Recurs. Excepţia autorităţii de lucru judecat. Cerinţele stabilite de art. 1201 Cod civil. Condiţia ca hotărârea irevocabilă faţă de care se invocă autoritatea de lucru judecat să fi statuat asupra fondului pricinii

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

- Cod procedură civilă: art. 166, art. 304 pct. 9

- Cod civil: art. 1201

Cât priveşte obiectul cererii, acesta îl reprezintă pretenţia formulată, folosul urmărit de reclamant, însă nu se rezumă la obiectul material al pretenţiei, ci include şi dreptul subiectiv relativ la acest obiect material. S-a statuat în doctrină şi jurisprudenţă că nu este necesar ca obiectul să fie formulat în acelaşi mod în cele două acţiuni, ci scopul final urmărit de parte să fie acelaşi.

Cât priveşte identitatea de cauză, acest element a fost definit ca fiind faptul juridic sau material care constituie temeiul direct şi imediat al dreptului subiectiv ce urmează a fi valorificat. Menţionarea unui temei juridic diferit nu poate conduce în mod automat la ideea neîndeplinirii cerinţei identităţii de obiect, câtă vreme pretenţiile celor două cereri sunt întemeiate pe acelaşi act juridic.

Instanţele de fond şi apel au făcut însă o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1201 C. civ., în sensul că doctrina şi jurisprudenţă în materie au statuat în unanimitate în sensul că pe lângă îndeplinirea condiţiilor amintite, pentru a fi admisă excepţia autorităţii de lucru judecat este necesară îndeplinirea şi a altor cerinţe, şi anume hotărârea cu privire la care se invocă excepţia să fie irevocabilă, iar prin intermediul acesteia să se fi făcut o judecată de fond.

în acest sens s-a apreciat că nu există putere de lucru judecat dacă cererea a fost respinsă pentru anumite aspecte de ordin procedural sau a fost soluţionată pe cale de excepţie, fără să fie analizat fondul raporturilor juridice dintre părţi.

(Decizia nr. 501 din 24.11.2009, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze

privind proprietatea intelectuală)

Prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Olteniţa, reclamantul N.T. a chemat în judecată pe pârâţii R.F., S.F., S.M., Z.G., Z A. şi P.R. pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate deschisă succesiunea defuncţilor R.I., decedat la 23.02.1993 şi R.E., decedată la 11.01.2005, ambii cu ultimul domiciliu în Comuna Frumuşani, judeţul Călăraşi, să se constate că masa succesorală se compune din terenul în suprafaţă de 6000 m p. indicat în titlul de proprietate emis pe numele defunctului R.l. şi care a făcut obiectul chitanţei sub semnătură privată încheiat între reclamant şi defuncta R.E.; să se constate că pârâtul R.F. nu are calitate de moştenitor al defunctului R.I., având în vedere că s-a prescris dreptul de opţiune succesorală în privinţa acestuia; să se constate că unicul moştenitor al defunctului său soţ a fost R E. şi că pârâtul nu a acceptat succesiunea în termen de 6 luni prevăzut de art. 700 C. civ., cota sa fiind de 1/1 din masa succesorală; să se constate că au vocaţie ceilalţi pârâţi în calitate de surori şi nepoţi de frate al defunctei; să se stabilească cotele ce li se cuvin, să dispună partajarea bunului succesoral rămas de la defunctă şi sistarea stării de indiviziune şi atribuirea terenului în lotul defunctei R.E.; să se constate valabilă vânzarea-cumpărarea acestui teren de către reclamant.

în motivarea acţiunii, reclamantul arată că R.l. şi R.E. au fost soţi, iar din căsătoria lor nu au rezultat copii. Pe numele defunctului R.l. s-a eliberat titlu de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. Singura care a acceptat succesiunea acestui defunct este soţia supravieţuitoare care a cules întreaga masă succesorală. Pârâtul R.F. nu a acceptat succesiunea unchiului său în termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 C. civ., astfel că urmează a se constata renunţarea tacită a acestuia la succesiune. în privinţa acestui pârât a intervenit prescripţia dreptului de opţiune succesorală.

