Pretentii. Jurisprudență Restituiri
| Comentarii |
|
Judecătoria HUŞI Sentinţă civilă nr. 305 din data de 20.03.2013
Dosar nr. 1808/244/2012 - pretenții -
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA HUȘI - JUDEȚUL VASLUI
Sentința civilă nr. 305/2013
Ședința publică din 20 Martie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. A.
Grefier G. M.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul D. F. în contradictoriu cu pârâtul N.C. având ca obiect pretenții-restituire împrumut.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată că se prezintă reclamantul D. F. și pârâtul asistat de av. C. A. cu împuternicire avocațială nr. 020160/14.01.2013. Se prezintă și martorul M. V., propus de pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că a fost amânată cauza în vederea administrării probatoriului.
Instanța procedează la audierea martorului M. V. sub prestare de jurământ, declarațiile acestuia fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Pârâtul, prin apărător, depune la dosar copia contractului de împrumut încheiat de părți la data de 14.04.2010.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Având cuvântul, reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 lei reprezentând suma împrumutată conform contractului de împrumut din data de 18.01.2010, încheiat la Biroul av. C. L. C. precum și dobânda legală calculată asupra debitului începând cu data scadenței și până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Astfel se susține că, i-a solicitat pârâtului în repetate rânduri să-i restituie suma împrumutată însă acesta nu a dat curs solicitării sale.
Pentru aceste motive reclamantul solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la restituirea sumei de 15.000 lei și a dobânzilor legale aferente acesteia.
Pârâtul, prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea acțiunii formulată de reclamantul Dumitru Fănică.
Se arată că, în luna septembrie 2009 părțile având o relație de prietenie, au încheiat o înțelegere verbală cu privire la împrumutul sumei de 5.000 lei ce urma a fi restituită de pârât într-un an cu o dobândă aferentă de 1.500 lei.
În acest sens pârâtul, prin apărător, arată că având în vedere relația de prietenie cu reclamantul, nu a preconstituit un înscris nici pentru suma împrumutată, nici pentru dobândă.
În continuare, se precizează că i-a restituit reclamantului până în luna ianuarie 2010, suma de 2.000 lei din cei 5.000 lei împrumutați. Ulterior la insistențele reclamantului a încheiat contractul de împrumut din 18.01.2010, la Biroul av. C. L. C., ca o garanție pentru restituirea sumei de 6.500 lei.
În aceeași ordine de idei, se arată că în luna aprilie 2010 pârâtul a restituit suma de 4.500 lei și se apreciază că probele administrate în cauză au făcut dovada că a fost încheiat contractul de împrumut, doar ca o garanție.
Față de aspectele invocate anterior, pârâtul, prin apărător, solicită respingerea cererii de chemare în judecată.
Cu cheltuieli de judecată.
Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.
După deliberare dându-se prezenta hotărâre;
I N S T A N Ț A
Asupra acțiunii civile de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță la nr.1808/244/2012 reclamantul D. F. a chemat în judecată pe pârâtul N. C. pentru a fi obligat la plata sumei de 15000 lei reprezentând c/v împrumutului acordat acestuia la data de 18.01.2010,cu dobânzi legale, și care nu a fost restituit la scadență.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că la data de 18.01.2010 s-a încheiat un contractul de împrumut intre reclamant și parat, contract semnat la Cabinet de Avocat L-C. C., înregistrat sub nr. 1/18.01.2010, pentru suma de 15.000 lei, cu obligația paratului de restituire a sumei în totalitatea sa până la data de 18.05.2010, data exigibilității sumei împrumutate.
