Revendicarea unui garaj. Dovada dreptului de proprietate. Calitate procesuală activă
| Comentarii |
|
C. civ., art. 480, art. 492
în cazul acţiunii în revendicare care este, potrivit definiţiei consacrate de practica judecătorească şi de literatura de specialitate, în absenţa unei definiţii legale, acea acţiune reală prin care proprietarul ce a pierdut posesia unui bun individual determinat cere instanţei să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului şi să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpâneşte fără a fi proprietar, calitatea procesuală activă aparţine în asemenea situaţii proprietarului bunului respectiv.
în raport de dispoziţiile art. 1169 C. civ. şi art. 129 alin. (1) C. proc. civ., revine reclamantului, care pretinde că este proprietarul imobilului, sarcina probei dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul litigiului.
Dacă dreptul de proprietate a intrat în patrimoniul său printr-un mod originar de dobândire a proprietăţii, precum uzucapiunea sau ocupaţiunea, se consideră că proba existenţei acestui drept, care constă în dovedirea unui astfel de fapt juridic, are un caracter cert, absolut. în ipoteza cea mai des întâlnită a dobândirii proprietăţii printr-un mod derivat, şi anume printr-un act juridic translativ de proprietate, dovada dreptului presupune în principiu, în acord cu regula de drept comun instituită de art. 1191 C. civ., producerea înscrisului autentic sau sub semnătură privată care să învedereze calitatea sa de titular actual al dreptului de proprietate în temeiul actului juridic respectiv. Se admite totuşi că este suficient ca reclamantul să invoce un act juridic ori act jurisdicţional translativ sau declarativ de proprietate care să genereze o prezumţie relativă a faptului că dreptul de proprietate asupra imobilului s-ar afla la acest moment în patrimoniul său.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 1462/R din 5 octombrie 2007, ne publicată
Prin acţiunca înregistrată la data de 24 ianuarie 2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului l Bucureşti sub nr. 2403/299/2007, reclamanta C.I., în contradictoriu cu pârâta N.M., a solicitat instanţei obligarea
pârâtei să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie garajul aflat în curtea imobilului situat în Bucureşti, scctor 1.
Prin sentinţa civilă nr. 3142 din 28 februarie 2007, pronunţată în dosarul nr. 2403/299/2007, Judecătoria Scctor 1 Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins, în consecinţă, acţiunea reclamantei C.I., în contradictoriu cu intimata-pârâtă N.M.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, din actele depuse de reclamantă la dosar, că acesteia i s-a restituit partea din imobil moştenită de la autorii săi, iar în baza deciziei civile nr. 372/2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, s-a emis dispoziţia Primarului General nr. 1726/2006, în care se menţionează în mod expres ceea ce reclamantei i s-a restituit în proprietate. Aceeaşi situaţie s-a menţionat şi în procesul-verbal de punere în posesie.
Verificând aceste acte, instanţa nu a reţinut că reclamantei i s-ar fi restituit în proprietate construcţia garaj solicitată în acţiune şi nici împrejurarea că această construcţie garaj a făcut obiectul cererii iniţiale de restituire a proprietăţii reclamantei. La data când s-a pronunţat decizia civilă nr. 372/2002, reclamanta nu a solicitat şi restituirea acestei construcţii; dacă la data când a formulat cererca de restituire a proprietăţii acest garaj mai exista sau dacă acesta a aparţinut autorilor săi.
