Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C.proc.civ. Neîndeplinirea condiţiei de „înscris nou”
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia nr. 1328 din 19 noiembrie 2014
Prin sentinţa civilă nr.150 din 29 ianuarie 2014 a Judecătoriei Vişeu de Sus, s-a respins ca nefondată cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 1110 din 8 mai 2012 a Judecătoriei Vişeu de Sus, formulată de revizuienţii S.S., S.M., T.I., C.S., R.I., I.M. fostă O.,
B.V., S.V., S.S., C.P., S.A., S.N. prin curator M.I..
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1110 din
8.05.2012 a Judecătoriei Vişeu de Sus, s-a admis în parte, în principiu şi în fond acţiunea civilă formulată de Ţuţa M. în contradictoriu cu C.S., R.I., I.M. fostă O., B.V., S.S., C.P., S.A., S.N. prin curator M.I. şi în consecinţă, s-a stabilit masa succesorală după defunctul S.M. decedat la data de 14.03.1954 şi defuncta S.M. născută B., calităţile de moştenitori a succesibililor şi ieşirea din indiviziune a părţilor; s-a respins capătul de cerere privind intabularea pe numele intimatei T.I. a bunurilor revenite în lot; s-a respins cererea reconvenţională formulată de revizuienţii S.S. şi S.M. privind calitatea de moştenitori testamentari universali ai defunctei B. M., în baza testamentului autentic din data de
24.07.1950, a antecesorilor S.S. şi S.N., cu cheltuieli de judecată după compensarea lor parţială. Ulterior, prin decizia civilă nr. 21/A din 30.01.2013 a Tribunalului Maramureş, s-a respins apelul declarat de S.V., S.M. şi T.I., decizia devenind irevocabilă prin nerecurare.
Revizuienţii şi-au întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 522 pct. 5, teza Ia C.pr.civ., respectiv descoperirea originalului testamentului datat 24.07.1950.
Dar pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite revizuirea, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: revizuienţii să se bazeze pe un înscris nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea atacată; înscrisul să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie că a fost deţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurarea mai presus de voinţa părţii; înscrisul nou trebuie prezentat de către revizuient şi să fie determinant; respectiv, dacă ar fi fost cunoscut de către instanţă, soluţia pronunţată ar fi putut fi alta.
Afirmaţiile revizuienţilor privitoare la existenţa acestui motiv de revizuire nu pot fi primite, deoarece revizuienţii nu au făcut dovada că nu au putut prezenta în instanţă originalul testamentului defunctei B. M. din data de 24 iulie 1954, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa lor, un înscris autentic putând fi procurat de la Arhivele Statului sau cele notariale, iar pe de altă parte, se bazează pe acel testament depus deja în copie necertificată pentru conformitate în dosarul nr. .../336/2007*.
In prezenta cauză, s-a depus o copie xerox, necertificată pentru conformitate cu originalul, după o copie dintr-un dosar efectuată după o copie legalizată pe verso, ceea ce nu atestă conformitatea copiei cu originalul înscrisului, astfel că înscrisul prezentat fără semnătura testatoarei şi fără autentificare, nu denotă fără nici un dubiu că reprezintă ultima voinţă a defunctei B. M., neputând fi considerat un testament autentic sau cel puţin unul olograf sau mistic, deoarece nu este scris de mâna testatoarei.
Prin decizia civilă nr. 235/A din 5.06.2014 a Tribunalului Maramureş, s-a respins apelul declarat de revizuienţii S.S. şi S.M. împotriva sentinţei civile nr. 150 din 29.01.2014 a Judecătoriei Vişeu de Sus, ca neîntemeiat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în mod corect prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite în speţă condiţiile pentru admiterea revizuirii unei hotărâri judecătoreşti pentru motivul prevăzut de pct. 5 al art. 522 C.pr.civ., întrucât revizuienţii nu se bazează pe un înscris doveditor, care să nu fi putut fi produs dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.
