Regimul juridic al acţiunii în constatarea nulităţii absolute a testamentului şi a certificatului de moştenitor
| Comentarii |
|
Dispoziţiile art. 928 C.civ., potrivit cu care „orice dispoziţie testamentară cade, când eredele numit sau legatarul nu va fi primi-o sau va fi necapabil a o primi” nu sunt aplicabile în speţă, întrucât I.I.Gh., beneficiarul testamentului, a intrat imediat în posesia bunurilor imobile ce fac obiectul acestui act, le-a înscris în rolul său agricol după întocmirea testamentului şi le-a folosit ca unic proprietar, plătind pentru acestea toate taxele faţă de stat.
Secţia I civilă, Decizia nr. 1184 din 4 mai 2012
Prin sentința civilă nr. 690/11 mai 2011, pronunțată de Judecătoria H., în dosarul nr. 702/241/2010, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția tardivității formulării cererii de nulitate absolută a testamentului din 12.06.1941 și a certificatului de moștenitor nr. 217/1961, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților.
Totodată a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei de interes a reclamanților în a formula cererea.
De asemenea, s-a respins cererea formulată de reclamanții M.N. și I.Gh.I., în contradictoriu cu pârâții I.Gh.Gh. și L.E., precum și cu intervenienta I.P., privind nulitatea absolută a testamentului încheiat la data de 12.06.1941 și a certificatului de moștenitor nr. 217/1961(încheierea de finalizare a procedurii succesorale notariale din 26.01.1962-dosar nr. 217/1961 al notariatului de Stat al Raionului H.).
Au fost obligați reclamanții în solidar la plata sumei de 1100 lei reprezentând cheltuieli de judecată către pârâtul I.Gh.Gh.
în considerentele sentinței s-au reținut următoarele:
La data de 8.03.2006, s-a înregistrat pe rolul instanței, sub nr. dosar 333/241/2006 (nr. în format vechi 633/2006), cererea formulată de reclamanții M.N. și I.Gh.I. împotriva pârâților I.Gh.Gh. și L.E., solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța în cauză, să se dispună partajarea averii succesorale rămase de pe urma autoarei I.P.E., decedată la data de 12.01.1961, să se stabilească masa bunurilor de împărțit, cotele ce se cuvin părților în calitate de copărtași, lichidarea stării de indiviziune prin individualizarea, atribuirea și predarea efectivă a bunurilor, solicitându-se, totodată, anularea testamentului întocmit de autoare la data de 12.06.1941, pentru neîndeplinirea sarcinii de către moștenitorul testamentar I.I.Gh., precum și anularea certificatului de moștenitor nr. 217/19961 pentru omisiunea unuia dintre moștenitori, respectiv a numitei M.M., mama reclamantului M.N. Această din urmă cerere a fost ulterior precizată (fila 264), în sensul constatării nulității absolute a respectivului certificat de moștenitor, pentru același motiv (omisiunea înscrierii unuia dintre moștenitori).
Analizând probele administrate în cauză, instanța de fond, într-un prim ciclu procesual a pronunțat sentința civilă nr. 165/11.02.2009, prin care a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, privind cererea în anularea testamentului, invocată de pârâtul I.Gh.Gh. prin apărător, la fila 293, a respins cererea privind anularea testamentului, pentru prescripția dreptului material la acțiune, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, reiterată de același pârât la fila 177, privind cererea de constatarea nulității certificatului de moștenitor (încheierea de finalizare a procedurii succesorale notariale din 26.01.1962 - dosar 217/1961 al Notariatului de Stat al Raionului H.) și a respins cererea privind constatarea nulității acestei încheieri (cerere precizată la fila 264), ca fiind lipsită de interes. De asemenea, prin aceeași sentință civilă a fost respinsă cererea de partaj formulată de reclamanții M.N. și I.Gh.I., precum și cererea de intervenție formulată de I.P., ca inadmisibile.
