Revizuire. Motive ce atrag competenţa unor instanţe diferite. Disjungere şi respingere ca inadmisibilă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 4335 din 5 noiembrie 2010
Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 08.10.2010, revizuientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu intimaţii D.C., D.A. şi Consiliul Local al municipiului Turda, a solicitat instanţei să dispună revizuirea deciziei civile nr. 1759/R/09.09.2010 a Curţii de Apel Cluj, cu consecinţa schimbării acestei decizii, în sensul admiterii recursului declarat de revizuientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva deciziei civile nr. 191/A/2010 a Tribunalului Cluj, şi trimiterea cauzei spre rejudecare în principal la Judecătoria Turda, iar în subsidiar, la Tribunalul Cluj.
În motivarea cererii de revizuire au fost invocate prevederile art. 322 pct. 1 şi pct. 2
C.proc.civ., arătându-se că instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre ce nu poate fi adusă la îndeplinire, întrucât conţine dispoziţii potrivnice, şi obiectul acţiunii a fost schimbat în recurs, dat fiind că prin hotărâre a obligat o persoană ce nu are calitate procesuală pasivă în cauză. S-a mai arătat de către revizuient că instanţa de recurs a dat mai mult decât s-a cerut prin acţiune.
Ulterior, printr-un script înregistrat la data de 21.10.2010, revizuientul şi-a dezvoltat motivele cererii de revizuire, invocând în susţinerea lor tot prevederile art. 322 pct. 1 şi 2 C.proc.civ., şi susţinând că în raportul juridic care reglementează dreptul reclamanţilor intimaţi, care au avut calitatea de cumpărători ai aceluiaşi imobil, Curtea de Apel Cluj într-o cauză similară, într-un alt dosar, a pronunţat o soluţie contrară, de admitere a recursului revizuientului, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Turda, astfel încât, faptul că reclamanţii sunt diferiţi şi apartamentul este diferit, nu schimbă nici raportul juridic, nici starea de fapt şi de drept a cauzei.
Hotărârea irevocabilă de obligare a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj nu se poate duce la îndeplinire decât cu încălcarea legii, întrucât statul a fost obligat să achite o sumă de bani reclamanţilor în baza unui raport juridic care nu a constituit raport de analiză la instanţa de fond şi în condiţiile în care Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj nu a fost citată
niciodată în nume propriu în cauză, ci doar în calitate de mandatar al Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Acţiunea fost formulată şi în contradictoriu cu Consiliul Local al m municipiului Turda, iar hotărârea primei instanţe s-a pronunţat şi în contradictoriu cu acest pârât, iar în apel şi recurs s-au schimbat solicitările reclamanţilor şi deci obiectul, cauza acţiunii şi calitatea părţilor, deşi prin „lucru cerut” trebuie să se înţeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul pricinii deduse judecăţii, or, în cazul de faţă, instanţa de recurs a soluţionat o cerere care nu reprezintă cererea care a fixat cadrul litigiului, constatând un drept al reclamanţilor care nu a fost supus analizei instanţei de fond şi acordând astfel mai mult decât s-a cerut în acţiune.
Intimaţii D.C. şi D.A., prin scriptul depus la dosar, au arătat că în cauză nu pot fi incidente prevederile art. 322 pct. 1 şi 2 C.proc.civ., deoarece, pe de o parte, dispozitivul hotărârii pronunţate de Tribunalul Cluj, în apel, nu cuprinde dispoziţii potrivnice care să nu se poată duce la îndeplinire, iar pe de altă parte, aceiaşi instanţă de apel, s-a pronunţat asupra unor lucruri solicitate de intimaţi încă de la dezbaterea pe fond a cauzei. Statul Român are calitate procesuală pasivă în cauză, împrejurare atestată, în mod paradoxal, chiar de către revizuient, care susţine cererea invocând ca şi titular al ei „Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice”. Celelalte susţineri din cererea de revizuire, arată intimaţii, nu cad sub incidenţa textului de lege de care se prevalează revizuientul.
La termenul de judecată din data de 05.11.2010, Curtea, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii prezentei cereri de revizuire, excepţie care urmează să fie admisă, motivat^pe următoarele considerente:
Potrivit art. 322 alin. 1 teza II C. proc. civ., este posibilă revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când prin respectiva hotărâre se evocă fondul cauzei.
Prin urmare, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat, prin hotărârea atacată cu revizuire, fondul cauzei, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii, decât cea care fusese aleasă până în acel moment.
O astfel de situaţie nu se întâlneşte în cazul în care instanţa de recurs respinge recursul sau când această instanţă admite recursul, casează decizia dată în apel şi menţine hotărârea primei instanţe (a se vedea în acest sens Decizia nr. 4090/2001 a C.S.J. - Secţia Civilă).
Cu alte cuvinte, hotărârile instanţelor de recurs prin care se evocă fondul cauzei, sunt acelea prin care instanţele admit recursul şi, rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată. În ipoteza în care recursul a fost respins, hotărârea prin care a fost soluţionat astfel recursul, nu poate face obiectul cererii de revizuire, calea extraordinară de atac a revizuirii fiind inadmisibilă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 922/2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă).
Jurisprudenţa şi doctrina au fost constante în a statua în sensul că revizuirea declarată împotriva unei hotărâri prin care recursul a fost respins fără să se fi evocat fondul pricinii dedus judecăţii, este inadmisibilă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 724/1999 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă; Decizia nr. 2503/2002 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă; Decizia nr. 2623/2001 a C.S.J. - Secţia Civilă).
