Revendicare. Dovada dreptului de proprietate
| Comentarii |
|
C. civ., art. 480 şi urm.
Cel ce se pretinde proprietar neposesor s-a îndreptat împotriva posesorului imobilului cu o acţiune în revendicare, pretinzând predarea posesiei bunului. Instanţa de fond a concluzionat că reclamantul nu are calitate procesuală activă prin aceea
că nu a dovedit dreptul său de proprietate asupra imobilului ce se găseşte în posesia pârâţilor. Raţionamentul judiciar a plecat de la constatarea că nu există suficiente înscrisuri, suficiente dovezi asupra identităţii dintre imobilul dobândit în proprietate de autorii reclamantului prin actul de vânzare-cumpărare autentificat în 1949, ca parte a unei moşii boiereşti, şi imobilul identificat prin adresă poştală actuală, stăpânit de pârâţi.
Dar, câtă vreme s-a prezentat un act autentic de vânzare-cum-părare ca titlu legal pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, se justifică calitatea procesuală activă în revendicare, chiar dacă instituţiile publice deţin evidenţe şi date sumare asupra imobilelor din raza Municipiului Bucureşti, anterioare anilor 1986, referitoare la fostele moşii.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 329/R din 8 martie 2007, nepublicată
Prin cercrca înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 22 aprilie 2005 sub nr. 5575/20005, reclamantul D.M. a chemat în judecată pârâţii I.V. şi G.M., solicitând, în temeiul art. 480
C. civ., obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul - casă şi teren situat în Bucureşti, sector 2. In motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului revendicat, compus în totalitatea sa din teren în suprafaţă de 200 mp şi construcţia cdificată pc acesta, din paiantă, acoperită cu carton, compusă din 3 camere şi o verandă, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor autentificat sub nr. 83 din 13 august 2004 de B.N.P. M.R. Reclamantul a mai menţionat că pârâţii posedă imobilul din anul 1998, fară niciun drept şi au refuzat să îi cedeze proprietatea şi posesia acestuia.
Pârâtul I.V. a formulat întâmpinare la data de 16 iunie 2005, prin care a arătat că a dobândit imobilul în litigiu în toamna anului 1996, prin înscris sub semnătură privată de la numita S.V. care, la rândul ei, a cumpărat imobilul în anul 1981 de la soţii D.I.G. şi D.A.G. S-a mai arătat că actul de vânzare-cumpărare invocat de către reclamant are ca obiect un teren viran situat în Bucureşti, Cartierul Suter-Colentina, teren ce face parte din parcelarea Oscar Suter, iar reclamantul nu a făcut dovada că terenul pe care îl revendica este unul şi acelaşi cu terenul din actul de vânzare-cumpărare nr. 5628 din 31 mai 1949, iar din certificatul de moştenitor şi din actul de vânzare-cumpărare nu rezultă când a fost construită casa. Pârâtul a solicitat, astfel, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 4050 din 12 mai 2006, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins cererca formulată de reclamantul D.M., în contradictoriu cu pârâţii I.V. şi G.M., ca fiind promovată de o persoană fară calitate procesuală activă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada că imobilul teren şi construcţia revendicată este unul şi acelaşi cu imobilul dobândit de autorii săi şi transmis acestuia prin moştenire legală. La originea dobândirii dreptului de proprietate de către autorii reclamantului se află actul de vânzare-cumpărare cu proces-verbal nr. 6543 din 13 mai 1949 al fostului Tribunal Ilfov, transcris sub nr. 2826 din 31 mai 1949 de către Secţia I civilă a aceluiaşi tribunal. Potrivit acestui înscris, soţii G.I.D. şi G.A.D. au dobândit în proprietate un teren viran situat în Bucureşti, Cartier Suter-Colentina, în suprafaţă totală de 200 mp, teren ce face parte din parcelarea Oscar Suter. In privinţa construcţiei revendicate, s-a constatat că este menţionată în certificatele de moştenitor ca fiind formată din 3 camere de locuit şi o verandă, însă nu a fost depusă la dosar autorizaţia de construire a acesteia. De asemenea, din certificatul de nomenclatură urbană emis de Primăria Municipiului Bucureşti a rezultat că actuala stradă C. a purtat anterior denumirea de I.C., nefiind cunoscută denumirea arterelor de circulaţie din parcelarea Oscar Suter.
Din probele administrate a rezultat că pârâţii ocupă o construcţie având o suprafaţă de 32,5 mp ce a fost edificată pe ruina unei construcţii mai vechi ce a fost în totalitate distrusă de un incendiu în proporţie de 90%, conform procesului-verbal de intervenţie nr. 10 din
23 ianuarie 2004 întocmit de Brigada de Pompieri „Dealul Spirii”.
