Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale; lipsa de interes în promovarea unei acţiuni în grăniţuire în condiţiile în care reclamantul contestă doar suprafaţa înscrisă în CF a imobilu
Comentarii |
|
Judecătoria MEDIAŞ Sentinţă civilă nr. 654 din data de 19.03.2013
Constată că , prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.02.2013 , reclamanta S.C. A. S.R.L. , cu sediul în M. , str. M., nr.- , jud. S., a solicitat , în contradictoriu cu pârâții R. O. I. și R. V., domiciliați în M., str. M., nr.- , jud. S., V. I. și V. C., domiciliați în M., str. M., nr.- , jud. S., și M. M. reprezentat de Primar , ca , prin sentința care se va pronunța : să se constate existența dreptului reclamantei asupra imobilului înscris în CF - M. nr. top. 1401 , cu suprafața reală de 270 mp ; să se stabilească linia de graniță față de imobilele învecinate proprietatea pârâților , potrivit posesiei și folosinței actuale , pe aliniamentele existente în prezent , potrivit delimitărilor și împrejmuirilor existente , să se modifice înscrierea în CF - M. nr. top. 1401 de la suprafața de 216 mp înscrisă în cartea funciară la suprafața reală de 270 mp , cu obligarea Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară să efectueze rectificarea și înscrierea corectă potrivit hotărârii și raportului de expertiză care să facă parte integrantă din hotărâre .
În motivarea acțiunii sale , reclamanta susține că imobilul său , care se învecinează cu cele ale pârâților , are o suprafață reală mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară , astfel cum reiese din raportul de expertiză extrajudiciară atașat .
În drept sunt invocate prevederile Legii 7/1996 și cele ale art. 914 C.civ.
Prin întâmpinarea formulată ( fila 25 ) , pârâtul M. M. , reprezentat de Primar , a arătat că cererea de rectificare a cărții funciare sub aspectul suprafeței de teren a mai făcut obiectul unei cauze , înregistrată cu nr. x/257/2011 la Judecătoria Mediaș , sentința pronunțată în acea cauză având putere de lucru judecat în această privință . Pe fondul cauzei , pârâtul susține că nu se opune admiterii acțiunii , în măsura în care aceasta se dovedește a fi întemeiată .
Pârâtul R. O. , prezent în instanță , a arătat că este de acord cu acțiunea reclamantei .
Ceilalți pârâți nu s-au înfățișat în instanță și nu și-au precizat poziția procesuală în cauză .
S-a atașat dosarul x/257/2011 al Judecătoriei Mediaș , în urma referatului întocmit de grefier cu ocazia înregistrării cauzei deduse judecății ( fila 2 dosar ).
În dosarul atașat s-a pronunțat sentința nr. 3022/24.11.2011 ( devenită irevocabilă ), prin care a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. M. în contradictoriu cu pârâții R. O. I. și R. V. , V. I. și V. C. și M. M. reprezentat de Primar , ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă . Obiectul acțiunii viza rectificarea înscrierii în CF x Mediaș nr. top. 1401 de la suprafața de 216 mp înscrisă în cartea funciară la suprafața reală de 270 mp , cu obligarea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară să efectueze rectificarea și înscrierea corectă potrivit hotărârii și raportului de expertiză care să facă parte integrantă din hotărâre .
În motivarea acelei acțiuni , reclamanta a invocat aceleași argumente referitoare la suprafața reală a terenului , în baza aceluiași raport de expertiză extrajudiciară ca și cel depus în prezenta cauză .
Așadar , reclamanta a chemat din nou în judecată aceeași pârâți , pentru a obține rectificarea suprafeței de teren înscrise în CF x Mediaș nr. top. 1401, invocând motive de fapt și de drept identice . Pentru a crea , însă , aparența că ar exista o diferență între acțiunea nou introdusă și cea anterioară , reclamanta a formulat în plus un petit de stabilire a liniei de graniță între imobilul său și cele învecinate aparținând pârâților , solicitând , de asemenea , să se constate existența dreptului său asupra imobilului cu suprafața reală de 270 mp .
Potrivit dispozițiilor art. 431 din noul Cod de procedură civilă , nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate , în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect .
