Sarcina probei în conflictele de muncă. Administrarea altor probe dispusă de instanţa de judecată
| Comentarii |
|
Potrivit dispoziţiilor art. 287 din C.muncii, „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare”. Depoziţia martorei BF nu a probat toate faptele reţinute în sarcina contestatoarei, aşa cum au fost descrise mai sus, astfel încât convingerea instanţei cu privire la existenţa faptelor reţinute şi vinovăţia acesteia nu s-a putut forma pe baza materialului probator insuficient administrat de către instanţa de fond. De asemenea, unul dintre argumentele pentru care instanţa a apreciat că măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă este legală şi temeinică a fost şi acela că reclamanta nu se afla la prima abatere, ci mai fusese anterior sancţionată, la data de 30.70.2009, cu avertisment, iar la data de 29.08.2009, cu reducerea salariului de bază cu 5% pe durata de o lună, decizii ce nu au fost contestate. Numai că, prin apărările sale, contestatoarea a susţinut că societatea intimată, în perioada iulie-septembrie 2009, cu rea-credinţă a încercat prin diferite metode, cu încălcarea principiului egalităţii de şanse, să-i impute mai multe fapte în scopul de a-i desface contractul de muncă, ca urmare a faptului că fusese deja reintegrată printr-o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus reîncadrarea pe acelaşi post şi la acelaşi loc de muncă. În susţinerea acestor apărări, contestatoarea a solicitat proba cu martora P.F., probă pe care însă instanţa de fond nu a evaluat-o în contextul materialului probator. De asemenea, potrivit principiului disponibilităţii în procesul civil, propunerea probelor rămâne la aprecierea părţilor, apreciere guvernată de interesele lor, însă prezentarea probelor poate fi ordonată de instanţă sub imperiul dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C.proc.civ. Se constată aşadar că, pe de o parte instanţa de fond nu a apreciat şi nu a evaluat toate probele administrate în cauză, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, iar pe de altă parte, nu a ordonat administrarea şi altor probe, respectiv audierea şi a altor martori decât cele două martore audiate, pentru a se face dovada faptelor imputate în sarcina contestatoarei.
Secţia Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 310 din 15 februarie 2011
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 23.11.2009, contestatoarea G.I.D. a chemat în judecată pe intimata SC P.R. SRL solicitând anularea deciziei nr. 2654/23.10.2009, prin care a fost concediată, reintegrarea pe funcția deținută anterior concedierii, cu obligarea intimatei la plata drepturilor bănești, a bonurilor de masă aferente perioadei 27.10.2008 - 5.05.2009, precum și a daunelor morale în cuantum de 50.000 lei.
în motivare a arătat, că decizia atacată a fost emisă ca urmare a relei credințe a intimatei. Pe de altă parte, a mai precizat că decizia este nelegală și pentru considerentul că nu s-au prevăzut eventualele consecințe ale abaterii săvârșite.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, cu motivarea că decizia a fost emisă în conformitate cu dispozițiile legale în materie și cu reținerea corectă a situației de fapt.
Tribunalul A., Secția civilă, Complet specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 1407/CM/25 octombrie 2010 a respins acțiunea formulată de intimată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a fost salariată a societății intimate în funcția de asistent manager, pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 18.02.2008, la data de 27.10.2008 i s-a desfăcut contractul de muncă pe considerentul că a avut o atitudine neprofesionistă față de colegi, clienți și colaboratori, însă prin sentința civilă nr. 563/CM/16.03.2009 a Tribunalului A. s-a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior și a fost reintegrată prin decizia nr. 981/16.04.2009.
La data de 5.05.2009, contestatoarea a semnat fișa postului potrivit căreia, la rubrica „C. Orientarea spre client”, pct.2, avea drept atribuție implicarea activă în soluționarea rapidă a reclamațiilor clienților, în conformitate cu Instrucțiunile de lucru privind primirea și înregistrarea reclamațiilor.
Prin decizia nr. 2654/23.10.2009, contestatoarei i s-a desfăcut din nou contractul individual de muncă pentru faptul că, în data de 26.09.2009, a avut o atitudine necorespunzătoare față de șeful ierarhic, în sensul că nu a rezolvat cu prioritate tratarea și consilierea unui client al magazinului. în aplicarea acestei sancțiuni s-a avut în vedere și faptul că aceasta nu este la prima abatere, fiind sancționată anterior cu avertisment scris și cu reducerea salariului de bază cu 5% pe durata de o lună.
Instanța de fond, în raport de motivarea în fapt a contestației a constatat că nu s-au invocat motive de nelegalitate a deciziei, prevăzute de art. 268 C.muncii și nu a reținut nici din oficiu incidența unor astfel de motive, astfel că a analizat aspecte de netemeinicie ale actului contestat.