împotriva sentinței civile nr. 165/11.02.2009 au declarat recurs reclamanții M.N. și I.I., iar prin decizia civilă nr. 203/R/18.02.2010, acesta a fost admis, casată sentința respectivă și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond. Astfel, verificând susținerile recurenților referitoare la modul în care au fost soluționate excepțiile invocate de pârâți, instanța de control a reținut că prima instanță nu a vădit suficientă preocupare în aflarea adevărului, în conformitate cu prevederile art. 129 C.proc.civ., pentru rezolvarea corectă a excepțiilor și cererilor formulate în cauză, în final pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală, casabilă în condițiile art. 312 alin. (1)-(3) și (5), raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., deoarece, așa cum rezultă din datele dosarului, soluția dată conform art. 137 alin. (1) C.proc.civ., în privința prescripției dreptului material la acțiune și a tardivității formulării cererii în anularea testamentului din 12.06.1941 pentru neachitarea sumelor, invocate de pârâtul I.Gh.Gh. la data de 26.11.2008 prin notele de ședință de la filele 293-295 dosar, a fost sumar motivată și nu s-a referit decât la faptul că acțiunea în anulare a testamentului este o acțiune prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani, reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, socotit de la data decesului autoarei, survenit la 13.01.1961, acest termen fiind socotit împlinit la 13.01.1964, împrejurare față de care, reclamanții nu mai pot să ceară nici să se constate că M.M. nu și-ar fi primit partea sa legitimă, adică suma stabilită drept sultă în sarcina fratelui său I.I.Gh., tot datorită prescripției dreptului la acțiune, dat fiind că acțiunea pentru plata sultei dobândește un caracter personal și este prescriptibilă în același termen de 3 ani, actul normativ care reglementa prescripția extinctivă fiind în vigoare la momentul morții testatoarei (13.01.1961).
De asemenea s-a mai reținut că a fost analizată acțiunea pe cale de excepție, apreciindu-se că dreptul material la acțiune este prescris, fără a arăta toate condițiile și cerințele impuse de dispozițiile normative în materie, raportat la regimul juridic al nulității (relative sau absolute) solicitate de către titularul dreptului la acțiune, fiind fără tăgadă de dubiu că promovarea excepțiilor invocate de către pârât, s-au avut în vedere numai susținerile acestuia din urmă, cum ar fi de pildă aceea reiterată și în recurs, cum că reclamanții aveau cunoștință despre existența testamentului chiar și în timpul litigiului ce a format obiectul dosarului nr. 3275/1998 al Judecătoriei H. (soluționat prin sentința nr. 450/03.1999), fiind depășit cu mult termenul de prescripție de 3 ani pentru formularea acțiunii.
în rejudecare dosarul a fost înregistrat cu numărul 702/2041/2010, având un prim termen de judecată la data de 21.04.2010.
Instanța de rejudecare a luat un interogatoriu din oficiu reclamantului I.I. (fila 29 dosar), iar la data de 17.09.2010, reclamanții au depus la dosar o cerere de precizare prin care au arătat că solicită nulitatea absolută totală a testamentului întocmit de autoarea I.P.E. la 12.06.1941 și a certificatului de moștenitor nr. 217/1961.
La data de 4.05.2011, instanța de rejudecare s-a conformat recomandărilor instanței de control și a pus în discuția părților toate excepțiile invocate de părți, astfel cum rezultă din încheierea de amânare din data de 4.05.2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
Mai mult, prin aceeași încheiere instanța a dispus disjungerea cererii cu privire la partajul succesoral, a cererii de intervenție formulată de pârâta I.P. și a excepției prescripției achizitive în ceea ce privește terenurile cuprinse în masa partajabilă, invocată de pârâți prin cererea de la filele 393-395, având în vedere că sunt strâns legate de cererea de partaj, iar pentru această cerere mai sunt necesare administrarea altor probe și a acordat termen cu privire la cererile respective la data de 1 iunie 2011, formându-se dosarul nr. 1146/241/2011.