In nota depusă la data de 27.05.2014, înşişi revizuienţii-apelanţi au arătat că au obţinut copia copiei legalizate în extras a testamentului autentic al defunctei B. M., din dosarul de carte funciară privind imobilul din CF nr. 2886, 1255 top 678, 679,680 Poienile de sub Munte, titularul dreptului înscris fiind S.S. de la număr administrativ 208. Or, cererea de revizuire nu poate fi admisă în cazul în care actul exista şi putea fi procurat, iar revizuienţii puteau să se adreseze oricând Biroului de Publicitate Imobiliară Vişeu de Sus, în timpul derulării procesului din dosarul nr. .../336/2007* pe durata a 5 ani de zile, pentru a obţine înscrisul pe care se bazează în prezenta revizuire, cu atât mai mult cu cât extrase ale cărţilor funciare nr. 2886 şi 1255 Poienile de sub Munte au fost administrate ca probe, iar autorii apelanţilor S.S. şi S.N. figurează ca titulari de drepturi reale în acele coli.
Chiar dacă originalul pretinsului testament autentificat de Judecătoria Vişeu de Sus sub nr. 23/152/24.07.1950 s-a pierdut, a fost sustras sau distrus, revizuienţii puteau solicita reconstituirea acestuia, mai ales că la data de 31.10.2007 li s-a pus în vedere să prezinte înscrisul original al testamentului.
Susţinerea revizuienţilor că a expirat termenul de păstrare a dosarelor este neîntemeiată, întrucât termenul de păstrare al actelor autentice, este permanent.
Răspunsul Judecătoriei Vişeu de Sus în privinţa existenţei sau inexistenţei procesului-verbal de autentificare a testamentului nr. 23/152/24.07.1950, nu este lămuritor, întrucât se referă la documentele preluate de judecătorie de la notariatul de Stat, iar nu la fondul arhivistic propriu al judecătoriei, care includea şi arhiva de acte autentice create de judecătorie în perioada de aplicare a Decretului - lege nr. 358/1944, când competenţa de autentificare a testamentelor revenea judecătoriilor de pace.
Prin urmare, revizuienţii-apelanţi nu au dovedit împrejurarea mai presus de voinţa lor, care i-a împiedicat să obţină „actul nou”, fiindcă nu constituie un caz de forţă majoră faptul că un act se află într-o arhivă publică la dispoziţia oricui, aşa cum este arhiva biroului de publicitate imobiliară.
Apoi, înscrisul constând în copia unei copii legalizate în extras a testamentului defunctei B. M., nu este doveditor, deoarece copia este un înscris care reproduce întocmai cuprinsul unui alt înscris constatator al unui act juridic sau al oricărui înscris, iar copia pe care un organ de stat competent o atestă ca fiind conformă cu originalul, se numeşte copie legalizată.
Art. 1188 alin.(2) pct.4 Cod civil, reglementează copiile titlurilor (înscrisurilor) autentice, deosebind în ceea ce priveşte puterea doveditoare a acestora, între situaţia în care originalul există şi situaţia în care originalul nu există, astfel: „copiile copiilor nu au nicio putere probatorie”.
In lipsa originalului testamentului, copia conformă a copiei sale chiar legalizată, nu are nicio putere probatorie şi nu este un înscris doveditor în sensul procedural al termenului, nefiind probant prin el însuşi.
împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuienţii S.M. şi S.S., solicitând modificarea ei şi pe cale de consecinţă, admiterea apelului, admiterea în principiu şi pe fond a cererii de revizuire, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea recursului, revizuienţii au susţinut că pentru admiterea cererii de revizuire în baza art. 522 pct. 5 C.pr.civ., partea trebuie să facă dovada imposibilităţii prezentării actului, derivată dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, instanţa de apel a opinat că această cerinţă legală nu a fost legal îndeplinită, întrucât părţile puteau să se adreseze oricând Biroului de Publicitate Imobiliară Vişeu de Sus în timpul procesului derulat în dosarul nr. .../336/2007* pe o durată de 5 ani pentru a obţine înscrisul pe care se bazează în prezenta revizuire.
