Prime introduse in salariul de baza al fiecărui salariat. Efecte retroactive
| Comentarii |
|
Faptul cuprinderii în art. 168 alin. (2) din contractul colectiv de muncă a menţiunii că în anul 2003 drepturile suplimentare de Paşti şi de Crăciun au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiţi în text sunt alţii şi, aşa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată. În altă ordine de idei, recurenta susţine că art. 168 alin. (2) al C.C.M. a fost interpretat de comisia paritară în sensul că suplimentările salariale de Paşte şi Crăciun au fost introduse în salariul de bază nu doar în anul 2003, ci începând cu anul 2003. Prin decizia nr. 3793/18.06.2007, se confirmă faptul că în redactarea art. 168 alin. (1) şi (2), în momentul negocierilor colective voinţa comună a părţilor a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paşti şi de Crăciun să fie introduse în salariul de bază ale fiecărui salariat P. Un astfel de înscris însă nu respectă dispoziţiile art. 244 din C.muncii şi art. 31 din Legea nr. 130/1996, texte de lege potrivit cărora clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condiţiile legii, ori de câte ori părţile convin acest lucru, iar modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează şi devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenţiei părţilor. În speţă însă această interpretare s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, iar pe de altă parte, din acest înscris nu rezultă contractul colectiv de muncă la care se referă această interpretare, în speţă fiind în discuţie contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006 şi 2007. Mai mult, la data de 18.06.2007 (data emiterii deciziei comisiei paritare) contractele colective de muncă la nivelul SNP P. SA pe anii 2005 şi 2006 îşi încetaseră deja efectele. Curtea apreciază că faptul includerii acestor prime în salariul de bază pentru perioada 2005 - 2007 nu putea fi dovedit decât prin dispoziţiile cuprinse în Contractele colective sau individuale de muncă al reclamanţilor. Pe de altă parte, chiar şi în situaţia în care s-ar reţine că s-a convenit această modalitate de acordare a suplimentărilor şi pentru anii următori, nu s-a făcut dovada plăţii lor de către angajator. Mărirea nu se regăseşte în veniturile salariale ale reclamanţilor, aşa cum sunt evidenţiate în carnetele de muncă, ştiut fiind că includerea acesteia în salariul de bază determină o creştere considerabilă a salariului brut (toate sporurile aplicându-se la această bază mărită) şi, pe cale de consecinţă, a salariului net, ceea ce nu este cazul în speţă. Pe de altă parte, în cazul în care intenţia părţilor ar fi fost aceea de a se recunoaşte că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază aşa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, Curtea apreciază că această interpretare invocată de recurentă ar echivala cu o renunţare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispoziţiile art. 38 C.muncii coroborat cu art. 236 alin. (4) C.muncii .
Secţia Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 296 din 17 februarie 2011
Constată că, prin cererea formulată reclamanții L.M., R.I. și AA. au solicitat în contradictoriu cu unitatea pârâtă SC P. SA obligarea acesteia la plata suplimentărilor salariale reprezentând prime de Paște și Crăciun pentru perioada 2005 - 2007. în motivarea acțiunii, s-a invocat că aceste drepturi li se cuveneau conform CCM pe 2005-2007, nefiindu-le acordate de către societatea pârâtă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul D. sub nr. 4893/120/2008.
Prin sentința civilă nr. 127/19.01.2009, Tribunalul D. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului A., având în vedere că reclamanții domiciliază pe raza județului A., iar la art. 284 alin. (2) din C.muncii se prevede că, cererile referitoare la cauzele ce vizează judecarea conflictelor de muncă se adresează instanțelor competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul.
Pe rolul Tribunalul D. a fost înregistrată sub nr. 179/120/2009 cererea formulată de reclamanții L.M., R.I. și AA prin care au solicitat în contradictoriu cu unitatea pârâtă SC P. SA obligarea acesteia la plata suplimentărilor salariale reprezentând prime de Paște și Crăciun pentru perioada 2005 - 2007. în motivarea acțiunii s-a invocat că aceste drepturi li se cuveneau conform CCM pe 2005-2007, nefiindu-le acordate de către societatea pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 720/16.03.2009 Tribunalul D. s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului A. având în vedere că reclamanții domiciliază pe raza județului A., iar la art. 284 alin. (2) din C.muncii se prevede că, cererile referitoare la cauzele ce vizează judecarea conflictelor de muncă se adresează instanțelor competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul.
