Prescripţie opusă de comoştenitorii înzestraţi. De când începe a curge

C.civ., art. 729, art. 1890

Dreptul pe care îl are eredele descendent de a cere împărţeala averii succesorale şi aducerea la masa acestei averi a imobilelor zestrale primite de către ceilalţi descendenţi de la de cuius în timpul vieţii acestuia neluănd naştere decât în momentul deschiderii succesiunii, urmează că nu se poate opune acestui drept prescripţiunea de către erezii descendenţi înzestraţi, decât numai dacă ea, începând a curge din momentul deschiderii succesiunii, s-a împlinit anterior introducerii acţiunii prin care se valorifică acest drept.

Cas., secţia I, decizia nr. 265 din 28 ianuarie 1927 (J.G. nr. 16/1927, p. 500)

In speţă, întrucât este constant că, de la data deschiderii succesiunii defunctului şi până la introducerea acţiunii intimatului, prin care îşi valorifică tocmai dreptul arătat, nu au trecut decât 8 ani, urmează ca, cu drept cuvânt şi fără a viola dispoziţiile art. 729 şi art. 1890, instanţa de fond a respins mijlocul de apărare formulat de recurenta şi consistând din opunerea prescripţiei, pentru că posesiunea de care se prevala şi pe care se întemeia prescripţia invocată, nu era opozabilă intimaţilor comoştenitori.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Prescripţie opusă de comoştenitorii înzestraţi. De când începe a curge