Instanța a analizat conținutul deciziei contestate și a constatat că reclamantei i s-au imputat încălcarea dispozițiilor Regulamentului de Ordine Interioară și ale fișei postului.
Totodată, a analizat apărările contestatoarei conținute în declarația nr. 1743/14.10.2009, apărări prin care a susținut că sesizarea clientului prezentată șefului ierarhic DS de către martora BF se referea la o comandă despre care nu are cunoștință, astfel că șeful ierarhic a procedat la rezolvarea sesizării fără să îi solicite contestatoarei „în mod special ajutorul”. Instanța a reținut că declarația contestatoarei este în contradicție cu depoziția martorei BF, aceasta din urmă confirmând refuzul contestatoarei de a rezolva sesizarea formulată de client.
Or, în raport de această împrejurare, instanța a apreciat că situația de fapt expusă în cuprinsul deciziei atacate a fost corect reținută, având în vedere și cuprinsul fișei postului contestatoarei.
Mai mult, instanța a apreciat că nici nu era nevoie de solicitarea directorului adjunct cu privire la rezolvarea reclamației, contestatoarea, având obligația să o soluționeze din proprie inițiativă, indiferent dacă avea cunoștință sau nu de faptul reclamat, conform atribuțiilor cuprinse în fișa postului.
în consecință, tribunalul a apreciat legală măsura aplicată prin decizia contestată. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în concordanță cu prevederile art. 266 C.muncii , la luarea acesteia s-a avut în vedere și faptul că salariata nu se afla la prima abatere de acest gen, fiind sancționată anterior și la intervale scurte de timp, prin decizia nr. 1852/30.07.2009, cu avertismentul, iar prin decizia nr. 2152/29.08.2009, cu reducerea salariului de bază cu 5% pe durata de o lună. Aceste decizii nu au fost contestate, astfel că orice referire la situația de fapt care a dus la emiterea acestora nu are nicio relevanță în prezenta cauză.
Față de toate aceste considerente, instanța a respins contestația formulată.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9, raportat la art. 3041 C.proc.civ., astfel:
- deși a investit instanța și cu cererile privind reintegrarea în funcția avută anterior, obligarea la plata drepturilor bănești, la plata contravalorii bonurilor de masă și a daunelor morale, instanța s-a pronunțat numai asupra cererii privind anularea deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă, omițând să se pronunțe asupra celorlalte cereri;
- capătul de acțiune privind anularea deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă și reintegrarea în funcția avută anterior a fost respins printr-o greșită evaluare a probei testimoniale, considerându-se mai relevantă depoziția martorei audiată la propunerea angajatorului, decât aceea a martorei propusă de recurentă, deși aceasta din urmă era imparțială, nefiind angajata nici uneia dintre părți;
- în mod greșit nu s-a reținut reaua-credință a intimatei ce rezultă din modalitatea în care aceasta îi trasa zilnic sarcini de serviciu contestatoarei și urmărea să-i aplice cât mai multe sancțiuni, cu scopul premeditat de a-i desface disciplinar contractul de muncă al contestatoarei, întrucât aceasta fusese reintegrată în muncă în temeiul unei hotărâri judecătorești prin care s-a anulat o primă decizie prin care, de asemenea, i se desfăcuse disciplinar contractul de muncă.
Prin întâmpinare, intimata SC P.R. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivând că în mod corect instanța de fond a apreciat că decizia de concediere nr. 2654/23.10.2009 este legală și temeinică, reținându-se abaterea disciplinară a recurentei, reprezentată de atitudinea necorespunzătoare la serviciu, încălcarea disciplinei muncii și a principiului bunei credințe în relațiile de muncă, manifestate prin refuzul recurentei de a soluționa o reclamație a unui client și încălcând astfel obligațiile din fișa postului de asistent manager.
De asemenea, a arătat că corect s-a avut în vedere faptul că recurenta nu se afla la prima abatere disciplinară, ci la a treia.
Recursul este fondat pentru argumentele ce se vor arăta în continuare.
Prin decizia nr. 2654/23.10.2009, recurenta-contestatoare a fost sancționată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, din funcția de asistent manager cu punct de lucru la magazin PP, reținându-se în preambulul deciziei că „a avut o atitudine necorespunzătoare față de șeful ierarhic d-nul SIM, respectiv a refuzat rezolvarea sarcinii trasate și delegate de către acesta, respectiv nu a rezolvat cu prioritate tratarea și consilierea clientului magazinului”.
Rezultă așadar că în sarcina contestatoarei s-au reținut mai multe fapte: atitudine necorespunzătoare față de șeful ierarhic, refuzul rezolvării sarcinilor trasate, nerezolvarea cu prioritate a obligației conținute în regulamentul de ordine interioară și fișa postului, de a trata și consilia pe clienții magazinului.
