municipiul Bucureşti bloc 13, Sector 1 în loc de Municipiul Bucureşti, bloc B 13, Sectorul 1.

Pentru termenele din 13.12.1994, 07.02.1995 şi 19.09.1995, ultimul fiind termenu la care pricina s-a judecat pe fond, citaţiile au fost întocmite pe numele de C.D., ia blocul a fost indicat ca fiind 113.

De asemenea, raportul de expertiză a fost întocmit după înştiinţarea numitei C.D în Municipiul Bucureşti, bloc 13, Sectorul 1.

în drept, potrivit prevederilor art. 88 alin. 1 pct. 4 C. pr. civ., citaţia trebuie si cuprindă numele, domiciliul şi calitatea celui citat, sub sancţiunea nulităţii. Faţă d« prevederile art. 105 alin. 2 C. pr. civ., rezultă că încălcarea prevederilor art. 88 alin. pct. 4 C. pr. civ. se sancţionează cu nulitatea relativă expresă.

Pentru a se aplica sancţiunea nulităţii, trebuie să fie îndeplinite trei condiţii:

- să existe un act de procedură care a fost întocmit cu nerespectarea formelo legale;

- actul de procedură să fi produs părţii o vătămare;

- vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Prima condiţie este îndeplinită, partea apelanta pârâtă fiind citată cu indicare: greşită a numelui, şi cu indicarea incompletă a adresei.

Fiind vorba despre o nulitate expres prevăzută de lege, vătămarea se prezumă cealaltă parte urmând a încerca să dovedească inexistenţa vătămării pentru a fac< inoperantă nulitatea.

Sub acest aspect, recurentul a mai invocat că este foarte greu de crezut c; apelanta pârâtă nu a avut cunoştinţă timp de 13 ani de existenţa acestui proces şi că <trebuit să aştepte aproape un deceniu şi jumătate pentru a invoca vicierea procedur de citare şi a celei de comunicare a hotărârii apelate.

Acest argument nu poate fi reţinut ca o dovadă contrară prezumţiei de vătămări născute ca urmare a reglementării de către legiuitor a nulităţii exprese, deoarece nu si poate aprecia notorietatea cunoaşterii existenţei unui dosar în justiţie al unei persoane numai prin faptul că acest dosar a avut o durată lungă de soluţionare.

Se mai arată de către recurent faptul că apelanta pârâta avea rude apropiate can au participat la proces şi este practic imposibil ca aceasta să nu fi ştiut de judecare; cererii de partaj succesoral introdusă de reclamantul C.D. şi care a format obiecti

dosarului Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi în care apelanta a avut calitatea de pârâtă.

Nici acest argument nu poate fi reţinut, deoarece nu tinde să dovedească cunoaşterea de către pârâtă a existenţei dosarului, ci porneşte de la prezumţia simplă că aceasta trebuia să aibă cunoştinţă de dosar, cât timp rudele acesteia erau părţi în acest dosar, prezumţie care nu are un suport nici faptic şi nici legai.

Cât priveşte cea de-a treia condiţie cerută pentru a putea opera nulitatea procedurală, este necesar ca vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Or, cât timp apelanta-pârâtă nu fusese corect citată în faţa primei instanţe, refacerea actelor de procedură faţă de aceasta direct în apel era în măsură să o lipsească de un grad de jurisdicţie faţă de celelalte părţi, motiv pentru care singura cale de îndreptare a acestei vătămări era reluarea procesului cu corecta citare a acesteia.

Se arată de către recurent că instanţa nu a lămurit un alt aspect esenţial, şi anume nu a stabilit în ce condiţii a luat cunoştinţă apelanta-pârâtă de sentinţa civilă nr. 11.094/31.10.1995 şi mai ales la ce dată, elemente importante pentru a determina cauzele care au condus la introducerea apelului după o perioadă atât de mare de timp.

Sub acest aspect, Curtea reţine faptul că atâta timp cât s-a constatat o nelegală citare a recurentei în faţa instanţei de fond, iar pe cale de consecinţă şi o nelegală comunicare a hotărârii, nu prezintă importanţă, pentru calcularea vreunui termen procedural, data la care partea a luat cunoştinţă de hotărârea apelată. Cât timp hotărârea nu a fost în mod legal comunicată, faptul că partea a luat cunoştinţă despre existenţa acestui dosar pe alte căi nu este de natură să înlocuiască actul procedural al comunicării sau al citării.