Ca atare , instanța reține că există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește capătul de cerere referitor la rectificarea cărții funciare nr. x Mediaș nr. top. 1401 , raportat la sentința nr. 3022/24.11.2011 , pronunțată în dosarul x/257/2011 al Judecătoriei Mediaș , dată fiind identitatea de părți , obiect și cauză .
Nu are relevanță faptul că în cauza anterioară a fost respinsă acțiunea pe temeiul lipsei calității procesuale a pârâților , și nu pe fond , de vreme ce s-a constatat că pârâții nu au calitate procesuală raportat la cererea de rectificare a cărții funciare , cerere care a fost formulată și în prezenta cauză tot în contradictoriu cu aceeași pârâții . În mod evident , reclamanta a formulat petitul referitor la stabilirea liniei de graniță tocmai pentru a da legitimitate procesuală pârâților . Legitimitatea procesuală a acestora este valabilă , însă , numai în ceea ce privește stabilirea liniei de graniță , date fiind considerentele care au stat la baza respingerii acțiunii anterioare .
Prin urmare , va fi admisă excepția autorității de lucru judecat privind capătul de cerere referitor la rectificarea cărții funciare nr. x Mediaș nr. top. 1401 .
În ceea ce privește cererea de stabilire a liniei de graniță care desparte imobilul reclamantei de imobilele învecinate aparținând pârâților , instanța reține că aceasta este lipsită de interes , întrucât linia de graniță actuală nu este contestată de către reclamantă , aceasta susținând , de altfel , că aliniamentele existente , materializate prin delimitările și împrejmuirile existente , sunt corecte și recunoscute de părți prin exercitarea posesiei și folosinței imobilelor în limitele acestora .
Exercitarea unei acțiuni în justiție presupune , printre alte condiții impuse de lege , și justificarea unui interes în promovarea și desfășurarea activității jurisdicționale .
Interesul pretins părții reclamante nu constă numai în interesul material sau moral inerent dreptului subiectiv invocat , ci trebuie analizat din perspectiva necesității punerii în mișcare a unei proceduri judiciare pentru recunoașterea sau realizarea acestui drept .
Potrivit art. 560 C.civ. " proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare …";.
Așadar , se impune stabilirea liniei de graniță în situația în care limitele dintre două terenuri limitrofe nu sunt determinate prin semne exterioare vizibile . Interesul celui care promovează o acțiune în justiție pentru stabilirea liniei de graniță este justificat , prin urmare , de necesitatea materializării prin semne exterioare vizibile a limitelor terenului aflat în proprietatea sa , pentru a-și putea exercita dreptul de folosință asupra acestuia în limitele fondului său .
În speță , reclamanta nu contestă granița care separă imobilul său de cele învecinate , și arată în mod expres că aliniamentele existente , materializate prin delimitările și împrejmuirile existente , sunt corecte și recunoscute de părți prin exercitarea posesiei și folosinței terenurilor în limitele acestora .
Ca atare , instanța reține că reclamanta nu are interes în promovarea unei acțiuni de grănițuire .
În ceea ce privește capătul de cerere vizând constatarea existenței dreptului reclamantei asupra imobilului înscris în CF x Mediaș nr. top. 1401 , cu suprafața reală de 270 mp , instanța reține că și acesta este lipsit de interes , pe de o parte , dat fiind faptul că acest petit este în strânsă legătură cu solicitarea de rectificare a cărții funciare în ceea ce privește suprafața terenului ( care a fost respins pe temeiul autorității de lucru judecat ) , iar , pe de altă parte , întrucât reclamanta are recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Mediaș nr. top. 1401 , și , deci , nu se justifică desfășurarea unei proceduri judiciare pentru a se constata un drept pe deplin recunoscut și necontestat .
În consecință , va fi admisă excepția lipsei de interes invocată din oficiu .
Pentru considerentele evocate , va fi respinsă acțiunea reclamantei în ceea ce privește capătul de cerere referitor la rectificarea cărții funciare nr. x Mediaș nr. top. 1401, în temeiul autorității de lucru judecat , celelalte capete de cerere urmând a fi respinse ca fiind lipsite de interes.
← Condiţiile cerute de lege pentru înfiinţarea unui sechestru... | Executarea silită a unei creanţe fiscale presupune emiterea ... → |
---|