Astfel, referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția tardivității formulării cererii de nulitate absolută a testamentului din 12.06.1941 și a certificatului de moștenitor nr. 217/1961, instanța a reținut că potrivit cererii de precizare a acțiunii principale, reclamanții au arătat că solicită nulitatea absolută totală a testamentului întocmit de autoarea I.P.E. la 12.06.1941 și a certificatului de moștenitor nr. 217/1961.
în această situație, instanța de fond a constatat că regimul juridic al nulității absolute este guvernat de mai multe reguli, cum ar fi faptul că o astfel de sancțiune poate fi invocată de orice persoană care are interes și chiar de instanță din oficiu, poate fi invocată oricând, pe cale de acțiune sau de excepție, acțiunea în declararea nulității absolute fiind imprescriptibilă, și în principiu nulitatea absolută nu poate fi acoperită. Astfel, având în vedere faptul că reclamanții au făcut dovada că sunt moștenitori ai autoarei I.P.E. (deci nefiind persoane complet străine de actul juridic respectiv) s-a constatat că aceștia au introdus acțiunea cu respectarea dispozițiilor mai sus arătate.
Instanța a constatat că reclamantul M.N este fiul numitei M.M., care a fost soră cu numitul I.I.Gh., cei doi fiind fiii autoarei I.P.E. Mai mult instanța a reținut că actul de adopție din 20.11.1936 al M.M. de către sora autoarei, F.P., nu a avut efecte depline și nu a întrerupt legătura de rudenie între fiica adoptată și mama ei naturală, I.P.E., deoarece, în anul 1936, regimul adopției era reglementat prin dispozițiile Codului civil (titlul 8 din cod, abrogat prin Decretele nr. 31 și 32 din 1954, pentru punerea în aplicare a Codului familiei), în sistemul vechiului C.civ., nefiind cunoscută instituția adopției cu efecte depline, ci numai aceea a adopției cu efecte restrânse, prin care cel adoptat devenea rudă cu adoptatorul (rudenie civilă), dar își păstra și legăturile de rudenie naturală, biologică, cu părinții săi firești.
în concluzie, instanța a reținut că prezenta cerere este formulată de o parte a moștenitorilor autoarei I.P.E., împotriva celorlalți moștenitori ai acesteia, astfel că reclamanții au calitate procesual activă, iar pârâții au calitate procesual pasivă, motiv pentru care au fost respinse cele două excepții invocate.
Deoarece toate excepțiile invocate de părți au fost respinse de către instanța de judecată, aceasta a analizat cererea privind nulitatea absolută a testamentului încheiat la data de 12.06.1941 și a certificatului de moștenitor nr. 217/1961(încheierea de finalizare a procedurii succesorale notariale din 26.01.1962-dosar nr. 217/1961 al Notariatului de Stat al Raionului H.), prin prisma motivelor invocate în fond.
Instanța de fond a constatat că nulitatea absolută este sancțiunea ce se aplică actelor juridice întocmite cu încălcarea dispozițiilor legale imperative ce ocrotesc interese generale pentru a le lipsi de efectele juridice contrare legii și bunelor moravuri. Nulitatea absolută intervine pentru lipsa unei condiții esențiale a actului juridic cum ar fi lipsa consimțământului, lipsa capacității de folosință, a obiectului, absența de cauză sau pentru lipsa formei cerută ad validitatem.
Prin probele administrate în cauză, reclamanții nu au reușit să facă dovada că testatoarea, respectiv I.P.E., în momentul când a testat bunurile sale către fiul său Gh.I.I., a încălcat aceste condiții arătate mai sus. Mai mult, ulterior testamentul a fost supus autentificării în fața organului abilitat existent în acel moment, astfel că s-a respectat și forma cerută pentru acest act.
Referitor la întocmirea testamentului la data de 12.06.1941, instanța de fond a reținut că acesta este un act unilateral prin care testatoarea dispune de averea sa, astfel cum este voința acesteia, nefiind nevoie de îndeplinirea vreunei formalități. Este adevărat că în cuprinsul acestuia se inserează obligația pentru pârâtul I.Gh. de a plăti sorei sale (B.M.) suma de 15.000 lei socotită ca fiind partea acesteia din moștenire, însă executarea acestei creanțe trebuia solicitată de către aceasta în termenul de prescripție legal, sau de către moștenitorii săi, respectiv reclamantul M.N., în același termen.
