Sentinţa civilă - hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. antecontract încheiat sub condiţie .
Comentarii |
|
Judecătoria CĂLĂRAŞI Sentinţă civilă nr. 535 din data de 02.03.2016
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 535/ 02 Martie 2016
Hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. antecontract încheiat sub condiție .
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data 10.11.2015, reclamantul a chemat în judecată pe C C, , C V și V P, pentru ca în urma probelor ce se vor administra să se pronunțe o hotărâre are să țină loc de act de vânzare - cumpărare cu privire la imobilul construcție cu destinație spațiu comercial -Croitorie Bărbați din BCA învelită cu plăci de azbociment în suprafață de 30 m.p. situat în comuna Perișoru jud. Călărași între vecinii: : N-pe o latura de 2,50 m cu terenul Primăriei, S-pe o latura de 3,50 m.p. și strada asfaltata, E-pe o latura de 5,80 m.p. cu CONSUMCOOP Perișoru, V-pe o latura de 5,80 m cu terenul Primăriei
În motivare se arată că la data de 2.03.2007 s-a încheiat antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 732/02.03.2007 la B.N.P.. prin care părțile sa obligau să vândă respectiv, să cumpere imobilul descris mai sus, termenul limita la care trebuiau să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului în forma autentica fiind la data de 02.03.2015.
Precizează că la data de 14 .07. 2008 a decedat C C lăsând drept moștenitori pe C C în calitate de soț supraviețuitor si, C V și V P Vasilica în calitate de fiu, respectiv, fiică.
Mai arată că prin notificările din data de 29.06.2015 s-a solicitat pârâților să se prezinte la B.N.P., la data de 22.07.2015 orele 12.00 în vederea încheierii contractului de vânzare - cumpărare, iar prin încheierea de certificare nr. 03 din 22.07.2015 ora 12.00 B.N.P. s-a constat că pârâții nu s-au prezentat.
În drept, art. 1073 si 1077 din vechiul cod civil.
În dovedire au fost anexate următoarele înscrisuri, fiind depuse la dosar copie antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.732/2.03.2005 ( f.5-7) și încheiere de certificare nr.03/22.07.2015 .
Ulterior reclamantul mai depune la dosar și înscrisurile aflate la filele 12-37, reprezentând certificat de atestare fiscală și anexa 1 , certificat privind identificarea numărului topografic, certificat de calitate de moștenitor nr.153/20.nov.2015.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care arată că sunt de acord cu cererea reclamantului.
În cauză instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei precum și proba cu interogatoriu pârâților,răspunsurile acestora la interogatoriu regăsindu-se la filele 65-67
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 2.03.2005 între pârâtul C c și C C( în prezent decedată) în calitate de promitenți -vânzători și reclamantul, în calitate de promitent cumpărător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. sub nr.732, prin care pârâtul împreună cu defuncta Chivu Cireșica s-au obligat să vândă reclamantului imobilul construcție cu destinație spațiu comercial -Croitorie Bărbați din BCA învelită cu plăci de azbociment în suprafață de 30 mp situat în comuna Perișoru jud. Călărași între vecinii: : N-pe o latura de 2,50 mp cu terenul Primăriei , S-pe o latura de 3,50 m.p. ci strada asfaltata, E-pe o latura de 5,80 m.p. cu Consumcoop Perișoru, V-pe o latura de 5,80 m. p cu terenul Primăriei .
Prețul vânzării a fost de 5000 lei preț achitat la data încheierii antecontractului, astfel cum reiese din mențiunile antecontractului de vânzare -cumpărare încheiat între părți .
Potrivit antecontractului terernul de sub construcție, nu constituie obiectul antecontractului întrucât nu aparține promitenților -vânzători, situația juridică a acestuia urmând a se lămuri ulterior, după stabilirea proprietarului, conform prevederilor legale în vigoare.
Totodată s-a menționat că transmiterea de fapt a spațiului comercial cu toate drepturile și obligațiile ce izvorăsc din dreptul de proprietate ca avea loc la data autentificării antecontractului, iar cea de drept la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare, după obținerea titlului de proprietate asupra terenului, obținerea documentației cadastrale și intabularea dreptului de proprietate, nu mai târziu de 02.03.2015.
În drept, instanța reține faptul că dispozițiile legale aplicabile sunt, raportat la prevederilor art.102 din legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Codului Civil, cele reglementate de art. 1073, 1075 și 1077 din Codul Civil.
Acestea consacră principiul executării în natură a obligațiilor și în temeiul cărora este posibilă pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, sub rezerva îndeplinirii cumulative a două condiții: încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu respectarea condițiilor generale de validitate ale actelor juridice și existența în patrimoniul vânzătorului a bunului a cărui vânzare a fost promisă.
În cauză, antecontractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat între părți sub condiția suspensivă inserată în cuprinsul acestuia ce consta în obținerea de către promitentul vânzător a titlului de proprietate asupra terenului, obținerea documentației cadastrale și intabularea dreptului de proprietate, nu mai târziu de 02.03.2015.
Condiția suspensivă este definită drept acea modalitate a actului juridic ce constă într-un eveniment viitor și nesigur ca realizare de care depinde existența dreptului subiectiv civil și a obligației corelative, situație în care obligația nu se perfectează decât după îndeplinirea evenimentului ( art.1017 C. civil).
În această situație, potrivit principiului autonomiei de voință, părțile semnatare ale antecontractului autentificat sub nr.732/200 au condiționat obligația de a vinde construcția in de îndeplinirea condiției suspensive a obținerii dreptului de proprietate asupra terenului aferent, condiție care nu s-a realizat, ( potrivit adresei nr.1533/01.03.2016-fila 62 terenul este proprietatea Primăriei comunei P) efectele acestei neîndepliniri fiind acelea că reclamantul, în calitate de creditor al obligației nu poate sa ceară executarea ei.
În plus, instanța reține că procesul-verbal de licitație nu face dovada certă a dreptului de proprietate al promitentului-vânzător, câtă vreme acesta nu respectă prevederile art. 530 și următoarele din codul de procedură civilă de la 1865, valabil la data organizării licitației și nici nu s-a făcut dovada, deși potrivit prevederilor art.249 C procedură civilă lui reclamantului îi revenea sarcina acestei probe, că în cauză erau aplicabile prevederile art. 28, respectiv art. 29 din Legea nr. 18/1991 în reglementarea valabilă în anul 1994
Raportat la cele anterior expuse acțiunea reclamantului prin care solicită pronunțarea unei hotărârii judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare între el și pârâți este neîntemeiată.
← încheiere , drept civil: sechestru asigurător/restituire... | Expropriere pentru cauză de utilitate publică. Jurisprudență... → |
---|