Rejudecarea cauzei după extrădare sau predare. Condiţii de admisibilitate
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 52/A din data de 08.11.2013
Admisibilitatea în principiu a unei cereri de rejudecare după extrădare sau predare presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: cererea să fie introdusă de titularul legal; titularul cererii de rejudecare să fi fost extrădat sau predat în România pe baza unui mandat european de arestare; extrădarea sau, după caz, predarea să fi avut loc în vederea executării unei hotărâri definitive de condamnare; cererea să privească hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea pentru executarea căreia condamnatul a fost extrădat sau predat; titularul cererii să fi fost judecat și condamnat in absentia.
Prin sentința penală nr. 150/7 iunie 2013, Judecătoria Sighișoara a respins cererea de rejudecare după predare formulată de petentul R. G. C., obligându-l pe acesta la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că potrivit art.522 ind.1 C.p.p " în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului";.
Dreptul persoanei extrădate sau predate în baza unui mandat european de arestare de a beneficia de rejudecarea cauzei poate fi restricționat, nu numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată la pronunțarea hotărârilor, ci și atunci când a avut cunoscută în orice mod, despre desfășurarea procesului.
Analiza actelor dosarului conduce la concluzia că petentul condamnat s-a sustras de la judecarea cauzei.
Astfel, instanța a reținut că față de petentul condamnat s-a dispus începerea urmăririi penale prin rezoluția din 19 ianuarie 2000.
Petentul a avut cunoștință de urmărirea penală desfășurată împotriva sa .
La 26 ianuarie 2000, așadar după începerea urmăririi penale, a fost audiat de către organele de poliție, ocazie cu care a dat detalii cu privire la modul de săvârșire a faptei, precizând că regretă fapta comisă.
Ulterior petentul a plecat în străinătate astfel că nu a fost posibilă prezentarea materialului de urmărire penală.
Deși legal citat la ambele adrese indicate cât și prin afișare la sediul Consiliului Local Sighișoara în a cărei rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea conform art.177 alin.1 C.p., petentul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a fi audiat și a propune probe în apărare .
I-a fost asigurată apărarea din oficiu.
În consecință, nu i-au fost încălcate în cursul procesului, nici drepturile procesuale și nici cele constituționale acesta cunoscând de procedura judiciară derulată împotriva sa, însă s-a sustras de la judecată și a părăsit țara. Cererea de rejudecare formulată în condițiile art.522 ind.1 C.p.p. devine admisibilă în principiu doar în situația în care condamnatul nu ar fi avut cunoștință că a fost începută urmărirea penală împotriva sa ori în cauza de față această condiție nu este îndeplinită.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul R. G. C.
În motivarea căii de atac promovată, petentul contestă legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe de respingere a cererii de rejudecare după predare.
Din perspectiva legalității, petentul susține că hotărârea a fost dată de un judecător incompatibil, aceasta întrucât același judecător care a pronunțat condamnarea prin sentința penală nr. 232/9 august 2004, a statuat și asupra cererii de rejudecare după predare. În plus, în mod greșit și contrar textului art. 522 ind.1 C. pr. Pen., cererea petentului a fost supusă unui examen de admisibilitate în principiu, în condițiile în care textul legal indicat nu prevede o asemenea procedură prealabilă.
Sub aspectul temeiniciei, recurentul consideră că sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 522 ind.1 C. pr. pen., ca să obțină rejudecarea litigiului finalizat cu sentința penală nr. 232/9 august 2004 a Judecătoriei Sighișoara, astfel că în mod neîntemeiat i s-a respins cererea.
Analizând recursul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 716/308/2013 al Judecătoriei Sighișoara și a dosarului nr. 2017/2003 al aceleiași instanțe, a motivelor invocate, a susținerilor și concluziilor recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și neagravării situației în propria cale de atac, se rețin următoarele:
Recursul declarat de petentul R. G. C. împotriva sentinței penale nr. 150/7 iunie 2013 a Judecătoriei Sighișoara este fondat urmând să fie admis, în temeiul art. 385 ind.15 pct. 2 lit. d și c C. pr. Pen., pentru următoarele motive:
Prin Legea nr. 281/2003 în Codul de procedură penală a fost introdus, sub denumirea marginală "Rejudecarea celor judecați în lipsă în caz de extrădare";, un nou articol -5221- menit să acorde celui condamnat în lipsă și extrădat un remediu procesual că pricina i se va rejudeca în prezența sa.