Instanţa a mai arătat că, dacă titlul acesteia nu este clar definit prin individualizare corectă a bunului ce i-a fost restituit, reclamanta arc calea contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art. 400 C. proc. civ., prin care poate solicita lămurirea şi întinderea titlului său de proprietate ce constă în decizia civilă nr. 372/2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta C.I., înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, la data de 24 aprilie 2007, sub nr. 2403/299/2007, criticând hotărârea primei instanţe pentru netemeinicie şi nelegalitate şi solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejude-care la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
In motivarea cererii sale, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu aprecierea greşită a probatoriului administrat în cauză. Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă fară echivoc faptul că deţine titlu de proprietate pentru garajul în litigiu şi că a făcut dovada faptului că garajul a fost proprietatea autorilor săi cu declaraţia de impunere din 1950. Dovada faptului că acest garaj încă mai există este făcută de raportul de expertiză tehnică realizat în cadrul
dosarului nr. 2933/2001 - în care acesta este identificat ca suprafaţă şi amplasament. Recurenta-reclamantă a mai arătat că, în realitate, dreptul de proprietate asupra acestui imobil nu a ieşit niciodată din patrimoniul familiei reclamantei, decizia civilă nr. 372/2002 fiind o simplă recunoaştere a acestui aspect, fară efect constitutiv de drepturi. In schimb, s-a menţionat foarte clar în cuprinsul dispoziţiei de restituire a imobilului faptul că i s-a restituit întregul imobil situat în Bucureşti, sector 1, mai puţin apartamentul nr. 2 şi terenul aferent.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Tribunalul reţine următoarele:
Potrivit art. 109 C. proc. civ., oricine pretinde un drept împotriva unei persoane trebuie să facă o cerere la instanţa competentă. Calitatea procesuală activă presupune deci existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care se pretinde că este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecăţii. Aplicând această regulă de drept în cazul acţiunii în revendicare care este, potrivit definiţiei consacrate de practica judecătorească şi de literatura de specialitate în absenţa unei definiţii legale, acea acţiune reală prin care proprietarul ce a pierdut posesia unui bun individual determinat cere instanţei să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului şi să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpâneşte fară a fi proprietar, calitatea procesuală activă aparţine în asemenea situaţii proprietarului bunului respectiv.
In raport de dispoziţiile art. 1169 C. civ. şi art. 129 alin. (1)
C. proc. civ., revine reclamantului, care pretinde că este proprietarul imobilului, sarcina probei dobândirii de către acesta a dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul litigiului.
Dacă dreptul de proprietate a intrat în patrimoniul său printr-un mod originar de dobândire a proprietăţii, precum uzucapiunea sau ocupaţiunea, se consideră că proba existenţei acestui drept, care constă în dovedirea unui astfel de fapt juridic, are un caracter cert, absolut. In ipoteza cea mai des întâlnită a dobândirii proprietăţii printr-un mod derivat, şi anume printr-un act juridic translativ de proprietate, dovada dreptului presupune în principiu, în acord cu regula de drept comun instituită de art. 1191 C. civ., producerea înscrisului autentic sau sub semnătură privată care să învedereze calitatea sa de titular actual al dreptului de proprietate în temeiul actului juridic respectiv. Se admite totuşi că este suficient ca reclamantul să invoce un act juridic ori act jurisdicţional translativ sau declarativ de proprietate carc să genereze o prezumţie relativă a faptului că dreptul de proprietate asupra imobilului s-ar afla la acest moment în patrimoniul său.
In speţă, hotărârea prin carc s-a admis reclamantei acţiunca în rcvendicarc formulată în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, carc la acea dată nu avea calitatca de posesor al garajului, nu poate fi însă invocată în contradictoriu cu pârâta N.M., ce avea în schimb această calitate, deoarece ar însemna să se nesocotească dreptul la apărare al acesteia din urmă, opunându-i-se un titlu fară a putea să combată argumentele reclamantei în justificarea dreptului său de proprietate, deşi ar fi fost singura persoană îndreptăţită să facă acest lucru.
Cum dispoziţia de restituire emisă de primarul general al municipiului Bucureşti constituie o formă de executare benevolă a obligaţiei dispuse prin decizia civilă nr. 372 din 14 octombrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 2933/2001, ea nu are o forţă probantă prin sine însăşi, neputând fi astfel considerată titlu de proprietate asupra garajului în favoarea
reclamantei. In schimb, constituie un asemenea titlu actul de dona-ţiune prin care reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în Bucureşti, sector 1 şi a construcţiilor edificate pe acesta. Faptul că în act nu sunt idcntificatc expres construcţiile care au făcut obiectul transmisiunii nu poate fi interpretat în defavoarea reclamantei, în lipsa unor probe contrare, cu atât mai mult cu cât în anul 1950, deci la numai trei ani de la încheierea actului de donaţie, aceasta figura inclusiv cu garajul în evidenţele fiscale. Nu în ultimul rând, în favoarea reclamantei operează şi prezumţia conform căreia proprietarul terenului este şi proprietarul construcţiilor edificate pe acesta, prezumţie instituită de art. 492 C. civ.
Faţă de aceste considerente, apreciind că motivele de recurs sunt întemeiate, întrucât cxcepţia lipsei calităţii procesuale active este nefondată şi având în vedere că prin admiterea acesteia instanţa a soluţionat pricina fară a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., Tribunalul urmează să admită recursul, să caseze sentinţa recurată şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
| ← Revendicare. Dovada dreptului de proprietate | Imobil aflat în patrimoniul unei societăţi comerciale în... → |
|---|
