Răspundere civilă delictuală. Caracterul cert al prejudiciului reclamat
| Comentarii |
|
- Cod procedură civilă
Cum, pentru angajarea răspundem civile a pârătului-recurent, prejudiciul solicitat a fi reparat trebuie să fie unul cert şi cum, în cauză, reclamantul nu a probat certitudinea venitului nerealizat, în mod netemeinic prima instanţă l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 3700 lei cu acest titlu şi, sub acest aspect, sentinţa este netemeinică.
(Secţia civilă, decizia nr. 25/R/2009, nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 1203/2008 pronunţată de Judecătoria Năsăud la data de 19 septembrie 2008 8 s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul V.M. împotriva oârâtului M.R. şi în consecinţă: a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 17.610 lei despăgubiri civile şi suma de 20.000 lei daune morale.
A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 1.600 lei cheltuieli de judecată.
împotriva sentinţei expuse a declarat recurs pârâtul M.R.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspecte, tribunalul reţine că recursul este fondat în limita şi pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Susţinerile recurentului în sensul că nu a fost legal citat în faţa instanţei de fond nu sunt întemeiate, în condiţiile în care acesta a fost citat de la domiciliul său, menţionat în
actul de Identitate din localitatea Zagra, iar procesul verbal de citare, pentru termenul din 3 iunie 2008, a fost semnat personal de către pârâtul recurent.
Pentru următoarele termene procedura de citare s-a realizat prin afişare, ca urmare a faptului că nicio persoană nu a fost găsită la locuinţa pârâtului.
întrucât pârâtul recurent nu a probat faptul că, după data la care a primit personal
citaţia (19.05.2008) şi-a schimbat domiciliul, schimbare care să fie adusă la cunoştinţa instanţei şi a părţii adverse, conform art. 98 C. pr. civ., tribunalul reţine că instanţa de fond a soluţionat cauza cu respectarea dispoziţiilor art. 85 C. pr. civ. astfel că nu este dat motivul de casare cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, motiv
prevăzut de art. 312 alin. 5 teza a ll-a C. pr civ.
Referitor la fondul cauzei tribunalul reţine că, în mod netemeinic, prima instanţă a obligat pe pârâtul recurent să plătească reclamantului suma de 3.700 lei ce ar reprezenta echivalentul în lei a 1000 EURO, venit pe care reclamantul l-ar fi putut realiza în perioada celor 18 zile necesare pentru vindecarea leziunilor. De asemenea, a calculat greşit suma ce reprezintă contravaloarea transportului aerian şi totodată şi cuantumul sumei acordată cu titlu de daune morale este prea mare.
Astfel, în ce priveşte venitul pe care reclamantul nu l-a putut realiza în perioada celor 18 zile, începând cu data de 07.08.2007, data producerii altercaţiei, tribunalul reţine că reclamantul nu a probat că în această perioadă a suferit un prejudiciu cert.
Statuările instanţei de fond în sensul că reclamantul era titularul unei autorizaţii de liberă practică şi că în anul 2007 ar fi realizat un venit anual de 29.784 Euro sunt eronate.
Aceasta deoarece, din adeverinţa eliberată de autorităţile spaniole reiese că până la data de 13.10.2007, reclamantul era titularul unei autorizaţii de muncă şi rezidenţă ca angajat, valabilă până la 13.10.2007 şi doar, începând cu data de 13.10.2007, s-a înlocuit această autorizaţie cu o autorizaţie de muncă pe cont propriu în domeniul reparaţiilor de maşini.
Venitul nerealizat de reclamant se referă la luna august 2007, aşa că la determinarea prejudiciului efectiv suferit de reclamant nu pot fi luate în calcul veniturile avute în vedere de instanţa de fond, menţionate în adeverinţă, deoarece. în primul rând, se referă la anul 2008, iar, în al doilea rând, chiar dacă ar fi venit aferent anului 2007, venitul menţionat în această adeverinţă, de 29.784 Euro, reprezintă venitul brut estimat, declarat de reclamant, care include şi cheltuielile ce se impun a fi efectuate pentru obţinerea acestui venit brut, cheltuieli deductibile, astfel că venitul net anual declarat de reclamant pentru anul 2008, nu a fost de 29.784 Euro, ci doar de 5458 Euro, iar pentru 18 zile ar fi fost de doar 269 Euro, fără însă să se fi probat şi că acest venit a fost efectiv realizat.
Cum, în perioada în care reclamantul a fost în imposibilitatea de a desfăşura activitate (august 2007) acesta putea desfăşura activitate doar ca angajat, la stabilirea prejudiciului pot fi avute în vedere doar veniturile pe care nu le-a putut realiza, în perioada respectivă, în calitate de angajat sau eventual, în situaţia în care a prestat şi alte activităţi, veniturile pe care nu le-a realizat.
