Program de vizită minor. Legăturile personale ale bunicilor cu nepoţii lor, element fundamental al vieţii de familie
| Comentarii |
|
Posibilitatea bunicilor materni şi a copiilor de a se bucura reciproc de compania celorlalţi reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, iar relaţia cu bunicii materni, care i-au crescut pe copii alături de fiica lor, inclusiv cât timp tatăl era în străinătate, nu se sfârşeşte odată cu decesul mamei. Programul stabilit de prima instanţă în care să aibă loc legăturile personale ale bunicilor cu nepoţii lor este singurul care răspunde temporar dezideratului interesului celor doi copii la o viaţă de familie corespunzătoare, în accepţiunea dată acestei sintagme de art. 8 din Convenţia europeană.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. I civ., dec. nr. 50/R din 10 februarie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 3441/2011, pronunţată de Judecătoria Năsăud, s-a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială invocată, s-a admis în parte cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanţii C.I. şi C.V. împotriva pârâtului P.Ş. şi, în consecinţă, s-a dispus stabilirea unui program de vizitare pentru minorii P.A.G., născut la 12.12.2005, şi P.Ş.M., născută la data de 21.04.2008, astfel: în a doua şi a patra săptămână din fiecare lună, pe perioada de week-end, începând de vineri, de la ora 16:00, şi până duminică, la ora 16:00, prin luarea-preluarea minorilor de la domiciliul pârâtului la domiciliul reclamanţilor şi ulterior prin revenirea la domiciliul pârâtului; o săptămână în vacanţa de iarnă în perioada 27.12.-30.12.2011, respectiv în perioada 07.01.-10.01.2012, în aceeaşi modalitate, respectiv prin luarea-preluarea minorilor de la domiciliul pârâtului la domiciliul reclamanţilor şi ulterior prin revenirea la domiciliul pârâtului, cu menţiunea că aceste dispoziţii subzistă până la soluţionarea dosarului de fond înregistrat la nr. (...)/2011 al Judecătoriei Năsăud. împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul. Recursul declarat nu este fondat.
Pentru încuviinţarea unei cereri de ordonanţă preşedinţială trebuie întrunite cumulativ două condiţii: urgenţa, impusă de păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente, înlăturarea piedicilor la executare, şi neprejudicierea fondului. Ordonanţa preşedinţială neavând drept scop rezolvarea fondului litigiului, rezultă că instanţa învestită cu soluţionarea unei asemenea cereri se mărgineşte să stabilească, în raport de probele prezentate de părţi, în favoarea căreia dintre ele există aparenţa de drept.
Disputa dintre tată şi bunicii materni referitoare la instituirea, în procedura ordonanţei preşedinţiale, a unui program de vizitare a celor doi copii rămaşi fară mamă ca urmare a decesului acesteia a fost rezolvată judicios de prima instanţă, pentru argumentele expuse în sentinţa atacată, a căror evocare nu se impune a fi reluată. Divergenţa se circumstanţiază, cum corect s-a stabilit de judecătorie, efectelor Legii nr. 272/2004, care, în cuprinsul art. 14, stipulează: copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament, are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior, părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copilului fiindu-le interzis să împiedice relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. Prin urmare, fară a pretinde un tratament juridic identic cu cel al părintelui faţă de copilul său, bunicii materni care au creat, convieţuind o perioadă îndelungată cu nepoţii lor în anii în care mama lor era bolnavă şi tatăl plecat în străinătate la muncă, legături de ataşament profunde şi autentice cu aceştia, pot pretinde cu succes păstrarea legăturilor personale, relaţiile de ataşament conferind copiilor sentimentul de securitate şi contribuind decisiv la dezvoltarea psihologică şi emoţională armonioasă în circumstanţele survenirii decesului mamei, părintele alături de care au trăit copiii zi de zi. Bunica maternă constituie pentru cei doi nepoţi o figură de sprijin, persoana de ataşament care i-a crescut şi îngrijit consecvent perioade îndelungate de timp, astfel încât gestul tatălui, revenit din străinătate, de a-i izola pe copii nu face decât să creeze un dezechilibru cel puţin pe plan afectiv.
Impedimentul în exercitarea drepturilor conferite de textul legal citat se impune a fi înlăturat în procedura ordonanţei preşedinţiale, cum just a conchis prima instanţă. Eliminându-se formalismul excesiv, impropriu exigenţelor art. 8 al Convenţiei europene a drepturilor omului şi art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 272/2004, şi acordând prevalenţă interesului superior al celor doi copii de a păstra relaţia de ataşament cu bunicii materni, sentimentele de afecţiune reciprocă nefiind contestate, în detrimentul tensiunilor existente între tată şi foştii socri, Tribunalul conchide că programul stabilit de prima instanţă în care să aibă loc legăturile personale ale bunicilor cu nepoţii lor este singurul care răspunde temporar dezideratului interesului celor doi copii la o viaţă de familie corespunzătoare, în accepţiunea dată acestei sintagme de art. 8 din Convenţia europeană. Ca atare, se impune protejarea vieţii de familie a celor doi copii, în sensul că posibilitatea reclamanţilor-intimaţi şi a copiilor de a se bucura reciproc de compania celorlalţi reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, iar relaţia cu bunicii materni, care i-au crescut pe copii alături de fiica lor, inclusiv cât timp tatăl era în străinătate, nu se sfârşeşte odată cu decesul mamei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut existenţa vieţii de familie între copil şi familia substitutivă, apreciind că se impune protejarea legăturii efective născute ca urmare a convieţuirii îndelungate a acestora, astfel că şi
instanţa naţională va recunoaşte şi va acorda protecţie dreptului copiilor de a păstra legături concrete şi efective cu bunicii materni, persoane faţă de care au dezvoltat un puternic ataşament, nefiind în interesul superior al copiilor să întrerupă această legătură, pe care au privit-o ca pe un element de stabilitate în viaţa lor, mama fiind foarte bolnavă şi tatăl fiind în străinătate.
Dovezile administrate au probat că menţinerea acestei legături nu este de natură a afecta integritatea copiilor, ci, dimpotrivă, contribuie la dezvoltarea armonioasă a acestora, bunica maternă fiind persoana care, în prezent, cunoaşte cel mai bine copiii şi preferinţele lor. Din această perspectivă nu subzistă niciun motiv de reformare a programului de vizitare stabilit în primă instanţă, modalitatea decisă întrunind concomitent exigenţele protecţiei efective a dreptului copiilor la o dezvoltare armonioasă şi menţinerea legăturii de ataşament născute din convieţuirea nepoţilor cu bunicii, ca element fundamental al vieţii de familie.
| ← Autorizare efectuare acte. Măsură provizorie până la partaj.... | Program de vizită minor. Ordonanţă preşedinţială. Admisibilitate → |
|---|