Prin încheierea de ședință din data de 11.11.2009 Tribunalul A. a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 163 C.proc.civ. și a dispus conexarea dosarului nr. 179/120/2009 la dosarul nr. 4893/120/2008.
Prin întâmpinarea formulată pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în esență că, începând cu anul 2003 reprezentanții societății și cei ai FSLI au convenit ca pentru toți salariații societății drepturile salariale suplimentare de Crăciun și de Paști (art. 168 alin. (1) din CCM) să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și inserat în CCM art. 168 alin. (2).
Pentru anul 2004, textul art. 168 alin. (2) din CCM a fost preluat dintr-o eroare materială într-o manieră identică celei din 2003, fără a reflecta voința părților semnatare ale contractului.
în anii 2005-2008, în scopul de a exprima într-o manieră mai clară intenția reală a părților, prevederile CCM au fost modificate întrucât s-a intenționat ca noua reglementare să prevadă cu certitudine faptul că operațiunea includerii drepturilor salariale mai sus-menționate în salariul de bază nu a avut aplicabilitate limitată, doar pentru anul 2003, ci continuă să producă efecte și în anii următori.
Prin decizia nr. 3793/18.06.2007 Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, Comisia menționând în mod expres faptul că intenția reală a părților la negocierea CCM a fost aceea de a include bonusurile de Crăciun și de Paști în salariul de bază, începând cu anul 2003, însă, pentru a evita orice interpretări contrare în privința intenției reale a părților precum și pentru a complini orice pretins viciu formal, Comisia Paritară a adoptat la data de 31.08.2007 decizia nr. 5140/2007 intitulată „Nota asupra precizării situației primelor de Paște și Crăciun, prevăzute în art. 168 din CCM al P SA”, prin care s-a confirmat faptul că intenția reală a părților semnatare a CCM a fost ca, începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin. (1) al art. 168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților, precum și că, începând cu 2003, părțile au înțeles ca art. 168 alin. (1) a rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
în anul 2008, prin Actul Adițional la CCM, înregistrat la D.M.P.S. București sub nr. 1090/22.02.2008, părțile au reconfirmat intenția lor ca începând cu anul 2003 primele de Paște și Crăciun să fie incluse în salariul lunar de bază al tuturor angajaților, în același sens fiind și prevederile art. 101 din CCM P. pe anul 2009.
în subsidiar, s-a arătat că modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii este greșită atât timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate si nu la salariul de bază mediu, iar pe de altă parte, se arată că dreptul de a formula prezenta acțiune nu se poate considera născut atâta timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit.
Pârâta a susținut că cererea de chemare în judecată este formulată cu rea-credință și reprezintă un abuz de drept.
Tribunalul A., Secția civilă, prin decizia nr. 1617/CM/13 decembrie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților drepturile salariale suplimentare reprezentând prima de Paște și Crăciun pe anii 2005-2007, în raport de salariul de bază mediu pe unitate, din care au fost deduse contribuțiile corespunzătoare impozitului și bugetelor de asigurări sociale (CAS, CASS și șomaj), în funcție de perioada efectiv lucrată, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții au fost salariații societății pârâte, după cum reiese din mențiunile înscrise în carnetele de muncă ale acestora.
Prin acțiune reclamanții au solicitat instanței obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând primele de Paște și Crăciun cuvenite pentru perioada 2005-2007, actualizate cu indicele de inflație.
Cu privire la această cerere, instanța a reținut că potrivit art. 157 alin. (1) C.muncii „Salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/și colective între angajator și salariați sau reprezentanți ai acestora”.
Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilește în cuprinsul art. 168 alin. (1) că: „Cu ocazia sărbătorilor de Paști și Crăciun salariații SNP P. SA, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP P. SA.”.
La alin. (2) al respectivului articol se precizează că, pentru anul 2003 suplimentările de la alin. (1) au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul P. SA, pe anii 2005 - 2007 au menținut dispozițiile art. 168 alin. (1), însă alin. (2) al respectivului articol a fost modificat în forma: „în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Urmare a acestor modificări ale alin. (2) al art. 168 din contractul colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările salariale prevăzute de alin. (1) al art. 168 din contractul colectiv de muncă.
Din interpretarea alin. (2) al art. 168 instanța a reținut că doar în anul 2003 aceste drepturi salariale au fost incluse în salariul de bază, urmând ca pentru anii următori salariații să beneficieze de suplimentările de Paște și de Crăciun.
