Uzucapiune de 10-20 de ani invocată de un comoştenitor. Vânzarea lucrului altuia nu este nulă de drept
| Comentarii |
|
C.civ., art. 644, art. 1847;
C.civ.fr., art. 1599
Deşi — în adevăr, uzucapiune între moştenitori nu poate fi în cazul când un moştenitor îşi bazează dreptul său pe titlul său de moştenitor, acest drept îl poate opune unui terţ, nu însă şi faţă de un comoştenitor care are şi el acelaşi titlu de succesor, întrucât succesiunea, conform art. 644 C.civ. este un mod de a dobândi proprietatea, - totuşi — chiar dacă între comoştenitori unul poate dobândi faţă de ceilalţi un imobil indiviz, dacă se stabileşte că a stăpânit ca proprietar conform art. 1847 C.civ. timpul util pentru uzucapiune.
Trib. Iaşi, secţia a Il-a, sentinţa nr. 87 din 10 februarie 1927
(J.G. nr. 25/1927, p. 790-791)
în fapt, I.P. tatăl legitim a trei copii, a vândut personal un teren, care era proprietatea soţiei sale, unuia din copii, R.V. Acest copil l-a stăpânit neîntrerupt şi netulburat aproximativ 15 ani, până când, deschizându-se succesiunea mamei copiilor, fraţii au cerut partajul terenului stăpânit de R.V.
în drept, deşi - în adevăr, uzucapiune între moştenitori nu poate fi în cazul când un moştenitor îşi bazează dreptul său pe titlul său de moştenitor, acest drept îl poate opune unui terţ, nu însă şi faţă de un comoştenitor care are şi el acelaşi titlu de succesor, întrucât succesiunea, conform art. 644 C.civ. este un mod de a dobândi proprietatea - totuşi - chiar dacă între comoştenitori unul poate dobândi faţa de ceilalţi un imobil indiviz, dacă se stabileşte că a stăpânit ca proprietar conform art. 1847 C.civ. timpul util pentru uzucapiune.
Textul art. 1599 C.civ.fr. care dispune nulitatea vânzării lucrului altuia, fiind suprimat în redacţiunea C.civ. român - din aceasta rezultă că asemenea vânzări nu sunt lovite de o nulitate de drept, fiind în principiu admisibilă dacă nu rezultă contrariul din intenţia părţilor contractante -căci dacă s-ar admite anularea unui contract care a învestit o persoană cu proprietatea unui imobil, aceasta ar atrage anularea tuturor drepturilor reale concedate de această persoană şi rigoarea acestei reguli trebuie să se plece în faţa realităţii concretizată prin maxima error communis facit ius în favoarea terţilor care au achiziţionat aceste drepturi de la proprietarul aparent; aceasta cu atât mai mult cu cât chiar în lege sunt dispoziţiuni care, luând în considerare realităţile de fapt, contrazic regula nemo plus iuris şi consecinţă ei resoluto iure dantis - ca de exemplu: în materie de absenţă art. 117, de succesiune vacantă art. 724, de mandat art. 1557, de depozit art. 1607 - texte prin care se dispune că înstrăinările făcute de persoane care nu aveau calitatea de proprietar, rămân valide ca fiind în conformitate cu realităţile inexorabile de fapt.
Prescripţia achizitivă de 10 ani bazată pe just titlu şi bună-credinţă, având drept scop de a acoperi viciile unui titlu translativ de proprietate a autorului, presupune o transmitere de la un neproprietar şi deci ea nu are a se aplica în cazul când transferarea derivă de la adevăratul proprietar -în asemenea cazuri drepturile dobânditorului sunt apărate de art. 723 C.proc.civ. - adică această prescripţie subînţelege întotdeauna un intermediar între adevăratul proprietar al imobilului şi actualul posesor, intermediar de la care emană titlul translativ de proprietate - titlu care fiind vicios - prin trecere de timp capătă o consolidare, o autoritate acordată de lege sub condiţiunile posesiei nevicioase şi a bunei-credinţe a posesorului, - condiţii care fiind îndeplinite au ca efect ridicarea şi consacrarea într-o situaţie de drept a acelei de fapt.
| ← Uzucapiunea de 10-20 de ani. Condiţia bunei-credinţe. Este... | Prescripţie opusă de comoştenitorii înzestraţi. De când... → |
|---|