Ceilalţi pârâţi menţionaţi în acţiune sunt descendenţi ai defunctei R.E., cu aceasta reclamantul a încheiat pe data de 6 iunie 2003 o chitanţă care are valoarea unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare prin care aceasta i-a înstrăinat suprafaţa de 6.000 m p. teren extravilan la raza comuna Frumuşani, identificat în titlul de proprietate emis pe numele lui R.l. l-a achitat întregul preţ şi au stabilit să încheie actul în formă autentică, în momentul în care îi erau restituite actele de proprietate luate de către R.F., fără acordul lui R.E.

Pârâtul R.F. a solicitat nulitatea acestui înscris, dar prin sentinţa civilă nr. 927/

21.06.2004 a Judecătoriei Olteniţa acţiunea i-a fost respinsă în considerarea împrejurării că nu a putut dovedi vocaţia la succesiunea unchiului său.

Reclamantul a introdus prezenta acţiune considerând că în baza deciziei civile nr. 712 R/2007 a Tribunalului Călăraşi o poate promova, fiind considerat creditor al defunctei R E. şi îndreptăţit să solicite dezbaterea succesiunilor şi partajul terenului, în drept, a invocat dispoziţiile art. 700 şi ale art. 728 C. civ.

Pârâtul R.F. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţie autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte capătul nr. 7 de cerere, referitoare la constatarea intervenirii vânzării-cumpărării terenului de 6.000 m p. situat în com. Frumuşani. Se arată că prin acţiunea ce a constituit obiectul dosarului nr. 3854/2003 pe rolul Judecătoriei Olteniţa, reclamantul a solicitat să se constate intervenită vânzarea-cumpărarea acestui teren între R.E. în calitate de vânzătoare şi reclamant în calitate de cumpărător, în baza unei chitanţe de mână. Prin sentinţa civilă nr. 303/2004 s-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea, dar Tribunalul Călăraşi prin decizia civilă nr. 712/26.09.2007 a admis recursul, a modificat în tot sentinţa recurată şi rejudecând a respins acţiunea reclamantului împotriva pârâtei R.E. şi a moştenitorilor acesteia. Pârâtul consideră că între capătul 7 de cerere şi acţiunea soluţionată prin hotărârea

judecătorească menţionată mai sus, există identitate de părţi, obiect şi cauză, conform art. 1201 C. civ. Nu are importanţă faptul că a doua acţiune are mai multe capete de cerere, atât timp cât scopul final urmărit de reclamant este acelaşi, şi anume realizarea unui drept de proprietate, aspect deja analizat de către Tribunalul Călăraşi, în dosarul nr. 438/116/2006.

Se arată că în mod greşit reclamantul consideră că, prin decizia tribunalului, s-a stabilit că reclamantul este îndreptăţit să solicite dezbaterea succesiunii celor doi defuncţi, partajarea acestui teren şi solicitarea ca terenul să cadă în lotul moştenitorilor acestuia. Instanţa de recurs nu a făcut altceva decât să-şi motiveze soluţia arătând că reclamantul avea posibilitatea să înainteze o astfel de cerere numai dacă terenul s-ar fi aflat la momentul vânzării sau la momentul introducerii cererii de chemare în judecată în patrimoniul exclusiv al defunctei R.E., arătând totodată că reclamantul avea posibilitatea să ceară restituirea preţului şi spezele, conform art. 1346 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1955/22.09.2008, Judecătoria Olteniţa a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtul R.F., în ceea ce priveşte capătul nr. 7 de cerere privind constatarea intervenirii vânzării-cumpărării terenului de 6000 m.p. din extravilanul comunei Frumuşani, jud. Călăraşi, a admis excepţia invocată de pârâtul R.F. privind lipsa de interes a reclamantului pentru primele 6 capete de cerere ale acţiunii şi a respins excepţia invocată de pârâtul R.F., privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, respingând acţiunea ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătoria a reţinut că prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Olteniţa la data de 28.11.2003, reclamantul N.T. a chemat în judecată pe pârâta R.E., pentru a se constata intervenită vânzarea-cumpărarea unui teren în suprafaţă de 6.000 m.p. situat pe raza comuna Frumuşani, jud. Călăraşi. A arătat că printr-un act sub semnătură privată încheiat la 6.07.2003 a cumpărat de la acesta terenul, achitând preţul în prezenta a doi martori, urmând ca ulterior să se prezinte la notariat pentru a încheia actul în formă autentică.

