Calitate procesuală pasivă. A.V.A.S.
Comentarii |
|
Legea nr. 10/2001 Legea nr. 247/2005, Titlul VII art. 16
Pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.
Urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, A.V.A.S. nu mai are competenţa de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a emite o decizie cu propunerea acordării măsurilor reparatorii, condiţia cerută de lege fiind ca societatea comercială să fie privatizată. Modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii este decisă de Comisia Centrală constituită pentru stabilirea despăgubirilor.
Decizia civilă nr. 69 din 28 aprilie 2010
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi, la data de 28.07.2005, reclamanta a chemat în judecată Primăria municipiului Iaşi/Primarul municipiului, Prefectura Iaşi, SC I. SA, A.V.A.S. Bucureşti pentru acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilul preluat abuziv de stat.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că era succesoarea lui C.M.-
E., de la care s-a preluat prin expropriere de stat imobilul situat în municipiul Iaşi, compus din suprafaţa de 1.272 m.p. şi casa de locuit în suprafaţă de 171,73 m.p.
Reclamanta a susţinut că autorităţile competente, deşi notificate prin executorul judecătoresc în anul 2001, nu au soluţionat cererea prin dispoziţie şi respectiv decizie.
Cauza a fost conexată cu dosarul nr. 71209/2006 al Tribunalului Iaşi, în care reclamanta a contestat dispoziţia nr. 687 din 22.03.2006 dată de Primarul municipiului Iaşi, prin care s-a respins cererea formulată de reclamantă privind retrocedarea imobilului - construcţie şi teren în suprafaţă de 1.272,73 m.p. - cererea fiind tardivă, formulată peste termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Intr-un prim ciclu procesual, Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 531 din 28.02.2007, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive
a Primăriei municipiului Iaşi, a Prefecturii judeţului Iaşi şi A.V.A.S. cu sediul în Bucureşti şi a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Iaşi, Prefectura judeţului Iaşi şi A.V.A.S. A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC I. SA Iaşi.
Totodată, a fost respinsă şi cererea conexată, formulată de reclamantă în contradictoriu cu Primarul municipiului Iaşi privind dispoziţia nr. 687/22.03.2006.
A fost admisă acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Iaşi, aşa cum a fost formulată, fiind obligat pârâtul Primarul municipiului Iaşi să emită decizie motivată pentru soluţionarea notificării din 2001 privind construcţia demolată.
In soluţionarea excepţiilor, prima instanţă, în aplicarea art. 22 alin. (1) şi art. 33 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a reţinut că notificarea trebuie adresată unităţii deţinătoare a imobilului SC I. SA Iaşi, iar pentru construcţia demolată Primarului municipiului Iaşi, astfel că Prefectura şi Primăria municipiului Iaşi nu aveau calitate procesuală pasivă.
Tribunalul a constatat că unitatea deţinătoare nu era societate comercială integral privatizată, pentru a fi incident art. 29 din lege, astfel că A.V.A.S. nu avea calitate procesuală pasivă, iar pentru construcţia demolată erau aplicabile prevederile art. 22.
Pe fondul acţiunii s-a reţinut că reclamanta era persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, formulând în termen notificarea. Restituirea în natură nu mai era posibilă, pe teren construindu-se o fabrică, în prezent SC I. SA S.A.
Referitor la acţiunea conexată înregistrată la 03.05.2006, ce avea ca obiect dispoziţia nr. 687/22.03.2006 dată de Primarul municipiului Iaşi, notificarea cu nr. 153 din 08.11.2005 era tardivă, soluţia dată fiind legală.
Curtea de Apel Iaşi, prin decizia civilă nr. 15 din 23.01.2008, a soluţionat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 531/2007 a Tribunalului Iaşi, pe care a desfiinţat-o în parte, dispunând trimiterea spre rejudecare a acţiunii promovate de reclamantă în contradictoriu cu SC I. SA Iaşi şi cu A.V.A.S., hotărâre ce a fost menţinută prin decizia nr. 2441 din 5 martie 2009 a Î.C.C.J.
Prima instanţă s-a pronunţat numai cu privire la dispoziţia nr. 687/2006 emisă de Primarul municipiului Iaşi, fără a se pronunţa şi asupra deciziei nr. 774 din 28 noiembrie 2005 emisă de SC I. SA Iaşi, ce a făcut obiectul contestaţiei deduse judecăţii. Instanţa de trimitere trebuie să lămurească dacă procesul de privatizare al societăţii deţinătoare a terenului s-a finalizat, situaţie de natură a determina aplicarea art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 10/2001, cu consecinţe asupra calităţii procesuale a A.V.A.S.
In rejudecare, tribunalul ca primă instanţă, potrivit indicaţiilor obligatorii ale instanţelor de control judiciar a fost legal învestit numai prin contestaţie împotriva deciziei nr. 774/28.11.2005 dată de SC I. SA.
Prin sentinţa civilă nr. 2084 din 21 decembrie 2009, Tribunalul Iaşi a admis excepţia lisei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. şi a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost respinsă acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta SC I. SA Iaşi.
A fost menţinută decizia nr. 774 din 28.11.2005 emisă de pârâta SC I. SA Iaşi, ca fiind temeinică şi legală.