Contestatoarea s-a apărat în sensul că solicitarea martorei BF, care avea funcția de adjunct șef raion construcții, a fost adresată șefului ierarhic SIM, ci nu contestatoarei, ca de altfel și detaliile cu privire la sesizarea formulată de client, dovadă că acesta din urmă a procedat la rezolvarea sesizării, fără a solicita contestatoarei ajutorul în acest sens.
Pentru a aprecia că situația de fapt expusă în cuprinsul deciziei atacate a fost corect reținută de către intimata-angajatoare, instanța de fond s-a întemeiat în mod exclusiv pe declarația martorei BF, reținând că această probă vine în contradicție cu apărările contestatoarei din declarația nr. 1743/14.10.2009, dată în cadrul cercetării disciplinare.
Așadar, instanța a evaluat materialul probator încuviințat în cauză, respectiv proba testimonială administrată conform principiului nemijlocirii și contraproba - declarația extrajudiciară a contestatoarei cuprinsă în declarația dată în cercetarea prealabilă disciplinară.
Deși în cauză a fost audiată și martora PF, propusă de contestatoare, alături de martora BF, salariata intimatei, audiată la propunerea acesteia, în evaluarea materialului probator administrat în cauză, instanța nu a făcut nici un fel de referire la faptele relatate de martorul propus de contestatoare, nefăcând și o evaluare a contraprobei propusă de contestatoare și administrată cu respectarea principiilor nemijlocirii și contradictorialității.
Potrivit dispozițiilor art. 287 din C.muncii, „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare”.
Depoziția martorei BF nu a probat toate faptele reținute în sarcina contestatoarei, așa cum au fost descrise mai sus, astfel încât convingerea instanței cu privire la existența faptelor reținute și vinovăția acesteia nu s-a putut forma pe baza materialului probator insuficient administrat de către instanța de fond.
De asemenea, unul dintre argumentele pentru care instanța a apreciat că măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă este legală și temeinică a fost și acela că reclamanta nu se afla la prima abatere, ci mai fusese anterior sancționată, la data de 30.70.2009, cu avertisment, iar la data de 29.08.2009, cu reducerea salariului de bază cu 5% pe durata de o lună, decizii ce nu au fost contestate.
Numai că, prin apărările sale, contestatoarea a susținut că societatea intimată, în perioada iulie-septembrie 2009, cu rea-credință a încercat prin diferite metode, cu încălcarea principiului egalității de șanse, să-i impute mai multe fapte în scopul de a-i desface contractul de muncă, ca urmare a faptului că fusese deja reintegrată printr-o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus reîncadrarea pe același post și la același loc de muncă.
în susținerea acestor apărări, contestatoarea a solicitat proba cu martora P.F., probă pe care însă instanța de fond nu a evaluat-o în contextul materialului probator.
De asemenea, potrivit principiului disponibilității în procesul civil, propunerea probelor rămâne la aprecierea părților, apreciere guvernată de interesele lor, însă prezentarea probelor poate fi ordonată de instanță sub imperiul dispozițiilor art. 129 alin. (5) C.proc.civ.
Se constată așadar că, pe de o parte instanța de fond nu a apreciat și nu a evaluat toate probele administrate în cauză, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, iar pe de altă parte, nu a ordonat administrarea și altor probe, respectiv audierea și a altor martori decât cele două martore audiate, pentru a se face dovada faptelor imputate în sarcina contestatoarei.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C.proc.civ., constatându-se că instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului și că este necesară administrarea de probe noi, a fost admis recursul și casată sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal.
Cu prilejul rejudecării, tribunalul a pus în discuția părților suplimentarea probatoriului, cu proba testimonială pentru a se face dovada, de către intimată a faptelor reținute în sarcina contestatoarei, adică: atitudine necorespunzătoare față de șeful ierarhic, refuzul rezolvării sarcinilor trasate, nerezolvarea cu prioritate a obligațiilor conținute în regulamentul de ordine interioară și fișa postului, de a trata și consilia pe clienții magazinului, așa cum sunt inserate în preambulul deciziei de sancționare; de asemenea instanța de rejudecare a pus în discuție administrarea de probe pentru verificarea temeiniciei apărărilor contestatoarei.
Totodată, cu ocazia rejudecării, instanța s-a pronunțat și asupra celorlalte capete de acțiune asupra cărora prima instanță nu s-a pronunțat, respectiv plata contravalorii bonurilor de masă și cererea de daune morale, având în vedere toate celelalte motive de recurs formulate de contestatoare, ca susțineri de fond.
(Judecător Daniel Radu)
| ← Litigii de muncă. Sarcina probei | Prime introduse in salariul de baza al fiecărui salariat.... → |
|---|