în ceea ce privește încheierea de finalizare a procedurii succesorale notariale din 26.01.1962-dosar nr. 217/1961 al Notariatului de Stat al Raionului H., prima instanță a reținut din cuprinsul acesteia că prezenți la emiterea acesteia au fost moștenitorii defunctei I.P.E., care au făcut declarații consemnate în procesul-verbal atașat dosarului, astfel că susținerile reclamanților în sens contrar apar ca nereale.
De asemenea, martorii audiați în cauză au arătat faptul că părțile sunt moștenitorii autoarei, au prezentat în detaliu modul de realizare a bunurilor supuse partajării, însă nu au cunoscut alte aspecte cu privire la întocmirea celor două acte a căror nulitate absolută se cere.
Reclamanții nu au produs probe din care să rezulte faptul că autorii lor direcți, respectiv M.M. și I.I.Gh., nu au fost prezenți la dezbaterea succesiunii mamei lor și chiar dacă ar fi făcut dovada în acest sens, instanța nu putea primi proba cu martori în contra unui act autentic.
Chiar în motivarea acțiunii reclamanții au arătat că solicită anularea testamentului încheiat la data de 12.06.1941 și a certificatului de moștenitor din 26.01.1962, pentru neachitarea sumei prevăzute, însă instanța a constatat, așa cum s-a precizat mai sus, că această solicitare trebuia realizată în termenul de prescripție de 3 ani care s-a îndeplinit, având în vedere momentul încheierii celor două acte, dar și momentul decesului autoarei M.M., respectiv data de 19.02.1992.
în această situație instanța a constatat că nu există motive de nulitate absolută a celor două acte, motiv pentru care a respins cererea reclamanților cu consecința obligării acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform actelor depuse la dosar.
împotriva sentinței susmenționate, au formulat apel reclamanții M.N. și I.Gh.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivare se arată că hotărârea nu cuprinde motivele de drept, încălcându-se dispozițiile art. 221 C.proc.civ., încheierea de finalizare a procedurii succesorale notariale nu cuprinde clauzele testamentare, s-au încălcat dispozițiile art. 803 C.civ., testamentul nu și-a produs niciodată efectele până în prezent ca urmare a nerespectării clauzelor prevăzute în cuprinsul lui și instanța nu și-a manifestat rolul activ în lămurirea situației de fapt și de drept.
Pârâții-intimați au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului formulat.
în motivare se arată că nu au fost invocate de către reclamanți niciunul din motivele de nulitate absolută, astfel că în mod corect prima instanță a respins acțiunea.
Tribunalul V., Secția I-a civilă, prin decizia civilă nr. 220/ A din 15 noiembrie 2011 a respins apelul, cu următoarea motivare:
Prin primul motiv de apel se invocă încălcarea dispozițiile art. 261 pct. 5 C.proc.civ.
Conform acestui articol, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde, între altele, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
în cauză s-a constatat că instanța de fond a pronunțat sentința atacată, bazându-se pe un material probator concludent, existent la dosar, cât și prin întemeiere în drept, prin trimitere la texte de lege cu aplicare la speță.
Astfel, în mod temeinic și legal a reținut prima instanță în ce privește încheierea de finalizare a procedurii succesorale notariale din data de 26.01.1962, că prezenți la emiterea acesteia au fost moștenitorii defunctei I.P.E., care au făcut declarații, consemnate în procesul verbal atașat dosarului, așa încât susținerile reclamanților, apar ca nereale.
De asemenea, în ce privește testamentul încheiat la data de 12.06.1941, corect a reținut prima instanță că nu s-a făcut dovada încălcării condițiilor esențiale privind nulitatea absolută, cum ar fi lipsa consimțământului, lipsa capacității de folosință, a obiectului, absența cauzei sau pentru lipsa formei cerută ad validitatem.