în baza probelor administrate, Judecătoria Olteniţa, prin sentinţa civilă nr. 303/ 26.02.2004 a admis acţiunea şi a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea suprafeţei de 6.000 m.p. în extravilanul comunei Frumuşani.

împotriva acestei sentinţe a declarat apel R.E., care a fost calificat de tribunal ca fiind recurs. Tribunalul Călăraşi, constatând că la 11.01.2005 a decedat R.E., a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor săi. în cauză, a făcut cerere de intervenţie în interesul recurentei, intervenientul R.F.

Prin decizia civilă nr. 712/R/26.09.2007, Tribunalul Călăraşi a admis recursul declarat de R.E. şi continuat de moştenitorii acesteia, S.F., P.R., Z.G. şi Z A. împotriva sentinţei civile nr. 303/26.02.2004, pe care a modificat-o în tot şi rejudecând a respins acţiunea reclamantului N.T. împotriva pârâtei R.E. şi a moştenitorilor acesteia. A admis cererea de intervenţie a intervenientului R.F. în contradictoriu cu N.T.

în prezenta cauză, capătul 7 de cerere are ca obiect constatarea valabilităţii (intervenirii) vânzării-cumpărării aceleiaşi suprafeţe de teren de 6000 m.p. între R.E., vânzătoare şi N.T., cumpărător, în baza aceleiaşi chitanţe de mână datată 06.07.2003.

A apreciat instanţa de fond că excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtul R.F. pentru capătul nr. 7 de cerere din acţiune este întemeiată, deoarece între acest capăt de cerere şi cauza soluţionată prin decizia civilă nr. 712/R/26.09.2007 a Tribunalului Călăraşi (pe fondul cauzei) există triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză, prevăzută de art. 1201 C. civ. Astfel, în primul rând, pretenţia reclamantului din cele două cereri este identică, respectiv constatarea intervenirii vânzării-cumpărării terenului. Chiar dacă în prezenta cauză, reclamantul a formulat mai multe capete de

cerere, există autoritate de lucru judecat cu privire la acel capăt de cerere care a format deja obiectul unei judecăţi. în al doilea rând, ambele cereri sunt întemeiate pe aceeaşi cauză, aceasta reprezentându-l temeiul juridic al cererii, fundamentul legal al dreptului pe care reclamantul îl valorifică împotriva celorlalte părţi, şi care în ambele cereri îl reprezintă dispoziţiile art. 1073-1077 C. civ. Chiar dacă în prezenta cauză, reclamantul a omis să indice temeiul juridic pentru capătul 7 de cerere, acesta îl reprezintă dispoziţiile art. 1073-1077 C. civ., care dau posibilitatea creditorului de a solicita îndeplinirea exactă a obligaţiei de către debitorul său. El a indicat dispoziţiile art. 700 C. civ., referitor la dreptul de opţiune succesorală, şi ale art. 728 C. civ., referitor la sistarea stării de în diviziune, dispoziţii care privesc capetele 4 şi 6 din acţiune.

în al treilea rând, identitatea de părţi rezulta evident din cercetarea persoanelor (şi a calităţii lor), care au participat la judecată. în locul pârâtei R.E., care a decedat în timpui judecării recursului, au fost introduşi moştenitorii săi, cărora hotărârea le este opozabilă, inclusiv pârâtei S.M., care a renunţat la recurs.

Cu privire la excepţia lipsei de interes a reclamantului referitor la primele 6 capete de cerere, instanţa de fond a reţinut că aceasta este întemeiată, în condiţiile în care capătul 7 de cerere va fi respins în urma constatării autorităţii de lucru judecat. Astfel, reclamantul nu justifică niciun interes în promovarea cererilor referitoare la dezbaterea succesiunii defuncţilor R.l. şi R.E., la constatarea maselor succesorale, a moştenitorilor, şi cotelor legale de succesiune cu privire la terenul de 6000 m.p., la constatarea faptului că pârâtul R.F. este străin de succesiune ca urmare a prescripţiei dreptului său de opţiune succesorală şi la partajul terenului, întrucât prin rezolvarea lor nu poate obţine niciun folos în valorificarea dreptului invocat.

împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul N.T., care a criticat-o pentru netemeinicia admiterii excepţiei autorităţii lucrului judecat, cât timp nu există identitate de obiect şi cauză, făcând trimiterea la art. 700, art. 1073-1077 C. civ., respectiv a excepţiei lipsei de interes, cât timp are un drept propriu de valorificat în calitatea sa de promitent cumpărător.

Prin decizia civilă nr. 14A/2009,Tribunalul Călăraşi a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că natura criticilor este una generală, cu trimiteri la textul legii şi puţin la practica judiciară, dar fără aplicare concretă la cauză, posibil de comparat, de verificat. Nu este indicat comparativ obiectul primei cauze, respectiv al celei de faţă, nu este indicată comparativ cauza primei judecăţi şi a celei de faţă. Dincolo însă de acestea, în ambele cauze se tinde la constatarea intervenţiei vânzării-cumpărării şi la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, chiar dacă în una se foloseşte termenul de „valabilă", iar în alta cel de „intervenită”, ceea ce duce la concluzia identităţii de obiect. De asemenea, sub aspectul obiectului, atât în prima, cât şi în cea de faţă obiectul îl constituie „terenul de 6.000 mp în vecinătatea mea”. Pe de altă parte, astfel cum au fost formulate şi conduse cele două procese, este evidentă că în ambele există acelaşi fundament, acelaşi temei. Aşadar, există identitate triplă şi pe cale de consecinţă-autoritate de lucru judecat.

Referitor la excepţia lipsei interesului, şi critica la modul de soluţionare a ei este nefondată, tribunalul apreciind că apelantul are un interes, dar este unul general, indirect, moral, nu şi procesual, aici fiind sub forma folosului practic şi imediat atins în dezbaterea succesiunii. Nici legea, nici teoria ori practica judiciară nu recunosc celor aflaţi în situaţia reclamantului accesul la dezbaterea succesiunii unui terţ, aceştia având la îndemână alte mijloace, de altă natură şi cu alte efecte decât cele urmărite de faţă.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul N.T., criticând hotărârea pronunţată de instanţa de apel pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., în sensul că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

în acest sens se arată că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au dat o interpretare formalistă trunchiată a celor două excepţii admise, în contradicţie cu art. 1201 C. civ., pe care, în mod faptic, la speţă, nu le-a analizat.

Astfel, în considerentele deciziei invocate de instanţa de fond, ignorate de aceasta, deoarece sunt obligatorii pentru cei care soluţionează cauza, instanţa de recurs a motivat împrejurarea necesităţii de a soluţiona cauza pe calea partajului pentru a stabili dacă bunul în urma dezbaterii succesiunii cădea sau nu în lotul vânzătorului.

Ceea ce nu a observat instanţa este împrejurarea că obiectul şi cauza din a doua sentinţă sunt diferite de prima, temeiul de drept fiind art. 700 C. civ., instanţa în acest mod încălcând principiul disponibilităţii părţilor.

Mai arată recurentul că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că ambele cereri sunt întemeiate pe aceiaşi cauză, aceasta reprezentând temeiul juridic al cererii, fundamentul legal al dreptului pe care reclamantul îl valorifică împotriva celorlalte părţi şi care, în ambele cereri, îl reprezintă dispoziţiile art. 1073-1077 C. civ.

Instanţa de fond a apreciat peste voinţa părţii care este temeiul sau juridic, schimbând înţelesul cauzei şi cauza solicitată de partea care a acţionat în judecată chiar dacă, în prezenta cauză, reclamantul a omis să indice temeiul juridic pentru capătul 7 de cerere, acesta îl reprezintă dispoziţiile art. 1073-1077 C. civ. care dau posibilitatea creditorului de a solicita îndeplinirea exactă a obligaţiei de către debitorul său. El a indicat dispoziţiile art. 700 C. civ., referitor la dreptul de opţiune succesorală, şi art. 728 C. civ., referitor la sistarea stării de indiviziune, dispoziţii care privesc capetele 4 şi 6 din acţiune.