S-a susținut de către pârâtă prin întâmpinare că pentru clarificarea intenției reale a părților a fost creată Comisia Paritară, formată din reprezentanții părților semnatare și că prin decizia nr. 3793/18.06.2007 aceasta ar fi confirmat faptul că intenția părților a fost aceea „de a include bonusurile cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori”, iar prin decizia nr. 5140/2007 intitulata „Nota asupra precizării situației primelor de Paste și Crăciun, prevăzute în art. 168 din CCM al P. SA„ s-a confirmat faptul că intenția reala a părților semnatare a CCM a fost ca începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin. (1) ale art. 168 să fie incluse in salariul lunar de baza al angajaților.
Aceste adrese emise de Comisia Paritară P. SA nu pot fi luate în considerare, deoarece vizează o reinterpretare a clauzei explicite cuprinse în art. 168 alin. (1) și (2) din CCM, după încetarea efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual.
S-a mai susținut de către pârâtă prin întâmpinare că acțiunea este nejustificată întrucât era prevăzută o procedură prealabilă ce avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins.
Tribunalul nu a putut reține acest argument, al inexistenței dreptului reclamantului în lipsa parcurgerii etapelor indicate în Contractului Colectiv de muncă, dat fiind că dreptul s-a născut în momentul în care părțile au convenit asupra acestuia și a fost inserat în cuprinsul Contractului colectiv de muncă începând cu anul 2003, fiind preluat în toate contractele colective de muncă ale anilor următori, ce au fost înregistrate conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 130/1996.
Etapele prevăzute vizează doar stabilirea concretă a cuantumului, fiind indicat chiar în cuprinsul contractului colectiv de muncă modul de determinare, respectiv un salariu de bază mediu pe SNP P. SA, care este altul de la un an la altul, și nicidecum însăși nașterea dreptului.
De asemenea, nu pot exista dubii în privința beneficiarilor acestor suplimentări salariale, aceștia neputând fii alții decât toți salariații, cărora le este opozabil contractul colectiv de muncă din momentul înregistrări acestuia.
în concluzie, lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări salariale.
Mai mult, pârâta nu a produs nicio dovadă din care să reiasă că pentru anii 2004-2007 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003.
Potrivit dispozițiilor art. 236 alin. (4) C.muncii „Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”, iar potrivit art. 243 alin. (1) „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”.
De asemenea, potrivit art. 9 din Legea nr. 130/1996 „Prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate.”
în raport de dispozițiile legale mai sus menționate și de prevederile art. 168 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2005, 2006 și 2007 încheiat la nivelul SC P. SA, instanța a reținut că reclamanții au dreptul la suplimentarea drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SC P. SA cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun, acțiunea formulată fiind întemeiată, urmând a fi admisă.
în consecință a fost obligată pârâta SC P. SA București să plătească reclamanților drepturile salariale suplimentare neacordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și Crăciun pentru anii 2005-2007 în raport de perioada efectiv lucrată, potrivit art. 168 alin. (1) CCM, în funcție de salariul de bază mediu pe unitate, din care s-a dedus contribuțiile aferente impozitului și bugetelor de asigurări sociale (CASS, CAS, șomaj), drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație
în termen legal, pârâta SCOMV SA a declarat recurs împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o pentru netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041C.proc.civ., după cum urmează:
1. în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciindu-se că obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă drepturi salariale ale reclamantului, deși în realitate este vorba despre un ajutor social acordat salariaților pentru repaus în zilele de Paști și Crăciun.
Art. 154 C.muncii condiționează existența drepturilor salariale de îndeplinirea a două condiții: menționarea acestora în contractul individual de muncă și nașterea lor ca o contravaloare a muncii prestate, în timp ce art. 155 C.muncii definește salariul.
2. Promovarea în acest moment a acțiunii este nejustificată și prematură față de dispozițiile art. 168 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă, dispoziții ce impuneau o anumită procedură prealabilă și stabilirea a cinci elemente: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii.
în speță însă, nici una din aceste condiții nu a fost îndeplinită, ceea ce înseamnă că reclamantul nu poate face dovada calității de titular al dreptului pretins, fiind lipsit de calitate procesuală activă.
3. Soluția pronunțată de instanță pe fondul cauzei este greșită, tribunalul ignorând faptul că, în baza practicii anterioare, în care sumele au fost încorporate în salariul de bază, s-a procedat identic și în anii 2005-2007.