Argumentul avut în vedere de jurispudenţa, şi preluat mai apoi şi în doctrina de specialitate (a se vedea în acest sens G. Boroi, O. Spineanu-Matei - codul de procedură civilă adnotat, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, precum şi ediţia a II-a revizuită şi adăugită în anul 2007 la Editura Hamangiu), atunci când a statuat în sensul că este inadmisibilă revizuirea declarată împotriva unei hotărâri din recurs, prin care nu a fost
evocat fondul cauzei este în esenţă următorul: atunci când instanţa de recurs a respins recursul şi a menţinut decizia dată în apel, ea a menţinut implicit situaţia de fapt reţinută de tribunal, neschimbând cu nimic starea de fapt dedusă judecăţii (în acest sens a se vedea Decizia nr. 1687/2000 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă).
În perioada în care erau în vigoare prevederile art. 304 pct. 10 şi 11 C.proc.civ. - art. 304 pct. 10 fiind abrogat prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, iar pct. 11 art. 304 fiind abrogat prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000 -, texte legale care permiteau instanţei de recurs să analizeze hotărârea recurată şi sub aspectul netemeiniciei sale, iar nu doar din punct de vedere al legalităţii acesteia, era foarte posibil ca instanţa de recurs să respingă recursul formulat împotriva hotărârii tribunalului, dar să reţină în considerentele deciziei faptul că soluţia primei instanţe este legală, dar motivarea acestei soluţii este greşită şi, în consecinţă, să procedeze la o proprie apreciere a probelor cauzei şi o proprie interpretare şi aplicare a prevederilor legale aplicabile. Această analiză făcută de instanţa de recurs constituia o evocare a fondului cauzei, situaţie în care revizuirea ar fi fost admisibilă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1778/2005 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a).
Ulterior însă abrogării pct. 10 şi 11 ale art. 304 C.proc.civ., instanţa de recurs nu mai poate cenzura hotărârea recurată sub aspectul netemeiniciei sale, ci doar strict sub aspectul corectei aplicări a legii de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată. Prin urmare, instanţa de recurs nu mai poate reaprecia probele, nu mai poate schimba starea de fapt, nu mai poate să dea o interpretare şi aplicare proprie circumstanţelor de fapt ale cauzei.
Aşa fiind, revizuirea îndreptată împotriva unei decizii din recurs prin care recursul a fost respins ca nefondat (când este respins ca tardiv, ori când se constată nulitatea acestuia pentru nemotivare, sau este anulat ca netimbrat, etc., fiind evident că respectiva hotărâre nu evocă fondul cauzei şi deci revizuirea împotriva unei astfel de hotărâri este vădit inadmisibilă - a se vedea în acest sens Decizia nr. 2115/1998 a C.S.J., Decizia nr. 1655/2000 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a Civilă, Decizia nr. 657/2002 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă, Decizia nr. 2145/1999 a C.S.J.), menţinându-se decizia recurată şi, totodată, starea de fapt avută în vedere de primele două instanţe la pronunţarea soluţiei, va fi inadmisibilă, întrucât prin respectiva decizie nu se evocă fondul cauzei.
Mai mult decât atât, în jurisprudenţa s-a statuat în sensul că nu evocă fondul cauzei hotărârea pronunţată în recurs prin care se dă o dezlegare diferită excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în promovarea acţiunii, şi prin care se casează decizia tribunalului, se dispune rejudecarea apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei judecătoriei, sentinţă prin care acţiunea reclamantei fusese respinsă ca neîntemeiată. Chiar dacă în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei instanţa de recurs face referire şi la numite aspecte de drept substanţial, considerate lămuritoare pentru rezolvarea excepţiei, prin aceasta nu se soluţionează fondul cauzei deduse judecăţii. Numai în situaţia în care, casând decizia tribunalului şi rejudecând apelul reclamantei, Curtea s-ar fi pronunţat ca instanţă de recurs şi asupra acţiunii formulate de reclamantă, soluţionând-o pe fond (fie pentru prima dată, fie într-un alt mod decât a fost făcută de primele două instanţe), ar fi avut loc o evocare a fondului cauzei (Decizia nr. 656/28.09.2004 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă).
Concluzionând, pentru a ne găsi în prezenţa unei evocări a fondului cauzei este necesar ca instanţa de recurs să admită recursul, să rejudece cauza pe fond, pronunţând o altă soluţie decât primele două instanţe sau, să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi rejudecând, să respingă apelul cu consecinţa menţinerii hotărârii primei instanţe ca fiind legală şi temeinică (a se vedea în acest sens Decizia nr. 2148/R/2000 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia Civilă).
Or, în speţă, se constată de către instanţă că decizia atacată prin prezenta revizuire, nr. 1759/R/09.09.2010 a Curţii de Apel Cluj, nu evocă fondul cauzei, având în vedere că prin această decizie s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva deciziei civile nr. 191/A/25.03.2010 a Tribunalului Cluj, care a fost menţinută, fără să se rejudece cauza în fond.
Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse şi a prevederilor art. 322 alin. 1 teza II C.proc.civ., Curtea urmează să respingă ca inadmisibilă prezenta cerere de revizuire.
| ← Stabilire paternitate. Motive de recurs inadmisibile şi nefondate | Succesiune şi partaj. Nedovedirea calităţii de proprietari ai... → |
|---|