Ulterior, după intrarea în vigoare a Titlului III din Legea privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, având în vedere că, în cazul mandatului european de arestare nicio normă nu făcea trimitere la textul art. 522 ind.1 C. pr. pen. și exista, astfel, riscul unei interpretări formale și restrictive a acestui articol, prin art. 92 din Legea nr. 302/2004 republicată s-a prevăzut expres că art. 522 ind.1 C. pr. pen. se aplică în mod corespunzător și în situația celui predat pe baza unui mandat european de arestare în vederea executării unei sancțiuni pronunțate în lipsă.
Legea prevede un singur caz care justifică rejudecarea pe tărâmul art. 522 ind.1 C. pr. pen.: este vorba de pronunțarea unei condamnări definitive în contumacie, argumentat de nevoia salvgardării drepturilor apărării. Pentru a legitima, însă, redeschiderea procedurii, cazul de rejudecare este circumscris unei alternative: fie cel condamnat în lipsă a fost extrădat, fie a fost predat pe baza unui mandat european de arestare. În prezenta cauză, petentul a fost predat în România pe baza mandatului european de arestare emis de Judecătoria Sighișoara în vederea executării pedepsei de 3 ani și 2 luni închisoare impuse prin sentința penală nr. 232/9 august 2004 a Judecătoriei Sighișoara pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
Potrivit art. 522 ind.1 alin. 2 C. pr. pen., în procedura de rejudecare, dispozițiile art. 404-408 C. pr. pen. se aplică în mod corespunzător. Deși norma de trimitere nu vizează și art. 403 C. pr. pen., contrar celor susținute în recurs de avocatul petentului, subliniem că din interpretarea dispozițiilor art. 405 C. pr. pen. care fac referire la rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire, în procedura rejudecării după extrădare se parcurg posibil două etape: prima -obligatorie- a admisibilității în principiu și a doua -eventuală- a rejudecării pricinii în prezența celui condamnat. Deoarece în prima etapă se cercetează doar condițiile formale ale rejudecării după extrădare sau predare și nu chestiuni care privesc fondul litigiului, nu există vreun impediment procesual ca același judecător care a pronunțat hotărârea de condamnare să examineze întrunirea cumulativă a acestor condiții.
În ceea ce privește analiza admisibilității în principiu a cererii, aceasta presupune verificarea următoarelor condiții:
a) cererea să fie introdusă de titularul legal;
b) titularul cererii de rejudecare să fi fost extrădat sau predat în România pe baza unui mandat european de arestare;
c) extrădarea sau, după caz, predarea să fi avut loc în vederea executării unei hotărâri definitive de condamnare;
d) cererea să privească hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea pentru executarea căreia condamnatul a fost extrădat sau predat;
e) titularul cererii să fi fost judecat și condamnat in absentia.
În prezenta cauză, primele patru condiții nu implică discuții. În schimb, în ceea ce privește ultima condiție, judecătoria a constatat că acesta nu este îndeplinită întrucât petentul nu se află în situația unei persoane judecate și condamnate în lipsă, ci a unui fugar, deoarece el a avut cunoștință de procedurile penale declanșate împotriva sa în 19 ianuarie 2000, iar, după ce a fost ascultat în 26 ianuarie 2000, a plecat în străinătate, fără să anunțe organele judiciare despre această plecare. Aceste concluzii trase de instanța de prim grad sunt contestate de petent, iar susținerile lui sunt fondate. Astfel, într-adevăr, după începerea urmăririi penale, în 26 ianuarie 2000, petentul a dat o declarație în calitate de învinuit pe atunci în fața organelor poliției judiciare. Ulterior acestui moment, la o dată care nu s-a putut stabili, petentul a plecat în Spania, iar încercările autorităților judiciare de a-l aduce la prezentarea materialului de urmărire penală și la judecată au eșuat. Totodată, citațiile pentru înfățișare în instanță nu au fost semnate personal de către petent, acesta nu a fost reprezentat pe durata procesului la nici un termen de judecată și nici la pronunțarea hotărârii, fiind asistat doar de un avocat desemnat din oficiu cu care nu a luat legătura, și nu există vreo dovadă că a avut cunoștință că a fost trimis în judecată și condamnat pentru infracțiunea de furt calificat care i se reproșase în ianuarie 2000, cu atât mai mult cu cât nu a păstrat vreo legătură cu țara de origine.