Acest aspect rezultă din redactarea textului art. 168 alin. (2) din C.muncii din anul 2005, potrivit căruia „în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. (1) au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”, ceea ce conduce la concluzia menținerii acestei măsuri, precum și din interpretarea dată articolului 168 alin. (2) al C.C.M. de către comisia paritară, interpretare autentică ce provine de la înșiși semnatarii actului juridic. Decizia comisiei paritare este o convenție în sensul art. 969 C.civ.
Se exemplifică de către recurentă faptul că a avut loc înscrierea în cărțile de muncă ale angajaților a majorării aferente introducerii în salariile de bază a primei de Paște și Crăciun prevăzute de dispozițiile art. 168 din Contractul colectiv de muncă.
4. Neclaritatea acestui articol este determinată de o greșită exprimare sau o greșită redactare concretizată în preluarea art. 168 alin. (2) introdus în anul 2003, exact cu același conținut și în contractele colective de muncă din anul următor.
Instanța nu trebuia să analizeze din punct de vedere gramatical textul art. 168 alin. (2) din Contractul colectiv de muncă, ci trebuia, în aplicarea principiului priorității voinței reale a părților reglementat de art. 977 C.civ., precum și a principiului interpretării clauzei îndoielnice în sensul în care aceasta produce un efect (art. 978 C.civ.), să interpreteze textul respectiv în sensul că încă din anul 2003 suplimentările salariale de Paști și de Crăciun au fost introduse în salariul de bază.
Intimatul-reclamant R.I. nu a formulat întâmpinare sau concluzii scrise, însă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, precizând că dosarul său a fost disjuns, raportat la faptul că are domiciliul în P., însă pentru ceilalți colegi ai săi, există o hotărâre irevocabilă, situație față de care, în speța dedusă judecății nu se poate pronunța o altă soluție. Pe de altă parte, se invocă excepția tardivității declarării recursului de către recurenta-pârâtă, însă instanța verificând acest aspect, respinge excepția tardivității, deoarece recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege; Celălalt intimat-reclamant, deși a fost citat în mod legal, nu s-a prezentat în instanță, nu a invocat excepții și nici nu a depus întâmpinare sau concluzii scrise.
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Conform art. 154 alin. (1) și art. 155 din C.muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și în același timp un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat, pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.
Contrar susținerilor recurentei - pârâte, art. 154 alin. (1) C.muncii nu condiționează salariul de cuprinderea acestuia în contractul individual de muncă, ci doar îl definește ca fiind contraprestația muncii, aceasta din urmă fiind executată în baza contractului individual de muncă.
Drepturi salariale pot fi cuprinse și în contractul colectiv de muncă, ale căror clauze sunt obligatorii pentru părțile semnatare și de altfel recurenta pretinde că aceste suplimentări salariale (despre care se susține în recurs că reprezintă un ajutor social) au și fost plătite reclamanților (cu ocazia plății salariul în care aceste suplimentări au fost incluse), ceea ce înseamnă că chiar recurenta a executat drepturi salariale care nu au fost cuprinse în contractul individual de muncă, ci doar în contractul colectiv.
în altă ordine de idei, art. 168 alin. (1) din C.C.M. prevede pentru reclamanți „suplimentarea drepturilor salariale” cu ocazia sărbătorilor de Paști și Crăciun, ceea ce înseamnă că, prin utilizarea acestei sintagme, înșiși semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor de Paști și Crăciun.
Fiind vorba de drepturi salariale, în mod corect instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. c) din C.muncii, care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate, fără a distinge între drepturile salariale cuprinse în contractul individual de muncă și cele cuprinse în contractul colectiv de muncă.
întrucât art. 283 alin. (1) lit. c) instituie un termen special de prescripție în cazul acțiunilor având ca obiect plata unor drepturi salariale, rezultă că termenul de prescripție de 6 luni reglementat de art. 283 alin. (1) lit. e) se aplică în cazul nerespectării unor clauze din contractul colectiv de muncă, altele decât cele referitoare la salarii.
Al doilea motiv de recurs este nefondat.
Este adevărat că, potrivit art. 168 alin. (1) din C.C.M., cu minim 15 zile înainte de Paști sau de Crăciun vor începe negocierile cu F.S.L.I.P. în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Pe de altă parte, același articol arată că beneficiarii drepturilor salariale suplimentare sunt salariații P. SA, ceea ce înseamnă că este vorba despre toți salariații, tuturor acestora fiindu-le opozabil C.C.M. din momentul înregistrării acestuia. Reclamantul fiind fost salariat al societății pârâte, și deci parte în contractul colectiv de muncă, el are calitate procesuală activă în prezentul dosar.