Or, reclamantul nu a probat nici că în luna august 2007 a lipsit de la serviciu şi nici veniturile imposibil de realizat în acea perioadă. Este de reţinut şi faptul că reclamantul invocă imposibilitatea de a realiza venituri în Spania, în timp ce el se afla în România, şederea lui în România nefiind determinată exclusiv din culpa pârâtului recurent.
Cum, pentru angajarea răspunderii civile a pârâtului-recurent, prejudiciul solicitat a fi reparat trebuie să fie unul cert şi cum, în cauză, reclamantul nu a probat certitudinea
venitului nerealizat, în mod netemeinic prima instanţă l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 3700 lei cu acest titlu şi, sub acest aspect, sentinţa este netemeinică, iar criticile recurentului sunt întemeiate.
Referitor la suma de 2507 lei ce reprezintă contravaloarea transportului aerian România-Spania şi retur, tribunalul reţine că sunt doar parţial întemeiate criticile recurentului, sub aspectul cuantumului acestei sume.
în mod corect prima instanţă a reţinut că şi cheltuielile de transport reprezintă un prejudiciu încercat de reclamant ca urmare a faptei comisă de pârât în data de 07.08.2007, reclamantul fiind nevoit să apeleze la transportul aerian, în condiţiile în care autovehiculul era avariat, urmare a faptei culpabile a pârâtului.
însă tribunalul constată că nu toate deplasările efectuate de reclamant menţionate în actele justificative depuse de acesta pentru a dovedi contravaloarea transportului aerian sunt consecinţa faptei pârâtului şi necesităţii prezenţei reclamantului în faţa organelor de urmărire penală.
Doar călătoria din 3 septembrie 2007 România-Spania (via Budapesta), pentru care reclamantul a achitat 819,3 lei, conform documentelor justificative aflate la dosar a fost efectuată ca urmare a imposibilităţii deplasării reclamantului cu autovehiculul propriu, consecinţa faptei pârâtului.
Reclamantul a depus acte justificative pentru o călătorie Madrid - Cluj, efectuată în data de 26.10.2007, pentru care a achitat 186,78 Euro şi pentru o călătorie efectuată la data de 28.03.2008 (Madrid - Cluj), pentru care a achitat 245 Euro, însă reclamantul nu a probat că aceste deplasări au fost determinate de necesitatea prezentării lui în faţa organelor de urmărire penală.
Din dosarul de cercetare penală nu reiese că reclamantul a fost citat să se prezinte după data de 26.10.2007 şi nici că acesta s-ar fi prezentat la organele de urmărire penală, după această dată.
Dosarul penal a fost finalizat la data de 6 decembrie 2007, astfel că nici deplasarea din 28.03.2008 nu poate fi reţinută ca fiind determinată de necesitatea finalizării dosarului penal, aşa cum susţine reclamantul.
Cel mult, această ultimă călătorie ar fi putut fi justificată ca fiind efectuată în scopul promovării acţiunii civile ce face obiectul prezentului dosar, însă reclamantul nu a solicitat cuprinderea acestei sume în cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate la fondul cauzei.
în consecinţă, reclamantul a justificat doar suma de 819,3 lei ca fiind o cheltuială efectuată din culpa pârâtului.
Referitor la cuantumul daunelor morale tribunalul reţine că şi sub acest aspect criticile formulate de recurent sunt întemeiate, tribunalul reţinând că faţă de gravitatea faptei săvârşite, circumstanţele în care a fost comisă de către pârât, leziunile provocate, suferinţa fizică şi psihică produsă reclamantului, acordarea sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale este îndestulătoare pentru repararea prejudiciului moral încercat de reclamant.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., tribunalul va admite recursul ca fiind fondat şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 12.222,3 lei cu titlu de despăgubiri materiale (11.403 lei contravaloarea reparaţiilor autovehiculului şi 819,3 lei contravaloare transport) şi 5.000 lei daune morale.
Va fi menţinută dispoziţia din hotărârea atacată cu privire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, chiar dacă a fost modificat cuantumul despăgubirilor, întrucât cheltuielile de judecată sunt reprezentate doar de onorariul avocaţial, care se
justifică a fi acordat în întregime, nedepăşind plafonul maxim prevăzut pentru suma acordată cu titlu de despăgubiri (judecător Berari Reghina).
| ← Despăgubiri civile. Forţa majoră | Răspundere civilă delictuală. Condiţia ca prejudiciul → |
|---|