S-a concluzionat, aşadar, că reclamantul nu deţine vreun titlu asupra construcţiei şi nici nu a invocat accesiunea imobiliară în baza art. 492 C. civ. şi că nu a făcut dovada că imobilul revendicat este unul şi acelaşi cu imobilul dobândit de autorii săi prin moştenire legală.
împotriva acestei hotărâri, reclamantul D.M. a declarat recurs la data de 25 septembrie 2006, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, sub nr. 4222/300/2005. Se critică hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie şi se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei civile recurate şi să se constate că recurentul a făcut dovada că este titularul dreptului de proprietate.
In expunerea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-recla-
mant arată că prima instanţă a aplicat greşit legea, nu a coroborat probele administrate în cauză astfel că în baza unui raţionament greşit a respins acţiunca în revendicare pentru lipsa calităţii procesuale activc. Din actcle administrate rezultă că recurentul este proprietarul imobilului revendicat, compus în totalitatea sa din teren în suprafaţă de 200 mp şi construcţia edificată pe acesta, din paiantă, acoperită cu carton, compusă din 3 camere şi o verandă, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor autentificat sub nr. 83 din 13 august 2004 de
B.N.P. M.R. Reclamantul a mai menţionat că pârâţii posedă imobilul
din anul 1998, fară niciun drept şi au refuzat să îi cedeze proprietatea şi posesia acestuia. La originea dobândirii dreptului de proprietate de
către autorii reclamantului se află actul de vânzare-cumpărare cu
proces-verbal nr. 6543 din 13 mai 1949 al fostului Tribunal Ilfov,
transcris sub nr. 2826 din 31 mai 1949 de către Secţia I civilă a
aceluiaşi tribunal. Potrivit acestui înscris, soţii G.I.D. şi G.A.D. au dobândit în proprietate un teren viran situat în Bucureşti, Cartier Suter-Colentina, în suprafaţă totală de 200 mp, teren ce face parte din pareclarea Oscar Suter.
In ceea ce priveşte construcţia revendicată, recurentul susţine că la interogatoriu, pârâţii au recunoscut că vechea locuinţă formată din 3 camere şi o verandă a existat până la data incendiului. Astfel, identitatea în privinţa construcţiei trebuia considerată făcută şi prin faptul că nu există dovezi contrare asupra denumirii arterei de circulaţie în evidenţele Primăriei Municipiului Bucureşti şi nici expertiza nu a putut furniza date contrarii.
Examinând motivele de recurs faţă de hotărârea atacată şi probele administrate în cauză, cercetând pricina în conformitate cu art. 3041
C. proc. civ., sub toate aspectele deduse judecăţii şi invocate în recurs, Tribunalul constată recursul ca fiind fondat.
Recurentul-reclamant s-a îndreptat împotriva intimaţilor-pârâţi cu
o acţiune în revendicare imobiliară, pretinzând predarea de către aceştia din urmă a posesiei imobilului situat în Bucureşti, str. C. nr. 12, sector
2, format din teren în suprafaţă de 200 mp şi construcţia edificată pe acesta, formată din 3 camere din paiantă.
Instanţa de fond a concluzionat că reclamantul nu are calitate procesuală activă prin aceea că nu a dovedit dreptul său de proprietate
asupra imobilului ce se găseşte în posesia pârâţilor. In esenţă, raţionamentul instanţei de fond a fost acela că nu există suficiente înscrisuri, suficiente dovezi asupra identităţii dintre imobilul dobândit în proprietate de autorii reclamantului din actul de vânzarc-cumpărare
autentificat sub nr. 6543 din 31 mai 1949 şi imobilul identificat prin adresă poştală actuală, stăpânit de pârâţi.
Acest raţionament este greşit. Chiar dacă instituţiile publice deţin evidenţe şi date sumare asupra imobilelor din raza Municipiului Bucureşti, anterioare anilor 1986, chiar dacă Administraţia Financiară Sector 2 şi Primăria Municipiului Bucureşti au puţine date despre o fostă parcelă din moşia Oscar Suter, această împrejurare de fapt nu poate fi interpretată ca fiind lipsită de efect probator pentru cererea reclamantului şi, implicit, imputabilă acestuia.