Așadar, dreptul la primele de Crăciun și de Paști s-a născut pentru reclamanți odată cu înscrierea acestui drept în C.C.M., iar pârâta nu poate invoca neparcurgerea procedurii prealabile a negocierii, deoarece și-ar invoca propria culpă.
Instanța remarcă, de altfel, o contradicție între susținerea pârâtei din cel de-al doilea motiv de recurs privind prescripția acțiunii și susținerea din acest motiv privind prematuritatea acesteia.
Al treilea motiv de recurs este nefondat.
Curtea constată că în Contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, art. 168 alin. (2) cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul că „în anul 2003” suplimentările salariale pentru Paște și Crăciun au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusă „din anul 2003”. Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.
Este corectă susținerea recurentei-pârâte în sensul că, potrivit art. 977 C.civ. „interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor”, iar conform art. 978 C.civ. „clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect”.
Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.
Pe de altă parte este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art. 168 alin. (2) și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.
Al patrulea motiv de recurs este nefondat.
în ceea ce privește interpretarea contractului în concordanță cu dispozițiile art. 978 C.civ., Curtea apreciază că faptul cuprinderii în art. 168 alin. (2) din contractul colectiv de muncă a mențiunii că în anul 2003 drepturile suplimentare de Paști și de Crăciun au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.
în altă ordine de idei, recurenta susține că art. 168 alin. (2) al C.C.M. a fost interpretat de comisia paritară în sensul că suplimentările salariale de Paște și Crăciun au fost introduse în salariul de bază nu doar în anul 2003, ci începând cu anul 2003.
Prin decizia nr. 3793/18.06.2007, se confirmă faptul că în redactarea art. 168 alin. (1) și (2), în momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paști și de Crăciun să fie introduse în salariul de bază ale fiecărui salariat P.
Un astfel de înscris însă nu respectă dispozițiile art. 244 din C.muncii și art. 31 din Legea nr. 130/1996, texte de lege potrivit cărora clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, iar modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
în speță însă această interpretare s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, iar pe de altă parte, din acest înscris nu rezultă contractul colectiv de muncă la care se referă această interpretare, în speță fiind în discuție contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006 și 2007.
Mai mult, la data de 18.06.2007 (data emiterii deciziei comisiei paritare) contractele colective de muncă la nivelul SNP P. SA pe anii 2005 și 2006 își încetaseră deja efectele.
Curtea apreciază că faptul includerii acestor prime în salariul de bază pentru perioada 2005 - 2007 nu putea fi dovedit decât prin dispozițiile cuprinse în Contractele colective sau individuale de muncă al reclamanților.
Pe de altă parte, chiar și în situația în care s-ar reține că s-a convenit această modalitate de acordare a suplimentărilor și pentru anii următori, nu s-a făcut dovada plății lor de către angajator.
Mărirea nu se regăsește în veniturile salariale ale reclamanților, așa cum sunt evidențiate în carnetele de muncă, știut fiind că includerea acesteia în salariul de bază determină o creștere considerabilă a salariului brut (toate sporurile aplicându-se la această bază mărită) și, pe cale de consecință, a salariului net, ceea ce nu este cazul în speță.
Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, Curtea apreciază că această interpretare invocată de recurentă ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art. 38 C.muncii coroborat cu art. 236 alin. (4) C.muncii .
în aceste condiții, curtea apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că prima de Paște și de Crăciun a fost inclusă în salariul de bază numai în anul 2003, iar nu și în anii 2005, 2006 și 2007, așa cum greșit a susținut pârâta.
Nu în ultimul rând este de remarcat contradicția dintre susținerile pârâtei făcute în motivele 2 și 3 de recurs. Astfel, pe de o parte, în cel de-al doilea motiv de recurs se susține că nu au fost stabilite cuantumul și calitatea reclamantului de beneficiar al acestor drepturi, iar pe de altă parte, prin cel de-al treilea motiv de recurs se pretinde că drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni au fost deja achitate reclamanților, fiind incluse în salariul de bază al acestora.
Deci pârâta are o poziție contradictorie, fie în sensul că nu datorează aceste drepturi, fie în sensul că deja le-a achitat, dovedind rea credință în executarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă.
Față de aceste considerente, curtea a respins recursul ca nefondat, în temeiul art. 291 C.muncii și art. 312 C.proc.civ.
(Judecător Daniel Radu)
| ← Sarcina probei în conflictele de muncă. Administrarea altor... | Decăderea din probă, ca sancţiune procesuală. Violenţe... → |
|---|