Instanţa de recurs şi-a motivat soluţia arătând că reclamantul avea posibilitatea să înainteze o astfel de cerere numai dacă terenul s-ar fi aflat la momentul vânzării sau la momentul introducerii cererii de chemare în judecată în patrimoniul exclusiv al defunctei R.E., ceea ce înseamnă că trebuie stabilit acest aspect pe calea dreptului comun.

Potrivit prezumţiei lucrului judecat, prevăzută de art. 1200 pct. 4 C. civ., coroborat cu art. 1202 alin. 2 C. civ., o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părţi, neputându-se primi vreo dovadă contrară faţă de caracterul absolut al prezumţiei, iar potrivit dispoziţiilor art. 166 C. pr. civ., „excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţei de recurs”.

în primul rând instanţa de fond nu a motivat în fapt şi în drept dacă sunt îndeplinite cele 3 condiţii privind tripla identitate de obiect, părţi şi cauză. Apreciază recurentul că hotărârea nu a fost motivată cu argumente de fapt şi care să analizeze raportat la actele dosarului dacă exista tripla identitate.

în speţă, analizând obiectul cererii de chemare în judecată cu cererea din primul dosar şi cu temeiurile de drept invocate, rezultă că obiectul şi cauza sunt diferite, acestea fiind circumscrise dispoziţiilor care reglementează raporturile dintre succesibil şi cel care invoca perfectarea vânzării-cumpărării. în aceste condiţii reclamantul a supus atenţiei instanţei împrejurarea că obiectul şi cauza sunt diferite, dar argumentele nu au fost analizate de instanţa. în acest sens se arată că temeiul de drept este diferit.

Mai arată recurentul că ceea ce interesa sub aspectul excepţiei autorităţii de lucru judecat este cauza raportului juridic pus în discuţie, cauza debendi, iar nu cauza acţiunii civile în ansamblul ei.

Cu privire ia a doua excepţie invocată, apreciază recurentul că aceasta a fost analizată trunchiat, ignorându-se calitatea reclamantului de promitent cumpărător, în sensul că are de valorificat un drept propriu, şi mai ales se ignoră considerentele deciziei Tribunalului Călăraşi care statuează că acţiunea acestuia este admisibilă doar în condiţiile în care valorificarea acestui drept s-ar realiza prin cererea de stabilire a calităţii de moştenitor a defunctei şi vânzarea ar fi perfectă între părţi dacă terenul ar cădea în lotul vânzătoarei, sau moştenitorilor acesteia. Mai mult instanţa a considerat că are calitate procesuala activă în cauză, ceea ce înseamnă că aceasta se contrazice atunci când admite excepţia lipsei de interes.

A formulat întâmpinare intimatul R.F., solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi apel ca fiind legale şi temeinice.

în urma analizei actelor şi lucrărilor dosarului, a sentinţei recurate, prin prisma şi a motivelor de recurs formulate, Curtea reţine următoarele:

Curtea va respinge ca nefondate criticile formulate de recurent cu privire la greşita reţinere a elementelor puterii de lucru judecat. Astfel, cât priveşte obiectul cererii, acesta îl reprezintă pretenţia formulată, folosul urmărit de reclamant, însă nu se rezumă la obiectul material al pretenţiei, ci include şi dreptul subiectiv relativ la acest obiect material. S-a statuat în doctrină şi jurisprudenţă că nu este necesar ca obiectul să fie formulat în acelaşi mod în cele doua acţiuni, ci scopul final urmărit de parte să fie acelaşi.

Or, este evident că obiectul celor două cereri îl reprezintă constatarea valabilităţii convenţiei de vânzare-cumpărare, scopul urmărit prin promovarea acestora fiind acelaşi -, şi anume constatarea dobândirii dreptului de proprietate -, neavând în acest sens nicio relevanţă că în prezenta cauză au fost formulate şi alte capete de cerere, aspect ce nu poate înlătura constatarea autorităţii de lucru judecat cu privire la capătul 7 al cererii.