Decizia tribunalului este nelegală sub acest aspect, întrucât se transferă revizuienţilor culpa care aparţine organelor statului chemate să arhiveze şi să păstreze acte de natura testamentului autentificat de Judecătoria Vişeu de Sus sub nr. 23/152/24.07.1950, care nu a fost în posesia revizuienţilor, fiind furat, pierdut sau distrus, trebuia să fie pus în discuţia acestora şi mai departe la dispoziţia instanţei de către organul abilitat să păstreze în arhivele sale un original al amintitului act.
Odată cu desfiinţarea notariatului de stat şi înfiinţarea corpului notarilor publici, arhivele fostelor notariate de stat au fost preluate provizoriu de judecătorii, iar ulterior au fost preluate de notarii publici sau după caz, de colegiul director al camerei notarilor publici. Fondul arhivistic al judecătoriei includea şi arhiva de acte autentice emise de judecătorie în perioada de aplicare a Decretului-lege nr. 358/1944, când competenţa de autentificare a testamentelor revenea judecătoriilor de pace, aspect reţinut de instanţa de apel.
Testamentul în discuţie a fost de negăsit, posibil datorită lipsei de rigoare la momentul preluării arhivelor, nu din culpa revizuienţilor, ci a organelor statului care aveau obligaţia să păstreze aceste acte, cu atât mai mult cu cât la actele autentice nu există termen de păstrare. Nici unul din factorii care aveau obligaţia să păstreze actul, nu a fost în măsură să îl pună la dispoziţia revizuienţilor, astfel culpa nu este a revizuienţilor şi imposibilitatea este absolută.
Revizuienţii au arătat că nu sunt de acord cu motivarea din hotărârea apelată în sensul că revizuientul putea să se adreseze oricând serviciului de carte funciară, întrucât arhivarea acestui document nu intră în atribuţiile BCPI; faptul că a fost găsită copia legalizată la BCPI, este o chestiune ce ţine de şansă sau de hazard.
Valoarea copiei legalizate a testamentului autentic nr. 23/162/24.07.1950 în raport cu actul existent la dosar, copie simplă, este aceea de act nou şi se subsumează dispoziţiilor art. 322 pct.5 C.pr.civ.
Revizuienţii în calitate de succesori ai numiţilor S.S. şi a soţiei acestuia B. N., au solicitat prin cererea reconvenţională depusă la dosarul de fond să li se constate calitatea de beneficiari a unui testament universal, raportat la succesiunea defunctei B. M., astfel încât bunurile testatoarei revin succesorilor universali instituiţi prin testamentul autentificat la Judecătoria Vişeu de Sus sub nr.23/152/24.07.1950.
La fond s-a depus o copie a amintitului testament, dar instanţele nu au ţinut seama de copie în lipsa originalului, respectiv în lipsa unei copii legalizate. Revizuienţii au făcut demersuri atât în timpul procesului, adresându-se tuturor instituţiilor cu atribuţii de păstrare a arhivelor, dar peste tot răspunsul a fost negativ, afirmându-se că arhiva Judecătoriei Vişeu de Sus nu este accesibilă şi că de fapt nici nu ar mai exista dosarul în care a fost întocmit procesul-verbal de autentificare nr. 23/152/24.07.1950.
Faptul că în cele din urmă au găsit o copie legalizată a testamentului depusă la BCPI, nu echivalează cu aceea că ar fi putut să facă acest demers încă de la început, pentru că nu acela este locul unde se arhivează şi se păstrează astfel de documente oficiale cu valoare autentică. Revizuienţii sunt prejudiciaţi din culpa celor care aveau obligaţia să păstreze originalul actului, vătămare care le încalcă dreptul la proprietate potrivit art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului.