S-a reţinut în justificarea soluţiei, tribunalul însuşindu-şi concluziile expertizei tehnice efectuate de A.C., că întreaga suprafaţă de 1.272 m.p. aflată pe amplasamentul proprietăţii autorului reclamantei era ocupată de construcţii şi căi de acces, descrise în lucrare şi anexe, nefiind liberă în sensul art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a constatat, în aplicarea şi interpretarea art. 22, art. 21 din Legea nr. 10/2001 redate în considerentele sentinţei şi din documentaţia ce a stat la baza emiterii deciziei contestate, că A.V.A.S. nu avea calitate procesuală pasivă, procesul de privatizare nefiind încheiat.
Pe fondul cauzei, soluţionarea notificării prin respingerea cererii de restituire în natură şi propunerea de acordare de titluri de despăgubire în procedură instituită prin Legea nr. 247/2005 era corectă.
In apelul declarat împotriva hotărârii Tribunalului Iaşi, reclamanta a formulat critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Apelul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Obiectul judecăţii, în rejudecare aşa cum s-a arătat, a fost stabilit de instanţa de recurs şi apel, respectiv decizia civilă nr. 15/2008 a Curţii de Apel Iaşi.
Instanţele au reţinut că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, Primarul a fost obligat să emită dispoziţia pentru construcţia demolată, aspect intrat în puterea lucrului judecat, ce nu poate fi obiect al altei judecăţi, respectiv în rejudecare (art. 1201 C. civ., art. 166 C. proc. civ.).
Prin motivele dezvoltate de apel şi cu înscrisurile depuse la dosar a fost făcută dovada certă în sensul art. 2, art. 21 ale Legii nr. 10/2001, că unitatea deţinătoare era pârâta-intimată societatea comercială, care are înregistrat bunul în patrimoniul său. în cadrul procedurii instituite prin Legea nr. 10/2001, Capitolul III „Proceduri de restituire” şi art. 25, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie asupra notificării, ceea ce s-a dispus prin decizia nr. 774/2005 contestată şi obiect al rejudecării.
în art. 21 alin. (1) şi 2 Legea nr. 10/2001 face distincţie între societatea comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice
centrale sau locale este acţionar, categorie în care este inclusă şi SC I. SA şi societăţile comerciale integral privatizate.
Pentru a fi incident art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aşa cum s-a susţinut în motivele de apel, pentru ca măsurile reparatorii în echivalent să fie propuse de instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, în speţă A.V.A.S., trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile ca imobilul să facă parte din patrimoniul societăţii comerciale şi să fie privatizată, în cauză cea de a doua condiţie nu este îndeplinită.
Faptul că A.V.A.S. era doar acţionar, făcea aplicabil numai art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Curtea a avut în vedere că la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, notificarea nu era soluţionată (decizia fiind emisă la 28 noiembrie 2005), ceea ce a făcut incident în cauză Titlul VII din lege, care stabileşte „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”. Prin decizia contestată s-a respins cererea de restituire în natură şi s-a propus conform Legii nr. 247/2005 acordarea de titluri de despăgubire.
In art. 4 din decizie s-a dispus comunicarea deciziei împreună cu întreaga documentaţie aferentă secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi persoanei îndreptăţite.
Soluţia susţinută prin motivele de apel nu avea temei legal în condiţiile în care restituirea în natură nu era posibilă, iar pentru acordarea despăgubirilor, oricare ar fi fost modalitatea şi cuantumul, competenţa revenea altei autorităţi (art. 16 din Titlul VII, Legea nr. 247/2005).
Cum A.V.A.S. nu avea competenţa dată prin lege, la situaţia de fapt stabilită, de a emite decizie în soluţionarea notificării pentru imobilul în litigiu, nu avea nici o obligaţie corelativă dreptului la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 faţă de reclamantă şi nici calitate procesuală pasivă în cauză de parte în proces, în sensul art. 41 C. proc. civ.
In cauză nu s-a dovedit că societatea intimată era integral privatizată. Numărul acţiunilor deţinute de A.V.A.S. şi echivalentul în lei noi de 688.209,90 era cu mult superior valorii de circulaţie a terenului, stabilită conform Raportului de evaluare pentru municipiul Iaşi a terenurilor pentru anul 2010, la cererea Camerei Notarilor Publici Iaşi, pe care instanţele au obligaţia de a-1 aplica. Curtea a reţinut că obiectul acţiunii era „obligaţia de a face”, de a emite decizia, ce nu a fost modificat în termenele şi modalitatea cerută de lege.
în alin. (2) art. 16 din Cap.V Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se prevede că notificările ce nu au fost soluţionate în sensul alin. (1) se predau pe bază de proces-verbal de primire, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ceea ce s-a şi dispus prin decizia atacată,
sens în care a dispus şi I.C.C.J. - Secţiile Unite, prin Decizia nr. 52/22.02.2008 în interesul legii.
Pentru considerentele expuse, hotărârea dată de tribunal este legală şi temeinică, fiind păstrată conform art. 296 C. proc. civ.
← Persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii. Dovada... | Anularea înregistrării modelului industrial. Obiectul... → |
---|