în cuprinsul acestui testament prin care I.E. dispunea de averea sa, a fost inserată obligația pentru pârâtul I.Gh. de a plăti sorei sale B.M., suma de 15000 lei, însă executarea acestei creanțe trebuia solicitată de către aceasta sau moștenitorii săi în termenul legal de prescripție.
Prin motivele invocate, apelanții nu au precizat care dintre motivele de nulitate absolută este aplicabil în speță, rezumându-se la a critica sentința pentru diverse cauze care nicidecum nu ar putea fi încadrate în cele privind nulitatea absolută, așa cum au fost enumerate mai sus.
Se critică de către apelanți neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 803 C.civ. în conformitate cu care orice dispoziții prin care donatarul, eredele instituit sau legatarul va fi însărcinat de a conserva și a remite la o a treia persoană, va fi nulă, chiar în privința donatorului, a eredelui numit sau a legatarului.
Tribunalul a constatat că articolul susmenționat nu este aplicabil în speță, întrucât legatarul I.Gh. nu a fost însărcinat să conserve și să emită sorei sale bunul ce a format obiectul testamentului, ci să-i plătească o sumă de bani sorei sale, care nu trebuie confundat cu substituțiile sau fideicomisule prohibite.
Mai susțin apelanții că testamentul nu și-a produs niciodată efectele pentru că beneficiarul nu a achitat suma de 15000 lei așa cum s-a stipulat.
Corect a reținut prima instanță că achitarea sumei prevăzute putea fi solicitată în termenul de prescripție de 3 ani reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar faptul că suma nu a fost solicitată sau nu a fost acordată nu împietează asupra valabilității testamentului.
Invocă în final apelanții că instanța nu s-a conformat dispozițiilor deciziei de casare și nu a manifestat un rol activ.
Dimpotrivă tribunalul a constatat că instanța de fond a respectat întrutotul dispozițiile deciziei de casare, administrând un probatoriu amplu și concludent în urma căruia s-a pronunțat atât pe excepțiile invocate, cât și asupra fondului cauzei, așa cum a fost precizat după casarea cu trimitere, printr-o hotărâre temeinică și legală.
împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal reclamanții M.N. și I.Gh.I., care o critică pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ.
în dezvoltarea recursului, printr-un prim motiv, reclamanții arată că hotărârea este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Astfel, deși au invocat ca motiv de nulitate dispozițiile art. 948 pct. 4, art. 968 C.civ. și art. 803 C.civ., instanța de apel a reținut doar art. 803 C.civ.
Hotărârea este dată cu încălcarea art. 261 C.proc.civ., întrucât nu cuprinde motivele de drept care au format convingerea instanței.
Mai mult, au invocat și dispozițiile art. 928 C.civ., potrivit cu care, orice dispoziție testamentară cade când eredele numit nu va primi-o, la care instanța de apel nu a făcut referire.
Defuncta M.M. nu a fost înștiințată despre dezbaterea succesiunii de pe urma autoarei I.P.E., singura persoană prezentă fiind I.I.Gh.
Prin următoarea critică formulată arată că hotărârea cuprinde dispoziții contradictorii, întrucât se respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, dar se susține aplicarea art. 3 din Decretul nr. 167/1958 cu privire la achitarea sumei de 15.000 lei din testament.
Legatarul I.I.Gh. și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală renunțând tacit la legat prin neprezentarea acestui act notarului care a eliberat încheierea de finalizare a procedurii succesorale.
Potrivit art. 797 C.civ. este nulă împărțeala în care nu s-au cuprins toți copiii în viață la deschiderea moștenirii și descendenții fiilor premuriți.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului și casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimații I.Gh.Gh., L.E. și I.P. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, arătând, în esență, că decizia este motivată, dispozițiile art. 948 și 968 C.civ. nu se aplică în cauză, nereferindu-se la legate și donații, testamentul din 12 iunie 1941 este un partaj de ascendent, de asemenea prevederile art. 928 C.civ. sunt invocate eronat, pentru că beneficiarul bunurilor din testament a intrat imediat în posesia acestora.
