Răsturnarea prezumţiei instituite de art. 492 C.civ. în favoarea proprietarului terenului. Condiţii
| Comentarii |
|
C.civ., art. 492, art. 728
Pretenţia unuia dintre coproprietarii terenului de a fi recunoscut proprietar exclusiv al construcţiei edificate ar putea fi primită numai în măsura în care acesta ar face dovada că a încheiat, în prealabil, o convenţie în acest sens cu ceilalţi coproprietari, pentru că numai astfel poate fi răsturnată prezumţia instituită de art. 492 C.civ., care raportată la datele speţei, presupune că toţi coproprietarii terenului să fie coproprietari asupra construcţiei.
C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 4072/2000 (C.P.J.M.C., 2000, op. cit., p. 21-23)
în fapt, terenul în suprafaţă totală de 597 mp a fost proprietatea autorului reclamantelor, iar prin sentinţa civilă nr. 10058 din 16 iunie 1999, rămasă definitivă prin neapelare, s-a constatat ca numitele C.G., S.R. şi B.A. - care au avut în acea cauză calitatea de reclamante - sunt coproprietare asupra acestui teren.
Provocând acţiunea în constatare de faţă, reclamantele - două din cele patru coproprietare - au pretins că sunt singurele proprietare asupra unei construcţii (garaj) ridicate pe terenul aflat în coproprietate.
Or, este ştiut că în virtutea accesiunii imobiliare artificiale (art. 492 C.civ.) proprietarul terenului devine şi proprietarul construcţiei edificate pe acesta.
în speţă însă, reclamantele nu sunt singurele titulare ale dreptului de proprietate asupra terenului pentru ca accesiunea să opereze numai în favoarea lor şi astfel, să fie considerate proprietare asupra garajului.
Starea de coproprietate asupra terenului este rezultatul unor transmisiuni succesorale succesive (conform certificatelor de moştenitor depuse la dosar) şi rezultă, de asemenea, dintr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat.
De aceea, referirile intimatelor-reclamante la conţinutul unui raport de expertiză - care a stat la baza pronunţării sentinţei sus-menţionate - şi din care ar rezulta o individualizare a suprafeţelor de teren ale coproprietarilor conform cotelor moştenite, sunt lipsite de relevanţă, câtă vreme nu s-a
realizat sistarea stării de indiviziune, (iar în puterea lucrului judecat au intrat nu mijloacele de probă administrate în cauza, ci dispozitivul hotărârii).
Chiar şi pentru ipoteza în care s-ar fi făcut dovada că unul singur dintre coproprietari ar fi edificat construcţie (garajul), această împrejurare nu i-ar fi justificat un drept de proprietate exclusiv asupra acestuia decât în măsura în care s-ar fi probat - în sensul art. 492 C.civ. - că a existat în prealabil o convenţie încheiată cu ceilalţi coproprietari, în virtutea căreia să i se recunoască constructorului un drept de proprietate asupra garajului.
Numai în felul acesta s-ar fi răsturnat prezumţia instituită de dispoziţiile art. 492 C.civ., potrivit cărora proprietarul terenului este şi proprietarul construcţiei, dispoziţii legale care, aplicate în speţă, înseamnă că toţi coproprietarii terenului sunt coproprietari asupra garajului ridicat pe o parte din acest teren.
Atâta vreme cât exista starea de coproprietate asupra terenului, faptul că bunul nu este fracţionat în materialitatea lui, conform cotelor de proprietate ale titularilor, face ca şi construcţia edificată pe teren să se găsească în aceeaşi stare de coproprietate.
De aceea, stabilind că apelantele sunt singurele titulare ale dreptului de proprietate asupra garajului, s-a ignorat starea de indiviziune a părţilor şi s-a apreciat greşit asupra situaţiei că apelantele sau autorul lor ar fi edificat garajul cu acordul celorlalţi coproprietari, pentru ca aceasta să le permită pretinderea unui drept de proprietate exclusivă asupra garajului.
| ← Accesiune imobiliară artificială. Constructor de rea-credinţă | Accesiune imobiliară artificială. Drept de superficie.... → |
|---|