Deși a solicitat în numeroase rânduri paratului să îi restituie suma acesta nu a dat curs solicitării sale. Întrucât pârâtul lucrează la Inspectoratul Județean al Politiei de Frontiera, s-a adresat și acestei instituții care prin adresa nr. 60948/17.11.2011 a confirmat cele susținute ( respectiv faptul ca N. Cristian îi datorează o suma de bani), dar îndrumându-l să se adreseze instanțelor de judecată depuse, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea paratului la restituirea către reclamant a sumei de 15.000 lei si a dobânzii legale aferente acesteia.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar copie după contractul de împrumut încheiat între cele două părți la data de 18.01.2010 și a solicitat administrarea probei cu martori.
Pârâtul N. C. a depus la dosar întâmpinare în care se arată următoarele:
Cererea reclamantului nu poate fi primită ca fiind întemeiată, având în vedere că modul în care s-au derulat faptele în realitate diferă foarte mult de varianta prezentată de acesta.
În fapt, îl cunoaște pe reclamant de multă vreme și arătă că între ei există o relație de prietenie. In luna septembrie 2000 având nevoie urgentă de o sumă de bani l-a rugat să-i împrumute suma de 5.000 de lei, pe care să îi restituie în termen de 1 an. Acesta a fost de acord însă dat fiind termenul îndelungat de restituire, i-a solicitat și o dobânda de 1.500 lei. Având în vedere relația lor de prietenie nu a preconstituit un înscris nici pentru suma împrumutată și nici pentru dobândă.
Precizează că până în luna ianuarie 2010 i-a restituit reclamantului suma de 2.000 de lei din cei 5.000 de lei împrumutați, moment în care invocând o scrie de probleme financiare, acesta i-a solicitat restituirea întregii sume precum și a dobânzii. Reamintindu-i termenii înțelegerii lor verbale, i-a precizat reclamantului că nu dispun de 4.500 de lei și l-a rugat să îl aștepte până cel târziu în luna aprilie 2010, când va putea obține suma și i-o va restitui. Deși a acceptat, reclamantul i-a solicitat, cu titlu de garanție să semneze cu el un contract de împrumut, din cuprinsul căruia rezulta că el a împrumut de la el suma de 15.000 lei sumă ce urma să i-o restituie la data de 18.05.2010, iar în cazul depășirii termenului de scadență urma să plătească și o penalizare egală cu 1% din suma de restituit.
Arată că acest contract de împrumut a fost încheiat doar ca o garanție pentru reclamant că îi va restitui diferența de 4.500 lei, împrumutați în anul 2009.
Astfel, dacă el nu-i restituia diferența amintită, acesta folosea contractul semnat în ianuarie 2010 drept sancțiune.
Inițial a refuzat să semneze acel contract, însă la insistențele reclamantului și la argumentele sale că se cunoșteau și că nu-l va folosi împotriva sa a acceptat. De asemenea, înțelegerea era că dacă pană în luna aprilie 2010 el îi restituie suma de 4.500de iei, acesta va rupe actul de împrumut întocmit la avocat.
Acesta fiind conținutul înțelegerii, în dala de 18.01.2010 a încheiat cu reclamantul în mod fictiv, un contract de împrumut (suma descrisă de 15.000 lei nefiindu-i niciodată remisă).
În luna aprilie 2010 a împrumutat o stimă de bani de la un alt amic și i-a achitat reclamantului diferența de 4.500 lei. Potrivit înțelegerii lor în momentul în care îi achita diferența de bani reclamantul trebuia să rupă contractul încheiat cu titlu de garanție, care se prevalează în prezenta cauză
În ciuda acestui fapt deși a primit banii D. Fănică nu a rupt contractul de împrumut, motivând că nu-l mai găsește și că este posibil să-l fi pierdut. Oricum, l-a asigurat că nu-l va folosi niciodată împotriva sa deoarece suntem buni prieteni.