Cât priveşte cea de-a doua condiţie a efectului negativ al puterii de lucru judecat -respectiv identitatea de cauză -, Curtea reţine că acest element a fost definit ca fiind faptul juridic sau material care constituie temeiul direct şi imediat al dreptului subiectiv ce urmează a fi valorificat. Menţionarea unui temei juridic diferit nu poate conduce în mod automat la ideea neîndeplinirii cerinţei identităţii de obiect, câta vreme pretenţiile celor două cereri sunt întemeiate pe acelaşi act juridic.

Dispoziţiile art. 1201 C. civ. nu sunt stricte în ceea ce priveşte cel de-al treilea element al puterii de lucru judecat, astfel încât noţiunea de parte în proces a fost interpretată în sens larg, prin extindere şi cu privire la alte persoane care nu au luat parte la judecată. Este şi cazul succesorilor universali şi cu titlu universal, care în calitate de continuatori ai personalităţii autorului lor preiau toate drepturile şi obligaţiile existente la data decesului. Prin urmare, atâta vreme cât în cauză figurează ca părţi moştenitorii pârâtei din acţiunea ce a făcut obiectul primului dosar, rezultă că este îndeplinită şi cea de-a treia cerinţă - respectiv cea privind identitatea de părţi.

Se va reţine însă că instanţele de fond şi apel au făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1201 C. civ., respectiv a condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru a se constata că în cauză operează efectul negativ al puterii de lucru judecat.

Astfel, în cuprinsul textului de lege sus-menţionat sunt prevăzute în mod expres elementele lucrului judecat - respectiv identitatea de obiect, cauză şi părţi -, însă doctrina şi jurisprudenţă în materie au statuat în unanimitate în sensul că pe lângă îndeplinirea acestor condiţii, pentru a fi admisă excepţia autorităţii de lucru judecat este

necesară îndeplinirea şi a altor cerinţe, şi anume hotărârea cu privire la care se invocă excepţia să fie irevocabilă, iar prin intermediul acesteia să se fi făcut o judecată de fond.

Astfel cum rezultă din conţinutul considerentelor deciziei civile nr. 712R/

26.09.2007 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, Secţia civilă, instanţa nu a analizat valabilitatea convenţiei de vânzare-cumpărare, ci doar condiţiile în care putea fi exercitată acţiunea având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, reţinându-se că pentru a se putea solicita constatarea vânzării era necesar ca mai întâi să se solicite deschiderea succesiunii defuncţilor R.l. şi R.E., să fie trecut terenul în lotul vânzătoarei, iar ulterior reclamantul avea dreptul să solicite constatarea vânzării.

Prin urmare, deşi nu rezultă în mod explicit din cuprinsul dispozitivului deciziei susmenţionate, instanţa nu a respins acţiunea ca fiind nefondată, ci în considerarea prematurităţii cererii. Astfel, o nouă cerere poate fi făcută după momentul îndeplinirii cerinţelor avute în vedere de către instanţă.

Având în vedere cele mai sus reţinute privind netemeinicia excepţiei puterii de lucru judecat, precum şi faptul că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia de admitere a excepţiei lipsei de interes privind primele 6 capete de cerere pe constatarea autorităţii de lucru judecat privind capătul 7 al acţiunii, Curtea urmează să reţină că şi această excepţie este nefondată, pentru considerentele mai sus arătate.

Pentru aceste motive, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 şi ale art. 304 pct. 9 C. pr. civ. va admite recursul, va modifica în tot decizia recurată, iar în temeiul art. 296 şi 297 C. pr. civ., va admite apelul, va desfiinţa sentinţa apelată şi va trimite cauza spre soluţionare aceleiaşi instanţe.

← Recurs. Inadmisibilitatea unei cereri de revendicare		Recurs. Contestaţie la executare formulată în temeiul →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Recurs. Excepţia autorităţii de lucru judecat. Cerinţele stabilite de art. 1201 Cod civil. Condiţia ca hotărârea irevocabilă faţă de care se invocă autoritatea de lucru judecat să fi statuat asupra fondului pricinii