Cu privire la încheierea de finalizare a succesiunii arată că este un act autentic și mențiunile din acesta fac dovada contrarie până la înscrierea în fals.
Examinând actele de la dosar, în raport cu criticile invocate, Curtea a constatat următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Astfel, din considerentele deciziei atacate rezultă că tribunalul a analizat critica întemeiată pe dispozițiile art. 803 C.civ., statuând în mod corect că această prevedere legală nu are aplicabilitate în cauză.
Potrivit art. 803 C.civ. „orice dispoziții prin care donatarul, eredele instituit sau legatarul va fi însărcinat de a conserva și a remite la o a treia persoană, va fi nulă, chiar în privința donatarului, a eredelui numit sau a legatarului”.
în speță, legatarul numit nu a fost însărcinat să conserve și să remită sorei sale bunul ce a format obiectul legatului, astfel că nu este incident textul legal sus evocat.
Cât privește dispozițiile art. 948 pct. 4 și art. 968 C.civ., nu se impuneau a fi analizate în apel, nici acestea nefiind aplicabile în cauză, din moment ce reglementează alte instituții de drept, ci nu legatele, pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanții nu au dovedit în niciun mod existența unei cauze ilicite, care eventual să poată conduce la nulitatea celor două acte, așa cum au solicitat prin acțiune.
Se susține, în cadrul aceleiași critici că hotărârea nu este motivată, susținere ce nu poate fi reținută, față de considerentele deciziei, care cuprind atât motivele de fapt, cât și cele de drept care au format convingerea instanței în sensul pronunțării respectivei hotărâri.
Nici dispozițiile art. 928 C.civ., potrivit cu care „orice dispoziție testamentară cade, când eredele numit sau legatarul nu va fi primi-o sau va fi necapabil a o primi” nu sunt aplicabile în speță, întrucât I.I.Gh., beneficiarul testamentului, a intrat imediat în posesia bunurilor imobile ce fac obiectul acestui act, le-a înscris în rolul său agricol după întocmirea testamentului și le-a folosit ca unic proprietar, plătind pentru acestea toate taxele față de stat.
Elocvent în acest sens este și certificatul de moștenitor din 2 martie 1997, potrivit cu care mama reclamantului M.N.- M.M. - la decesul său a avut un singur teren de cca 10.000 m.p. pădure conform prevederilor Legii nr. 18/1991.
Cât privește susținerea potrivit căreia, defuncta M.M. nu a fost înștiințată despre dezbaterea succesiunii de pe urma autoarei I.P.E., așa după cum rezultă din încheierea de finalizare a procedurii succesorale, prezent la notariat a fost numai I.I.Gh., care de fapt este singurul moștenitor legal al autoarei I.P.E., în baza testamentului întocmit la data de 12.06.1941.
De altfel, acest testament poate constitui chiar un partaj de ascendent, având în vedere că el cuprinde toți moștenitorii, respectiv pe I.Gh. - fiul defunctei și B.M. - fiica acesteia, fiecare primind din succesiune bunuri în natură și respectiv suma de 15.000 lei - echivalentul în bani a drepturilor ce se cuveneau lui B.M.
Nefondată este și următoarea critică invocată, prin aceea că decizia atacată nu cuprinde dispoziții contradictorii, iar legatarul I.I.Gh. nu a renunțat la legat, valorificând acest act, astfel cum s-a arătat cu ocazia analizării primului motiv de recurs.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ. a fost respins recursul ca nefondat, decizia fiind legală, în concordanță cu prevederile legale aplicabile cauzei.
Conform art. 274 C.proc.civ., au fost obligați recurenții să plătească intimatului I.Gh.Gh. suma de 68 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare bilet călătorie pentru deplasarea la instanță la termenul de judecată din data de 27.04.2012, restul cheltuielilor solicitate, până la suma de 118 lei nefiind dovedite.
| ← Stabilirea dreptului de superficie pe terenul proprietatea... | Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea... → |
|---|