Copia legalizată a testamentului nr. 23/152/24.07.1950 emisă de BCPI Vişeu de Sus, este cea în virtutea căreia s-au făcut operaţiuni în cartea funciară sau cel puţin cineva s-a prevalat de această copie legalizată, de vreme ce se află la BCPI Vişeu de Sus, aşa fiind copia legalizată, este un act nou în raport cu copia simplă a testamentului, iar cele cuprinse în conţinutul actului nou depus fac dovada conţinutului actului nou depus, fac dovada conţinutului la înscrierea în fals.
Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 1188 alin.(2) pct. 3 Cod civil, rezultă că dacă copiile legalizate de un funcţionar public necompetent nu pot face decât un simplu început de dovadă, ei bine, atunci copiile legalizate de un funcţionar public competent fac dovada deplină a respectivului act.
Revizuienţii au informat instanţa cu privire la faptul că BCPI Vişeu de Sus a refuzat să le detaşeze, de la dosarul unde s-au găsit documentele, copia legalizată pe care o aveau în păstrare. Acea legalizare s-a făcut de un funcţionar public competent şi s-a făcut pe baza originalului actului. În plus, este vorba de un testament din anul 1950, copia legalizată aflată în păstrarea BCPI Vişeu de Sus fiind şi ea foarte veche, astfel încât sunt incidente şi dispoziţiile art. 1188 alin.(2) Cod civil.
Întrucât a fost dovedită atât imposibilitatea absolută de procurare a actului, cât şi valoarea de act nou a înscrisului depus de revizuienţi, cererea de revizuire este admisibilă atât în principiu, cât şi pe fond.
Intimata T.I. prin întâmpinare depusă la dosar filele 27-28, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea în totalitate a dispoziţiilor instanţei prin sentinţa civilă nr. 150/2014 şi obligarea recurenţilor-revizuienţi la plata cheltuielilor de judecată în toate ciclurile procesuale.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea reţine următoarele:
Prin cererea introductivă de instanţă, revizuienţii S.S. şi S.M. au solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 1110 din 8 mai 2012 a Judecătoriei Vişeu de Sus, pronunţată în dosarul nr. .../336/2007*, prin care s-a admis în parte, în principiu şi în fond acţiunea civilă intentată de reclamanta T.I. împotriva pârâţilor C.S., R.I., I. M., B.V., S.V., S.S., C.P., S.M., S.A., S.N. prin curator N.I. şi în consecinţă, s-a stabilit masa succesorală rămasă după defunctul S.M. decedat la data de 14.03.1954, s-a constatat cine sunt moştenitorii defunctului, s-a stabilit masa succesorală după defuncta S.M. decedată la data de 27.04.1957, s-a constatat cine sunt moştenitorii legali ai defunctei, s-a dispus ieşirea din indiviziune prin formare de loturi care au fost atribuite în natură şi plata de sulte în bani, s-a respins capătul de cerere având ca obiect intabularea pe numele reclamantei a bunurilor ce i-au revenit în lot; s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii S.S. şi S.M., având ca obiect stabilirea calităţii de moştenitori testamentari universali ai defunctei B. M., căsătorită S.M., în baza testamentului autentic din 24.07.1950, a antecesorilor acestora S.S. şi S.N..
Respingerea cererii reconvenţionale s-a făcut cu motivarea că pârâţii S.S. şi S.M. au depus doar o transcriere intitulată copie legalizată, care în realitate nu era legalizată la notarul public, iar demersurile la Arhivele Statului şi la cele notariale nu au atestat existenţa lui, iar toate celelalte argumente şi prezumţii că ambii defuncţi au încheiat în aceeaşi zi testamente, nu au putut fi primite de instanţă.
Acum, revizuienţii S.S. şi S.M. solicită revizuirea sentinţei civile nr. 1110 din 8 mai 2012 a Judecătoriei Vişeu de Sus, în baza art. 322 lit. e) C.pr.civ., întrucât la data de
31.10.2013 au primit în urma demersurilor întreprinse o copie după actul legalizat şi depus la BCPI Vişeu de Sus, act care ar confirma în opinia lor că autorii acestora au calitatea de succesori universali privitor la succesiunea defunctei B. M..