Tribunalul constată că reclamantul a prezentat un act autentic de vânzare-cumpărare ca titlu legal pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului viran din Bucureşti, cartierul Suter-Colen-tina, în suprafaţă de 200 mp, teren ce face parte din parcelarea Oscar Suter şi care este identificat prin vecinătăţi şi dimensiuni a laturilor. Mai mult, în actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6543 din 31 mai 1949 de Tribunalul Ilfov, Secţia I civilă, comercială, se menţionează că terenul vândut constituie parcela nr. 13, identificată în planul anexat contractului. Această parcelă vândută poate fi identificată în cadrul pareclării Oscar Suter pe baza planului depus la dosar în recurs şi care este anexă a unui act de vânzare-cumpărare autentificat în 1933.
Reţinând acest plan pe care se poate vedea figurat râul Colentina, reţinând modificarea cursului acestui râu în anul 1972 în baza proiectului de amenajare a lacului Fundeni nr. 1129, după cum rezultă din evidenţele Administraţiei Naţionale „Apele Române”, poate fi reţinută concluzia expertizei extrajudiciare efectuate în recurs potrivit cărcia există identitate între cele două imobile. Aşadar, str. C., fosta stradă I.C., a reprezentat una din arterele de circulaţie ce facea parte din parcelarea Oscar Suter.
Dincolo de aceste determinări obiective, Tribunalul reţine şi poziţia subiectivă a părţilor. De observat este faptul că în actul de vânzare-cumpărare autentificat în anul 1949, cumpărătorii terenului în litigiu sunt soţii G.I.D. şi G.A.D., domiciliaţi în comuna Fierbinţi, judeţul Ilfov. Aceşti cumpărători sunt bunicii reclamantului, după cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 45 din 11 noiembrie 2003, eliberat de B.N.P. A.G. de pe urma defunctei D.G., decedată la data de 28 mai 2003, cu ultim domiciliu în comuna Fierbinţi-Târg, jud. Ialomiţa, dar şi din certificatul de moştenitor nr. 163 din 24 mai 1983, eliberat de notariatul de Stat Local Urziceni, jud. Ialomiţa, de pc urma defunctului D.G., deccdat la 21 februarie 1983.
In ccea ce priveşte poziţia pârâtului I.V., acesta, prin intermediul întâmpinării formulate la instanţa de fond, a arătat că a dobândit imobilul în litigiu în toamna anului 1996, printr-un înscris sub semnătură privată de la numita S.V., care, la rândul său, l-a stăpânit în baza unui act de vânzare-cumpărare încheiat în 1981 de la soţii G.I.D. şi G.A.D. Aşadar, însuşi pârâtul susţine că imobilul deţinut a fost cel pe care l-au stăpânit bunicii reclamantului transmis însă prin intermediul unor acte sub semnătură privată care nu mai există, fiind distruse
în incendiul care a ars locuinţa şi toate bunurile. In concluzie, există identitate de imobil, iar excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost în mod greşit admisă de instanţa de fond în acţiunea în revendicare.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Tribunalul va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Notă: Dovada dreptului de proprietate imobiliară a prezentat de-a lungul timpului dificultăţi de ordin practic şi teoretic, acţiunea în revendicare nefiind reglementată ca atare în Codul civil.
Pentru a fi stabilit dreptul de proprietate al unei persoane asupra unui bun, dobândit de la un autor anterior, nu este suficient ca fie reclamantul, fie posesorul actual să dovedească cum că posedă sau a dobândit în baza unui titlu. Pentru ca acest titlu să fie deplin valabil, ar trebui să se dovedească că şi autorul care a transmis proprietatea poseda în virtutea unui titlu valabil, pe care-l dobândise de la un autor anterior, care, la rândul său, dobândise în virtutea unui titlu valabil şi, tot aşa, la infinit, urcând din autor în autor şi din posesor în posesor, probatio diabolica fiind numită această probă. Or, o astfel de probă este imposibil de făcut în practică. Şirul transmiterilor poate fi întrerupt prin dovada uzucapiunii sau ocupaţiunii, moduri originare de dobândire a proprietăţii.
Dificultatea probei a fost înlăturată prin aplicarea principiului general înscris în art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. Aşadar, cel ce se pretinde proprietar neposesor, adică reclamantul în acţiunea în revendicare, trebuie să dovedească dreptul său. Din contră, pârâtul având posesiunea bunului imobil are în favoarea sa situaţia de fapt unită cu prezumţia că este proprietar prin faptul posesiei. în măsura în care reclamantul înlătură prezumţia şi dovedeşte dreptul său reuşeşte să facă dovada faptului contrar afirmat de pârât, adică lipsa dreptului posesorului actual.
| ← Proprietăţi învecinate. Revendicarea unei porţiuni de teren.... | Revendicarea unui garaj. Dovada dreptului de proprietate.... → |
|---|
