Sustragerea pârâtului în mod repetat de la efectuarea expertizei ADN. Consecinţe
| Comentarii |
|
Refuzul nejustificat al pârâtului de a se prezenta pentru a i se recolta probele necesare efectuării expertizei poate da naştere la o prezumţie simplă, din care instanţa de judecată poate deduce paternitatea copilului.
C.A. Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 1421 din 28 mai 2002
Prin sentinţa civilă nr. 582 din 14 decembrie 1999, pronunţată în dosarul nr. 681/C/1998, Judecătoria Făget a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanta L.A.M. împotriva pârâtului V.N. având ca obiect stabilirea paternităţii, iar prin decizia civilă nr. 2299/A din 15 septembrie 2000, pronunţată în dosarul nr. 2127/C/2000, Tribunalul Timiş a respins apelul declarat de reclamantă.
Curtea de Apel Timişoara, prin decizia civilă nr. 193/R din 29 ianuarie 2001, pronunţată în dosarul nr. 8585/C/2000, a admis recursul reclamantei, a casat decizia instanţei de apel şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe, cu îndrumarea efectuării expertizei mcdico-lcgale dispuse în cauză, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, având în vedere obiectul litigiului.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. 2033/C/2001, iar prin decizia civilă nr. 2994/A din 14 decembrie 2001, Tribunalul Timiş a admis apelul reclamantei împotriva sentinţei civile nr. 582 din 14 decembrie 1999 a Judecătoriei Făget, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acţiunea civilă formulată de reclamantă, a stabilit că pârâtul V.N. este tatăl minorei N.M., născută la 13 aprilie 1998, a încuviinţat ca pe viitor minora să poarte numele de familie al tatălui, cu obligarea acestuia din urmă la plata unei pensii de întreţinere lunare pe seama minorei, în sumă de 230.000 lei.
Instanţa de apel a reţinut că pârâtul s-a sustras în mod repetat de la efectuarea expertizei medico-legale încuviinţate, care face de presupus faptul că este tatăl minorei, întrucât absenţele repetate ale acestuia ar fi nejustificate în cazul în care ar avea convingerea că este exclusă paternitatea sa.
împotriva acestei hotărâri pârâtul V.N. a declarat recurs în termen, solicitând casarea deciziei civile nr. 2994/A din 14 decembrie 2001 a Tribunalului Timiş şi respingerea acţiunii reclamantei, arătând că reclamanta nu a făcut dovada relaţiilor intime între părţi, iar neefec-tuarea expertizei medicale din culpa pârâtului, datorită neprezentării sale şi neachitării onorariului de expertiză, nu poate fi considerată ca
o recunoaştere de paternitate. In drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Curtea de Apel Timişoara a respins recursul pârâtului, constatând că Tribunalul Timiş a pronunţat o hotărâre legală în raport cu dispoziţiile art. 56, art. 59 şi art. 60 C. fam., care a stabilit paternitatea pârâtului faţă de minora în cauză.
Potrivit legislaţiei în vigoare, pentru stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei trebuie să se dovedească faptul că pretinsul tată a avut relaţii sexuale cu mama copilului în timpul legal al concepţiei şi faptul că din aceste relaţii a rezultat copilul. Dovada paternităţii se poate face prin orice mijloc de probă, iar spre deosebire de dreptul comun pot fi ascultaţi ca martori rudele şi afinii de orice grad, cu excepţia descendenţilor (art. 190 C. proc. civ.).
Probele testimoniale administrate în cauză dovedesc existenţa relaţiilor intime între reclamantă şi pârât, acesta din urmă negând paternitatea sa faţă de minoră.
Expertizele mcdico-legalc ce se pot efectua pentru stabilirea paternităţii sunt expertiza serologică, expertiza dermatoglifică sau antropologică şi expertiza ADN, carc are o forţă probantă hotărâtoare sub aspectul stabilirii paternităţii. Pârâtul se poate apăra cu oriec mijloc de probă pentru a demonstra că nu el este tatăl copilului, sens în care, urmare a recursului declarat şi a cererii exprese invocate de acesta prin apărător în faţa instanţei de recurs, s-a dispus efectuarea expertizei medico-legale lărgite la Institutul de Medicină Legală Timişoara. Pârâtul-recurent s-a angajat în mod expres în faţa instanţei să plătească reclamantei toate cheltuielile pentru efectuarea expertizei, susţinând că nu este tatăl minorei, şi, cu toate acestea, la termenele de judecată fixate ulterior, pârâtul nu s-a prezentat la Institutul Medico-legal, pentru ca ulterior să solicite instanţei de judecată revenirea asupra expertizei încuviinţate, invocând lipsa posibilităţilor financiare.
Această atitudine a pârâtului care, pe de o parte, neagă paternitatea minorei şi pentru dovedirea ei solicită efectuarea expertizei medico-legale ADN, iar, pe de altă parte, se sustrage în mod repetat şi
refuză să se prezinte pentru recoltarea probelor necesare efectuării expertizei, au fost interpretate în mod corect de instanţa de apel în favoarea paternităţii minorei, absenţele repetate ale pârâtului fiind nejustificate în cazul în care acesta ar avea convingerea ca fiind exclusă paternitatea sa.
De altfel, este firesc ca, în măsura în care pârâtul neagă paternitatea minorei, să facă tot posibilul să înlăture susţinerile reclamantei, apelând la expertize medico-legale ce pot determina cu exactitate paternitatea pe baza informaţiei genetice a subiecţilor.
| ← Expertiză în cercetarea paternităţii. Existenţa altor două... | Expertiză medico-legală. Concluziile expertului. Coroborarea... → |
|---|