O lungă perioadă de timp nu a mai discutat cu reclamantul însă în cursul anului 2011 D. F. i-a solicitat în mai multe rânduri să-l împrumute cu sume mici de bani motivând că are probleme financiare, astfel că din luna februarie și pană în luna octombrie i-a împrumutat lunar câte 100 lei. De fiecare dată însă îi aducea aminte de rezilierea contractului de împrumut iar el îl asigura că nu vor fi probleme. La un moment dat pentru a se convinge că nu va folosi contractul împotriva sa a mers împreună la avocatul care l-a întocmii pentru a redacta un act de reziliere al acestuia, dar din nefericire pentru el avocatul în cauză nu era la sediul cabinetului.
În luna noiembrie 2011 D. Fănică l-a rugat să-l împrumute cu suma de 500 lei însă a refuzat pe motiv că nu a reziliat contractul de împrumut. In acel moment acesta s-a supărat și i-a spus că îi va părea rău că nu îl ajută. La scurt timp i-a făcut o sesizare scrisă la locul de muncă, el fiind agent în cadrul Inspectoratului Poliției de Frontieră Vaslui, la care i s-a răspuns că problema este de competența instanței de judecata.
Ulterior acesta a sesizat instanța de judecată introducând prezenta cerere.
Având în vedere modul în care sau petrecut faptele, solicită respingerea acțiunii creditorului ea neîntemeiată.
Precizează că în realitate el nu a împrumutat și nici nu a primit de la Dumitru Fănică suma de 15.000 lei, iar contractul de împrumut de care se prevalează acesta a fost încheiat doar ca garanție pentru achitarea sumei de 5.000 de lei, pe care a recunoscut că a împrumutat-o de la el în anul 2009, dar pe care i-a restituit-o cu tot cu dobânda de 1.500 de lei, în luna aprilie 2010.
A depus la dosar copie după un contract de împrumut din 14.04.2010 și a solicitat administrarea probei cu martori.
În cauză au fost audiați martorii F. C. și M. V..
Din actele și lucrările dosarului de față instanța constată următoarele:
Între D. F. și N. C. s-a încheiat un contract de împrumut având ca obiect suma de 15000 lei,sumă ce urma să fie restituită la data de 18.05.2010.
În contract s-a stipulat că, în caz de nerestituire la scadență a sumei împrumutate, împrumutatul va fi obligat să achite penalizări de 1% calculate de la data scadenței și până la plata efectivă a sumei totale. Nu s-a precizat modalitatea de calcul a penalizărilor stabilite,respectiv dacă acestea urmau să fie plătite pentru fiecare zi de întârziere la termenul de scadență sau într-o altfel de modalitate.
Din înscrisurile depuse la dosar dar și din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că pârâtul nu a restituit reclamantului la scadență suma de bani împrumutată.
Potrivit art.3 din Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a legii 287/2009 privind codul civil,actele și faptele juridice încheiate ori,după caz,săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau,după caz,a săvârșirii ori producerii lor.
Observând că contractul între părți a fost încheiat la data de 18.01.2010,dată la care era în vigoare Codul civil din 1864,instanța constată că îi sunt aplicabile regulile prevăzute de acest cod în ceea ce privește efectele specifice acestui contract.
Potrivit disp. art.1576 Cd.civ. din 1864,împrumutul de consumație este un contract prin care o persoană,numită împrumutător,transmite unei alte persoane,numită împrumutat, o câtime de lucruri fungibile și consumtibile, cu obligația pentru împrumutat de a restitui la scadență o cantitate egală de lucruri de același gen și calitate.
În cauza de față, contractul de împrumut încheiat între cele două părți îmbracă forma unui înscris sub semnătură privată și în condițiile în care acesta are ca obiect o sumă de bani sau o câtime de lucruri fungibile și este unilateral,înscrisul doveditor al contractului,pentru a avea deplină forță probantă ca înscris sub semnătură privată,trebuie să fie scris în întregime de către împrumutat sau cel puțin acesta să adauge,la finele actului, formula ,,bun și aprobat"; menționând în litere suma sau câtimea lucrurilor și apoi să semneze.