în mod corect a constatat deci tribunalul că pe tot parcursul judecăţii actele de procedură au fost întocmite pe un nume greşit şi pe o adresă incompletă, lipsind astfel apelanta pârâtă de posibilitatea de a avea cunoştinţă despre existenţa dosarului, de a participa la judecata cauzei, de a formula cereri şi apărări.

Curtea constată astfel că erau incidente dispoziţiile art. 88 alin. 2 cu raportare la alin. 1 pct. 4 şi art. 105 alin. 2 teza a ll-a C. pr. civ., soluţia dată de instanţa de apel fiind corectă sub acest aspect.

Recurentul a mai arătat că instanţa de apel a preferat o soluţie facilă, şi anume admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelată şi trimiterea cauzei spre rejudecare, decât să soluţioneze în primul rând excepţia tardivităţii introducerii apelului, şi să clarifice aspectul esenţial, şi anume dacă apelanta a avut cunoştinţă sau nu de desfăşurarea procesului şi de ce a promovat apelul după 11 ani de la pronunţarea hotărârii instanţei de fond.

Sub acest aspect, Curtea reţine faptul că nerespectarea regulilor de procedură civilă privitoare la citarea şi comunicarea actelor de procedură civilă impunea refacerea actelor de procedură faţă de partea vătămată, iar refacerea acestora direct în apel era în măsură să o lipsească de un grad de jurisdicţie faţă de celelalte părţi, motiv pentru care singura cale de îndreptare a acestei vătămări era reluarea procesului cu corecta citare a acesteia.

Cu privire la al doilea motiv de recurs, Curtea constată că, din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare din 11.04.1996 rezultă că sentinţa civilă nr. 11094/1995 a fost comunicată către C.D. în Municipiul Bucureşti, Sectorul 1. Or, din cartea de identitate a apelantei rezultă că numele acesteia este C.D., iar domiciliul este în Municipiul Bucureşti, str. [...] nr. 15, bloc B 13, sc. A, et. 6, ap. 25, Sectorul 1.

Prin urmare, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, comunicarea sentinţei apelate către apelantă s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale art. 88 alin. 1 pct. 4 C. pr. civ., ceea ce atrage, potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii acestui act de procedură.

Această concluzie se poate trage şi din formularea prevederilor art. 284 alin. 1 C. pr. civ., potrivit cu care „termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel". Cât timp termenul de apel curge de la data comunicării în mod legal a sentinţei, iar sentinţa apelată nu fusese niciodată comunicată părţii care a formulat apel, rezultă că în speţă, faţă de această parte, termenul de apel nu a început să curgă. Or, un termen care nu a început să curgă nu poate fi depăşit, ca şi regulă de logică.

Cererea de repunere în termen presupune, prin ipoteză, efectuarea unui act procedural cu depăşirea termenului procedural prevăzut de lege; deci, nu numai că termenul a început să curgă, dar s-a şi împlinit, iar după împlinirea sa se formulează cererea de repunere în termen împreună cu cererea de efectuare a actului procedural.

Este evident, din paralela între cele două situaţii, că în speţa de faţă, neîncepând să curgă termenul de apel pentru pârâtă, aceasta nu avea de ce să formuleze o cerere de repunere în termenul de apel.

Astfel, în mod corect a respins instanţa de apel cererea de repunere în termenul de apel ca lipsită de obiect (aspect consemnat în considerente), ceea ce nu impunea invocarea excepţiei tardivităţii cererii de apel, aşa cum susţine recurentul, pentru argumentaţia expusă mai sus.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

← Titularul excepţiei în recurs. Dreptul recurentului de a...		Recurs. Inadmisibilitatea unei cereri de revendicare →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Recurs. Nulitatea actelor de procedură. Cerere de repunere în termenul de apel. Sancţiunea prevăzută de art. 105 Cod procedură civilă. Condiţii de aplicare