Prin urmare, revizuienţii au depus la dosarul primei instanţe fila 5, copia testamentului autentificat sub nr. 23/152 din 24.07.1950, prin care B. M., a lăsat întreaga ei avere mobilă şi imobilă ce se va afla la data încetării ei din viaţă, lui S.S. şi soţiei sale B. N..
Analizând actul prin prisma dispoziţiilor art. 322 pct. 5 teza I-a C.pr.civ., prima instanţă şi instanţa de apel au reţinut corect că această copie a copiei înscrisului din data de
24.07.1950, nu îndeplineşte condiţiile textului legal: „dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor”, pentru a se putea admite cererea de revizuire, deoarece pe de o parte revizuienţii nu au făcut dovada că nu au putut prezenta în instanţă originalul testamentului din data de 24.07.1954, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa lor, un înscris autentic putând fi procurat de la Arhivele Statului sau de la cele notariale, iar pe de altă parte, cererea de revizuire se bazează pe acel testament depus deja în copie necertificată pentru conformitate în dosarul nr. .../336/2007* şi pe care instanţa respectivă l-a analizat în consecinţă.
Nici în prezent revizuienţii nu sunt în măsură să prezinte copia testamentului autentificat sub nr. 23/152/24.07.1950 de Judecătoria Vişeu de Sus.
De existenţa testamentului, actualii revizuienţi au avut cunoştinţă şi atunci când s-a judecat procesul din dosarul nr. .../336/2007* în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1110 din 8 mai 2012 a Judecătoriei Vişeu de Sus, deoarece aşa-zisul testament din 24.07.1950 a stat la baza formulării cererii reconvenţionale de către pârâţii de atunci, actualii revizuienţi S.M. şi S.S..
Rezultă că ceea ce invocă revizuienţii ca „înscris nou”, nu este în realitate un înscris nou, iar revizuienţii nu au făcut dovada potrivit art. 1169 Cod civil, că ceea ce acum prezintă drept un „înscris nou”, adică o copie xerox după copia legalizată a testamentului autentificat sub nr. 23/152 din 24.07.1950, nu a putut fi obţinut şi prezentat la dosarul instanţei Judecătoria Vişeu de Sus, nr. .../336/2007* în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1110 din 8 mai 2012, a cărei revizuire se solicită.
Or, în baza art. 322 pct.5 teza I-a C.pr.civ., nu poate fi admisă cererea de revizuire în cazul în care actul exista şi putea fi procurat.
Revizuienţii nu pot invoca disfuncţionalităţi ale entităţilor care pe parcursul timpului s-au succedat în administrarea cărţilor funciare şi păstrarea documentelor din mape, respectiv a celor arhivate, pentru că nu le-au păstrat şi prezentat originalul testamentului autentificat sub nr. 23/152 din 24.07.1950.
Tot în mod corect şi legal, instanţa de apel a reţinut, raportat la dispoziţiile art. 1188 alin.(2) pct. 4 Cod civil, că atunci „când originalul nu există, copiile copiilor nu au nicio putere probatorie”, că aşa-zisul „înscris nou” nu are nicio putere probatorie şi deci nu este un înscris doveditor în sensul procedural al termenului, nefiind probant prin el însuşi.
Argumentul per a contrario invocat de recurenţii-revizuienţi în privinţa art. 1188 alin.(2) pct.3 Cod civil, în sensul că deci copiile legalizate de un funcţionar public necompetent fac dovada deplină a conţinutului respectivului act, nu funcţionează în speţă şi nu sunt incidente nici prevederile aceluiaşi art. 1188 pct. 2 Cod civil.
Având în vedere că nu este prezent motivul de recurs prevăzut de art. 3o4 pct. 9 C.pr.civ., în baza art. 312 alin. (1) din acelaşi cod, se va respinge ca nefondat recursul revizuienţilor împotriva deciziei tribunalului, care va fi menţinută ca legală.
| ← Tranzacţie. Luare act. Hotărâre ce consfinţeşte învoiala părţilor | Cheltuieli de judecată. Obligare la plată în lipsa culpei... → |
|---|