Sancțiunea nerespectării acestei formalități cerute de art.1180 Cd.civ. este aceea că înscrisul este lipsit de putere probatorie, ceea ce nu afectează convenția ca act juridic, ce se poate dovedi prin alte mijloace de probă, pentru că, deși nul ca înscris, acesta constituie totuși un început de dovadă scrisă.
Neregularitatea înscrisului se acoperă și prin executarea voluntară a obligației de către împrumutat,în limita acestei executări,ori recunoașterea expresă sau tacită a obligației.
În cauza de față,contactul de împrumut încheiat între cele două părți nu este scris în întregime de către împrumutat și nu cuprinde formula ,,bun și aprobat ,,însă nu s-a contestat de către pârât existența lui. Pârâtul a arătat doar că scopul încheierii acestui contract nu a fost împrumutul sumei de 15000 lei,ci constituirea pentru reclamant a unei,,garanții,,pentru restituirea unei sume de 4500 lei, ce a făcut obiectul unui contract de împrumut în anul 2009.
Aceleași reguli sunt aplicabile și în ceea ce privește proba executării obligației de restituire de către împrumutat, adică în privința chitanței liberatorii semnată de împrumutător Se va avea în vedere dacă există o imposibilitate de a se cere o asemenea chitanță,precum și faptul că art.1180 Cd.civ. cu privire la formalitatea ,,bun și aprobat,, se referă numai la nașterea obligației, nu și la executarea ei.
Reclamantul afirmă că suma ce i-a fost împrumutată pârâtului nu i-a fost restituită,cu toate că acesta din urmă nu recunoaște nici faptul că a împrumutat suma de 15000 lei. Așa cum s-a arătat,pârâtul nu contestă faptul că s-a încheiat contractul de împrumut ce face obiectul cauzei de față, însă arată că acest contact a fost încheiat doar fictiv, ca o ,,garanție,,neprimind cu titlu de împrumut suma de 15000 lei.
Pe lângă faptul că contractul de împrumut încheiat între părți are caracter obligatoriu potrivit principiului,, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante,, interpretarea acestuia se face după intenția comună a părților contractante (art.977 Cd.civ.).
Rezultă, așadar, că interpretarea ce urmează să i se dea contractului trebuie să se facă pornindu-se de la voința reală,de la acordul real al voințelor părților și nu după alte elemente extrinseci contractului.
Potrivit disp. art.973 Cd.civ ,,convențiile n-au efect decât între părțile contractante,,.Acesta este principiul relativității contractului care presupune că drepturile născute din contract aparțin și profită părților contractante, care au calitatea de titulare ale lor.
Între părți,sub aspect probatoriu,proba contractului urmează a se face după regulile referitoare la dovada actelor juridice, adică,peste valoarea de 250 lei va fi necesară prezentarea unui înscris.
Reclamantul a făcut dovada, cu înscrisul sub semnătură privată depus la dosar, a contractului de împrumut încheiat între părți, dovedind astfel existența obligației pârâtului.
În condițiile în care pârâtul-debitor pretinde că această obligație nu există sau că a fost stinsă prin plată trebuie să dovedească tocmai inexistența ei sau faptul efectuării plății.
Plata nu înseamnă numai executarea voluntară a obligației ci poate fi considerată un act juridic, o convenție între cel care execută și cel care o primește. Este un act juridic animo solvendi, făcut cu intenția de a executa o obligație.
În aceste condiții părțile unui contract vor trebui, din punct de vedere probatoriu, să respecte regulile referitoare la dovada actelor juridice, adică când acestea au o valoare de peste 250 lei,nu se poate folosi proba cu martori pentru a dovedi existența, pentru a combate existența sau pentru infirmarea chiar în parte a contractului (art.1191 al.1 și 2 Cd.civ).
