Drept fiscal. Contestaţie împotriva deciziei de impunere emisă de AJFP privind obligaţii fiscale suplimentare prin care se calculează accesorii aferente debitului principal stabilit printr-o decizie de impunere emisă de CAS, necontestată.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios-administrativ si fiscal Decizie nr. 289 din data de 04.02.2016
Prin acțiune reclamantul contestă decizia de impunere accesorii emisă de ANAF -AJFP aferente debitului principal constatat printr-o decizie anterioară emisă de CAS
Prin decizia de impunere din oficiu nr. 380722013 emisă de CAS Dolj s-a instituit in sarcina petentei obligația de plată suplimentară a sumei totale de 5097 lei cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate pe perioada 2008- 2012, obligație stinsă prin plată conform evidențelor pârâtelor.
De precizat este faptul că decizia de impunere nu a fost contestată, obligațiile de plată stabilite suplimentar fiind stinse prin plată.
Ulterior a fost emisă decizia nr.1630142755945/.2014 referitoare la obligațiile de plată accesorii în sumă de 5050 lei pentru debitul principal stabilit prin decizia de impunere menționată anterior.
Grupând criticile recurentei se reține că acestea vizează următoarele aspecte:
1. Referirea de către instanța de fond la dispoziții legale care exced cauzei, fiind străine de natura pricinii, și în acest sens se face trimitere la prevederile art.211 alin.1, art.257 alin.1 și alin.2 lit.b din Legea nr. 95/2006 dar și la art.6 alin.1 din Anexa Ordinului nr.617/2007.
Susținerea recurentei este nefondată căci din considerentele hotărârii recurate rezultă raționamentul avut în vedere de judecătorul fondului atunci când a expus prevederile legale menționate, respectiv acela că reclamanta, realizând venituri impozabile din activități independente, avea obligația legală de a depune și completa formularul de venituri direct la CAS pentru a fi luată în evidențele administrative.
Este adevărat că reclamanta recurentă nu a contestat debitul principal și deci implicit nici obligația legală pe care o avea de a achita contribuții la asigurările sociale de sănătate aferente veniturilor realizate din activitățile independente însă, instanța de fond nu a făcut decât să răspundă motivelor invocate în cererea de chemare în judecată potrivit cu care reclamanta a susținut că în sarcina sa nu poate fi reținută vreo culpă de neplată câtă vreme și-a depus declarațiile pentru stabilirea obligațiilor fiscale la Administrația Financiară fiind astfel de bună credință.
2. Ignorarea de către instanța de fond deciziei nr. 639/12.02.2014 pronunțată de Inalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit art.435 alin.1 NCPC hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai pentru părțile din litigiul în care a fost pronunțată și succesorii acestora.
În mod excepțional, există anumite categorii de hotărâri judecătorești care produc efecte erga omnes, față de toată lumea de la data la care se publică în Monitorul Oficial, însă în speță, decizia nr. 639/2014 pronunțată de I.C.C.J. nu se încadrează în niciuna dintre aceste categorii.
3. Eludarea de către instanța de fond a prevederilor art.261 alin.5 și art.222 din Legea nr.95/2006 potrivit cu care organul fiscal teritorial avea obligația de a pune la dispoziția casei de asigurări documentele justificative și actele de evidență necesare stabilirii obligațiilor de fond dar și obligația anuală de informare ce revenea casei.
Susținerea este nefondată căci în ipoteza în care nu se depune declarația unilaterală pentru evidențierea contribuabilului în sistemul de asigurări sociale, nu se poate pretinde obligația corelativă a informării asupra cuantumului și termenelor de plată a obligațiilor datorate Fondului de Sănătate. Nici nu există un obiect al informării cât timp CAS nu are cunoștință despre natura venitului impozabil respectiv și cuantumul acestuia pentru a putea să stabilească datoria și să își îndeplinească obligația de informare și somare pentru neplata la termen.
În consecință, accesoriile se datorează în condițiile codului de procedură fiscală - art.119, astfel cum fac trimitere dispoz. art.261 alin.2 din Legea nr.95/2006.
4. Nici critica privind ignorarea de către prima instanță a dispozițiilor art.23 teza I din Legea nr.554/2204, prin raportare la sentința nr.825/2012 a Curții de Apel Craiova prin care au fost anulate dispozițiile art.35 alin.1 din Ordinul nr.617/2007 nu poate fi reținută în condițiile în care decizia de impunere emisă de CASS Dolj nu a fost contestată de reclamantă și ca atare nu se pune problema nulității acesteia, sub aspectul necompetenței organului emitent , câtă vreme nu a făcut obiectul litigiului dedus judecății.
Față de cele arătate, prin prisma disp. art.496 raportat la art.488 pct.6 și 8 NCPC, Curtea va respinge ca nefondat recursul.
| ← Acţiune în restituirea comisioanelor bancare stabilite prin... | Posibilitatea de a formula contestaţie la executare → |
|---|