Faptul că în 26 ianuarie 2000 a dat o declarație în fața organelor de urmărire penală într-adevăr demonstrează că petentul a știut că împotriva lui se începuse urmărirea penală, așa încât trebuie stabilit dacă prin plecarea lui din țară a urmărit să se sustragă procedurilor sau cel puțin a acceptat ca aceste proceduri să aibă loc în lipsa sa, altfel spus, dacă petentul a fost sau nu un fugar. În acest context, pentru identificarea conduitei petentului, două idei prezintă relevanță. În primul rând, cu prilejul ascultării sale în 26 ianuarie 2000, nu i s-a pus în vedere că are obligația de a încunoștința organele judiciare despre orice schimbare a locuinței pe parcursul procesului penal și care sunt consecințele procesuale în cazul în care nu se conformează acestei obligații, în special că, în cazul trimiterii în judecată, este posibil să se pronunțe o hotărâre în absența sa. În plus, la acea dată, omisiunea învinuitului sau a inculpatului de a încunoștința organul de urmărire penală sau instanța despre schimbarea adresei avea drept urmare, potrivit art. 177 alin. 3 C. pr. Pen., citarea în continuare a celui vizat de la locuința indicată inițial și sub nicio formă nu era tratată ca o dovadă a relei credințe în cazul în care persoana în cauză absenta de la proces.
În al doilea rând și în strânsă legătură cu primul aspect, simpla părăsire a teritoriului României, chiar dacă a avut loc în timpul urmăririlor penale, nu este suficientă prin ea însăși să-l plaseze pe petent în categoria unui fugar, ci trebuie însoțită de alte probe care să dovedească în principal că, în străinătate, d-l R. G. C. a dus o existență ascunsă de ochii comunității. Asemenea dovezi nu există, însă, la dosar. Dimpotrivă, potrivit înscrisurilor depuse cu ocazia judecării în prim grad și în recurs a cererii sale, petentul a reușit să probeze că în Spania și-a întemeiat o familie, și-a stabilit domiciliului, a plătit taxe și impozite statului spaniol, a avut un loc de muncă acolo, s-a implicat în viața școlară a fiicei lui și, în general, a avut o viață socială activă. Toate acestea duc la concluzia că nici un moment după plecare lui din România, petentul nu s-a comportat ca un fugar.
În lumina considerentelor enunțate, contrar celor statuate în prim grad, cererea d-lui R. G. C. de rejudecare după predare îndeplinește condițiile admisibilității în principiu.
Odată cu cererea de rejudecare după predare, petentul a solicitat și suspendarea executării sentinței penale nr. 232/9 august 2004 a Judecătoriei Sighișoara. Având în vedere natura infracțiunii în discuție, circumstanțele comiterii ei, natura și durata pedepsei care i-a fost aplicate, precum și persoana petentului, cererea sa de suspendare a executării hotărârii de condamnare este fondată, urmând să fie admisă, cu consecința punerii de îndată în libertate a petentului R. G. C., dacă nu este deținut în alte cauze, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 449/30 august 2004 emis de Judecătoria Sighișoara.
Ca urmare a admiterii în principiu a cererii pendinte, procedura va continua în a doua etapă - a rejudecării litigiului în prezența petentului, de către instanța competentă - Judecătoria Sighișoara, cu asigurarea tuturor garanțiilor de echitate.
| ← Rejudecarea după extrădare sau predare. Apel. Instanţă competentă | Răspunderea statului pentru erori judiciare. Condiţii → |
|---|