Prin urmare, aspectele relatate de către pârât cu privire la inexistența contractului de împrumut sau declarația martorului M. Valerică cu privire la lichidarea unui împrumut anterior, nu prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei de față, deoarece ,așa cum s-a arătat,nu se poate dovedi cu martori împotriva sau peste cuprinsul unui înscris(în cauza de față, contractul de împrumut încheiat între cele două părți),în condițiile în care nu este aplicabilă nici una din excepțiile prev. de art 1191 al.3 Cd.civ.
Debitorul nu a dovedit nici existența unei prezumții absolute de liberare a împrumutatului,prezumții reglementate de art.1138 Cd.civ. privitoare la remiterea voluntară a titlului original făcută de creditor debitorului sau remiterea voluntară a copiei legalizate a titlului.
Nu s-a dovedit nici existența unei chitanțe liberatorii prin care să se ateste plata efectuată.
Se poate concluziona,astfel, că pârâtul-împrumutat nu a achitat la scadență împrumutul acordat de către reclamantul-împrumutător.
Potrivit disp. art.1578 Cd.civ. în cazul împrumutului de bani, la scadență, trebuie să fie restituită suma împrumutată,putând fi plătite și daune moratorii echivalente cu dobânda legală.
Așa cum s-a arătat mai sus, contractul încheiat între părți produce efecte conform clauzelor inserate,fără a prezenta relevanța celelalte motive avute în vedere de părți la încheierea contractului și în condițiile în care aceste motive nu au fost inserate în contract.
Concluzionând, instanța constată că acțiunea formulată este întemeiată urmând să fie admisă.
În baza art.1576-1578 Cd. civ. instanța va obliga pârâtul să restituie reclamantului suma 15000 lei,cu dobânzi legale datorate de la data formulării cererii de chemare în judecată,2.10.2012, și până la achitarea integrală a debitului.
Potrivit art. 2 din OG 13/2011privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar,, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea,,.
Potrivit art.1088 Cd.civ.(aplicabil la data încheierii contractului),,la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare,daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală,afară de regulile speciale în materie de comerț,fideiusiune și societate,,,
Aceste daune se cuvin creditorului fără ca acesta să fie ținut a justifica vreo pagubă.
Dobânda legală reprezintă,de fapt,daune interese moratorii,iar în condițiile răspunderii contractuale,vor fi datorate ,de regulă,din ziua chemării în judecată și în continuare, de la data pronunțării instanței și până la achitarea debitului.
Dobânda legală nu curge de drept,deoarece raporturile dintre părți nu au fost de natură comercială, ci civilă.
Potrivit art.18 din OUG 51/2008 cheltuielile pentru care partea a beneficiat de ajutor public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți,dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea care a căzut în pretenții va fi obligată la plata către stat a cestor sume.
În cauza de față pârâtul N. C. a căzut în pretenții și, în baza dispozițiilor legale arătate mai sus îl va obliga să restituie statului c/v ajutorului public judiciar acordat reclamantului sub forma scutirii de la plata taxei de timbru în sumă de 983,26 lei prin plata acestei sume către bugetul administrației publice locale de la domiciliul fiscal al pârâtului,respectiv mun. Huși.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul D. F. cu în contradictoriu cu pârâtul N. C..
Obligă pârâtul să restituie reclamantului suma 15000 lei,cu dobânzi legale datorate de la data formulării cererii de chemare în judecată, 2.10.2012, și până la achitarea integrală a debitului.
În baza art.18 din OUG 51/2008 obligă pârâtul N. C. să restituie statului c/v ajutorului public judiciar acordat reclamantului sub forma scutirii de la plata taxei de timbru în sumă de 983,26 lei prin plata acestei sume către bugetul administrației publice locale de la domiciliul fiscal al pârâtului,respectiv mun. Huși.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2013
Președinte, Grefier,
A. A. G. M.
Red. A.A.
Tehnored. A.A./G.M.
4 ex/8.04.2013
| ← Opoziţie la hotărârea AGA de dizolvare şi lichidare a... | Plângerea petentului vizează un act al procurorului, efectuat... → |
|---|
